Cu buzele tremurând

se chinuia să formeze cuvinte,

un şir neîntrerupt de observaţii

turnate,  plin de un fum gri, subţire,

era prins între uimire şi începutul pregătirii,

era între viaţă şi moarte.

Schiţa un zâmbet reflectând timpul

şi tremurând se îndrepta spre o linişte absolută.

În ochiul gol cu pleoape grele

avea o umbră de melancolie.

Aluneca peste o lume izolată.

Cu ochii închişi ca într-un somn liniştit

şi gura mică pierdută în imensitatea capului,

faţa îi arăta neliniştea în lumina prea difuză.

În liniştea lui goală

savurând albastrul

calm, stătea ţintuit

cu respiraţia tăiată

de uimire şi încântare,

cu lacrimile

năpădindu-i ochii.

Într-un schimb de priviri neclintite

în spatele lui, cu faţa răvăşită

din această sufocare singuratică,

ochii i se măriră plini de uimire şi trişti.

Era doar umbra unui zâmbet.

Un zâmbet fantomatic trecea din ochi

în colţurile gurii unei figuri goale

în ploaia bătută de vânt.

Stătea într-o confuzie totală.

Pentru a-şi smulge un zâmbet

amuzat de seriozitatea mohorâtă,

se zvârcolea neliniştit în noapte

fără să ştie încotro i se îndreptau paşii.

În aşteptare rămânând nemişcat

multă vreme imposibil de definit,

nu-şi simţea teama de moarte.

Sugrumat

în patul

sângeros

al vieţii,

stors

de putere

şi ciudat

de singur

se simţea

privind lumea

cu o tărie de piatră.

Într-o expresie sumbră,

frământându-se în mintea lui,

limba era amorţită de somn.

În fiecare lumină nouă

faţa i se făcea purpurie

atârnând peste o gură cu buzele crispate

căzut pe gânduri.

Cu o expresie nedumerită

mişca faţa pentru râs, zâmbet, lacrimi, durere.

În timp, raza palidă

a lacrimilor de frustrare i se îngrămădea în ochi

cu buclele vag sugerate

căzându-i pe umeri, lumina.

Ţintuit locului,

transpiraţia i se prelingea în ochi.

Carnea i se strânse de oase.

Se lupta încet cu trupul ţeapăn

şi simţea o răceală cum nu mai simţise,

o răceală plină de emoţii, dură...

Rămase

o clipă împietrit

cu respiraţia

sacadată.

Acum,

invadat

de o căldură interioară,

se simţea sterp

fiindu-i brusc frig

cu riduri adânci

brăzdându-i faţa prinsă

într-o îmbrăţişare.

Îşi târa

picioarele

cu respiraţia

normală

fără suspine

şi oftaturi

să atingă

liniştea.

Cufundat

în amărăciunea

senzaţiei de gol,

respiraţia i se schimba.

Asculta absorbit buzele

schiţând un zâmbet vag,

văzând lacrimi ieşite,

neobservate de nimeni

licărindu-i în ochi.

Inspira adânc

simţindu-şi stomacul

strâns de nelinişte

în răcoarea serii

tremurând

ca scuturat de friguri

în tensiunea mâinilor,

cu gura asimetrică

rostind, risipind

energiile acumulate.

Cuprins

de o disperare amară,

simţea lacrimi fierbinţi

înţepându-i ochii

atunci

când se schimba lumina,

chinuindu-se

să-şi deschidă pleoapele,

să blocheze afară

lumea şi realitatea.

O tensiune explozivă

îi lumina

colţurile întunecate

ale minţii.

Privitorul

putea vedea

şi simţi

criza.

Cu genunchii

strânşi sub bărbie,

îşi încleşta dinţii

lipiţi de buza lui mare

şi-şi lăsa capul pe spătar

ascultându-şi propria voce

primitivă şi ţeapănă,

când picioarele

întârziau înainte.