05. (poezie, poem)
~ ciclu Dincolo de toamne ~
vara din ziua de ieri - Memorii în versuri lungi despre iubire, pierdere şi singurătate #1
Motto: „Când firele de păr se țes în alb, privirea nu mai caută drumul de sub picioare, ci cerul care ne-a îngăduit o vreme.” (Anonim)
Capitolul II: Tinerețea (Construcția și lumina) 5
Zidirea în doi
Anilor de început ai căsniciei noastre, când pământul era mai tânăr
Împărțeam o odaie și o pâine de secară,
Dar dragostea din noi făcea să fie primăvară,
Iar mâine înserarea ne va găsi tot împreună,
Sub cerul ce pe frunți ne așeza o albă cunună.
Clădeam din simple visuri un adăpost de piatră,
Să avem un loc curat și focul aprins în vatră;
Acum privesc la pereții ce-au rămas atât de reci,
Și știu că prin odaie tu nu mai ai cum să treci.
Voi mai zidi și mâine altare din suspine,
Gândind la tinerețea ce a plecat cu tine,
Purtam pe umeri lumea și nu ne temeam de val,
Căci navigam iute spre un binecuvântat mal.
Tu îmi zâmbești din umbră și te așezi pe pernă,
Iar dragostea de atunci îmi va rămâne eternă,
O, universul știe cât am trudit noi doi,
Să nu lăsăm tristețea să ne calce în noroi.
Septuagenar și singur, mai strâng la piept o haină,
Ce mai păstrează încă a tinereții taină,
Am fost doi arhitecți peste un timp fără hotar,
Iar astăzi plâng pe dărâmătura unui vechi altar.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii