 Rodica Ojog-Braşovean
|
| miercuri, 28 iunie 2000 | |
- D-na Ojog-Brasoveanu, sunteti de formatie jurist, ati fost în avocatura, de multa vreme autoare apreciata de literatura politista. Credeti ca viata bate... literatura, ca un proces e o telenovela? - Raspunsul e mai amplu si, ca sa zic asa, mai difuz. Categoric, procesul în sine e un spectacol, mai ales atunci când sunt implicati mari maestri. Dar nu orice cauza se preteaza. Ma gândesc, în context, mai ales la crimele pasionale. În principiu, astea erau în trecut marile spectacole. De pilda, Ionel Teodoreanu, scriitorul, era un mare penalist, specializat în asemenea cauze. Când se anunta un proces cu „Metaforel", se desfundau strazile Bucurestiului si tot cuconetul venea sa-l asculte. Azi, acest tip de avocat a disparut, din nefericire, dupa 50 de ani de comunism, când trebuia sa fii sobru si, daca faceai cumva divagatii, imediat ti se atragea atentia: „La obiect, tovarase avocat!". De aceea nu prea mai avem genul asta... - Ca autoare de romane politiste, cum comentati sintagma „popor de infractori"? - E o problema de extremism în gândire, cu care nu pot fi de acord, dar si de istorie. Pâna în 1990, mai ales dupa 1980, pentru noi, autorii de romane politiste, a fost de-a dreptul iad: în România „n-aveam" criminali, „n-aveam" infractori, „n-aveam" gestionari necinstiti, nimeni „nu lua mita", nimic, totul era O.K.; iar daca era totusi cineva, era de undeva, din imperialism, din Nicaragua sau din Statele Unite, nu stiu de unde. Si personajele romanelor trebuiau sa se conformeze... - În alta ordine de idei, unul din personajele dv. feminine îndragite, Minerva Tutovan, are trasaturi de comportament mai degraba masculine. Sunteti feminista? - Nu, nu-s deloc feminista si, daca stau sa ma gândesc, doar Minerva are asemenea trasaturi, poate si pentru ca întâmplator seamana cu o persoana pe care am cunoscut-o. Era tot profesoara de matematica. În schimb, Melania, la cei 64 de ani ai ei, debordeaza de feminitate, reuseste sa fie seducatoare, sa captureze inimi... Poate în ultimii zece ani am început sa devin putin feminista, vazând atâtea frumuseti la televizor, pe deasupra si destepte, care nu citesc doar ce-i scris de altii, cum se întâmpla înainte, contrazicând zicala care circula pe vremea mea: „Are mama doua fete, una-i frumoasa si alta-i studenta la Politehnica". Acum cred ca femeile pot fi si destepte. Eram convinsa ca numai barbatii... - Cum vedeti raportul între „eternul feminin" si femeia moderna? - Aici cred ca este o chestie de ordin subiectiv, se aplica de la persoana la persoana. Exista femei care totdeauna vor deborda de feminitate, orice ar face, oricum s-ar îmbraca, fie si în blugi si pufoaica, si persoane care nu spun nimic din acest punct de vedere. Exista, e drept, o usoara tenta de masculinizare, femeia în taior si cu servieta diplomat, dar sa nu uitam ca exista si o moda a expresiei. - Aveti vreun hobby? - Sigur, chiar mai multe, dar nu foarte speciale. Îmi place lectura de orice fel, imi plac plimbarile de noapte, din pacate nerecomandabile acum, îmi plac de mor bijuteriile, totdeauna mi-au placut, si cateii, dar n-am avut curaj sa-mi cumpar. |
Rodica Ojog-Braşoveanu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Rodica Ojog-Braşoveanu
Rodica Ojog-Brașoveanu (n. 28 august 1939, București, d. 2 septembrie 2002) a fost o scriitoare de romane polițiste din România.
S-a născut în București; tatăl ei a fost avocat. A urmat primele clase la școala „Maison des Français” și a continuat studiile la liceul „Domnița Ileana” (azi „Eminescu”). În 1955, a început cursurile Facultății de Drept din București, dar a fost exmatriculată în 1956 din motive politice. După un an de muncă necalificată la fabrica de medicamente „Galenica”, regimul comunist i-a permis reluarea studiilor de drept la Iași. După terminarea studiilor de drept a început să profeseze avocatura.
În 1969, a debutat cu un scenariu la televiziune, iar primul roman polițist, Moartea semnează indescifrabil, l-a scris la insistența soțului ei, actorul Cosma Brașoveanu, și l-a publicat în 1971 la editura „Albatros”, colecția „Aventura”. În urma succesului publicistic a renunțat la avocatură, după șapte ani de practică, și s-a dedicat scrisului. Până în 1999, după propriile declarații, a publicat 35 de romane, în majoritate polițiste, dar și câteva istorice și unul științifico-fantastic.
