Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Colegiul național "Petru Rareș" - PIATRA NEAMȚ.
Liceul „Petru Rareș” din municipiul Piatra Neamț, denumire actuală – Colegiul Național „Petru Rareș” este o veche și prestigioasă instituție de învățământ liceal a orașului, având statut de monument istoric, fiind situat pe Strada Ștefan cel Mare, la nr. 4. Începuturile gimnaziului din Piatra se datorează prevederilor din legea instrucțiunii publice din 1864, care acorda atenție școlilor secundare ce trebuiau înființate în fiecare capitală de județ. Actul constitutiv al gimnaziului din Piatra Neamț este considerat Ordinul nr. 13797 al Ministerului Instrucțiunii prin care au fost numiți ca profesori ai gimnaziului, Calistrat Hogaș (pentru partea literară și director), iar pe Ion Negre pentru partea științifică. În data de 26 noiembrie 1869, Consiliul Comunei Piatra decide practic înființarea gimnaziului, alocând fondurile necesare. Școala se deschide la 27 noiembrie, orele 11 dimineața, de față fiind autorităților locale și superiori ai școlilor primare nr. 1, nr. 2 (școli de băieți) și nr. 3 (școală de fete). Din acest motiv, ziua Colegiului este 27 noiembrie. În evoluția gimnaziului se disting două etape: între 1869 – 1878, când a funcționat ca gimnaziu clasic și între 1878 – 1897, când a funcționat ca gimnaziu real. În privința numelui au existat mai multe opinii: profesorii școlii au propus numele de „Elena Doamna” sau „Petru Rareș”, Primăria susținea numele cărturarului „Gheorghe Asachi”, dar Prefectura a hotărât ca „în amintirea eforturilor făcute de oraș la înființarea sa să fie numit Gimnaziul Piatra”, nume care s-a păstrat până în 1893, când „toate școlile primiră denumiri, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii l-a numit Petru Rareș și cu acest nume a rămas și după transformarea lui în liceu.” De la înființare și până la 1 aprilie 1885, când, pe baza legii propuse de D.A. Sturdza, toate gimnaziile au trecut în întreținerea statului, gimnaziul a fost tutelat de Primăria Piatra Neamț, chiar dacă unele fonduri proveneau de la Prefectură și de la Primăria Târgu Neamț. Primăria răspundea de asigurarea localului, a mobilierului, procurarea materialului didactic, plata profesorilor și a personalului de îngrijire Astfel, „până în 1877 gimnaziul a funcționat în case boierești închiriate, complet necorespunzătoare […]. În 1877 gimnaziul s-a mutat în fostul local al Primăriei, situat în centrul orașului, pe locul unde se află astăzi înălțat Teatrul Tineretului. Aici spațiul era suficient, dar cursurile erau stingherite, căci în curte se aflau Percepția, șura și grajdurile comunei și erau cazați soldați și rândași. Cu toate intervențiile directorului, aceste așezări au rămas împreună cu gimnaziul până în 1888. Nici situația mobilierului și a materialului didactic nu a fost mai bună. Astfel, la 5 iunie 1870, Calistrat Hogaș cerea Primăriei cu împrumut mobilier pentru a se putea ține examenele de sfârșit de an. Într-un alt raport solicita, în condițiile lipsei complete a materialului didactic, măcar confecționarea unui compas, pentru a se putea ține orele de geometrie. Eforturile direcțiunii de dotare cu material didactic au fost încununate de succes abia în 1879, când gimnaziul a primit o hartă a țării și s-a făcut la Paris o comandă de material didactic de 2500 de lei. Până în 1882, Primăria a cheltuit în acest scop 8000 de lei. Un alt factor care tensiona relațiile școlii cu Primăria era plata salariilor cadrelor didactice; obligație ce „a fost interpretată de unii conducători ai acestei instituții ca un drept de numire și de revocare din funcție, de mărire sau scădere arbitrară a salariilor slujitorilor școlii, de amestec direct în procesul