O lună Mai 2019 pe care ne-am fi dorit-o mai însorită și un debut de Iunie 2019 ceva mai promițător… Ploile care s-ar fi dorit a fi de … Mai s-au dovedit a fi mai capricioase și păguboase decât ar fi normal. Același scenariu/registru al împărăției norilor și pagubelor materiale produse s-a regăsit prin Europa și chiar dincolo de Ocean. Deși temperaturile au fost ridicate, în regiunile de munte și piemont au fost compromise din nefericire multe inițiative și uneori puse în pericol vieți omenești. Speranțele se leagă de o vară însorită și normală, iar revenirea pe o linie de normalitate și constanță meteorologică pare a fi garantată și cea mai probabilă.
Ca o consecință a perioadei ploioase traversată majoritatea populației a devenit ușor anxioasă sau deprimată. M-am simțit în mai multe zile indispus, iar ieșirile spre oraș au fost destul de rare. În zilele când am fost mai bine dispus și mai energic am retușat sau continuat câteva proiecte personale și am mai dereticit câte ceva prin grădină. Zilele Muzeelor m-au convins să vizitez o expoziție pe care o urmăream de cel puțin o lună.
“Roma Antică” a dezvelit în două săli ale Muzeului Țării Crișurilor grandoarea logistică și militară a civilizației romane. N-a fost loc pentru prezentarea vestimentației senatoriale decât într-un colț, dar care se dovedea deosebit de atrăgător. Măreția civilizației romane a erupt către toate continentele lumii vechi propunând sau impunând uneori un model de viață și de trai superior. Am fost fascinat de timpuriu de realizările și trăsăturile civilizației greco-romane și am dedicat timp destul de îndelungat lecturării multor lucrări științifice și de literatură romană. N-aș putea uita în niciun caz “Soldatul Fanfaron” al lui Plaut sau Satyricon-ul lui Petroniu care binedispun… Toate domeniile și științele au fost abordate și prin intermediul limbii latine, care a devenit cea mai expresivă și coerentă a lumii până în zilele noastre, totul s-a adnotat meticulos spre folosul urmașilor. Limba latină a devenit limba diplomației și bunelor maniere, distincției mistico-culturale până în zilele noastre.
Spre seara aceleiași zile programul festiv propunea proiectarea unui film de animație care a fost deosebit de apreciat. “Muntele Magic” prezenta viața ca o aventură a unui tânăr de origine poloneză aflat în căutarea propriului destin și sub auspiciile unor aspirații care depășeau cu mult posibilitățile lui de imigrant.
În plan religios, succesorul Sf. Petru și al instituției care în epoca romană târzie a reprezentat ultimele interese ale Imperiului Roman, a vizitat România în calitate de șef de stat și de pelerin. Vizita Papei Francisca impresionat și mobilizat deosebit de mulți cetățeni și a renăscut speranțe în plan spiritual și societal. Devenit atât de popular, Papa Francisc a reușit să obțină admirația comunităților ortodoxe sau neoprotestante. Reușita vizitei a fost completă și România a înregistrat încă un punct pozitiv de care avea nevoie pe agenda internațională. În urmă doar cu câteva zile la Sibiu a avut loc Summit-ul care a reunit toți președinții Uniunii Europene. De asemenea alegerile europarlamentare au favorizat o reînscriere spre normalitate a țării noastre. Intensitatea perioadei traversate a fost deci năucitoare. În căutarea propriilor răspunsuri la întrebările spirituale și la misterul propriei existențe suntem la pragul propriei întrebări a Sfântului Petru ( conform H. Sienkiewicz): “Quo vadis, Domine?”
Dreptul roman inspiră și este prezentat ca model până în zilele noastre. Celsus ( sec.I-II e.n.) spunea: “Jus est ars boni et aequi”, iar Ulpian își expunea viziunea asupra dreptului astfel: “Justitia praecepta sunt: honeste vivere, alterum non laedere suum cuique tribuere” (Principiile justiției sunt: a trăi onest, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce este al său). Un eveniment al celor din domeniul Dreptului m-a impresionat deoarece subiectele dezbătute ( ca de altfel toate celelalte subiecte dezbătute) mă preocupau de foarte multă vreme. Doresc doar să evidențiez că în ciuda neajunsurilor, a imperfecțiunilor și defecțiunilor, a nemulțumirii personale în societate se întâmplă și lucruri bune sau se dezbat subiecte de interes vital și general. Așadar reprezentanții justiției și ai administrației publice au propus un eveniment unde au analizat rolul tehnologiei și informatizării în cadrul activităților administrative și juridice. Abordarea este mai mult decât binevenită deoarece tehnologia a produs o adevărată revoluție în toate domeniile eficientizând și urgentând numeroase procese. Justiția într-un anumit fel un vârf de lance al domeniilor umaniste a fost nevoită să adopte și să utilizeze cele mai noi descoperiri tehnologice. Colaborarea este așadar posibilă, de succes și profitabilă tuturor, iar în domeniul administrației publice marea provocare o constituie în momentul de față votul electronic. Chiar dacă tehnologizarea presupune dispariția unor profesii ( grefier spre exemplu) beneficiile sunt infinit superioare. Marea provocare este când și dacă va fi posibilă vreodată pronunțarea unei sentințe de către un robot, de către inteligența artificială (AI) … ! Deși ar mai fi multe de spus, am lansat provocarea doar pentru că erorile, abuzurile, ambițiile factorului uman ( singurul existent) în afara intervenției directe și imediate a justiției divine au schimonosit imens imaginea instituției reprezentătă de însăși zeița Themis legată la ochi și cu balanța în mână.
Mineral Expo a adus în atenția vizitatorilor un număr impresionant de obiecte deosebit de interesante.Minerale, cristale, pietre semi-prețioase montate pe inele și medalioane au făcut deliciul publicului. Meditam doar câte pasiuni și superstiții au menținut și dezvoltat aceste accesorii de-a lungul mileniilor peste tot pe pământ. Frumusețea acestor bijuterii și meticulozitatea cu care au fost realizate alături de puterea magică care li se conferea au fost în măsură să genereze legende, mituri și numeroase credințe. În lumea veche niciun cadou sau semn de atenție/distincție nu se acorda întâmplător. Absolut fiecare obiect confecționat era realizat cu pasiune și cu un scop. Din nefericire s-a ajuns destul de repede în multe situații la un vortex psihopomp, la ocultism și spiritism care plana și se justifica prin intermediul acestor pandantive. Hocus pocus preparatus/ Abracadrabra sunt formule pretins magice care odată rostite și folosind puterea magică a cristalelor și pietrelor prețioase puteau obține transformări fizice și materiale, dispariții și proprietăți metafizice superioare. Știința non-ocultă a mineralelor și rocilor, a metalelor și nemetalelor s-a format abia în contemporaneitate.
La finalul aceleiași zile am savurat o limonadă de mentă deosebit de gustoasă la Petit Cafe aflată în mijlocul unui parc renumit al orașului și în apropierea Crișului Repede care de această dată era posomorât și aducea aluviuni consistente. Nu departe un concert Ada Milea se pregătea intens și ritmurile promiteau să se încingă… Peste câteva ore, așteptând trenul pentru a mă întoarce acasă, am avut plăcerea de a vedea grupurile de pelerini care cu un tren special se îndreptau spre Șumuleu Ciuc. Un scop comun, o experiență unică colectivă, intenții nobile și emoționante !
Vă doresc o lună Iunie 2019 inegalabilă, profitabilă și senină !
Răspunsuri