Cuprins
1 Operă
1.1 Romane polițiste
1.1.1 Ciclul Melania Lupu
1.1.2 Romane de spionaj cu Minerva
1.2 Romane istorice
1.2.1 Ciclul logofătului Andronic
1.2.2 Romane istorice (altele)
1.3 Povestiri
2 Bibliografie
3 Vezi și
Operă
Rodica Ojog-Brașoveanu a publicat romane polițiste, istorice și alte povestiri.
Romane polițiste
Moartea semnează indescifrabil, Editura Albatros, 1971
Enigmă la mansardă, Editura Kullusys, 2004
Necunoscuta din congelator, Editura Nemira, 2006
Poveste imorală, Editura Nemira, 2004
Telefonul din bikini, Editura Nemira, 2004
Cocoșatul are alibi, Editura Dacia, 1973
Răzbunarea sluților, Editura Nemira, 2006
O bombă pentru revelion, Editura Genesis, 1999 = Ștafeta
Ștafeta
Coșmar, Editura Nemira, 2004
Un blestem cu domiciliul stabil, Editura Universitară, 2007
Apel din necunoscut, Editura Universitară, 2007
Ancheta în infern, Editura Universitară, Colecția Păianjen, București, 2008
Crimă prin mica publicitate, Editura Odeon
Cutia cu nasturi, Editura Kullusys, 2007
Stilet cu sampanie, Editura: Kullusys, 2007
Telefonul din bikini, Editura Nemira, Colecția Bonton, București, 2008; Editura Universitară, Colecția Păianjen, București, 2009
Ciclul Melania Lupu
Melania este cheia întregii serii, prin unicitatea ei. Este o hoață fără să fure, o escroacă fără să înșele... este acel personaj care, deși încalcă repetat legea, o face cu atâta candoare și inteligență încât farmecă cititorul. Maiorul Cristescu are „norocul” de a ancheta cazurile în care Melania este implicată.
Cianură pentru un surâs, Editura Nemira, 2004
Bună seara, Melania!, Editura Dacia, 1976
320 de pisici negre, Editura Nemira 2004, 2008
Anonima de miercuri, Editura Nemira 2000, 2008
Dispariția statuii din parc, Editura Nemira, 2004
O toaletă a la Liz Taylor, Editura Nemira 2000/Editura Universitară, 2007
Melania și misterul din parc, Editura Tribuna, 1990 (reeditat cu titlul Dispariția statuii din parc, Editura Nemira, 2004)
Romane de spionaj cu Minerva
Minerva Tutovan este o femeie atipică. Extrem de inteligentă, foarte puțin atractivă și cu un incredibil spirit de observație, se simte foarte bine în propria piele. Umorul specific romanelor Rodicăi Ojog Brașoveanu este obținut în romanele din această serie nu numai din situațiile în care este pusă Minerva - și originalele ei reacții - dar și din cuplul pe care îl face cu locotenentul Dobrescu.[necesită citare]
Spionaj la mânăstire, Editura Kullusys
Omul de la capătul firului, Editura Universitară, 2007/ Editura Scriptum, 2001
Plan diabolic, Editura Universitară, 2007
Minerva se dezlănțuie, Editura Scriptum, 2001
Panică la căsuța cu zorele, Editura Militară, 1977 (reeditat cu titlul Stilet cu șampanie, Editura Kullusys, 2007)
Nopți albe pentru Minerva, Editura Militară, 1982
Violeta din safe, Editura Kullusys, 2004
Romane istorice
Ciclul logofătului Andronic
Logofătul de taină, Editura Nemira, 2002, 2008
Agentul secret al lui Altîn-Bey, Editura Nemira, 2008
Ochii jupâniței, Editura Nemira, 2003, 2006
Letopisețul de argint, Editura Nemira, 2004
Vulturul dincolo de Cornul Lunii, Editura Nemira, 2004, 2
Romane istorice (altele)
Al cincilea as, Editura Nemira, 2004
A inflorit liliacul, Editura Nemira, 2004
Întâlnire la Elysée, Editura Nemira, 2004
Să nu ne uităm la ceas, Editura Nemira, 2006
Povestiri
Grasă și proastă, Editura Nemira, 2006
Bărbații sunt niște porci, Editura Nemira, 2006
Povestiri de noapte bună
Bibliografie
Corina Pavel, „În vizită la marea maestră a romanului polițist - Rodica Ojog-Brașoveanu”, Formula AS, nr. 369, 5-12 iulie 1999 — interviu cu Rodica Ojog-Brașoveanu
„Nu sunt feministă... dar am început” — interviu cu Rodica Ojog-Brașoveanu, Revista Magazin, 28 iunie 2000
-->
Răspunsuri
Apreciez articolul dedicat acestei scriitoare foarte talentată. Romanele sale atât cele polițiste cât și cele istorice le-am lecturat și apreciat mult. A fost o scriitoare de mare talent și personal recitesc și acum cu aceeași plăcere romanele sale minunate care deși scrise într-o epocă de restricții și cenzură sunt remarcabile.
