Ce monument e în poza de mai jos?
Ieri am prezentat Mausoleul eroilor din Mărășești - VRANCEA
MAUSOLEUL DE LA MĂRĂȘEȘTI este un monument dedicat eroilor români căzuți la datorie în timpul primului război mondial. Acesta a fost ridicat pe locul în care, în vara anului 1917, s-au desfăşurat luptele de la Mărăşeşeti, soldate cu victoria trupelor române, dar și pierderi cifrate la 480 de ofiţeri şi 21000 de soldaţi români. Două au fost evenimentele ulterioare care au urmat acestor sângeroase lupte. La 22 August 1920 mareșalul francez Joffre sosește în Romania și, în cadrul unei ceremonii fastuoase decorează orașul Mărășești cu distincția militară franceză “Crucea de război”, aceasta fiind înmânată primarului în exercițiu Ulises Negropontes. Totuși, mai importantă decât recunoștința adusă acestui oraș este inițiativa luată de către Societatea Ortodoxă Naționala a Femeilor din Romania, de a ridica pe aceste meleaguri un monument care să amintească despre sacrificiul de sânge în bătălia de la Mărășești. Propunea s-a făcut în cadrul congresului din data de 8 iunie 1919. Comitetul de inițiativă era format din: președinte - Alexandrina Cantacuzino și membri - Nicolae Iorga, Maria Glagoveanu, Elena Odobescu, Elena Davila, Zefira Voiculescu, general Constantin Cristescu, inginer Nicolae Niclescu, Maria Glagoveanu, Constantin Balș, Elena Davilla, Elena Odobescu, Zoe Rarincescu și primarul orașului Mărășești - Georgios Ulises Negropontes. Președinte de onoare era Pimen, Mitropolitul Moldovei și Sucevei. Pentru realizarea monumentului s-a lansat un concurs de proiecte ce a fost câștigat de către cei doi arhitecți, cu proiectul având motto-ul “SUS”, care au fost recompensați cu un premiu de 40000 lei aur la vremea respectivă. Acesta înfățișa o catedrală puternic decorată, înaltă de 45 de metri, situată pe o terasa impozantă. Totuși, repede acest proiect s-a dovedind nefezabil din cauza constrângerilor materiale, astfel încât s-au făcut nu mai puțin de 11 proiecte alternative și mai puțin impozante de către arhitecții câștigători. A fost ales cel care s-a inspirat din forma monumentului Tropaeum Traiani, de la Adamclisi, din Dobrogea. Acesta avea 1600 metri pătrați desfășurați și o înălțime de 30 de metri până la vârful Cupolei Gloriei. Lucrările au fost începute în anul 1923 pe terenul donat de moșierul Georges Negropontes, socrul generalului Eremia Grigorescu. La 6 August 1923, în prezența reginei Maria și a oficialităților locale, are loc ceremonia punerii pietrei fundamentale a Mausoleului. Între anii 1924 - 1925 se înhumează aici osemintele scoase de prin câmpurile și gropile comune din jur, aproape 6000 de luptători. Din păcate condițiile vitrege ale vremii, lipsa banilor și poate scăderea entuziasmului celor implicați, acest proiect se oprește pe la jumătatea anului 1925, terminate fiind criptele și platforma având Culoarul Cavalerilor și sarcofagul lui Grigorescu. Regele Carol al II-lea, revenit în țară în 1930 și detronându-l pe fiul său minor, Mihai, începe un regim cu tentă naționalistă. Astfel, la data de 6 August 1933 are loc la Mausoleu o ceremonie prin care se atribuie Mărășeștiului medalia “Virtutea militară”, de Aur, prilej cu care regele promite sprijinul său pentru terminarea mausoleului și cinstirea eroilor neamului. În anul 1936 se materializează această promisiune, iar la data de 18 septembrie 1938, în prezența regelui, are loc ceremonia de inaugurare a Mausoleului Eroilor Neamului, de la Mărășești. Acesta avea o bază octogonală, fiind terminată și cupola în trepte, numita Cupola Gloriei. Aceasta are o înălțime de 30 de metri si o circumferință la baza de 40 de