visări
naiade nude dizolvate-n seară,
infante silfice, regine caste,
plutesc sfios în aerul de vară
în vicii dulci şi în miresme faste.
ca umbrele alunecă, se clatină,
cu ochii lor nimic nu se măsoară,
au părul un fuior de platină,
scăldate în lumina cea de vară.
m-a mângâiat o mână de femeie
şi-a dispărut pe înstelatul cer,
şi umbra ei n-a vrut ca să mai steie,
ca toate umbrele se duc şi pier.
ne calcă-n seară aripa de vis,
cu plopii în refexe de lumină
şi orizontul vraja şi-a deschis
în dulci culori de-albastră crinolină.
luceferi cad cu vârful de cristal,
se-aud silabe dincolo de moarte,
o lună beată se scufundă-n val,
precum povestea-nchisă într-o carte.
se-aud nuntiri de păsări ca în vis,
pe muzica de flaut a -nserării
şi în iluzii noptea s-a închis,
trecând hotarul dulce al visării…
mă doare vraja clipei ce se duce,
muşcând sălbatic viaţa şi ţipând,
am răstignit dorinţele pe cruce
şi-am adormit cu chipul ei în gând.
miercuri, 25 mai 2016
-->
Comentarii
m-a mângâiat o mână de femeie
şi-a dispărut pe înstelatul cer,
şi umbra ei n-a vrut ca să mai steie,
ca toate umbrele se duc şi pier.
ne calcă-n seară aripa de vis,
cu plopii în refexe de lumină
şi orizontul vraja şi-a deschis
în dulci culori de-albastră crinolină.