Descoper că sunt cărți publicate de Rodica, pe care nu le-am citit. Voi lua măsuri în acest sens!
Un gând bun!
Rodica Ojog Braşoveanu – 320 de pisici negre
Melania Lupu evadează spectaculos din penitenciar. Nu ca sa tricoteze la gura sobei.
Gino subtilul, spărgător talentat din Neapole, împreună cu Ingrid, o hoaţă cu stil din Frankfurt, vin în România. Nu ca turişti. Noapte, cimitirul Bellu. Lângă un mormant, trei oameni aşteaptă înfriguraţi. Nu pe Fantomas. Totul se conectează la acelaşi mobil: găsirea Fecioarei din Insula Grotelor, statuia de aur, în mărime naturală, a Madonei.
De acelaşi autor
Rodica Ojog Braşoveanu – Letopiseţul de argint
Rodica Ojog-Brasoveanu – Disparitia statuii din parc
On March 13, 2009 in Suspans
Eroina romanului, Melania este un personaj memorabil prin excentricitate si anumite ciudatenii sau tabieturi, elemente care contribuie la pitorescul romanului, intalnindu-se si alte personaje demne de remarcat si tinut minte, unul din faptele care confirma talentul si calitatea operei scriitoarei Rodica Ojog-Brasoveanu. Cadrul actiunii il reprezinta Bucurestiul, in apropiere de sfarsitul perioadei ceausiste, cu aproximatie, pe la 1986-1987, Rodica Ojog-Brasoveanu construind o poveste antrenanta si bine inchegata pe fundalul Capitalei din epoca socialista. Intriga din roman consta, dupa cum sugereaza si titlul, in misterioasa disparitie a unei statui dintr-un parc al Capitalei, fapt care socheaza atat localnicii-vecini ai parcului, cat si politia si reprezentantii legii, alarmati si derutati de un fapt asa ciudat si nemaiintalnit.
Melania Lupu se implica in ancheta cazului statuii disparute, ea venind la politie cu o poveste bine ticluita pentru a-si justifica interesul manifestat in legatura cu disparitia statuii si cu solutionarea dosarului respectiv. Maiorul Cristescu, vesnic desemnat in cazurile legate de Melania, considerat chiar expert in comunicarea cu simpatica batranica, va beneficia acum doar de statutul de sfatuitor sau consilier al maiorului Minerva Tutovan, desemnata sa se ocupe de rezolvarea cazului disparitiei statuii. Personajele sunt veridice, mai ales prin caracter, trasaturile fizice distincte si replicile sau starile de emotie si tensiune specifice vremurilor respective. Dintre personajele esentiale in desfasurarea sau modul de evolutie al cazului fac parte si sotii Candian, cu anumite probleme conjugale, domiciliul acestora, situat in apropierea parcului din care a disparut statuia, fiind un bun punct de supraveghere a parcului. In spatele disparitiei statuii din parc se descopera o conexiune cu o istorioara despre o comoara tainuita din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Astfel, hotii au, in consecinta, din punctul lor de vedere, motive temeinice pentru a incerca o actiune ilegala atat de necugetata. Suspansul nelipsit si ritmul vibrant al actiunii conduc spre captivarea totala a cititorului, necunoscutul in legatura cu rezolvarea problemelor si farmecul aparte al personajelor si situatiilor intalnite garantand o lectura impresionanta pentru oricine.
Specificul genului policier – rasturnari de situatie, filaje, urmarirea simultana a mai multor ipoteze, indiciile pe alocuri derutante sau incomplete s.a.m.d. – se imbina de minune cu elemente ale comicului si dramaticului. Fina realizare a unui subiect ce poate iesi, in mod normal, din cotidian este un alt punct forte al scrierii. Umorul tipic romanelor care o au ca eroina pe Melania Lupu – dialogurile Melaniei cu motanul ei negru, Mirciulica, atitudinea inocenta si copilaroasa uneori a doamnei Lupu, dar si altele – alaturi de specificul propriu spatiului si literaturii romanesti sunt doar o mica parte din intregul care asigura deliciul cartii.
