Încrezători
dau drumul la semne,
zidind în piatră porţi
cu sărutul pe ambele feţe.
Ascultă cântec din fluier
la masa rotundă şi-n taină
foamea a plecat să se culce,
ochii în ochi se pătrund
şi se satură.
Gândul are un mugure ascuns,
izbeşte cu dalta în piatră,
scrie sfârşind în cuvântul
ce iese din fântâni spre cer.
Atingând cu privirea un cuib
rotitor ca un izvor în cremene,
unde lumina gândeşte pe Unul
şi ceilalţi se întrevăd în EL.
Cu zâmbetul, în numele lui,
fructul celest se naşte
cu inima roşie ori verde,
moştenire pământului să-i fie.
-->
Comentarii