Viață pariziană, anii 1960. o actualizare a acesteia de către regizorii francezi Benjamin Moreau și Olivier Desbordes.O paralelă, pe care autorii au făcut-o între două epoci, la distanță de peste 160 de ani.
A fost vorba de două avânturi formidabile : unul al tehnologiilor și altul ral științei, cu două mari momente de dezvoltare ale acestora.
Euforia am simțit-o și noi spectatorii, în acea seară magică, traversând cu rapiditate două secole:XX și XXI În 1866, orașul mondial Paris se metamorfoza cu ajutorul Baronului Haussmann.
O sută de ani mai târziu, în 1960 cunoștea o nouă față, prin apariția automobilului și a modernității. Cu această viață pariziană a anilor dinainte,ne regăsim în final, în actualitatea lui "Belle Epoque-Epocii Frumoase".
Decupajele pe care le-am putut urmări cu mare bucurie la Teatrul Jean Lurçat din Juvisy sur Orge, pot fi vizionate și azi cu plăcere, cu referire la contemporanii secolului al XXI-lea.
Un spectacol imaginativ colectiv, cu mitologii care se intersectau, uneori se suprapuneau totdeauna cu frenezie, într-un vertij al timpului. A fost vorba de a regăsi coerența parodiei, un proiect al autorilor cunoscuți bine publicului parizian.
Opera bufă a lui Offenbach, care a stat la baza reprezentației televizate și radiodifuzate în direct,avându-ne ca spectatori fideli a fost înainte de toate o parodie a unei burghezii de tip"dolce farniente".Aici se situa și libretul acestei opere minunate. Schimbarea unor situații care mai de care mai burlești, un suprarealism, prin care eram aduși, într-un cadru al unui studiou teatral de turnare din anii '60.
Orașul lumii-Parisul era complet schimbat. Televiziunea de atunci, din care am urmărit unele fragmente de epocă, inclusiv reclame, evenimente mondene,în timpul pauzei de douăzeci de minute, pătrunsese minunat în foaiere. Baronul voiajor dorea nu numai să viziteze Parisul. Era interesat de timpul personal de amuzament.
S-a convenit de regizori să se realizeze un muzical care, respectând melodiile originale ale marelui Jacques Offenbach, să ne restituie un fragment al epocii acestuia, acustic și vizual.
În paralel cu spectacolul de pe scenă, am putut vedea astfel inedit prima parte a piesei de teatru pe TV alb-negru, iar a doua parte pe TV color.
Spirit de parodie fusese și în originalul operei lui Offenbach. Referirea celor doi regizori la prezent a fost binevenită, palpabilă, cu aplauzele noastre de rigoare. La fel, coregrafia, una excepțională. Multe voci feminine sau masculine au fost de excepție, fie soprane, altiste, baritoni, tenori.
Numeroase personaje ne-au încântat timp de peste două ore, cu un spectacol captivant, de la primul la ultimul moment al acestuia.
În fundalul scenei , pe un piedestal erau instrumentiștii. Între aceștia unii cunoscuti : Gaspard Brecourt la pian, Caroline Florenville la vioară, Louis Desseigne la ghitară, Nicolas Brouquyere la trompetă, Francis Prot la clarinet și saxofon, François Michels la trombon, Eric Boccalini la percuție.
Lucrarea lui Jacques Offenbach, l-a avut ca libretist pe Ludovic Halevy. In anul 1866, în Franța fusese jucată pentru prima oară la Théatre du Palais Royal-Teatrul Palatului Regal din Paris.
Spectacole precum cel vizionat la Juvisy au avut loc în 2016 la Théatre de Saint Etienne, Opera National du Rhin, anul 2014, Opera National de Lyon, anul 2011, Opera de Toulon, anul 2013, Opera de Marseille, anul 2015.
Două personaje cu nume sugestive -Bobinet și Gardefeu au fost prezentatorii spectacolului. Unul îmbrăcat cu o vestă violet, cu flori imprimate, altul într-un costum cu vestă roșie strălucitoare (lamé) și papion de aceeași culoare.
Trei alte personaje, aflate pe un podium luaseră loc într-un trenuleț vesel, care demarase spre mare-orașul francez Trouville pe coasta Normandiei. Erau îmbrăcate în salopete lungi galben deschis. Doi bărbați și o femeie. Femeia o interpretă de calibru de operetă, soprană, acompaniată de pian.
Au alternat ariile de operetă cu piesele de musichall. Pe o altă platformă, spectacolul ca de revistă a continuat cu coruri pe mai multe voci, acompaniate discret de o orchestră, solouri la vioară; compoziții calde, în stilul marelui compozitor francez.