Pentru aflarea faptasilor si descoperirea detaliilor povestii prezentate de mine pe scurt, sfatul meu ar fi sa nu ratati acest roman remarcabil. Autoarea ofera la final o imagine pozitiva, Melania si maiorul Minerva Tutovan lasand impresia unei posibile prietenii, chiar una sincera, dupa ce pe parcursul romanului s-au gasit intr-o cursa palpitanta pentru elucidarea cat mai rapida a enigmelor din cazul statuii disparute, sub privirile atente ale maiorului Cristescu, amuzat de multe ori de diversele intamplari. Romanul Disparitia statuii din parc incheie seria Melania intr-un mod placut si relaxant, alte romane ale seriei fiind si cunoscutele 320 de pisici negre, Anonima de miercuri, aparute la Editura Nemira, dar si altele. Oricum, impresia pe care o lasa Rodica Ojog-Brasoveanu si in acest roman este aceea ca numele domniei sale ar putea sta fara jena in panteonul marilor scriitori de literatura politista – si nu numai – cu renume mondial.
Aceasta recenzie face parte din campania La limita suspansului
Alexandru Trandafir
romanul cu sotia "terorista
"Te pup, Mihaela
Rodica Ojog-Brasoveanu – Necunoscuta din congelator
On March 18, 2009 in Suspans
Pentru a-mi argumenta afirmatiile de mai sus voi prezenta pe scurt subiectul si intriga din roman, actiunea urmarind mai multe fire narative si parcurgand evolutia simultana a evenimentelor petrecute in viata unor personaje aparent fara legaturi sau relatii intre ele. Actiunea din acest ultim roman al inegalabilei Rodica Ojog-Brasoveanu se desfasoara in cadrul Bucurestiului de la sfarsitul secolului XX – inceputul secolului XXI. Intriga cartii rezida in primirea unor colete macabre de catre locatarii unui imobil din Capitala, care contin parti din trupul unei femei despre care nu se cunoaste nimic, cel putin la inceputul romanului si pana se rezolva cazul – membre, cap etc. Primul care descopera o parte din corpul femeii este Harald Balacescu, un diplomat care a fost plecat in strainatate pentru o lunga perioada de vreme, el gasind, dupa intoarcerea la apartamentul din imobilul respectiv, in propriul frigider-congelator, o parte din cadavrul femeii necunoscute. Dupa acest episod neobisnuit si odios, intamplarile si evenimentele incep sa se precipite, vara torida parand a-l obliga pe potentialul criminal sadic sa accelereze ritmul debarasarii de fragmentele apartinand trupului transat cu sangele rece al unui macelar. O alta familie din acelasi bloc, familia Dimitrescu, va fi destinatara unor fragmente din corpul femeii transate.
Politia si organele legii se confrunta asadar cu bizareriile unui caz nemaivazut, detaliile si informatiile privind identitatea victimei lipsind cu desavarsire, alt obstacol fiind si impresia de teama, neliniste sau de ascundere a anumitor fapte din trecut pe care o lasa locatarii interogati, mai ales cei care primesc acele colete rezultate dintr-o crima odioasa, reticenta persoanelor respective incurcand si mai mult inspectorii si anchetatorii. Urmarea este ca politia incepe sa acumuleze suspiciuni si fata de cei care sunt vizati de ucigas pentru trimiterea pachetelor nedorite. Desi punctele comune sau legaturile dintre locatarii imobilului cu pricina par inexistente, un inspector descurcaret, Dinu Manescu, fiul unui instarit avocat, descopera o posibila conexiune, numele de Martian gasindu-se si in agenda familiei Dimitrescu si in cea a diplomatului Balacescu. Desi se poate dovedi o pista care nu are vreo legatura cu dosarul “necunoscutei din congelator”, inspectorul Manescu decide investigarea eventualei coincidente a aparitiei numelui unui personaj cu un trecut sumbru si prezentul unei vieti de cartofor – Razvan Martian. Pe parcurs incep sa se petreaca unele crime cu iz de vendetta, criminalul care pare sa razbune amintiri ale trecutului neavand, in aparenta, vreo treaba cu “necunoscuta din congelator”. Alte personaje care au o anumita importanta in poveste sunt doctorita Ecaterina Sofron, comparata de sotul ei Dumitru cu o ‘terorista’, familia avocatului Dragusin, un striper – Ciprian Poenaru, inspectorul Panait dar si altii. Importanta covarsitoare in solutionarea acestui caz o are inspectorul Panait, alaturi de asa-zisa bona a copilului familiei Dimitrescu, domnisoara Lola Damian, care ascunde secrete de neinchipuit la inceputul socantelor primiri de pachete macabre si scabroase.
