Podul de cale ferată de la Proieni - Vâlcea, monument istoric vechi de peste 100 de ani, este în pericol să cadă dacă nu se vor lua măsurile necesare de consolidare, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, deputatul Aurel Vlădoiu.
"În oraşul Brezoi, în zona Proieni, există un pod de cale ferată peste râul Olt, construit în anul 1899. Particularitatea acestui pod constă exact în curbura sa, o notă distinctă ce a însemnat la acea dată o revoluţie tehnică. Este printre primele poduri cu o asemenea lungime, aproximativ 200 de m, construit în arc, în Europa", precizează Aurel Vlădoiu.
Tot el mai adaugă faptul că firma constructoare "Atelierele Dayde Pille" din Paris, cea care s-a ocupat cu transportul şi montajul acestui pod, a emis garanţie pentru o sută de ani pentru construcţia respectivă.
"În 1999, aşadar, garanţia a expirat, cei de la Hidroelectrica Vâlcea au atras atenţia că există pericolul ca ridicarea nivelului apei în lacul de acumulare de la barajul Gura Lotrului, să pună în pericol acest pod. Pilele şi culeile acestui pod s-au erodat de-a lungul timpului. Am cerut ministrului Transportului să aibă în vedere acest aspect şi să identificăm o soluţie, fie îl consolidăm la faţa locului, fie acest pod îl luăm de acolo şi îl expunem în altă parte. El se află pe lista de patrimoniu a monumentelor istorice din judeţul Vâlcea, este unicat în România", a spus parlamentarul vâlcean.
Podul de cale ferată traversa iniţial albia Oltului, dar din 1984, odată cu amenajarea hidrocentralei de la Gura Lotrului, albia râului s-a extins, devenind lac de acumulare aferent acestei centrale. Nivelul apei a crescut, iar picioarele podului - pile şi culei - au fost, în consecinţă, în contact cu apa, pe o suprafaţa mult mai mare.
În urmă cu cinci ani, s-a pus în funcţiune un pod nou, mult mai mare, paralel cu cel vechi, pe care se desfăşoară acum traficul feroviar.
Povestea podului cu nit de aur din Valea Oltului. Este primul din Europa construit în curbă peste un râu
Vâlcea se mândreşte cu un monument istoric care, la vremea construcţiei sale, a revoluţionat industria de căi ferate din Europa – Podul de fier sub formă de arc de la Proieni - Brezoi.
Podul curb peste Olt, de la Brezoi, construit de francezi în anul 1899, este astăzi monument istoric şi de arhitectură prea puţin preţuit şi deloc pus în valoare de către autorităţi, atât la nivel naţional, cât şi local.
Fix la 100 de ani de la construcţie, în 1999, firma care l-a construit a înştiinţat că podul iese din garanţie şi a recomandat Guvernului României suspendarea traficului feroviar pe această lucrare.
Trei ani mai târziu, se demarau lucrările pentru construirea unui nou pod. Cel vechi a fost abandonat.
Parte integrantă a căii ferate construite în Defileul Oltului, între anii 1897 – 1901, de reputatul inginer Mihail M. Râmniceanu, Podul de cale ferată de la Proieni - Brezoi a reprezentat cea mai mare realizare în materie de căi ferate montane din ţară, la finele secolului XIX şi o premieră în domeniu la vremea respectivă în Europa, tocmai datorită curburii sale accentuate - o tehnică revoluţionară la acea vreme.
Podul în arc cu nit de aur construit de francezi şi adus cu boii, de la Paris
Povestea începe în 1897, anul demarării construcţiei „drumului de fier” de pe Valea Oltului, pe tronsonul Râmnicu Vâlcea – Râul Vadului, sub geniul şi coordonarea inginerului Mihail Râmniceanu, diplomat al Şcolii de Poduri din Paris, absolvent al Şcolii de Poduri şi Şosele de la Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române.
Structura din fier a podului a fost realizată în 1899 la Atelierele Coreil Daydé & Pille din Paris, constructorul fiind cel care s-a ocupat de transportul şi asamblarea podului, lucrare în urma căreia a emis garanţia de funcţionare şi rezistenţă pentru următorii 100 de ani.
