Din mare într-un mister, pictoru-a ieşit pe cer să picteze luncile dar şi iasomiile, păpădia, liliacul şi nuferi să pună-n lacul în care-a plouat noapte tot cu lacrimi şi cu şoapte. Decorează, zugrăveşte şi mângâie în culori, tot ce-i viu şi tot c
Tot vorbind, mereu, de stele m-am surpins gândind la steaua mea. O vedeam acolo, între ele şi prin tine, parcă strălucea! Tot vorbind de mare şi de lună ne-am scăldat în vise amândoi. Ne-am trezit cu dragostea, stăpână. Cerul însuşi cântă pentru n
Mi-am luat graţios iubirea Şi am aşezat-o la loc de cinste, Icoană a peretelui de la răsărit. Soarele se priveşte fericit, în fiecare dimineaţă, înflorind-o Iar eu îmi umplu plămânii în fiecare zi Cu mireasma ei de iasomie. Serile mă închin ei şi î
Focul inimii mele A născut noi tărâmuri. Paşii m-au purtat în lumina lor Şi în curgerea izvoarelor Mereu proaspete, mereu susurânde. Cine ar fi crezut că focul Este atât de bogat!