Unirea Bucovinei prin poezie
Sub auspiciile respiraţiilor de dor eminesciene pentru Bucovina, poetul şi neostenitul militant pentru propăşirea naţională, Vasile Tărâţeanu, şi-a încheiat anul 2009 cu o realizare cu totul deosebită în spaţiul nostru literar – editarea antologiei Poezia Bucovinei. De menţionat că alcătuitorul culegerii nici pe departe nu-şi asumă meritele de pionierat, specificând în Prefaţă că din 1924 şi până acum au apărut vreo douăsprezece (poate chiar mai multe) volume antologice cu tematica respectivă, printre cele mai recente numărându-se cărţile Antologia poeţilor români din Bucovina. 1775-2002 (Editura „Junimea, Iaşi) şi Antologia poeziei bucovinene (ediţie bilingvă româno-engleză, Editura „Muşatini”, Suceava), alcătuită de Ion Drăguşanu.
Prin ce se impune, totuşi, unicitatea culegerii editate de Vasile Tărâţeanu, cu sprijinul şi înţelegerea prietenilor săi din Alba Iulia – poetul Ion Mărgineanu şi preşedintele Consiliului Judeţean Ion Dumitrel? Căutând acel sâmbure raţional şi fior sentimental, care să-i atribuie nu numai originalitate, ci şi o semnificaţie de simbol. alcătuitorul şi-a structurat selecţia pe o codificare biblică. Conştient că nu va putea cuprinde necuprinsul, şi-a stabilit limita de 66 de poeţi, care s-au născut şi au creat în Bucovina sau, mânaţi de soartă, au purtat dorul şi icoana sfântă a plaiului natal prin amare pribegii. Alcătuitorul îşi explică strategia şi concepţia selecţiei prin faptul că a stăruit ca fiecare din cele trei capitole să cuprindă câte 22 de autori, tot atâţia ani Bucovina formând un spaţiu unic. Împărţind arbitrar numărul de 66 de poeţi incluşi în volum aşa cum a fost divizată Bucovina, obţinem cifra 33 – vârsta la care a fost răstignit Hristos. Această idee l-a luminat pe autorul antologiei în timpul festivităţilor din 2008, consacrate Zilei Unirii, urmată de Congresul Spiritualităţii Româneşti de la Alba Iulia. Inspirată de vecinicul îndemn Hai să dăm mână cu mână, această carte reprezintă o renovare simbolică a unităţii spaţiului bucovinean, în care s-a creat, s-a scris, s-a cântat, s-a vorbit şi s-a suferit româneşte, în toate epocile supremaţia aparţinându-i poeziei ca forţă unificatoare.
Luând ca punct de pornire anul de graţie 1918, antologatorul a adunat în cele trei capitole ale florilegiului liric, într-o mirifică cunună, poeţi care au trăit (trăiesc) cu speranţa în faţă şi trecutul în inimi, toţi împreună edificând sclipiri ale geniului românesc întrupat din dor şi iubire de Bucovina. Nu este de negat nici valoarea enciclopedică a culegerii, în care găsim scurte date biografice despre viaţa şi activitatea literară a fiecărui autor. Mai ales, capitolul I, în care sunt readuse în actualitate nume uitate sau absolut necunoscute astăzi, prezintă un interes deosebit pentru generaţia tânără. Or, anume în acest segment de timp pământul Bucovinei a născut scriitori care au deschis drumul generaţiilor succesoare spre poezia modernă. De la Constantin Morariu (1854-1927) şi până la Dragoş Vicol (1920-1981), de rând cu vibrante versuri cu mesaj patriotic, se perindă şi o poezie din care se aude foşnetul aripelor de miracol. Voi cita doar o strofă din George Stratoi, decedat în 1935, la numai 21 de ani: „Am bătut în geamul unui bob de rouă,/ Licurici, cu cheie de lumină nouă,/ mi-au deschis vederii cioburi de spectacol,/ zori de căi lactee, aripi de miracol”.
Capitolul II prezintă tabloul creaţiei lirice din sudul Bucovinei, după ce contactele culturale ne-au fost baricadate, şi până în ziua de azi, când cuvântul artistic zboară mai liber, aşternând firave poduri de dor între fraţii de condei. În cel de-al III-lea capitol pluteşte „nourul de suspine”, lăsat pe bolta Bucovinei de Eminescu, în care şi-au înmuiat peniţa poeţii de la nordul îndurerat, începând cu decanul Vasile Leviţchi şi terminând cu tinerii Dumitru Mintencu, Vitalie Zâgrea, Gheorghe Ungureanu, Marin şi Grigore Gherman, precum şi alţii rămaşi în afara antologiei.
Sperăm că regretele şi remuşcările alcătuitorului faţă de autorii „rebutaţi” îl vor însufleţi la editarea unui nou volum, marcat de semnificaţii nu mai puţin răscolitoare. Doar avem încă atâtea izvoare inepuizabile şi încă atâtea simboluri acoperite de „nouri de suspine”.
Maria Toacă
-->
Răspunsuri