de învățământ”, inclusiv prin amestecul reprezentanților Primăriei în comisiile de examen de sfârșit de an, când „delegații de examen trimiși de primar, se instalau la masa de examen, chemau elevii, puneau întrebări și dădeau note. Relațiile dintre Primărie și profesorii gimnaziului au devenit deosebit de încordate 1877, când s-a efectuat a doua reducere de salariu pentru corpul didactic plătit de comună. Deoarece directorul Calistrat Hogaș s-a solidarizat cu profesorii nemulțumiți, purtând o corespondență în termeni duri cu Primăria și criticându-l pe primarul Gr. Isăcescu, în ziarul local “Situațiunea,” acesta a recurs la măsuri drastice: Calistrat Hogaș a fost înlocuit de I. Negre în funcția de director, iar la 6 iunie 1878, prin Ordinul Ministerului Instrucției nr. 5116, Calistrat Hogaș a fost „revocat definitiv din profesorat. Înverșunarea primarului nu s-a potolit prin aceste măsuri față de Calistrat Hogaș, ci s-a revărsat în continuare împotriva gimnaziului, care, la 21.08.1878, prin Ordinul 2917, a fost transformat din teoretic în real, profesorii rămânând disponibili. S-a ajuns la o situație paradoxală: „Gimnaziul real din Piatra Neamț era atât de nou că a funcționat fără program de studii, încă doi ani”, iar profesorii au fost transformați în funcționari comunali. Din acest motiv „amintirea transformării Gimnaziului a rămas odioasă.” Ceea ce l-a intrigat pe profesorul de istorie Ioan Filip (și el fost director al Liceului „Petru Rareș”) autor al însemnărilor citate, a fost lipsa de reacție a opiniei publice față de abuzurile Primăriei: „publicul n-a fost în stare să aibă o părere. La data de 9 septembrie 1881, nouăzeci de cetățeni de vază ai orașului au adresat un memoriu primarului orașului Piatra Neamț, prin care solicitau revenirea la gimnaziul clasic şi motivau solicitarea: „la 1869, când Comuna au înființat Gimnaziul din orașul nostru, a fost nevoită a face aceasta din cauza nevoei foarte mari ce se simțea în orașul și județul nostru de o asemenea școală, fiindcă mulțimea școlarilor ce eșau din clasele primare nu puteau să se ducă la Iași sau în alte orașe din cauza lipsei de mijloace și a unei creșteri și privegheri de aproape ce părinții voiau să aibă pentru copiii lor.” Înființarea Gimnaziului clasic a răspuns unei necesități, deoarece avea înscriși câte 150 – 200 de elevi pe an, „iar rezultatele lui s-a văzutu îndată, fiindcă sute de școlari eși dintrânsul au făcut și fac onoare gimnaziului, căci sunt o mulțime de școlari ieșiți din acest gimnaziu care populează astăzi liceele, universitățile și alte școli, făcând cea mai frumoasă onoare acestei școli și orașului nostru, iaru acei cari n-au mers mai departe, unii s-au întors la afacerile părinților lor, alții s-au dus la drumurile de fier, alții la moșii, unii au intrat în funcțiuni, toți aceștia probând în ramul lor că au o instrucțiune bună, nici unul n-a rămas pe drumuri.” Așadar „cheltuielile comunei nu erau zadarnice și nevoile cetățenilor satisfăcute. La 1878, prin niște împrejurări nenorocite, fără nici o trebuință, fără nici o cerere din partea a nici unui cetățean s-au schimbat destinațiunea gimnaziului nostru, prefăcându-se în școală reală.” Semnatarii memoriului apreciau că „prin aceasta s-au adus două lovituri foarte mari, s-a lovit în viitorul acestui gimnaziu și a întregului oraș și județ, sub raportul dezvoltării, căci populația gimnaziului nostru scade acuma în fiecare an și al doilea s-a adus cea mai mare lovitură părinților, căci sunt nevoiți a-și duce copiii lor în alte orașe, dacă au mijloace, iar dacă nu a-i lăsa fără o cultură mai înaltă, pentru că Școala Reală, fiind o școală specială, ca și școala de comerțu sau Școala Normală sau Școala de Veterinărie sau