Complexitatea povestilor de viata ale personajelor, dezvoltarea cu naturalete a mai multor microsubiecte, intrigi variate (dragoste, parvenitism etc.) si laturi multiple ale firului epic principal, din care rezulta fire narative secundare, dar esentiale pentru dosarul cunoscut drept “necunoscuta din congelator” sunt doar unele dintre punctele forte ale romanului. Constructia romanului Necunoscuta din congelator este una echilibrata, mai ales prin buna elaborare a unei intrigi solide si reusita combinarii optime intre pasajele descriptive, portretizatoare, si ‘scenele’ caracteristice unui thriller politist de calitate, cititorul putandu-se identifica uneori cu deciziile sau actiunile personajelor. Astfel autoarea edifica si asigura o lectura captivanta, traita cu sufletul la gura de cel care parcurge filele romanului, actiunea cartii fiind cu siguranta una care nu se destrama pe parcurs si ‘conservand’ pana la final interesul avut de cititor. Coerenta si fluiditatea povestii cartii, imprevizibilul si coincidentele intalnite la tot pasul, sansa care o aduce pe una din fiicele victimei intr-o sectie de politie unde este afisat portretul-robot al figurii decedatei, fapt care duce la identificarea persoanei respective, reprezinta tot atatea puncte forte ale scrierii. Inlantuirea unor destine sau prezentarea unor traiectorii diferite parcurse de personajele cu rol relativ important in carte garanteaza marca inconfundabila a scrierilor doamnei Rodica Ojog-Brasoveanu si stilul aflat sub semnul autenticului.
Deznodamantul profund al romanului Necunoscuta din congelator este relevat de imaginea idilica si debordanta prin optimism si gandire pozitiva a cuplului de indragostiti mergand mana in mana, comparat cu un tot unitar sau ansamblu ce nu poate fi ‘erodat’. Tenta sau intentia metaforica si chiar de pilda moralizatoare este, deci evidenta in finalul romanului. Pot spune, sub forma unei concluzii ca, prin Necunoscuta din congelator, Rodica Ojog-Brasoveanu a realizat o incheiere apoteotica a unei cariere prolifice si a unei opere indeajuns de vaste pentru a o situa printre cei mai buni si valorosi scriitori de literatura politista si nu doar atat. Indemnul meu este acela de a lua parte la o experienta palpitanta, prin lecturarea acestui roman.
Aceasta recenzie face parte din campania La limita suspansului
Alexandru Trandafir
http://nemirabooks.ro/rodica-ojog-brasoveanu-necunoscuta-din-congel...
"Eu consider ca mi-am ratat epoca, ca m-am nascut prea tarziu (mi-ar fi placut sa prind "la belle epoque", sa zicem anii celui de-al doilea Imperiu, pana in 1930). Bucurestiul copilariei mele (anii "40) mai pastra, in ciuda bombardamentelor din al doilea Razboi Mondial, parfumul acestei epoci."
- Ce le-ati reprosa semenilor dvs.?
- Mitocania care deranjeaza si faptul ca - iar eu vad aici o epoca si o maniera - jaboul, evantaiul si gavota au fost definitiv ingropate.
Valabil si acum!
In vizita la marea maestra a romanului politist - Rodica Ojog-Brasoveanu
Afara e o caldura ucigatoare, dar in locuinta d-nei Rodica Ojog-Brasoveanu storurile sunt trase si e racoare. Mobilele vechi, covoarele Buhara si tablourile de familie refac o atmosfera de inceput de veac. Distinsa gazda ma trateaza cu o cupa de inghetata. Abia s-a ridicat de la masa de lucru, unde zilnic toarce firul unui roman politist. O caut ca "delegata" a cititorilor revistei "Formula As", care vor sa stie amanunte despre viata scriitoarei lor preferate - marea maestra a policierului romanesc.
Pe cand Bucurestiul era Micul Paris
- D-na Rodica Ojog-Brasoveanu, cum era Bucurestiul in vremea copilariei dvs.? Vaintreb pentru ca, in romanele pe care le scrieti, somptuoasa capitala interbelica romaneasca reprezinta un decor frecvent.
