Biserica evanghelică fortificată din comuna Axente Sever, județul Sibiu, a fost construită în secolul al XIII-lea și în anul 2010 a fost delarată monument istoric. Monumentul este compus din următoarele obiective:
O primă distincţie purtând numele de “Serviciul Credincios” este medalia pe care domnitorul Carol I o instituie în aprilie 1878 şi care se încadrează în primul sistem de decoraţii pe care-l crează România independentă. Acesta cuprindea, pe lângă Ordi
Castelul (conacul sau casa) familiei Bálintitt din comuna Ernei, județul Mureș, aparținând arhitecturii neobaroce, a fost construit probabil în secolul al XVIII-lea. Edificiul a suportat numeroase modificări după secolul al XIX-lea. Lucrările de cons
Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată la comanda Societății de luntrișoare “Regatta” fondată în anul 1864 în municipiul Timișoara. Un grup de studenţi entuziaşti întorşi acasă de la studii, din Europa vestică şi care au fost captiva
Liceul “Sfinții Petru și Pavel” din municipiul Ploiești, a fost una din primele instituții de învățământ liceal din oraș, o școală cu o istorie zbuciumată, cu profesori și elevi celebri. Pe la 1850 în Ploiești existau decât două școli publice, una de
Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820, la Galaţi, descinzând – cu ne spune I.G. Valentineanu – „dintr-o familie veche moldovenească, şi strămoşul său murise tăiat de turci pentru sentimentele lui naţionale.” A.D. Xenopol şi N. Iorga ne spu
Castelul Papolczy din orașul Șeini, județul Maramureș, astăzi cunoscut de localnici cu numele Casa Bay, este o veche clădire a orașului, având statut de monument istoric de categorie A, ajunsă într-un avansat grad de degradare, în prezent introdusă î
Produsul medalistic de mai jos s-a realizat în anul 1716 pentru a celebra Eliberarea Cetății Timișoara de sub dominația otomană. Produsul este confecționat din bronz argintat, are forma rotundă și cântărește 8,8 grame. În centrul aversului, în interi
În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia. Aici se încadrează și ins
Biserica romno-catolică din comuna Tulgheș, județul Harghita, este o clădire veche și impunătoare (cea mai înaltă din localitate), având statut de monument istoric și situată în centrul localității.
Această biserică are hramul Sfânta Maria și a fost
Prima parohie ortodoxă română în Italia a luat ființă la Roma în toamna anului 1940, cu preotul Gheorghe Tilea, dar din păcate a funcționat doar până la începutul anului 1941, când, din cauza războiului, situația din Italia s-a schimbat radical. Au t
Pui, în limba maghiară - Puj, în limba germană – Hühnerdorf, este o comună din județul Hunedoara care include și satele: Băiești, Federi, Fizești, Galați, Hobița, Ohaba-Ponor, Ponor, Râu Bărbat, Rușor, Șerel și Uric. Teritoriul administrativ al comun
Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume
Buzău este un județ situat în sud-estul România, regiunea istorică Muntenia. Județul este format din 87 unități administrativ-teritoriale: 2 municipii, 3 orașe și 82 de comune. Județul se întinde pe 6103 kilometri pătrați și număra 432054 locuitori (
Mănăstirea Sărăcinești este o mănăstire ortodoxă de maici, cu statut de monument istoric, situată în localitatea Valea Cheii, comuna Păușeti-Măglași, județul Vâlcea, nu departe de stațiunea Olănești. Edificiul a fost ctitorit de comisul Tănasie Păușe
UBEMAR este o societate comercială de renume din municipiul Ploiești ce produce utilaje grele, fiind situată pe Strada Pompelor, la nr. 6. Unitatea a luat ființă sub numele “Uzina de reparații Ploiești” pe data de de 1 octombrie 1969, prin desprind
Societatea Română de Radiodifuziune (asociată deseori cu denumirea de Radio România) este un serviciu public autonom de radiodifuziune de interes național, cu atribuții de informare, educație și divertisment, independent editorial, care își desfășoar
Răsărită din propria ruină, Cetatea din comuna Feldioara (Marienburg), județul Brașov, se ȋnalţă impunătoare, pe malul Oltului, la numai 20 km de Brașov, pe drumul spre Sighișoara. Cetatea a fost distrusă în 1430 de turci precum și de Vlad Țepeș în c
Palatul Karl Kunz din municipiul Timișoara, cartierul Fabric, Bulevardul 3 August 1919, nr. 11, este o veche și încă frumoasă clădire a orașului de pe Beag. Deși de-a lungul anilor, edificiul şi-a pierdut numeroase ornamente, care apar în multe fotog
Stema judeţului Prahova se compune dintr-un scut tripartit în furcă răsturnată. În dextra, în câmp albastru, se află o capră neagră deasupra unei stânci de argint, privind la o coardă de viţă-de-vie de aur. În senestra, în câmp auriu, se află o sondă