Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biserica română – unită “Sfântul Vasile cel Mare” din municipiul București
Aici admiri o veche carte poștală reprezentând un interesant monument de cultură și arhitectură – Biserica română – unită “Sfântul Vasile cel Mare” din municipiul București. Biserica Sfânul Vasile cel Mare este un lăcaș de cult al comunității greco-catolice bucureștene și este situată pe strada Polonă la nr.194. Din anul 1948 și până în data de 27 decembrie 2006, biserica fusese confiscată de către comuniști, ea revenind comunității greco–catolice după lungi și costisitoare procese. Biserica a fost ridicată la 1909 de Raymund Netzhammer, Arhiepiscop latin de Bucureşti, pentru românii greco-catolici stabiliţi în Vechiul Regat. Respectul şi dragostea nemărginită pentru răsăritul creştin au fost hotărâtoare în alegerea arhitectului şi a stilului arhitectonic, a iconostasului, a frescei interioare şi a mobilierului bisericii. Arhiepiscopul a încredinţat această lucrare arhitectului Nicolae Ghika-Budeşti, cel mai bun specialist în arhitectura moldovenească a epocii lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş – stil ce caracterizează şi biserica Sfântul Vasile. Redau mai jos câteva fragmente din articolul “Cum a luat ființă ctitoria mea, Biserica Sf.Vasile”, scrisă de Arhiepiscopul romano-catolic Raymund Netzhammer, ctittorul acestei biserici; „De trei ani încoace paşii mă poartă cu predilecţie, în plimbarea mea de după-amiază... prin strada Polonă. Ceea ce mă atrage cu atâta forţă într-acolo este Biserica Română Unită “Sf. Vasile”, aflată într-o grădină îngustă, dar lungă. În 1905, când am fost numit în postul meu actual, grădina, împreună cu cele două case care se aflau situate pe acest teren, aparţineau de mai bine de doisprezece ani ordinariatului catolic. Ea fusese cumpărată în vremea episcopului Palma, la începutul anului 1892, cu scopul de a se construi pe acel teren un lăcaş al Domnului pentru românii uniţi. Suma respectivă, necesară cumpărării, fusese pusă la dispoziţie de către papă... Se știe că în acea vreme în capitală locuiau peste 5000 de români uniți. La începutul anului 1909, în ţară domnea o asemenea atmosferă în viaţa politică şi bisericească, încât puteai să prevezi şi să speri că acest act de construire a primei biserici române unite în România nu urma să dea prilejul de a se vorbi mult despre el şi, ca atare, nu urma să incite spiritele....Planurile de construcţie a bisericii, realizate de arhitectul N. Ghika-Budeşti au fost trimise deja în 4 martie la primărie, fiind însoţite de o cerere pentru acordarea avizului de construcţie pe terenul nostru din strada Polonă. Deoarece după trei săptămâni autorităţile orăşeneşti au declarat că în acest caz nu sunt doar ele răspunzătoare, fiind necesară mai întâi aprobarea Ministerului Cultelor, planurile au fost duse la respectivul minister la 26 martie. Aici funcţionarii erau pe punctul de a încerca să ne facă greutăţi. După ce m-am dus însă în 4 aprilie personal la domnul Haret, ministrul cultelor, şi am putut să-i expun situaţia, el s-a arătat destul de binevoitor, acordând la 22 aprilie aprobarea dorită.... După ce arhitectul meu a plasat biserica pe planul de situaţie conform cerinţelor serviciului de construcţii ale oraşului, domnul primar a avut amabilitatea de a da la 15 mai avizul de construcţie definitiv. Având în vedere că nu era timp de pierdut, căci biserica trebuia să fie gata încă înainte de venirea iernii, am telegrafiat din Roma, dând dispoziţie să se înceapă neîntârziat lucrările. Odată întors la Bucureşti, a fost semnat la 28 mai contractul de construire cu antreprenorul italian, domnul Cora. La 3 iunie puteam deja să sfinţesc piatra de temelie. Pentru a nu provoca zarvă inutilă, nu am trimis pentru această festivitate nici o invitaţie. Cu excepţia câtorva muncitori, au fost de faţă doar zece persoane. Acestea au şi semnat documentul zidit în piatra de temelie, după ce secretarul meu l-a citit înainte de începerea actului religios. Acest document scris constituie în acelaşi timp certificatul de naştere şi de botez al noului lăcaş sfânt, conţinând şi numele lui. Am pus această primă biserică română unită din Bucureşti sub protecţia marelui învăţător al Bisericii răsăritene, sfântul Vasile, vestitul episcop de Cezareea în Cappadocia. În calitate de benedictin, mi-a fost recomandată călduros, încă din primul an al vieţii mele în mănăstire, venerarea sfântului Vasile. Sfântul Benedict, patriarhul monahismului occidental, avea un mare respect faţă de marele părinte al Bisericii din Cappadocia, punând la baza propriilor lui reguli