A apărut un nou personaj care ne-a vorbit de venirea baronului suedez, împreună cu soția acestuia.
Sus, pe ecranul montat deasupra scenei,puteam urmări spectacolul, pe un televizor alb-negru, ca în timpurile copilăriei. Baronul dorea să viziteze Arcul de Triumf și Moulin Rouge.
Gardefeu- actorul -prezentator se oferise să fie ghid prin orașul luminilor. Am savurat apoi o serie de șansonete vechi ale Parisului.
Între timp erau montate platforme mobile. Rând pe rând, prin întoarcerea lor , și-au făcut apariția alte personaje. Recunoșteam cu bucurie costume, obiceiuri ale secolului trecut.
În centru se afla un clown care arunca cu bancnote false pe scenă și în sală. Avea o pălărie neagră mare cu boruri largi, haină și pantaloni albi, cu dungi late negre, pantofi de lac.
Fetele erau în rochii evazate,cu paiete,cu un decolteu larg. Un dans antrenant se lansase. Bărbații erau îmbrăcați în fracuri albe, cu papion negru. O melodie cântată la ghitară răzbătea ritmat. Erau schimbate rapid decorurile. Cu un alt tren soseau alte personaje.
Apărea o tânără îmbrăcată într-un taior alb-roz, cu carouri mari. Avea cizme lungi negre,cu tocuri înalte.Alta era îmbrăcată într-o rochie( pantalon neagră de piele,lucioasă. Purta o șapcă de piele, ce lăsa să se vadă un breton scurt.
Baroana era îmbrăcată în rochie crem, cu paiete. Contrastul era perfect cu tenul măsliniu și părul negru. Baronul (bariton cu voce minunată), încântat de atmosfera pariziană își propusese să rămână mai mult , împreună cu consoarta.Vorbea cu patos de anii tinereții.Muzica însoțea atmofera inspirat cu cântece melodioase.
Jocul de scenă, dansurile erau concepute pentru a zâmbi, a fi fericiți. Urma dineul . Aceiași actori se deghizaseră pentru această ocazie. Unul dintre personaje era ''sosia' lui Claude François, Colonelul Cloclo. Apoi i-am recunoscut pe Louis de Funes, Mireille Mathieu cu graseiatul specific, pe Silvie Vartan.
Soprana de culoare era sosia lui ...Michelle Obama!
Își făcuse apariția Domnișoara Metela, îmbrăcată într-o rochie lungă galbenă, care îi venea peste genunchi. Pe cap și antebrațe purta ghirlande de un verde intens, ireal, ce imita vegetația. Avea ochelari de soare și o parură argintie pe frunte. Cânta ca o privighetoare,în triluri; ca o veritabilă soprană de coloratură.
Pianul o acompania cu acorduri ample. În spate se putea vedea celebrul Moulin Rouge. Recunoșteam din nou stilul drag al compozițiilor lui Offenbach.
Ne încântau trilurile, vocalizele, urcările subtile de voce, când foarte sus, coborârile foarte jos. Cântecul se termina sus, pe acute.
Apăruse un alt personaj mic de stat, cu barbă și mustață, cu o pălărie mare cu boruri largi. Înaintase rapid, ca și cum ar călări. Avea anteriu negru și un șal alb lung la gât, perciuni: era rabin, vorbea idiș. Se auto denumise tambur major.
Îl pusese pe baron să mărșăluiască. Dansul continua cu multe personaje, femei și bărbați. Urmau coruri pe mai multe voci feminine și masculine, specifice polifoniei lui Offenbach.
Pe podiumul principal își făcea locul o doamnă bine îmbrăcată, în taior negru, cu o voaletă neagră. De altfel, toate personajele feminine aveau voalete. Purtau pardesiuri.Erau intonate melodii ritmate, cu mici solouri.O gestică perfectă stârnise entuziasmul nostru, al spectatorilor. La aceasta ajutau ''izbucnirile''orchestrei. Se distingeau notele grave ale trombonului. Ritmul creștea în continuare, dar sincronizarea personajelor era perfectă. Ne erau prezentate dansuri cu diverse proveniențe: germane, maghiare, elvețiene.
Una dintre interprete purta o rochie cu franjuri , de un verde închis, cu o bordură albă în partea de jos. Pauza care a urmat, ne-a adus, pe televizorul amplasat deasupra cortinei, imagini filmate cu mulți ani în urmă cu: trenuri care nu circulau, cu pasageri care așteptau de mult timp, ca în prezent la Paris și în toată Franța, datorită grevelor. A fost menționată trecerea de la TV alb-negru la cel în culori.
Cortinele au fost date la o parte și a început muzica pregătind intrarea persoanelor de vază, mult așteptate. Un dans tip vals izbucnise în acordurile ample ale orchestrei. Urma o sincronizare a brațelor și picioarelor minunată a personajelor feminine respectiv masculine.
