”Ziua mondială a poeziei este sărbătorită anual la 21 martie, obiectivul său principal fiind acela de a încuraja o revenire la tradiția orală, de a susține recitalurile de poezie, pentru a restabili un dialog între poezie și celelalte arte, precum teatru, dans, muzică și pictură, evidențiind astfel dictonul lui Delacroix: "Nu există nici o altă artă fără poezie".
....
Astfel, membrii cenaclului Vasile Alecsandri, PaȘcani, jud.Iași ( coord. Valentina Becart) se vor alătura grupului de elevi ( clasa I-a A /)), având ca prof. pe vicepreședinta cenaclului,
d-na Carmen Pasat (poet și prozator). și, împreună, vom sărbători ”Ziua mondială a poeziei”.
Câțiva dintre acești elevi sunt membri ai cenaclului pentru copii și tineret( coord. Prof. Ionela Boariu). Se va pleca din curtea Liceului Miron Costin și se vor face mai multe opriri: în fața Casei de Cultură; într-un mall, într-o cafenea, o cofetărie. Se vor recita poezii din operele clasicilor, din operele poeților contemporani, amintindu-ne că alături de noi au fost și sunt spirite atât de elevate, un microcosmos de sublim!
*
”Ziua internațională a poeziei este celebrată ca urmare a aplicării unei decizii a UNESCO, emisă în timpul celei de-a 30-a sesiuni desfășurate la Paris, în perioada octombrie-noiembrie 1999. Poezia transmite valorile cele mai intime ale diverselor culturi. UNESCO recunoaște capacitatea unică a poeziei de a surprinde spiritul creativ al minții umane. Unul dintre obiectivele principale ale zilei este de a susține diversitatea lingvistică prin intermediul expresiei poetice și de a oferi limbilor, pe cale de dispariție, posibilitatea de a fi auzite în cadrul comunităților lor.”
*
”Pe 21 martie, Ziua Internațională a Poeziei, ne lăsăm imaginația să uimească. Visăm la un loc unde banii sunt înlocuiți de emoții. O lume mai bună.
”Campania-manifest lansată de Julius Meinl în octombrie 2013, în România, a reușit să strângă peste 17.400 de poezii scrise de români din peste 70 de orașe din țară, toate acestea în schimbul cafelelor oferite în locațiile partenere.
Robert Montgomery, ambasadorul “Pay With A Poem” 2016”
“Îmi place cum “Plătește cu poezie” ne face să căutam în buzunarul libertății, în care banii sunt înlocuiți de versuri. În loc să folosească bancnote sau un card, oamenii pot da o altă valoare poeziei și o pot folosi ca o metodă alternativă de plată.
Cred că majoritatea oamenilor scriu versuri în adolescență și uită de acest hobby la maturitate. Cu această inițiativă îi încurajăm pe toți să se reconecteze la vocea poetică interioară”, spune Robert despre campanie.” ( sursa : internet)
Vă așteptăm!
Valentina Becart ( poet coordonator)
Comentarii