Precum un crin de munte,
Dragostea crește printre pietre.
Parfumu-i suav se-așterne printre plete,
Pe tȃmple și pe frunte în adieri vetuste
De rime-mperecheate-n iubirile tȃrzii
Ce-și caută aleea-n versurile unei poezii.
Atmosfera vibrează la sunetul iubirii:
Cine cu visele sale îi cere nopțile?
Cine cu brațele sale cuprinde nemărginirile?
În valurile brizei poznașe și ale mării
E chipul ei candid în calea uitării.
Nu mai simte pe umeri greutățile lumii,
S-a amestecat în respirația ei esența naturii
Și caută-n adȃncuri comori din lumi trecute.
Nu-i pasă că valurile au pericole neștiute!
De cȃnd s-a ghemuit în brațele sale,
Un milion de visuri a scris pe-ale versurilor petale,
Un milion de taine-au implorat ai ei ochi,
Visȃnd pe-alei de tei, de ambră sau de soc.
Unde, iubirea mea, să te caut în această lume largă?
Timpul mi-a dat o palmă, eu nu-i mai sunt dragă!
Se pare că nu vrea să zȃmbesc prea mult.
Și inima, ah, nu se-oprește din al ei tumult.
Mă las legănată de-a visurilor taine,
În balansoarul vieții se petrec destine.
Doar stelele mai știu de iubirea noastră
Și luna șugubeață, în noaptea cea albastră,
Cȃnd ne-a cuprins de mijloc o dulce toropeală,
În seara de amor, mireasma ei suavă.
Ce fericit poți să mai fii,
Că poți să mai storci lacrimi,
Că poți să înmoi inimi,
Că poți să faci din nopți zi!
Pe frunză destinul mi-a scris dor de iubire
Ca floarea de mac, fragilă în simțire.
Sunt rămășița timpului meu,
Zȃmbetul lui îmi va fi pe chip mereu,
O poză înrămată - chip neînsuflețit,
Şi adierea caldă-a unui amor sfințit.
Urfet Şachir
Mangalia, 30.03.2015, h: 0.49
-->