Ce monument e în poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biserica fortificată din localitatea Vulcan, jud. BRAȘOV.
Biserica evanghelică fortificată din localitatea Vulcan, județul Brașov, este un impunător monument istoric și de arhitectură constiuit din: Biserica evanghelică și Incinta fortificată, cu turnuri, încăperi pentru provizii, anexe. Vulcan, mai demult Vâlcândorf, în dialectul săsesc -Wulkendref, în limba germană - Wolkendorf, în limba maghiară –Volkány sau Szászvolkány, este satul de reședință al comunei cu același nume, și face parte din regiunea istorică Țara Bârsei, fiind menționat pentru prima dată în secolul al XIII-lea. Biserica fortificată din Vulcan cuprinde o navă rectangulară, acoperită cu planșee din lemn casetat, și are alipit pe latura vestică turnul-clopotniță masiv, cu cinci etaje. Arcul de triumf este singura parte rămasă din basilica romanică din secolul al XIII-lea. Corul gotic este ridicat două secole mai târziu și este acoperit cu o boltă pe nervuri de piatră, care se sprijină pe console decorate cu măști. După distrugerea localității, în anul 1611 de către armatele lui Gabriel Bathory (supraviețuitori: 5-6 persoane, plus 300 refugiați în alte părți), Vulcanul a fost reconstruit din temelii. Refacerea cetății a început la 1632, iar a bisericii la 1665. Din acea perioadă datează tavanul casetat al navei. Turnul clopotniță este ridicat în partea de vest la mai bine de un secol distanță (anul 1794), odată cu montarea scaunelor de lemn la interior. Zidul de incintă din secolele al XIV-lea – al XV-lea avea acces protejat cu hersă (grilaj din lemn întărit cu fier) și gură de aruncare. Astăzi intrarea principală este mascată de clădirea primăriei. În fortificație se mai pot vedea încă cămările bine păstrate. Ajunși în vizită pe aici, o vizită interesantă poate fi cea de la cimitirul evanghelic aflat în spatele bisericii. Cavourile aflate sub acoperiș comun, înșiruite perimetral și povești cu tâlc despre cei ce odihnesc aici merită descoperite.
-->
Răspunsuri
8 mai 2021 - ora 12.01 - 1 raspuns
Castelul Bánffy, Borșa, Cluj
Încă din Evul Mediu familia Bánffy poseda conacul în sat: fapt atestat prin mai multe documente din sec. XVI, dar clădirea cu plan în formă dreptunghiulară se poate vedea și pe harta primei ridicări topografice militare. Din cauza faptului că nu s-au păstrat informații arhivistice despre acest conac, soarta acestuia este necunoscută şi nu se poate preciza nici data exactă a construirii castelului de azi.
Istoricii de artă presupun că acesta a fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar ca comanditor al construcției îl identifică pe baronul Dániel Bánffy (1812-1888), comitele de Dăbâca. Monumentul funerar al baronului Dániel poate fi găsit și azi în pădurea din spatele parcului, la sud-vest de castel. Fiul lui Dániel Bánffy, Dezső (1843-1911) a fost prim-ministrul Ungariei între anii 1895-1899. După 1945, castelul a fost naționalizat și a funcționat ca și dispensar, iar apoi în anul 1957 a devenit Spitalul de boli psihice cronice.
Clădirea s-a construit pe un lot trapezoidal, fiind delimitat de râul Borșa spre nord. Aceasta a fost construită în stil eclectiv, forma în plan a clădirii fiind una dreptunghiulară, alungită. Are un singur etaj și o structură de acoperiș ipohondru. Din fațada principală, cu vedere spre parc, reiese, asemenea unei proeminențe, terasa de la etaj, susținută de un șir de coloane. În colțul sudic al clădirii s-a construit un turn de observație. Printre valorile istorice ale clădirii se pot enumera elementele din casa scării, realizate din fier forjat, cât și mobilierul original, păstrat parțial. La sud-vest de clădire se află o zonă întinsă de parc, cu alei. Prima parte o reprezintă zona parterre cu gazon. Această zonă parterre este continuată de o pantă întinsă cu peluză, original având arbori plantați, dar care, după 1948, a fost grav afectată de tăieri și replantări, respectiv de construirea de clădiri nepotrivite în această zonă. Spre nord-vest, castelul este flancat de două clădiri alungite, cu un singur nivel. Aceste anexe găzduiau odinioară locuințele personalului, respectiv bucătăria, spălătoria, alte ateliere etc.
Drept de proprietate: De câțiva ani castelul a fost retrocedat familiei Bánffy.
