Ce monument este in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Hotelul Camberi din Sulina - TULCEA.
URMĂTOAREA POSTARE VA FI MARȚI - 31 AUGUST.
Hotelul Camberi din orașul Sulina, județul Tulcea, denumire ulterioară Hotelul Farul, este o veche clădire aflată astăzi în paragină, aflată cam la mijlocul distanței dintre cele două extremități ale Străzii nr.I, (denumire veche Strada Carol), la nr.11, exact pe malul brațului dunărean Sulina. Este o clădire cu două etaje, complet abandonată, ajuns într-o stare înaintată de degradare, încât se pune întrebarea dacă s-ar mai putea salva printr-o reparație capitală, putreziciunea și rugina ajungând până la structura de rezistență. Singurul lucru care a mai rămas neatins și își păstrează farmecul de odinioară, sunt cele două balcoane de fier forjat, care se întind, unul pe toată lungimea catului I al fațadei, cel de-al doilea, mai mic, la etajul II. Majoritatea turiștilor trec nepăsători pe lângă această adevărată casă a fantomelor, poate și pentru faptul că este plină România de asemenea clădiri vechi, frumoase și abandonate, situație de care nici Sulina nu avea cum să facă excepție, fostul hotel Camberi fiind în aceiași stare cu alte clădiri sulinene. Aproape nimeni nu știe însă că acești pereți, gata să se prăbușească, adăpostesc unele din cele mai interesante povești ale orașului, care el însuși este o adevărată poveste. Iată un mic fragment, scris de autorul Zaharia Potârniche, publicat în volumul său „Amintiri din Europolis”, 2014: „…Despre hotelul Camberi, care a mai rămas și astăzi, scăpat de urgia rusească din 1944, toată lumea știe că era singura clădire cu două etaje din oraș, fiind însă dominat ca înălțime de turnul uzinei de apă și de farul de lângă spitalul CED, dar și de catedrală. Odată cu bodega și hotelul familiei de greci Camberi, ce-și aveau locuința chiar în spatele acestuia, începea de fapt vadul comercial al orașului. Restaurantul și bodega respectivă nu era pentru oameni de rând. Aici intra numai cine se respecta; și era și locul de întâlnire al ofițerilor de marină din garnizoană dar și de pe navele de război venite în misiune”. Și aceste amintiri, din perioada interbelică, nu sunt nimic în comparație cu ce s-a întâmpla între pereții hotelului până la izbucnirea Primului Război Mondial, când Sulina era o adevărată mini Elveție între Europa occidentală, Imperiul Otoman și cel Țarist. Toți fugarii din cele trei lumi atât de diferite (delapidatori, trădători de țară sau doar în dragoste, spioni, amanți profesioniști, spărgători de seifuri etc.), care își căutau scăparea, se opreau la Sulina pentru a se odihni din alergarea evadării și de a încropi cele mai bune calcule și a găsi direcția potrivită. De multe ori, puneau la cale o petrecere, cu cele mai fine mâncăruri și băuturi, începând cu porții uriașe de caviar și terminând cu cea mai scumpă șampanie franțuzească, petreceri care degenerau de multe ori în adevărate orgii cu lăutari și focuri de pistol, trase din trăsuri luxoase. A doua zi dimineața, se îmbarcau incognito spre Constantinopol, Viena sau Odessa, dar de multe ori, în lipsă de scăpare, chiolhanul continua încă doua sau trei zile, la sfârșitul cărora petrecărețul își trăgea un glonte în tâmplă sau se arunca în valurile Dunării, care îl înghițeau lacome, cu păcate cu tot. Aceasta a fost adevărata Sulină, între 1860 și 1938, de când Comisia Europeană a Dunării, faimoasa C.E.D. s-a instalat la Sulina, aducând bunăstarea în mica localitate de pescari, hamali și pirați de Dunăre, pricopsind-o cu case fățoase, aliniate ca în orașele occidentale, hoteluri, restaurante și cafenele, alături de sedii de firme de Shipping, comerț cu grâne, școli (englezească, grecească, românească) lângă geamii și biserici creștine. Din acest motiv, Jean Bart a intenționat să-și numească inițial celebrul roman „Cosmopolis”, datorită lumii cosmopolite a Sulinei, alegând, în final, însă Europolis, o carte care a intrat în conștiința întregii națiuni românești. Camberi era un aventurier și negustor grec grec care locuia în Sulina anului 1884. Numele „camberi” înseamnă în limba greacă „crevete” (în italiană, se pronunță „gamberi”), deci, avem de-a face cu un patron și un nume de hotel ce sună dacă nu depreciativ cel puțin hilar. Adevărul este că în spațiul mediteranian, din care provenea familia Camberi, numele cu legături piscicole erau și sunt extrem de răspândite, legătura dintre oameni și mare fiind cu adevărat profundă, cam același lucru care se întâmplă în spațiul nostru cu nume de genul: Gorun, Brad, Pădure etc. Din publicitatea apărută în ziarele sulinene, reiese că hotelul funcționa sub denumirea de Camberi, iar cel puțin din anul 1906, tatăl și fiul erau asociați, reclama fiind Camberi & Parparia, adică un fel de englezescul Camberi & Son. La parterul hotelului funcționa un Magazin de coloniale