metri. Întregul monument a fost clădit de antreprenorul Eremia Tiberiu, în beton armat și piatră de Deva, fiind dotat cu instalații electrice, sisteme de ventilație și grupuri sanitare. Sculptorii Cornel Medrea și Ion Jalea sunt responsabili de basoreliefurile ce înconjoară cupola, acesta din urmă luptând în primul razboi mondial și pierzându-și un braț, fapt pentru care a sculptat cu o singură mână. Pictura interioară, executată în tentă naivă cu trimitere la picturile din bisericile făcute de meșterii populari, a fost pusă în frescă de către Eduard Săulescu. La intrare, cu litere mare din bronz, stă scris „Întru slava eroilor neamului”, alături de numele localităților unde s-au purtat lupte crancene. Anul 1947 a fost unul de tristă amintire pentru Mausoleu, deși s-au reparat stricăciunile cauzate de infiltrația apei și lipsa de îngrijire a acestuia în anii războiului. La 6 August 1947 a avut loc o ceremonie nu de comemorare a luptei salvatoare a ostașilor români, ci a frăției de arme romano-sovietice (!). Ceremonia la care regele Mihai nu a fost invitat și care a fost organizată nu de către Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe din România, în custodia căreia se afla mausoleul, ci de către Ministerul Apărării Naționale, prin intermediul Muzeului Militar Național și sub atenta supraveghere a Inspectoratului General al Armatei pentru Educație, Cultură și Propagandă (în fond o instituție ce colcăia de agenți sovietici ce urmăreau impunerea comunismului în România). De asemenea, pentru a se denigra Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe din România, înca din vreme au fost creată o societate co-organizatoare ale evenimentului precum Federația Democratică a Femeilor din România. La acest eveniment nu a putut fi însă împiedicat să vină și Patriarhul Nicodim Munteanu, președintele Așezământului Național Regina Maria pentru Cultul Eroilor, care a avut un discurs dur la adresa celor care folosesc acest eveniment în folosul unor interese proprii sau a unor puteri din afară. În fapt, până în anul 1967 în România comunistă, ziua de 6 August nu a avut un statut oficial de sărbătoare în cadrul evenimentelor de cult adresate eroilor neamului, deoarece primul razboi mondial era privit de către sovietici ca unul imperialist, de jaf și cucerire. Situația se schimbă odată cu venirea la puterea a lui Nicolae Ceaușescu, dornic să pozeze în rebelul comunist ce se opune Moscovei și care sprijină valorile naționale. În anul 1967 acesta organizează aici o ceremonie fastuoasă prin care marchează revenirea în atenția publică a acestui impozant mausoleu și a datei de 6 August 1917. Actualmente mausoleul adăposteşte 5073 de soldaţi şi ofiţeri în 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune de pe 18 culoare, eroi din peste 250 de mari unitati ale Armatei Romaniei, din care 106 necunoscuți. Iată câțiva dintre eroii care odihnesc în culoarul Cavalerilor: lt. Gabriel Pruncu, lt. col. Arthut Vârtejanu, copilul-erou Maria Ioan Zaharia, mr. Grigore Ignat, precum și preoții Ionescu Cazacu Stefan și Nicolau Grigore.
-->
Răspunsuri
ORA 13.06 - UN RASPUNS
Biserica "Sf. Apostoli Petru și Pavel" din Huși este o biserică ortodoxă din municipiul Huși (județul Vaslui).
Ea a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) în anul 1495, fiind refăcută din temelie de către episcopul Inochentie al Hușilor în perioada 1753-1756. Această biserică a îndeplinit rolul de catedrală a Episcopiei Hușilor între anii 1598-1949, iar după reînființarea Episcopiei Hușilor în 1996 și-a reluat acest rol. Ea se află localizată pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 19.