monastice aceleaşi principii pe care sfântul Vasile clădise monahismul răsăritean. Aceste considerente m-au îndemnat să închin noul lăcaş al Domnului patriarhului călugărilor Răsăritului; mai târziu, când s-a trecut la pictarea bisericii, am căutat să exprim aceste gânduri în imaginea ctitorului. După sfinţirea pietrei de temelie a început să se muncească pe locul de construcţie într-un ritm febril. Sub mâinile ţiganilor şi ale ţigăncilor, care pregăteau aici mortarul şi făceau munca de salahori, teancurile de cărămizi rânduite de jur împrejur dispăreau treptat, grămadă după grămadă. În curând se puteau vedea deja zidurile înălţându-se la suprafaţa pământului. […] Biserica urmează să rămână în exterior din cărămidă aparentă. Pentru a scoate în evidenţă efectul dorit, s-au folosit pentru partea exterioară cărămizi care nu numai că sunt într-un anume fel presate, ci au şi o grosime de numai cinci centimetri. Mă duceam într-acolo tot a doua zi, pentru a mă convinge de înaintarea lucrărilor şi mă bucuram atunci când o parte a clădirii era terminată şi începea una nouă....La 19 decembrie 1909, zi în care orientalii îl sărbătoresc după calendarul lor pe sfântul Nicolae de Mira, puteam să sfinţesc în mod festiv biserica. Cu ocazia acestei sfinţiri, mi-am dat seama de marea importanţă şi de proporţiile evenimentului pe care îl trăiam. Câţi nu erau cei care doriseră să vină această zi şi nu au putut să o trăiască! Şi câţi nu erau cei care contribuiseră prin modestul lor sacrificiu la ducerea la bun sfârşit a acestei lucrări. Pomenirea îndeosebi a acestor suflete nobile în cadrul rugăciunilor din ziua sfinţirii bisericii, era o datorie de mulţumire. După ce m-am convins eu însumi în repetate rânduri, cu ocazia unor sărbători, de mulţimea credincioşilor care vin la Biserica “Sf. Vasile”, precum şi de profunda lor evlavie, am căutat să fac rost cât mai repede cu putinţă de mobilierul necesar şi să mă îngrijesc de pictarea corespunzătoare a iconostasului, precum şi a pereţilor, a arcadelor şi a bolţilor, încă neatinse de penel. Cu atât mai mult îmi puteam permite să mă gândesc la această decorare, cu cât pe de-o parte la încheierea socotelilor pentru construcţie atât arhitectul cât şi antreprenorul m-au scutit de surprize, iar pe de altă parte rugăminţile mele adresate unor binefăcători în vederea obţinerii de donaţii pentru biserică nu au rămas fără rezultat. Biserica “Sf. Vasile” poate acum să stea fără sfială şi în ceea ce priveşte aranjamentele interioare, alături de cele 120 de surori ale ei din capitala românească. Odată intrat înăuntru, impresia produsă nu este copleşitoare, ci, mai degrabă deosebit de liniştită şi armonioasă. Fără a fi tulburată de altceva, privirea ţi se opreşte imediat pe ceea ce are biserica mai important, anume pe spaţiul altarului cu minunatul lui iconostas strălucitor de auriu şi plin de icoane, precum şi pe imaginea Maicii Domnului din absidă. Aceasta din urmă este o imagine de o mare gingăşie şi nobilă graţie. Micul prunc Isus, având în mână însemnele puterii sale, sceptrul şi globul pământesc, tronează în braţele mamei sale, care îşi întinde mâinile protejând pruncul, în acelaşi timp însă le întinde şi spre credincioşi; la dreapta şi la stânga tronului îngenunchează îngeri, ţinând în mâini vase cu tămâie. Şi după ce te-ai încălzit şi desfătat destul privind această operă de artă, îţi ridici ochii mai sus şi arunci o privire înspre boltă, unde strălucesc ca o sclipire cerească Mântuitorul şi îngerii care i se închină. Deosebit de reuşite sunt şi cele patru imagini reprezentând botezul şi hirotonirea sfântului Vasile, apoi o milostenie şi vindecarea fiului împăratului de către acelaşi sfânt. Deasupra portalului apare în toată splendoarea aşa-zisa imagine a ctitorului. Ea a fost concepută de domnul Schiller şi face parte, din punct de vedere al compoziţiei şi desenului, dintre cele mai bune realizări în materie de pictură din Biserica “Sf. Vasile”. ...Fie ca această mică şi dragă biserică, căreia îi închin cu bucurie strădaniile şi grijile mele, să devină un adevărat centru religios al tuturor românilor uniţi din Bucureşti, care mi-au fost încredinţaţi mie spre a-i păstori. ”Arhiepiscop Raymund Netzhammer - Bucureşti, 22 noiembrie 1911.
-->
Răspunsuri
ora 10.58 - 4 raspunsuri
Biserica Romano-Catolică Baraolt, Covasna
Biserica Romano-Catolică Baraolt, Covasna
Biserica Romano-Catolică Baraolt, Covasna
Biserica Româno-Catolică Baraolt a fost ridicată în anul 1564.
Biserica a fost reconstruită între anii 1760-1767 și renovată în anul 1906.
Hramul bisercii este Sfântul Adalbert.
Biserica Romano-Catolică Baraolt, Covasna