Mireille Mathieu, celebra cântăreață franceză își făcea apariția cu cuvintele sale celebre graseate: "étudire","notre soufrance","que nous avons revé", "le droit de chercher","je n 'avais pas rencontré". Continua cu:"vous êtes près de moi","vous voulez savoir la verité", "ques'que c'est l' amour? ."
În continuare apăruse Claude Claude Alexandrine, care îl imita pe regretatul cântăreț Claude François. Era blond, cu părul lung, cu o haină roșie lamé, cu paiete , cu pantofi albi, cu tocuri care să îl facă mai înalt.
Mai departe jandarmul din Saint Tropez, în persoana lui Louis de Funès.Se cânta aria cu același nume "L'amour" de către perechea baron-baroană. Apăreau de asemenea personaje celebre precum: Sheila (cu cântecul "L' ecole est fini"), îmbrăcată cu o fustă în carouri, France Galle într-o salopetă de ski, de culoare roșu-crem, cu o caschetă roșie și bocanci roșii.
Mai departe:Nana Mouskouri, cu mâinile ridicate, cu un veșmânt albastru de mătase, cu mâneci albe. Un alt personaj venise din filmul "Zorro" . Era sergentul Garcia, cu burta sa imensă , cu o pălărie neagră pe cap, cu semnul Z pe spate.
Toate personajele au coborât de pe podiumuri venind în fața scenei pentru un marș. Soliștii se succedau în cascadă. "Piano, piano" se intona suav. Interpreții se ridicau și se coborau pe rând, ca într-un joc. A urmat un alt dans în trei: baronul, amiralul și Clo-clo.
Se toasta cu pahare de șampanie colorate. O veselie generală cuprindea toată lumea. Dansul cu masa rotită când într-o parte, când în celalaltă, cu dansatorii-cântăreți a fost urmat de un ceardaș. Schimbarea de scenă avea loc din nou:" Louis de Funès" se
deghizase în Maître d'Hotel Alfred. Era îmbrăcat în roșu complet. Avea caschetă roșie, costum cu pantalon și vestă roșie, borduri și nasturi mari aurii, la fel epoleții.
Își făcea apariția o doamnă îmbrăcată în culori închise. Cânta la microfon. O imita când pe Juliette Greco, când pe Bacara. O lumină verde intens bătea de sus de la un proiector, creând un covor verde. Atmosfera era de mare concert. Pahare de șampanie, dans vibrant, vioară, pian, o exprimare excepțională.
O melodie unduită, un joc de scenă excepțional: "Elles sortent pimpantes pour se divertir"(ele ies din casă puse la punct, ca să se distreze), spunea interpreta. Vocea sa cobora când foarte jos, când urca inimaginabil,într-un dans al cuvintelor și ritmurilor, totul terminându-se în extaz.
O nouă pereche încânta prin jocul de scenă. Femeia încerca să îl seducă pe baron. Apărea apoi un personaj oriental-o femeie îmbrăcată în rochie lungă, cu un evantai mare roz. Rochia avea paiete mov.
Baronul îl întreba pe Maître d 'Hotel unde își poate invita iubita la dineu. Intrau într-un separeu "pentru oameni de lume".Erau introduse noi podiumuri. Apăreau alte personaje
. Un domn îmbrăcat într-un costum vărgat, numit "brazilianul",apăruse împreună cu o doamnă înaltă, îmbrăcată într-o rochie cu zig–zaguri, cu alternanțe de verde-portocaliu- violet, peste care purta o mantie transparentă, cu nuanțe de albastru -verde.
Apoi,am putut urmări un arlechin, îmbrăcat în pantaloni negri, cu o bluză cu zig-zaguri, de culoare galbenă. Avea pălăria neagră, cu tonuri de violet. O altă doamnă purta pălărie cu pene, cu o cordeluță galbenă, mănuși negre, un colier mare, rochie neagră cu decolteu.
În față dansau surorile Kesler, îmbrăcate în rochițe scurte albe, cu pliuri galbene -violet, cu picioarele lor lungi, cu pantofi albi cu toc.
Am dat cititorilor detalii privind costumele personajelor , pentru că ni s-a sugerat o prezentare de modă. Perechile se regrupau mereu. La final baronul o recunoscuse pe soția lui: era Michelle și dansau amândoi fericiți.
Un cântec final a izbucnit vesel, în nota întregului spectacol, în acompaniamentul excelent al orchestrei, cu coruri mixte la final. Aplauze,ovații în repetate rânduri, chemări la scenă.Apoi, drumul vesel spre casă....
-->
Comentarii