„La vremea respectivă, era singurul pod construit în curbă, cu părţile laterale în X sau Y, peste un râu. Podul are structura metalică asamblată prin nituire. Şi apropo de acest aspect, circulă un mit potrivit căruia unul dintre nituri ar fi fost de aur. Nu pot să confirm acest lucru, pentru că acesta nu a fost găsit niciodată. De asemenea, se spune că a fost adus pe „bucăţi”, de care cu boi, tocmai de la Paris”, ne-a mărturisit directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea, prof. dr. Florin Epure, de la care am mai aflat că podul de la Proieni a fost printre primele construcţii de acest gen, sub formă de arc, de o lungime impresionantă, de aproximativ 200 metri, cu o tehnică revoluţionară, în Europa.
Salvat de la demolare, fiind monument istoric
Doar o minune a făcut ca, în România de după Revoluţie, monumentala lucrare să nu devină fier vechi, aşa cum s-a întâmplat cu multe construcţii abandonate şi asta doar pentru că a fost clasificat pe Lista monumentelor istorice.
Podul de peste Olt în curbă este construit practic înaintea celui de la Giurgiu, care a apărut între 1904 - 1905, opera arhitectului Anghel Saligny şi a lui Ion Ionescu Bisetz.
„De la N.I. Petculescu ne-a rămas o frumoasă descriere a acestui pod - monument istoric, din 1935. Spunea acesta, citez: «Traseul liniei merge când pe un ţărm, când pe celălalt al Oltului, prin locuri rele şi strâmte, unde calea a fost câştigată prin săpături în stâncă şi a fost pusă la adăpost de efectele torentelor prin (...) numeroase pereuri şi arocamente care apără linia contra furiei Oltului, care acolo are un regim torenţial atât de pronunţat, încât nivelul apelor a avut o variaţie chiar de 7 metri în 24 de ore»”, a menţionat prof. dr. Florin Epure.
Între dorinţa de a păstra şi promova istoria şi realitatea nepăsării
Epure a fost cel care propus păstrarea monumentului pe amplasamentul original, în ciuda opoziţiei care susţinea ca podul să fie dezasamblat şi montat în altă parte, părerea lui fiind susţinută şi de specialişti din cadrul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.
Deşi alocate fonduri pentru dezafectarea podului, până la urmă acestea nu au mai fost folosite. Din păcate, însă, nici nu au fost luate măsuri de conservare şi restaurare a podului, în ciuda vechimii sale şi a realităţii din teren.
Reprezentanţii Sucursalei Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea au atras atenţia asupra pericolului păstrării monumentului istoric. Aceştia au explicat că o creştere a debitului Oltului ar putea duce la inundarea Gării Brezoi, a satului Proieni sau a DN 7 / E 81, întrucât pilonii celor două poduri paralele, cel vechi şi cel nou, sunt sub formă de „pieptăn” şi nu permit scurgerea apei în eventualitatea unor aluviuni, însoţite de copacii aduşi de pe versanţi. În acest caz, nivelul apei în lacul de acumulare de la barajul Gura Lotrului ar creşte peste limita admisă.
În pericol de a dispărea
Odată cu amenajarea Hidrocentralei de la Gura Lotrului, în 1984, albia Oltului s-a extins şi astfel a luat naştere actualul lac de acumulare. Iar nivelul apei a înghiţit mare parte din picioarele vechiului pod, construit pentru a traversa albia râului. Iar construcţia, rămasă a nimănui, deşi este considerată monument tehnic deosebit, atât la nivel naţional cât şi european, prin curbura sa accentuată, dar şi prin vechime, unic în România, a intrat într-o stare de degradare accentuată.
Şi în ciuda potenţialului său enorm, nici pe partea de promovare turistică nu s-a făcut nimic. Doar localnicii şi specialiştii îi cunosc povestea.
De-a lungul timpului, nu s-a putut ajunge la un consens între Compania Hidroelectrica - Sucursala Hidrocentrale cea care administrează bazinul Oltului, Primăria Brezoi, Consiliul Judeţean Vâlcea, Ministerul Culturii şi Patrimoniului, Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Căi Ferate SA - Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Craiova pentru salvarea şi consolidarea acestui monument istoric.
Fiecare dintre instituţiile amintite n-a făcut altceva, în toţi aceşti ani, decât să-şi paseze responsabilitatea de la una la cealaltă, până când, într-o bună zi, monumentul ale cărui pile şi culei s-au erodat între timp, va deveni doar o amintire.
Răspunsuri
ora 11.03 - 4 raspunsuri
Podul de fier sub formă de arc de la Proieni - Brezoi
Podul curb peste Olt, de la Brezoi (Proieni), Vâlcea