- M-am nascut la Bucuresti, chiar in aceasta casa si cred ca sunt printre putinii bucuresteni care nu si-au schimbat domiciliul de-a lungul unei vieti. Este casa parintilor mei; aici a fost biroul de avocatura al tatalui meu (tata a fost avocat, de aceea a si cumparat acest apartament aici, in spatele Tribunalului mare, pe cheiul Dambovitei). Acesta era considerat un cartier boieresc, locuit atunci de mari liber-profesionisti si de membri de ambasada, agenti imobiliari, juristi, avocati si medici. Era un cartier foarte linistit, nu existau nici un fel de mijloace de transport care sa treaca pe strada; mi-aduc aminte ca ma jucam cu mingea in mijlocul drumului, fara teama de masini. De la tata am invatat sa pastrez simtul proportiilor, sa nu ma amarasc pentru fleacuri, sa nu fiu rea de paguba. El mai avea o vorba: cum se intampla, asa e bine. Era un om pragmatic, cu o deschidere foarte larga, nu avea ambitii marunte, ci numai scopuri foarte mari. De la mama am invatat bunul gust si ca "Pour etre belle il faut souffrir" (ca sa fii frumoasa trebuie sa suferi). Si, mai ales, am invatat sa nu fiu banala, sa fiu originala, sa nu ma iau dupa turma, dupa mode. Mama era o femeie foarte frumoasa, avea stil. Ea isi cumpara toaletele de la case de moda celebre: Worths, Marise, Robelle, Botos (renumita pentru taioarele ei), Casa Neumann de la Brasov (imbraca cu blanuri toate femeile elegante din Romania). Seara, parintii mei mergeau la teatru, la Capsa, in baruri - la Monte Carlo sau la Vania Sevcenco. Se duceau si la Continental, pentru ca acolo canta Grigoras Dinicu si la Mon Jardin, unde mare vedeta era Gica Petrescu. Se traia in Bucuresti ca intr-un oras normal, chiar daca era razboi. Erau atunci un Bucuresti si o epoca pe care le regret. Eu consider ca mi-am ratat epoca, ca m-am nascut prea tarziu (mi-ar fi placut sa prind "la belle epoque", sa zicem anii celui de-al doilea Imperiu, pana in 1930). Bucurestiul copilariei mele (anii "40) mai pastra, in ciuda bombardamentelor din al doilea Razboi Mondial, parfumul acestei epoci.
- Sub ce zodie v-ati nascut? Va influenteaza acest lucru personalitatea?
- Sunt Fecioara, nascuta pe 28 august, dar ma recunosc in foarte putine din caracteristicile acestei zodii. Nu sunt ordonata, nu sunt zgarcita - dimpotriva: sunt groaznic de dezordonata, nu sunt pedanta, sunt ingrozitor de cheltuitoare, nu am notiunea banului, nu sunt posesiva. Nu am din Fecioara decat spiritul analitic excesiv si, pe undeva, vocatiile nativilor din aceasta zodie: diplomatia, avocatura, scrisul. Si - hai sa ma falesc - sunt nascuta in aceeasi zi cu Goethe si cu Tolstoi.
- Ce va amintiti din copilarie?
- Pot sa spun ca am amintiri inca dinainte de a vorbi si de a umbla. Da, pentru ca eu am inceput sa vorbesc si sa merg spre patru ani. Parintii au fost ingrijorati, m-au dus la cel mai bun medic din Bucuresti, care le-a spus: "Nu va speriati, copilul e mai incetinel". Primele clase primare (eram inca inainte de comunisti) le-am facut la "Maison de Francais" - o scoala laica foarte eleganta, care venea ca o replica la "Ntre Dame", pe care o tineau catolicii. In general, aici am avut colegi copii de ambasadori, copii de mari liber-profesionisti si aristocrati; am fost colega cu Ana Rosetti, cu fratii Gerota, cu Caramzulestii. Am facut cinci ani aici. Pe urma, a intervenit reforma invatamantului in 48 si, sigur, m-am inscris la actualul liceu "Eminescu" - pe atunci se numea "Domnita Ileana". Am terminat liceul in 55, generatia cu zece clase, la 16 ani impliniti, dupa care am dat examen la Facultatea de Drept din Bucuresti. Am vrut sa-l urmez in cariera pe tatal meu. In 48, el a zburat din avocatura, ca "antidemocrat si fost deputat liberal". Ma fascinau povestile pe care le auzeam de la el despre cei noua secretari ai lui Ionel Teodoreanu, care pleda numai in procese spectaculoase, de crime pasionale. In momentul in care se auzea ca Ionel Teodoreanu are proces, se desfundau strazile, venea tot cuconetul sa-l auda pe frumosul "Metaforel" - asa i se spunea de la abuzul de metafore pe care le folosea in romanele lui. Pleda "a la vedette americaine", in aplauzele auditoriului. Era bun prieten cu parintii mei. (Tatal meu era bucovinean de origine.) Mi-amintesc, apoi, de clipele cumplite legate de arestarile succesive ale tatei, perchezitiile, saracia. Am avut o copilarie urata, in sensul ca eram saraci, traiam