și delicatese, băuturi străine și indigene, un mare depozit de Șampanie calități fine.” Și un „Restaurant și berărie sub administrația d-nului Wentzel Schneiberg din Viena.Primul Război Mondial i-a găsit pe sulineni cu Dunărea închisă cu un adevărat lanț uriaș, așa cum folosiseră bizantinii sute de ani pentru a bloca Bosforul în fața corăbiilor dușmanilor, de data aceasta fiind un ansamblu de bârne de lemn, legate cu parâme și bucăți de lanț. Hidroavioane germane și bulgare aruncau bombe asupra Sulinei, cele mai multe peste casele civililor, fiindu-le teamă să atace punctele importante care erau apărate de baterii de artilerie românești și rusești. Multe clădiri importante ale Sulinei au fost distruse în timpul acestor raiduri, dar și mai multe în timpul celui de-al doilea război mondial, de data aceasta sub bombele avioanelor rusești, care în urmă cu două decenii încercaseră să o apere. Pentru Sulina, loviturile mortale aveau să vină din mai multe direcții. În anul 1938, „Comisia Europeană a Dunării” se desființează, fiind înființată, în 1948, o umbră palidă a acesteia, numită „Comisia Dunării”, cu regim consultativ și sediul la Budapesta. În urma plecării oficialilor CED, Sulina începe să moară încet. Într-o atmosferă de adevărat marasm economic, hotelul Camberi supraviețuise miraculos bombelor, în timp ce alte clădiri, mai puțin norocoase, dispăruseră pentru totdeauna. Anul 1950 aduce și la Sulina naționalizarea, astfel încât hotelul Camberi trece în proprietatea statului, care îl botează, cu o imaginație debordantă, Hotel Faru. Dacă este să fim sinceri, numele a fost până la urmă corect, pentru că acesta putea să fie și mai rău, ceva de genul Lenin & Stalin. Perioada comunistă a scufundat Sulina într-o existență cenușie, făcându-i să dispară farmecul și exotismul de altădată, sporindu-i doar izolarea față de restul țării. Comunitatea greacă, evreiască și armenească părăsește orașul, unii repatrindu-se, cu toate că erau la a doua sau a treia generație stabilită în Sulina, alții risipindu-se prin țară, mai ales în orașele dunărene mai puțin izolate, nutrind speranța că la un moment dat, vremurile bune ale negoțului liber se vor reîntoarce. Cea mai mare parte dintre ei nu-l vor mai vedea niciodată. Hotelul Faru este exploatat la maxim de Stat, noul stăpân, fără să se preocupe nici măcar de întreținerea lui, fotografiile timpului arătându-ne o clădire anostă, a cărui splendoare fusese pierdută pentru totdeauna. Hotelul a rămas în patrimoniul uneia din zecile de societăți falimentare, în cazul de față, fostul ONT (Oficiul Național de Turism). Astfel, în anul 2001, firma de lichidări judiciare SC Iancina SA Tulcea vinde clădirea abandonată a hotelului Camberi unei persoane fizice. În tot acest timp și timpuri, hotel Camberi se degradează cu fiecare zi ce trece. Deja, porțiuni din planșeele etajelor unu și doi sunt prăbușite, tâmplăria este de mult furată iar pereții sunt gata să se prăbușească.
-->
Răspunsuri
31.08.2021 - ora 11.08 - 2 raspunsuri
Primaria Municipiului Campulung - Arges
Situată în str. Negru Vodă nr. 127, iniţial funcţionând în clădirea actualei Case de Cultură "Tudor Muşatescu", mutată după 1968 când s-au desfiinţat raioanele, în localul fostei Prefecturi.
Clădirea fostei Prefecturi, acum Primărie.
Sediul Prefecturii de Muscel a fost construit în perioada 1928-1934, după poriectul arhitectului Dumitru Ionescu - Berechet. Planul repetă schema convenţională, simetrică, utilizată şi la primărie (actuala Casă de Cultură), dar aici aplicată mai coerent. Pe faţada principală se află un corp central, decroşat, de laţimea holului, cu tratare arhitecturală preţioasă: un portal monumental, arcuit semicircular, la etaj o logie deschisă prin trei arcuri înalte trilobate, rezemate fiecare pe coloane proprii.
La fiecare arc este câte un balcon din priatră traforată, cu forma amvonului de biserică, decorat în stil brâncovenesc. Corpul central are acoperiş independent, cu streaşină arcuită peste un grup de trei ferestre ale mansardei şi este flancat de două mici turnuri si ele cu acoperiş separat.
În concepţia arhitecturală se remarcă o discretă influenţă romantică: decroşarea unor săli evocă turnurile medievale de colţ, cărora li se adaugă turnurile din flancurile corpului central al faţadei principale, cu zidărie străpunsă doar de câte o fereastră la parter şi la etaj; arcurile unor ferestre mici sunt frânte; ancadramentele altor ferestre sugerează portalurile gotice cu baghete încrucişate; unele încăperi şi coridoarele sunt boltite cu mici penetraţii.
Şi decoraţia interioară este bazată pe elemente din piatră de Albeşti cioplită cu motive de inspiraţie brâncovenească: la scările de onoare, la coloanele din hol şi la parapete.
Clădirea fostei Prefecturi a judeţului Muscel, azi Primăria Municipilui Câmpulung Muscel (Argeş) - construită între anii 1928-1934)