seminariile nu convine tuturor părinților a-și da copiii lor în astă școală.” Un argument folosit de semnatari era faptul că „elevii, făcând școala reală, n-au unde merge să-și completeze instrucțiunea, lipsind Școala Politehnică și alte școli speciale, asemenea pentru elevii școlilor reale nu este creat până acuma nici un drept, nici un avantaj, nici o perspectivă care să-i atragă calea acestei școli.” În plus „școlile reale sunt și un început și o încercare la noi, ele pot fi bune în București, Iași și alte centre mari, unde există mai multe categorii de școli, așa că părinții pot în același loc să-și dea copiii unde le convine, iar nu în orașul nostru, unde este o singură școală secundară. Încercarea cu școlile reale poate să facă Statul care are destule mijloace, iar nu noi și Comuna care abia are mijloace să ție un gimnaziu ce trebuie să convină tuturor părinților.” Deoarece anul școlar tocmai începea, semnatarii memoriului cereau transformarea imediată în gimnaziu clasic, argumentând că este un drept al lor deoarece, ca părinți, contribuie la susținerea gimnaziului. În martie 1881 și primarul de Piatra Neamț s-a adresat lui Ion Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri, prezentând un istoric al înființării și evoluției gimnaziului și cerând sprijin financiar: „12 ani sunt trecuți de când această comună au înființat cu cheltuiala sa un gimnaziu a cărui necesitate se simțea și pentru a satisface cerințele orășenilor și a locuitorilor din întregul județ.” Înființarea gimnaziului s-a făcut în baza promisiunilor ministrului instrucțiunii publice că „odată gimnaziul înființat se va lua pe conta statului”, dar, deși în acest interval s-au făcut numeroase demersuri atât la Ministerul Instrucțiunii Publice, cât și la Ministerul de Interne pentru preluarea gimnaziului pe seama statului, acest lucru nu s-a realizat, comuna cheltuind în 12 ani, peste 200000 de franci pentru întreținerea acestui gimnaziu, din care 100000 de franci fuseseră împrumutați. Primăria avea un buget anual de doar 150000 de franci pe an, care abia îi ajungeau pentru cheltuielile obligatorii și nu mai putea susține gimnaziul. Revenind însă la semnificația memoriului semnat de cei nouăzeci de cetățeni ai comunei urbane Piatra Neamț, o putem considera o manifestare a reacției opiniei publice, tardivitatea acesteia o putem explica prin efectul pe termen mediu și lung al măsurilor luate în învățământ (cu alte cuvinte nu s-a reacționat imediat pentru că nici efectele nu au fost conștientizate imediat). Chiar dacă acest memoriu nu a avut o finalitate rapidă, la încetarea raporturilor încordate dintre autoritățile locale și gimnaziu a contribuit legea lui D.A. Sturdza din aprilie 1885, care a stabilit că „toate gimnaziile întreținute de comună sau județ trec asupra Ministerului Cultelor și Instrucțiunii. La 13 aprilie 1885 tot prin ordin ministerial și Calistrat Hogaș a redevenit director al Gimnaziului „Petru Rareș”. Un alt nume ce va rămâne un adevărat mit pentru Colegiul Național Petru Rareș este cel al profesorului Ion Negre. Profesor între anii 1869-1906 la Piatra, dar și revizor școlar al județelor Neamț și Suceava în perioada 1882-1886, Ion Negre a condus ca director în trei rânduri școala în care și‑a început activitatea. Numele de „taica Negre” își găsește înțelesul în mărturisirile foștilor săi elevi care și-l aminteau cu firea lui blândă, cu darul de a-și apropia elevii și de a-și determina colegii să procedeze la fel, dovedind calități de pedagog înnăscut și vocație pentru munca la catedră, deși se pregătise – asemeni lui Creangă – pentru preoție. Vizita ministrului instrucțiunii publice la Piatra Neamț a fost o ocazie pentru Ion Negre să rezolve problema localului