din vanzarea lucrurilor din casa - un tablou, un covor, o bijuterie, o mobila, un serviciu de masa, o tava de argint - tot sperand ca vin americanii. Tata nu avea serviciu... El neavand serviciu, noi nu aveam cartela - pentru ca totul se vindea pe cartela. Ca adolescenta, am oftat tot timpul ca m-am nascut aici si nu la vreo trei mii de kilometri mai spre Vest. Comunismul era din ce in ce mai dur, era epoca Gheorghiu Dej si Ana Pauker. "Ana, Luca si cu Dej, baga spaima in burghezi" - era unul dintre sloganurile vremii. Era saracie, ceaiurile noastre erau cu biscuiti si rahat, cu sandvisuri economice (multa paine si o felie de salam). Daca aveai o fusta buna, un pulovar si niste pantofi de 250 de lei, erai cea mai eleganta. Am intrat la Facultatea de Drept, dar dupa doi ani - in 56 - am intrat in "galeata" aceea cu evenimentele din Ungaria, am fost arestata si exmatriculata din toate facultatile din tara. A fost greu sa trec peste faptul ca, la 17 ani, m-am trezit cu aripile taiate, fara nici o perspectiva de studii superioare, fara alt viitor decat acela de buna gospodina si nevasta. Dar m-a ajutat mult increderea in propria stea. Eram draguta, aveam succes si asta ma consola, ma facea sa uit. Asa m-am si maritat cu prima mea dragoste, de la 16 ani - un aristocrat neamt din Timisoara (era un "von"). N-a durat mult, pentru ca - in ciuda palatului pe care-l avea si in ciuda banilor pe care-i castiga - el nu intelegea ca eu vreau sa fac cariera. Si, in urma unui raspuns de la Ministerul Invatamantului la nenumaratele memorii pe care le facusem, mi s-a aprobat reinmatricularea, cu conditia sa ma "reabilitez" un an in fabrica, ca muncitoare necalificata. Sotul meu nu a fost de acord sa lucrez si atunci l-am parasit, pentru a-mi urma propriul drum. Aveam 20 de ani si m-am angajat ca muncitoare necalificata la fabrica de medicamente "Galenica", am devenit fruntasa in productie (ca asta era conditia), am avut activitati obstesti - la brigada, la echipa de dansuri, la gimnastica, la cor etc. Dupa anul de fabrica, n-am fost reinmatriculata; in schimb, mi s-a dat posibilitatea de a ma prezenta la examenul de admitere in orice facultate. M-am dus din nou la Drept, de data aceasta la Iasi, si am luat-o de la capat. Am terminat, apoi m-am casatorit cu actorul Cosma Brasoveanu, cu care am avut un mariaj minunat, ce a durat 18 ani (acum, toti cei dragi sunt la Bellu - sotul meu, mama mea si fratele meu - i-am pierdut pe toti trei intr-un interval scurt de timp).
- Faptul ca ati fost atat de atasata de familie nu v-a impiedicat sa va construiti propria cariera. Cum ati ajuns sa scrieti romane politiste?
- Stiam demult ca pot sa scriu, la un moment dat ma tenta jurnalistica, dar n-am fost primita (si unde? la un ziar oarecare, la "Munca"!) din cauza dosarului meu. Si am intrat in avocatura. Cosma, sotul meu, mereu imi spunea sa incerc sa scriu, dar eu nu voiam, ma temeam sa nu ajung sa am doar o opera de sertar. Si atunci, el mi-a spus: "Uite, daca scrii cinci pagini pana vin de la spectacol, te scot la bar!". Si cu asta m-a agatat: scriam de rupeam masa. Pe mine ma tenta barul la vremea aceea, de aceea m-am apucat de scris, pentru ca unul din visurile mele era sa fiu cantareata si dansatoare de bar. (Ador si acum viata de noapte, dar din pacate nu mi-o mai pot permite.) Si asa am terminat primul roman - "Moartea semneaza indescifrabil". De ce m-am aplecat asupra acestui gen? Tot barbatul meu, Dumnezeu sa-l ierte, mi-a deschis ochii: "Vrei sa ai succes imediat? Scrie roman politist!". Am predat manuscrisul la "Albatros", la colectia "Aventura". In termen de sase luni, trebuia sa primesc un raspuns. Eu l-am primit dupa numai doua saptamani, deci a fost de bine. Iar dupa primul roman, au inceput sa curga comenzile. Am renuntat la avocatura, dupa sapte ani de practica, si m-am dedicat scrisului. Am scris si roman istoric, pentru ca la romanul politist se facea, la un moment dat, o cenzura foarte aspra. Stiintifico-fantastic - am unul singur, ca mie nu-mi place genul acesta. Am abordat aproape toate genurile, in cele 35 de romane pe care le-am scris pana acum. Pare o cifra impresionanta, dar daca ma gandesc la Agatha Christie, care a avut 90 de romane, sau la George Simenon (care e idolul meu si pe care il ador), care a scris 187...
- Cum scrieti, efectiv? Cum va creionati personajele, cum va teseti subiectele, intrigile?
