S-a pornit război, aud chiar la știrile din crâng
Zumzăie umbrarul tot, paltini și-un salcâm nătâng
Parcă-n aer simt miroznă și de izmă și de nuc,
Ies pe prispă și desculță, uit de toate și mă duc!

Am uitat de gustul dulce, amărui și-nțepător,
Beau cu ochii după stele, năcăjită de un dor
dar nu văd luna deloc, s-a ascuns gândesc, sfătoasă
Și pe boltă, o iubire e tot unică, frumoasă...

Auzisem eu o bârfă: cică soarele o vrea,
O pândește zi și noapte, chiar cu stelele pe ea!
Ziua arde ca nebunul și pârlește iarba-n vale
Seara-așteaptă negura și îi cade la picioare...

Bârfa asta se întinde, ca o boală necurată
Șușoteli și ciripeli, chiar oftaturi din adânc
Luna tot ascunsă e, dup-un nor, palida fată
Iar de mila ei prin sălcii, stânjeneii galbeni plâng...

Certărețe, la fereastră, trei mușcate frunzăresc:
- Am văzut-o eu o dată, sta pe boltă, nu pleca
- Soarele cu șapte raze, tot fierbinte, o sorbea!
Concluzionând, firește: nu-i tăgadă, se iubesc!

Dar ce e atât de grav, se ițește-un guguștiuc
Dacă și-a găsit pereche, până și puiul de cuc
Dar o mândră cum e luna, cea cu pântec rotunjor
A rămas și grea, pesemne, pentru soare e ușor...

Ca el sori sunt mulți la număr, risipiți în univers
Doar o lună avem, prieteni, pentru dragoste și vers!
Ea tristeți amare strânge, de la noi îndrăgostiți
Păsuiește taine grele, pătimiților iubiți...

Nu mai tac, fac zarvă mare, chiar de astă dimineață
Când s-or duce la culcare stele. Zorile la piață,
Ca să târguiască voaluri, pentru bolta lumii, albă
Și bănuți de rouă stinsă, înșiraţi stau ca o salbă...

Nu fac pași, nu tulbur tihna ierbii-n sforăit ușor
Să-nfrățească atât de verde, cu parfum înțepător
Sub umbrar de tei bătrâni, și pudrată fin de stele
Ce-ar mai potopi tot cerul, risipită printre ele...

Vă vorbeam de luna șuie, cocoțată și cuminte
N-ascultați bârfele toate, șuguiesc amarnic, minte
chiar și biet luceafăr beat, e gelos fără măsură
Ar lupta gol pentru ea, fără pavăză, şi-armură...

Și pe boltă, o iubire, e tot unică, frumoasă
Las dumnezeirii lupta, dau să plec, să intru-n casă
Dintr-un colț de stea complice, îmi surâde-n șagă luna
Recunosc, așa peltică, e frumoasă rău... nebuna!

Stau cu sufletu-n atele, zorii duşi sunt la culcare

Remuşcări mă prind ca-n clește, muşcătura lor cât doare!

 Locu-mi hărăzit sub soare parcă-i umbră de neşansă

 Care clatină-n surdină siluete prinse-n transă

Ochii stinşi nu au culoare iar retina-i otrăvită,

 Raza tainică din suflet de lucire-i văduvită.

În surâsurile-amare, coajă arsă şi sălcie

Străjuiesc buzele mute ce-au uitat de bucurie;

Stârnit, viscol din alţi timpi amintirea îmi destramă

 Clipa vie de acum parcă-i rouă pusă-n ramă

Chinuri cu săgeţi se-mplântă în a dorului făptură

 Un poem de Minulescu i-aş fi hărăzit armură

Visul meu ar sta cuminte de nu l-ar lovi fiori

Născociţi de neîncrederi ochi în mistice culori

 Grote tainice şi grele de-nţelesuri sângerânde

Despărţiri şi-altfel de morţi ard aducerile-aminte;

 Geană-şi oglindeşte cerul în fântâna tinereţii

Ce povară-i suferinţa dulce-n cântece! poeţii

de sub tâmplă şi din palme născocesc rime, iar norii

scame albe-n pufuri moi, ard sentimente iluzorii;

Nu-i semnată nemurirea într-o carte-a vieţii roasă

Streaşina cerului astăzi greu de-atins este frumoasă

Ghimpi sub tălpi, pietrişuri arse paşii tandru îmi sărută

 Iele bune, iele rele îmi păzesc privirea mută...

 Când ora trecerii prin noi către un liman dorit

Este cânt de greieraş cu arcuşu-i prăpădit...

Zorii se vor naşte mâine ca să-mi vindece din răni                 

Amintirile s-or cerne, lin se vor ivi cărări

Locu-mi hărăzit sub soare parcă-i umbră ne-ndulcită

Viața asta ca o scenă din demult mi-e hărăzită

Sunt duși zorii la odihnă, sufletul zace-n atele

Ce nevoi, ce ne-nțelesuri străjuiesc visele mele?

Când nisipuri mişcătoare par a fi nişte câmpii,