Era regele vieţii lui largi şi spaţioase.

Îşi construise în minte

imaginea dezgropată din trecutul prăfuit

când şi-a răscolit memoria

şi-şi auzea bătăile inimii în urechi

iar ochii prindeau lumina

în gura cu colţurile uşor ridicate părând ... dăltu

    Începuse să simtă o nelinişte

    când lumina a năvălit înăuntru

    şi ultimele picături de rouă

    se uscau la soare

    părea interminabil

    târşindu-şi picioarele

    să alunge tăcerea

    devenită lipsită de expresie.

Pe scaun

cu privirea aţintită în gol

ochii priveau pe sub pleoape

un fel de nimb

într-o părere de zâmbet

a nervilor braţelor

din înşiruirea

lentă de momente ale zilei...

                Lăsa în urmă

                o tăcere pustie

                cu buzele ridicate

                într-un zâmbet permanent

                iar rădăcinile -

                adâncite în prezent.

                               lui Adrian Păunescu

Glasul a uitat îndoielile înfiripate,

a adoptat un mic zâmbet,

era o şoaptă răguşită.

Cu privirea aţintită în tavan

gura îi zâmbea puţin

pe chipul rămas strâns

în timpul ce acţiona ca o pensulă udă

şi ple

Îşi lăsase capul în mâini.

O fărâmă

din vechea teamă

s-a trezit din nou.

A intrat ca o umbră,

pătrunsese în această imagine

şi o spulbera.

Parcă i se scursese

tot sângele din vene.

Noaptea

se tot foia neliniştit

cu pleoapele de sus lăsate.

În toamna ce-a în

Bărbia

îi făcea umbră pe gât

şi ochii păreau

că nu au pupile.

Îşi pusese

coatele pe genunchi

şi îşi sprijini capul în mâini

spărgând liniştea nopţii.

Simţea priviri care veneau de peste tot.

Era un amestec de sălbăticie şi blândeţe.

Cuprins de furie,

mintea lui plutea în ceaţă

cu vocea ce cobora până la şoaptă.

Trebuia să-şi controleze respiraţia.

Pentru el, timpul

părea că... se oprise.

Cu ochii speriaţi şi gâtul uscat

îi îngăduia minţii sale

să-şi umezească buzele

biciuind spiritul şi nervii,

trupul şi umbra,

încurcături şi pericole fără nume

cu capul în jos

şi bărbia sprijinită în piept.

Ca o scânteie în creier

se frâng şi se scufundă adânc în noroi

când îşi acoperă viaţa cu val amăgitor

lumea ce cade-n dezamăgire

privind prin tunelul lung al ochilor

şi-o rază jucăuşă îi cade pe faţă

şi-i acoperă vederea.

Amintiri neclare

voiau să întruchipeze puritatea,

căpătau o înfăţişare răscoaptă

în liniştea crizelor de isterie

din noaptea-n care

avea impresia că putea simţi

şi înciudat

a plecat nederanjat de oboseala exasperantă

a niciunui zâmbet deschis

ce nu i-a rid

În năvala sa,

începutul şi sfârşitul de zi

şerpuiesc răsucindu-se

prin mijlocul ei.

Să fi jucat un rol?

Timpul  

a stat.

Prinşi între mândrie şi uimire

prezentul şi viitorul se înfăţişau

înghiţind timpul.

Îşi ridicau greul trup de piatră

fugind târând îngrijoraţi picioarele,

cuprinşi de panică, cu capul în jos.

Se simţeau mai aproape

de vârtejul creat de ciclul

naşteri

Cu faţa

suptă şi tristă,

scăldat de valuri

de repulsie,

fu cuprins

de ameţeală.

Scuturat de greaţă

trebuia să-şi adune

laolaltă gândurile...

Prin nivelurile

joase de nori,

figuri spălate

de orice

intensitate emoţională,

forme străvezii

pluteau

în sus.

Auzea de la distanţă

zumzet de voci.

Suflete condamnate, ghemuite,

aşezate într-un colţ

păstrau un aer  răcoros.

Cu o intensitate

care ar fi putut

să străpungă creierul,

şuvoaie de trupuri se înălţau...

Îşi simţea

dinţii clănţănind.

Prins în trecerea

dintre vis şi realitate

cu ochii scufundaţi în orbite,

se infiltra

pe marginea nesigură

din cupola lumii

să prindă

lumina schimbătoare.

Stătea întins

într-o atitudine senină

asupra vieţii

cu ochii

deschişi de uimire.

Cu buzele strânse

ar fi vrut

să oprească

orice cuvânt sau gând.

Inundat de ploi biciuite de vânturi,

cursul vieţii omului

se mişca asemenea unei fantome printre vii.

Vorbea de unul singur -

un lanţ continuu de carne vie...

Nicio amintire amară

a agoniei

în piaţa timpului

într-un ciclu continuu

de naştere şi moarte...

Îşi încleşta pumnii

în afara tărâmului timpului

străbătut de sânge.

Pulsând

de viaţă fără niciun

semn al neliniştii,

trebuia să se proiecteze

în formele lui  nete

Stătea

absorbind revărsarea

aproape lichidă a gândurilor,

cu ochii acoperiţi de pleoape grele

privea lung chipul transpirat şi îngreunat,

îşi încuia porţile minţii

stăvilindu-şi lacrimile sărate.