- Personajele mele sunt, de obicei, mixturi intre persoane reale, cunoscute de mine, si cele create de imaginatia mea. Am avut chiar experiente nefericite cu prieteni care s-au recunoscut in personajele mele - vorbesc de cele negative. Altfel, le place sa se recunoasca in situatiile usor picante, nostime, inteligente, chiar mici escroci, dar nu ca e meschin, ca e zgarcit, ca e ticalos, ca e rau. De obicei, plec de la personaje. Ma gandesc: despre cine am eu chef sa scriu astazi? Si imi fac o lista cu macar sase personaje de baza, pe care le stiu foarte bine. Cu ei plec la drum. Dar vin pe parcurs altele care, desi episodice, dovedesc o importanta deosebita. Am subiectul aproape in intregime fixat dinainte, pentru cel putin o treime din carte si cam stiu unde vreau sa ajung; am un fir rosu, conducator - altfel poti
- Ce personaj din cartile dvs. va e cel mai drag?
- Multe imi sunt dragi, insa cea mai iubita (si cea mai cunoscuta) este Melania. Multi vor si acum s-o readuc in romanele mele pe Melania - batranica ce rezolva toate misterele - dar acum Melania are, saraca, 90 de ani, iar Cristescu - un alt personaj de-al meu - e de mult la pensie. Au trecut 26 de ani de cand i-am creat.
- Dar personajele negative va sunt dragi?
- Pai se si simte: ele imi ies cel mai bine. Gri-gri, zis "Cht Noir" - un escroc de talie internationala - mi-e cel mai drag.
- Cum va simtiti in lumea scriitorilor?
- Izolata. Candva, eram frecvent la Casa Scriitorilor, dar nu la sedinte, ci la restaurantul de acolo, unde se perindau toti boemii vietii literare a Bucurestiului. Erau figuri mari: Jebeleanu - nelipsit, Carandino, Horia Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stanescu - nelipsit, Tudor George. Nu ma duceam la sedinte, pentru ca ma plictiseam foarte repede. Ei nu puteau sa ma invete sa scriu roman politist, eu nu puteam sa-i invat pe ei cum sa scrie. Eram tolerata doar pentru ca am bagat niste bani in vistierie, acolo, la Uniune, dar genul in sine - romanul politist - este privit foarte "de pe Ceahlau".
- Ati calatorit mult in strainatate. Unde v-ar fi placut sa ramaneti si de ce?
- Da, am calatorit foarte mult. Mi-ar fi placut sa raman in Statele Unite. Franta este a mea, nu stiu cum sa spun, ador Parisul si parfumul lui. Mi se intampla si acum, mai ales cand ploua, sa-mi fie dor de Paris. Francezii, in schimb, sunt foarte sovini, foarte orgoliosi. Americanii au cateva coordonate pe care eu m-as fi intalnit cu ei acolo. In primul rand, imi place vesnica lor buna dispozitie, care nu e falsa, nu e afisata. Sunt frumosi, dom"le, iar eu mor dupa oamenii frumosi. Mie si la cinema, daca nu-mi place un actor, nu ma uit la film. Totul la ei este estetic: o frumusete naiva, poate, dar atat de frumos, de "casuta din povesti", de ai impresia ca viata merita sa fie traita. Si, in special, imi place dorinta lor de succes si de senzatie.
- Ce sentiment incercati atunci cand scrieti "Sfarsit" la finalul unei carti?
- Scriu: "End", "Bravo", "Succes", "Cu nimeni n-am treaba"... E un sentiment de usurare, categoric. La prima lectura, apoi, mi se pare ca mai trebuie modificat, nu sunt multumita.
- Ce va lipseste cel mai mult si ce va doriti cel mai mult, in momentul acesta?
- Cred ca imi lipseste siguranta zilei de maine. Imi doresc, in primul rand, sanatate. Si mi-as mai dori - dar acest lucru este imposibil - sa mananc cat vreau, ce vreau, cand vreau, fara sa ma ingras.
- Care este reteta de tinerete, dupa dvs.? Sunteti o aparitie foarte tonica.
- Sunt un om care stie sa ia bucuria de la viata, sa savureze momentul. Adica, mie nu-mi trebuie sa ninga azi, ca sa-mi dau seama ca ieri a fost frumos. De tanara si pana mai incoace mi se intampla sa ma trezesc dimineata fericita, numai pentru faptul ca exist. Sunt o fire optimista.
- La ce lucrati acum?
- Astept aparitia unui roman inedit la "Nemira" - "Telefonul din Bikini", care va fi lansat pe Litoral - astept o reeditare la "Scriptul 2000", care se numeste "Un stilet cu sampanie". Acum scriu un roman care, deocamdata, nu are titlu - acesta vine pe parcurs - si care are un subiect ce se petrece in lumea si in mafia bancilor de organe.
- Ce le-ati reprosa semenilor dvs.?
- Mitocania care deranjeaza si faptul ca - iar eu vad aici o epoca si o maniera - jaboul, evantaiul si gavota au fost definitiv ingropate.
-
1
-
2
de 2 Următor →