Geamantanul

 Geamantanul marelui șef de partid s-a răsturnat peste țară. Din el au ieșit gogoșile ce plutesc la suprafață ca un rahat într-un lac cu apă sărată. Pute al naibii și nici măcar nu am ieșit cu bine din criza hârtiei igienice, cea care până în ’90 se dădea pe cartelă la cozi fără capăt. Nici măcar halatele nu ne mai sunt curate, au pete de ouă clocite de atâtea promisiuni eșuate pentru că a spune că ne-au mințit și unii și alții ar trebui să recunoaștem ori că suntem sensibili de proști, sau ei au fost cerberii ce și-au conceput programul distrugerii pe când noi încă nu făcusem ochi în noua lume liberă nouă pentru a face diferența între straiele de promenadă ale protipendadei și cele populare pe care le purtăm într-un amestec național cu iz de patriotism și învățăm să descifrăm limbajul democrației pe care încă o silabisim și pe care nu cutezăm să ne-o asumăm, dar măcar masa să fi fost plină, să fi știut și noi din ce merinde pline cu e-uri mâncăm încă din castroane de lemn visând la cai verzi și astronave în bătătură. În biserici se scriu alte file pe care se trasează cu creionul chimic harta trădării pe arginți și taleri grei ai neamului fără noroc, blestemat să fie furat și aruncat la coșul de gunoi. Învățământul a devenit electronic fără să aibă dotările necesare, el se face de la distanță și rămâne prizonier distanțării sociale la propriu și la figurat. Tot mai multe generații iau aerul în piept și pleacă, au doar bilete de dus cu toate ofertele low-cost ce-i invită să se întoarcă.Valorile învață și ele mersul pe degete și privesc lumea cu susul în jos, privesc de la baza piramidei sociale până când dispar ca simpli cetățeni cu spatele încovoiat de kitschul maneliștilor ce tind să devină iluminații ocaziilor ieftine din iarmarocul negocierilor politice. Totul se vinde, ce se poate se cumpără, neamul nemuritorilor intră în vrie, iar țara flămândă își dă de bună voie bogățiile pe trofee plagiate.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Domnule Ovidiu mă bucură această nouă apariţie, un pic "pamfletară" a scrisului dv. şi sper, ca în ciuda piedicilor şi capcanelor puse în faţa noastră de această hidră covidiană, încetul cu încetul, membrii noştri să revină mai aplecat asupra scrisului, dând astfel de "lucru2 redactorilor şi editorilor mnoştri.

    Chiar apreciez ideile textului şi aş fi nespus de încândat la a porni o dezbatere pe baze temelor şi ideilor acestuia.

    Eu aş începe cu învăţământul:

    Cândva, şcolar fiind chiar, eram fascinat de ideea că în unele zone ale globului (Canada, Alascka, Australia) pe acea vreme se desfăşura învăţământ "la distanţă" prin mijloacele tehnice ale acelor vremi (în special televiziunea). Chiar la noi în ţară se experimenta ceva asemănător prin acea televiziune pe care acum o hulim...În sinea mea de atunci chiar visam să particip şi eu la un sistem de învăţământ pe calea unor unde... (apropo, parcă şi la radio se experimenta ceva asemănător)...

    Ei, uite că timpul şi timpurile ne impun acum un învăţământ "de la" sau "la distanţă". Principial nu sunt împotriva lui. Sunt aproape convins că aceasta va fi cândva, peste câteva veacuri, modul de desfăşurare a învăţământului oriunde în lume (sau în spaţiul cosmic).

    Şi ar mai fi nevoie de ceva: dragii noştri dascăli să-şi iubească meseria, să fie capabili dar şi dornici de adaptare la nou. Şi aşa am putea merge într-un sistem hibrid (învăţământ clasic şi învăţământ "la distanţă" chiar şi în vremuri bune, de neizolare - ca să nu ne pierdem deprinderea!

    Dar la noi parte din dascăli nu doresc online-ul, le e ruşine să apară online, de parcă ceea ce fac ei nu poate fi expus publicului... În acelaşi timp aceeaşi dascăli doresc transparenţă din partea altor instituţii şi funcţionari ai statului. Ei oare nu sunt tot ai statului? Ce nu vor să se vadă - eventuale metode neortodoxe în "educarea" elevilor?

    Las deschisă portiţa (acum m-am cam ambalat)...

    • corect,  va multumesc, as adauga ca invamamantul care scoate olimpici este totusi un invatamant de masa asa cum ii sta bine unui invatamant in folosul si in perspectiva de dezvoltare a tarii insa metahnele lui sunt inchistarea in conservatorism si cum in industrie pe langa marile complexe industriale au existat ciuperci care au capusat pana la ultima rasuflare industria si in invatamant sistemul pcr, inca functioneaza, desigur deschiderea spre noua tehnica este de dorit si absolut necesara numai ca implentarea ei sufera din lipsa dotarilor si a mentalitatilor Doamne ajuta!

    • Felicitări!
      • Multumesc stimate Domn!

Acest răspuns a fost șters.

categorii forum

Topics by Tags

Monthly Archives

-->