Localitatea Borşa a fost atestată documentar prima dată în 1315 într-un act de hotărnicire. Un act din 1367 arată că regele Ludovic I al Ungariei (1342–1382) a donat satul Borşa familiei nobiliare Bánffy, care îşi va menţine proprietatea până la naţionalizarea de după al doilea război mondial.
Nu cunoaştem alte date despre acest conac din Borşa, dar pe ridicarea topografică iozefină (1769–1773) se poate identifica presupusul loc al acestei clădiri în partea nordică a satului, aproape de o moară, care era tot în proprietatea familiei Bánffy.
Din cauza faptului, că nu s-au păstrat informații arhivistice relevante despre acest conac, nu cunoaştem soarta lui, şi nu putem preciza nici data exactă a construirii castelului de azi. Literatura de specialitate nu s-a ocupat de castel aproape deloc, şi presupune, că acesta a fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Aspectul clădirii susţine această ipoteză, mai important fiind însă faptul că pe harta celei de a doua ridicări topografice militare dintre 1869–1873 figurează deja atât castelul cât şi cele două anexe alungite din spatele acestuia, de asemenea exista şi zona parterre a parcului din faţa clădirii principale. Ca posibil comanditar al construcției putem identifica pe baronul Dániel Bánffy (1812–1888). Monumentul funerar al baronului Dániel Bánffy (comite de Dăbâca, consilier intern) este plasată în pădurea din faţa castelului. Baronul a fost căsătorit cu Anna Gyárfás, şi au avut trei fii: Dezső (1843–1911, prim ministru al Ungariei între 1895–1899), József Jenő (1845–1903) şi Ernő (1850–1916). Dezső Bánffy s-a căsătorit cu Mária Kemény şi au avut doi fii, cu numele Kázmér (1866–1922) şi Ferenc (1869–1938). József Jenő Bánffy, presupusul comanditar al castelului din Sâncrai (jud. Alba) nu s-a căsătorit. Fiul cel mic al baronului, Ernő, a luat-o în căsătorie pe contesa Cecília Eszterházy în 1876. Soţii au avut o singură fată, Anna Bánffy, care s-a măritat cu contele Ferenc Teleki.
După moartea baronului Dániel Bánffy, în 1888, proprietatea din Borşa a intrat în posesia fiului său cel mic, Ernő Bánffy (1850–1916), cum este atestat într-un act de diviziune din 1895. După moartea lui Ernő Bánffy, vărul său, baronul Ferenc Bánffy (1869–1938) a cumpărat moşia şi castelul din Borşa de la succesorii decedatului, la data de 28 septembrie 1916. În acest timp Ferenc Bánffy era deja proprietarul castelului din Sâncrai. Baronul Ferenc Bánffy s-a măritat cu Ida Petrichevich-Horváth în 1899, iar după moartea primei soţii s-a recăsătorit în 1919 cu Hortense Petrichevich-Horváth (1878–1968). Probabil cu această ocazie baronul Ferenc Bánffy s-a mutat la Borşa. În urma reformei agrare din 1921–1923, când domeniile familiilor nobiliare, în mare parte, au fost expropriate, baronul Ferenc a dat în arendă Ministerului de Interne castelul din Sâncrai, păstrând pentru locuinţă numai castelul de la Borşa. Pe baza documentelor de arhivă, baronul (şi după moartea acestuia în 1938, văduva lui) au făcut unele lucrări de conservare în anii 1938–1939, constând în repararea acoperişului, zugrăvirea faţadelor şi a interioarelor afectate de igrasie şi izolarea terasei de pe faţada principală. Pe o hartă militară din 1941 se văd cele trei corpuri de clădire existente şi pădurea după parc, cu planimetria foarte apropiată de cea de astăzi.
După al doilea război mondial, castelul din Borşa a fost naţionalizat de la văduva baronului Ferenc Bánffy. După 1948, clădirea a funcţionat pentru scurt timp ca şcoală agrară, apoi ca dispensar, iar din anul 1957 a devenit sediul Spitalului de boli psihice cronice, instituţia intrând în patrimoniul Consiliului Judeţean Cluj în anul 2003. Castelul a fost retrocedat recent urmaşilor familiei Bánffy.
Descrierea edificiului
Complexul castelului Bánffy de la Borşa se găseşte la marginea vestică a satului, pe un lot trapezoidal, fiind delimitat de râul Borşa spre nord. Intrarea spre castel se face pe un drum dinspre sat, printr-o poartă cu doi stâlpi masivi. Deasupra lor e plasată câte o urnă neoclasicistă sculptată din piatră. De la poartă o alee asfaltată duce spre castel, care este plasat în axa de simetrie a parcelei, cu axa longitudinală pe direcţia sud-est spre nord-vest. Castelul este flancat de două clădiri alungite, cu un singur nivel, anexe care odinioară găzduiau locuinţele personalului, ateliere, bucătării, spălătorii etc. Aceste clădiri datează din aceeaşi perioadă cu clădirea principală, fiind prezente şi pe fotografii de arhivă.