Ansamblul Episcopiei Hușilor a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Vaslui din anul 2015 și fiind format din 5 obiective:
Prima biserică datează din timpul lui Ştefan cel Mare (1495), fiind ulterior refăcută din temelii de mai multe ori. În anul 1752, pe scaunul episcopal al Hușilor a ajuns episcopul Inochentie (1752-1782). Acesta a găsit biserica într-o stare atât de ruinată, încât nu se mai putea sluji în ea. Cu sprijinul domnitorului Matei Ghica (1753-1756), episcopul Inochentie a dărâmat biserica ștefaniană până la temelii și a reconstruit-o între anii 1753-1756. Episcopul Iacob Stamati (1782-1792) a înzestrat biserica cu o catapeteasmă nouă pictată de zugravul Nicolae Moscovli (în 1784), cu un clopot mare, cu veșminte scumpe de la Veneția, precum și cu alte podoabe. Prin osteneala sa a fost adusă în biserica episcopală o mână din moaștele Sf. Mucenițe Chiriachi (de la Muntele Athos), care se păstrează și astăzi într-un chivot de argint aurit dăruit de generalul rus Pavel Kiseleff. În 1793, episcopul Veniamin Costachi (1792-1796) a reparat și pictat biserica episcopală.
Biserica a fost puternic avariată de cutremurul din 1802. Ca urmare, episcopul Meletie Lefter "Brandaburul" (1803-1826) a fost nevoit să dărâme biserica până la ferestre și s-o refacă numai cu o singură turlă. În 1849 s-a înlocuit catapeteasma veche cu una nouă, cea veche ajungând la Biserica "Sf. Arhangheli" din același oraș. În timpul păstoririi episcopului Silvestru Bălănescu (1886-1902), au fost efectuate reparații radicale la catedrală. A fost adăugată cea de-a doua turlă (1891), au fost amplasate vitralii și a fost pictat interiorul și catapeteasma bisericii de către pictorul Gheorghe Tattarescu (1890-1891). O serie de modificări au fost aduse bisericii episcopale între anii 1910-1911 de către episcopul Conon Arămescu-Donici (1902-1912) când s-a mărit pridvorul, s-au construit cele două veșmântării (preoțească și arhierească) de-o parte și de alta a sfântului prestol, mărindu-se, totodată, și proscomidiarul, s-a parchetat altarul, s-au acoperit turlele cu tablă de aramă și s-au îmbrăcat în argint două icoane mari din catapeteasmă. Episcopul Nifon Criveanu (1934-1935) a efectuat o serie de reparații ale lăcașului de cult: s-au reparat și vopsit strănile, s-au curățat părțile aurite și argintate din catapeteasmă, s-au reparat cele două veșmântării și pridvorul, s-a revizuit instalația electrică. De asemenea, pictorul Gh. Tomescu a curățat pictura lui Gheorghe Tattarescu, care era complet înnegrită de fum.
Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a avariat clădirea bisericii: s-a prăbușit turla construită în 1891, s-au fisurat pereții, iar pictura a căzut în mare parte. Lăcașul de cult a fost reparat în perioada septembrie 1941 - mai 1945 prin purtarea de grijă a episcopului Grigorie Leu (1940-1949), fiind resfințit la 29 iunie 1945. Comisiunea Monumentelor Istorice a oferit bani pentru reclădirea turlei și restaurarea picturii (între 1943-1945), iar Episcopia Hușilor a suportat cheltuielile executării unei catapetesme noi din stejar masiv și a mobilierului interior de stejar, precum și pentru modificarea cafasului și a pridvorului.
După instaurarea regimului comunist la putere în România, la 5 februarie 1949 Episcopia Hușilor a fost desființată prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale, dar în anul 1996, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reactivat Episcopia Hușilor.
(ro.wikipedia.org)