școlii, căci atunci s-a ales „locul viitoare construcții, o poziție foarte frumoasă la poalele Muntelui Cozla, acolo unde odinioară se ridicaseră curțile domnești ale lui Ștefan cel Mare.” Realizarea construcției a fost încredințată arhitectului bucureștean Al. Săvulescu și antreprenorului băcăuan H. Goldstein. Așezată pe o culme de pământ, pe fundațiile fostei Curți Domnești a Moldovei lui Petru Rareș, clădirea Colegiului Național Petru Rareș domină – practic – centrul orașului. De numele lui Negre se leagă aproape toate biruințele școlii sau – așa cum s-a exprimat fostul ministru Haret, în 1898, cu ocazia vizitei făcute în orașul nostru. Pe timpul războiului, ca toate școlile din oraș, Liceul a devenit spital militar, fiind Spitalul 229 al Crucii Roșii. Recunoscând rolul unor personalități în dezvoltarea învățământului și a orașului, în perioada 1924-1928, a fost ridicat în fața liceului un monument al ctitorilor, fiind, după știința noastră, singurul liceu din țară onorat astfel de locuitorii și de autoritățile orașului. De asemenea, Liceul de Băieți din Piatra-Neamț s-a remarcat printr-o bibliotecă valoroasă, înființată în 1897-1898 și îmbogățită continuu până în zilele noastre-deși momentele grele provocate de războaie și instaurarea regimului comunist, n-au ocolit-o, precum și prin faptul că era dotat cu un aparat de proiecție cinematografică-înainte să existe cinematograf în oraș. Existența acestuia s-a datorat unui profesor, ales consilier local, iar încasările de la filmele proiectate erau destinate excursiei anuale a absolvenților, care au vizitat astfel Viena, Constantinopolul etc. Profesorii de la „Rareș” s-au impus, în mod indiscutabil, în viața culturală și politică a orașului și a județului, fiind și o pepinieră pentru recrutarea oamenilor politici pentru Consiliul Local, Primărie, Prefectură, Parlament. În perioada cuprinsă între 1948 – 1969 liceul a trebuit să se adapteze noului context creat de instaurarea regimului de „democrație populară” și apoi socialist. Elitele fiind considerate reminiscențe burgheze, pregătirea lor nu mai era necesară, iar statutul și titulatura liceului (tot amintiri ale altor vremuri) s-au modificat foarte des: în 1948 a devenit școală medie, cu clasele I – XI, între 1953 – 1955 – Școala Medie de Băieți Nr. 1 Piatra Neamț (1954 s-a înființat în cadrul acesteia secția serală, precum și Școala Medie a Tineretului Muncitor); în 1957 s-a înființat Secția sportivă a Școlii Medii Mixte Nr. 1, iar la 15 decembrie 1957 și-a reprimit numele de „Petru Rareș”. În 1960 clasele I-IV s-au transferat la școlile generale, iar Școala Medie a continuat să funcționeze cu clasele V – XI, până în 1965, când școala și-a redobândit denumirea de Liceul „Petru Rareș” din Piatra Neamț. În pofida vremurilor, „prin slujitorii săi devotați – profesorii – liceul a continuat să fie principalul formator al noilor generații de autentici intelectuali. Perioada 1969-1989 a fost marcată în devenirea pe mai departe a Liceului Petru Rareș de personalitatea, competența, dăruirea, dar și de suplețea și de abilitatea politică a profesorilor care au deținut cele cinci directorate. Spiritul Rareșului îl reprezintă numeroșii absolvenți-prezenți pe toate continentele, care au transformat numele liceului într-un sinonim al excelenței și pe care Asociația Alumni, înființată la inițiativa fostului elev Alexandru Filimon se străduie să-i reunească, fie și simbolic și să justifice deviza liceului Excelență prin asumarea tradiției. Unul dintre absolvenții acestui liceu a fost Nicolae Dăscălescu, viitor general de corp de armată și comandant al Armatei a 4-a (anul 1945), în cel de-al doilea război mondial.
Vizualizări: 2
-->
Răspunsuri
ora 12.45 - 0 raspunsuri