N-au stare vorbele să stea cuminţi
gândul le-ascute şi le săgetează
de pe arcul limbii în stânga şi-n dreapta
cu sau fără ţintă pe traiectoria
dintre vorbitori şi interlocutori
care dau liber timpanelor
s-audă ce vor ei.
Nu pasă nimănui că vagabondajul
vorbelor face praf prin suflete
până devine zgură şi atrage
starea de bine în vraful ei
pentru a se hrăni
din frumuseţea spirituală.
Plimbarea lor continuuă
este kilometrică şi absorbită
de aer lumină întuneric
dar nu şi de oamenii
care le păstrează la loc sigur
în psihicul ce lucrează
cu inconştientul ce face
uneori abracadabra şi iasă
la iveală depresia
colorată-n supărare şi-amăgire.
O vorbă două trei şi-aşa mai departe
vin şi stau prin impactul degenerat
de sensuri şi mărime
apoi tăcerea îşi aşterne preşul
sub tălpile ce înaintează
în spaţiul şi timpul nostru.
Mihaela Moşneanu
Comentarii