versete de iarnă
peste ocean oamenii dansează tarantele
la noi stau fluturii nemişcaţi în zarea lămpilor
şi oamenii fără vatră şi neam străbat prin iarnă
tragicul drum al rabinului dintre Ana şi Caiafa
arzând dorul în garoafe când pe cer fulgeră frica
la noi pământul e alb şi codrul e alb şi văzduhul
şi dansează pe cer licurici tot albi fosforescenţi
şi tuşeşte iarna câteo scuturătură de astmă
prin vântul de la răsărit de ni se pune-n gât
acum mi-e rău ca-n copilărie când m-apuca dorul
de-a fi singur şi de-a fugi ca nebunul prin zăpadă
tăvălind tot răul din mine prin laptele cerului
trec pe lângă mine ceasuri obeze absorbindu-le amurgul
şi mă lasă umbră ielelor să le fiu martor
la devorarea unui strigoi rătăcit pe pământ
s-au dus diezii frunzelor de tei şi dactilii plopilor
sună otrăvit un vânt întemeind cetăţi de ciclopi
pe logosul zăpeţii în racle de maci uscaţi
orgolioasă odisee cu o memorie siderală
pe fictive aşezări paradisiace ţapi albaştri
populează orizontul la fiecare fulg e un pescăruş
care se naşte şi ne cade pe umeri
un fast cu pulberi de aripi şi brocarturi
psalmodiind versete sacre pe-o muzică de Grieg…
luni, 4 ianuarie 2016
-->
Comentarii
Fascinant!
Semn de lectură plăcută!
Pretuire!