În grădină, sub nucul bătrân, în fotoliul de răchită, Ana, cu ghergheful în mână, se concentrează la punctele mici ce trebuie cusute pe imaginea pictată reprezentând o lebadă cu aripile desfăcute încercând, parcă, să-şi ia zborul.
Mara deschide corespondenţa. Pe măsuţa dintre ele, lângă o mulţime de plicuri răvăşite, tronează un coş cu cireşe coapte şi dulci.
- De ce mor lebedele?
- De aviara.
- Uf…Bine, reformulez: “de ce mureau înainte lebedele?”
- De aviara. Da' nu se descoperise încă virusul H5N1. Mai ai întrebări de-astea existenţiale?
- Da….(încercând să fie cât mai ironică): De ce bat clopotele, Mitică? Na!
- D'ale carnavalului, Miţo! Şi dacă mă întrebi şi când nu mor caii, las dracului corespondenţa asta plină de facturi şi oferte în seama ta şi mă duc să fac o baie în mare! Vezi mai bine să nu bagi acul greşit acolo şi să-i faci ochi albastri lebedei!
- Auzi, tu ai fost vreodată copil?
- Nu, de ce?
- Aşa…
- Aşa nu-i un răspuns. Ascultă, eu chiar termin de deschis plicurile astea şi mă duc să fac o baie în mare. Vii şi tu?
- Nu.
- (ridicând pentru prima oară ochii din hârtii, o priveşte iscoditor): Ce-ai, te-ai supărat pe mine?
- N-o să-ţi vină să crezi, eu pe tine nu mă pot supăra!
- (nemascându-şi uimirea): Chiar?
- Da. Chiar.
Un timp îşi vede fiecare de treaba ei, în tăcere... Se aud discret frunzele răvăşite de vântul călduţ, din când în când, zumzetul albinelor ce dau târcoale grădiniţei de flori din preajma lor şi zgomot de hârtie tăiată.
- Ooooops! Fii atentă ce-am găsit în sertar!
Te-am întâlnit în calea vieţii
Aşa de-odată, ca un vis.
De-atunci în mine ai aprins
Un soare sfânt al dimineţii.
Zadarnic, mult am căutat
O taină, s-o scot din pământ,
Ce făr' să ştim când ne-am născut,
Pe-o clipă dulce ne-a legat.
Te-am urmărit de-atunci mereu
Şi mâna-ți caldă să o strâng,
Am vrut să te cunosc şi-n gând
Te-aduceam la pieptul meu.
Curând, dorinţa mea fierbinte
Se va-mplini-ntr-o seară,
În melodie de chitară
Te-aveam cu gânduri sfinte.
- Bravaaaa!!! Şi mie nu-mi spui nimic???? Astea-s după povestea aceea cu ...... Când le-ai scris? Eu de ce nu le-am citit?
- Le-am scris…dar uneori îmi e teamă să-ţi arăt…Asta e! Am sentimentul că… nu mă poţi înţelege… Şi eşti adesea prea ironică, ba chiar răutăcioasă cu mine.
- Ai dreptate. Uneori chiar nu te pot înţelege…OK. Savurează-ţi “succesul” cu lebăda ta cu tot, eu mă duc să fac baie în mare!
O aşteaptă să plece. Lăsă deoparte ghergheful, se ridică şi luă cele două file lăsate pe scaun…Le citeşte cu multă emoţie şi bucurie.
Umbre dulci clătină imaginea aleii pietruită. Cu ochii plecaţi, simţindu-şi obrajii arzând, face o frumoasă reverenţă.
-->
Răspunsuri
Cu acelasi drag !
Multumesc Maria.
Felicitări!
Mulțumesc Elena de trecere.
Citit cu drag...Felicitări!
Mulțumesc Lenuș. O seară frumoasă să ai!