La sud-vest de clădirea principală se află o zonă parterre întinsă, a cărei amenajare actuală este definită de un rondou de flori din faţa castelului, amenajat pe fosta axă principală a parcului, având o bordură de ciment de plan romboidal. Acest rondou este înconjurat de boschete aranjate în formă dreptunghiulară alungită cu un capăt rotunjit. Arborii tuia şi castanii din împrejurimea acestui parterre au fost plantaţi în anii 1950, denaturând compoziţia originală a zonei. Pe fotografiile din anii 1930 se observă în faţa castelului o zonă întinsă, cu gazon, ornamentată cu grupuri de flori, iar în timpul verii, plante exotice amplasate în ghivece. Zona centrală a gazonului era traversată de două alei paralele, care porneau de la colţurile faţadei castelului şi ajungeau până la pădure. Aceste alei erau legate de mai multe alei perpendiculare spre continuarea parcului, care formau astfel un grilaj regulat, documentat şi de a doua ridicare topografică militară. Aleile au fost marcate cu pietre de formă sferică („pietre de Feleac”).
Zona parterre este continuată de o pantă întinsă cu peluză, original având arbori plantaţi mai rari sau grupaţi. Această zonă a fost grav afectată de tăieri şi replantări (pomi fructiferi), respectiv de construirea clădirilor parazite după 1948, grupate pe cele două limite de proprietate (capelă, depozit, grajd, etc.), dar şi în axa centrală (centru de ergoterapie). În axa centrală a pantei s-a aflat o fântână arteziană cu plan de cartuş. Astăzi se observă doar ghizdul nefuncţional al fântânii. Această peluză cu grupuri de arbori era urmată de o pădure plantată pe vârful colinei de lângă castel, cu o direcţie de întindere spre vest. Pădurea încă nu apare pe a doua ridicare topografică militară, deci a fost plantată după anii 1870. Această zonă a parcului de odinioară s-a păstrat în starea cea mai apropiată de cea originală. Cel mai important element al pădurii este monumentul funerar al baronului Dániel Bánffy (14 mai 1812 – 29 aprilie 1888), un obelisc cioplit în piatră cu blazonul defunctului şi inscripţia „Itt nyugszik/ LOSONCZI/ báró BÁNFFY DÁNIEL/ valóságos belső titkos/ tanácsos/ a páratlan férj és apa/ kinek emlékét/ hálával áldják/ neje/ GYÁRFÁS ANNA/ és fiai/ DEZSŐ, JENŐ, ERNŐ/ született/ 1812. május 14-én/ meghalt/ 1888. april 29-én”. (traducerea pe scurt: aici odihneşte baronul Dániel Bánffy, consilier intern, amintirea lui fiind binecuvântată de soţia, Anna Gyárfás, şi fii lui, Dezső, Jenő şi Ernő).
Parcul în stil eclectic din jurul castelului s-a amenajat în perioada construirii castelului cum indică clar şi turnul de colţ construit practic pentru terasa belvedere de deasupra, în locul acoperişului actual. Parcul a suferit modificări majore de-a lungul timpului (după 1948 şi aproape până în zilele noastre) în privinţa compoziţiei vegetaţiei (tăierea abuzivă a arborilor şi plantări noi), dar şi în privinţa ocupării zonei centrale cu nişte clădiri parazite.
Planul castelului este dreptunghiular alungit, având o direcţie longitudinală nord-vest spre sud-est. Faţada principală dispune de un rezalit central (cu o terasă susţinută de un şir de coloane) şi de un turn dreptunghiular la colţul sudic al clădirii. Faţada din spatele castelului are două rezalite de colţ. În centrul clădirii se întinde casa îngustă a scării, perpendicular pe faţada principală. În stânga casei scărilor se află două încăperi, iar în partea dreaptă a clădirii se află o sală mare, din care se deschid încă două încăperi şi camera de turn accesibilă din camera sud-estică. Clădirea dispune de trei niveluri: subsol, parter şi etaj, iar turnul are patru niveluri. Parterul are o înălţime interioară mare, aproape 4 metri, dar uşile sunt scunde. Uşile de la etaj sunt mai largi şi mai înalte. Parterul are tavan cu grinzi din beton armat, care au fost schimbate în a doua jumătate a secolului XX, iar etajului este prevăzut de asemenea cu tavane. Planimetria castelului a suferit unele modificări în secolul XX, prin construirea unor ziduri de compartimare interioară.
