Când negrul este pus în frac,
Visele în pulbere se prefac,
Se-aşterne uitarea, peste veac
Cântecu-i mut, muzele tac,
De-ar fi viaţa o pendulă,apoi
De la douăzeci de ani, în doi,
Când patruzeci şi cinci se gată
Să schimbe cursul, înapoi să bată,
Ne-am pierde în eternitate,
– Fără clipe de singurătate –
N-ar mai fi pe lume moarte,
N-ar mai fi rele şi păcate.
De-i fără iubire viaţa-n doi,
Degeaba ne-ntoarcem inapoi!
Între noi îşi face loc singurătatea.
La ce mai foloseşte eternitatea?
MdRaesculum 20.02.2010
-->
Comentarii
Mulțam, Lenuș! Îți doresc să-ți bată (pendula) înapoi, pînă la 20..și iar...
Am citit cu plăcere acest poem