Multa ură şi dispreţ
a ţintuit pe cruce,
pe Cel fără de moarte
sub cele trei piroane,
noianul de păcate!
O Bunule Mântuitor,
îmi plec genuchii mei...
şi Te ador!
Te zăresc în noaptea aceea tristă
când cerul îşi plângea durerea
în agonia Ta pe lemn!!!...
Un Dumnezeu să moară pentru pace?...
când pentru pace,
ar fi deajuns un singur semn?!!...
dar Universul tace...!
Când lacrimile
mi-au încetat să mai curgă,
Te-am auzit spunând:
« Eu sunt Cel ce ţi-am dăruit Viaţa,
EU SUNT, CEL CE SUNT»
O!.. Dumnezeul meu!
Tu eşti?.. Dar nu ştiu cine eşti?
Eşti Darul Cel Divin?
Esti Fiu de Dumnezeu?
Cea străbătut zenitul?
Nu eşti Tu infinitul?
Nu eşti Tu unicu-L Mire?
Tu eşti marea iubire!
iar eu a Ta mireasă!
A Ta floare alesă!
Viaţa-L ascultă uimită,
urmând pe Făcătorul,
la Altar...
Iată, se opresc amândoi...
Se cunună Viaţa cu DARUL,
Zâmbesc şi păşesc împreună
In Veşnicie, în Veacul de Apoi.
-->
Comentarii
Multumesc, scumpi Prieteni: "Iar ROMANIA, a ta miresa!" trebuie sa rectific, iertare! Sa fim cu totii binecuvantati si tot binele din lume! Cu drag <3
...iar eu a Ta mireasă! Așa să fie!
Plecăciune cu sufletul!