Faţada principală (în direcţia sud-vest), cu vedere spre parc, impresionează prin terasa în rezalit şi prin turnul pătrat din colţul acesteia. Intrarea în clădire se face prin holul deschis înălţat pe trei trepte, care susţine terasa de inspiraţie neoclasică prin patru coloane dorice şi la margini doi stâlpi masivi. Iniţial terasa a fost una deschisă, cu parapet scund traforat, dar din păcate a fost închisă cu vitraj şi cu o copertină, care strică aspectul elegant al faţadei. În stânga şi în dreapta holului cu coloane sunt câte două ferestre la parter şi la etaj. Ferestrele parterului sunt drepte, mai simple, iar cele de la etaj au chenare din tencuială cu festoane şi profilaturi accentuate. La câteva ferestre s-au păstrat vechile jaluzele de lemn. Colţurile faţadei sunt marcate cu bosaje din tencuială, zona parterului fiind articulată prin benzi din tencuială. Despărţirea orizontală se face printr-un brâu median simplu, iar cornişa de sub acoperiş este ornată cu console. Clădirea dispune de un acoperiş în patru ape, cu ţiglă. Turnul dominant din colţul sudic al faţadei depăşeşte înălţimea şarpantei cu un etaj şi dispune de o ornamentaţie mai bogată faţă de restul acesteia, prin chenarele ferestrelor. Turnul este prevăzut cu un coif foarte scund, acoperit cu tablă. În ilustratele vechi se poate observa, că în locul acoperişului turnul avea o belvedere, din care astăzi se mai păstrează numai balustradele.
Faţadele laterale dispun de trei ferestre la cele două niveluri, cu chenare asemănătoare ferestrelor de pe faţada principală. Câte o axă, din colţul dinspre faţada din spate iese în rezalit şi este accentuată la nivelul cornişei printr-un atic. Faţada laterală din sud-est este dominată de corpul turnului. Faţada din spate dispune de două rezalite la margini care, la nivelul şarpantei, sunt articulate printr-un atic. În axa rezalitului din stânga se deschide accesul subsolului. Faţada este asimetrică datorită existenţei unui mic balcon cu parapet traforat în rezalitul din dreapta, dar nici intrarea nu este plasată la mijloc. Între cele două rezalite faţada are 5 axe, intrarea fiind plasată în partea dreaptă a acestui corp. Intrarea este delimitată de un pilastru masiv şi două lesene neoclasice. Deasupra uşii se găseşte o copertină susţinută pe două console din fier forjat, bogat ornate cu forme geometrice. Pe faţada de spate se află aceleaşi ferestre cu chenare decorate cu festoane.
Compartimentarea interioară este destul de simplă, saloanele fiind grupate în două zone separate prin casa scării, perpendiculară pe axa longitudinală a castelului. Casa scării este accesibilă prin holul cu coloane al faţadei principale şi prin intrarea secundară a faţadei din spate. Din punct de vedere arhitectural, casa scării este cel mai important element al amenăjării interioare. Legătura dintre parter şi etaj se face printr-o scară cu 25 de trepte cu o balustradă elegantă din fier forjat, ornamentată cu motive geometrice. Balustrada se întoarce la etaj şi formează un parapet la culoarul din hol. Pornirea balustradei la parter este o operă deosebită, asemănătoare unui lampadar elegant din fier forjat, cu detalii minuțios executate. Pardoseala casei scării este de mozaic, cu ornamentaţie florală stilizată, bicoloră (negru-roşu). Casa scării are un tavan plat cu colţuri rotunjite. Candelabrul, fixat în plafonul casei scării, dispune de aceeaşi feronerie, cu valoare artistică, asemenea balustradei. Aceste detalii par a proveni de la cumpăna secolelor XIX–XX.
În hol, la parter, s-a păstrat în locul ei original o piesă de mobilier de epocă din lemn, un dulap elgant, decorat cu oglinzi veneţiene, în stilul secession. În încăperea mică de la parterul turnului se mai păstrează mobilierul original din lemn, dulapuri pe toată înălţimea pereţilor. Alte elemente importante de epocă sunt tâmplăriile originale ale uşilor prezente în trei saloane de la parter: tocuri late şi aripi duble de uşă cu ornamentaţie casetată cu forme geometrice. În această parte a castelului s-a păstrat şi tâmplăria originală a ferestrelor, dotate cu jaluzele şi obloane interioare.
Castelul în stil eclectic (îmbinând elemente neoclasiciste, neobaroce şi neorenascentiste) are unele asemănări stilistice cu castelul Teleki din Jucu, aceste corespondențe fiind datorate şi de vecinătatea în care se află cele două edificii. Importanţa artistică a castelului din Borşa este dată mai ales de piesele de fier forjat din casa scării şi de piesele originale de mobilier. De asemenea sunt notabile şi elementele păstrate ale parcului eclectic de odinioară.