Postările lui Viorel Gongu (115)

Filtrează după

iubirea mea, pisică...

Iubirea mea, pisică...

Iubirea mea, pisică ce-şi poartă umbra-n dinţi,

Îşi tremură mustaţa, îşi strânge-n perne ghiara,

Pândeşte-n umbra lunii să-ţi pună-n păr tiara

Felinelor de aur din lungul şir de prinţi.

Fecioară practicantă, trăieşti doar primăveri,

Faci jocuri mii de umbre, faci artă chinezească

În încercarea fricii, prin fumul meu de iască

Şi nici nu ştii că mâine s-a transformat în ieri.

Crezi c-ai ucis iubirea născută din păcat

Dar umbra ai uitat-o şi ea se re-ntrupează,

Proiecţia-şi renaşte din nou făptura trează

Când ai crezut că totul l-ai prins într-un pătrat.

Îmbrăţişări-spirală te-adulmecă pe trup,

O lacrimă cu gratii trudeşte aşteptarea,

În urma ei, armată de lacrimi strânge marea

Cu mierea şi răbdarea deprinse de la stup.

Iubirea-adevărată cu anii n-o ucizi,

Ţi-e calea presărată cu sâmburii de stele

Rămase fără colţuri când decojeam la ele

Şi curcubeie tandre le tricotam la cizi.

Cu raze moi de lună am secerat sub nori,

Din firele de soare, cu noduri retiare,

O velă fără seamăn am pus pe vânt în zare

Şi am pictat icoana lui Ciprian pe zori.

Cu moartea pământeană n-am încheiat contract,

Ţi-am dat din nemurirea ce-mi prisosea, etern

Covorul lung de aur sub paşii tăi aştern

Ca dincolo de moarte să scriem înc-un act!

Citeste mai mult…

vască

sonet

Prăpastia-ntre noi e-atât de-adâncă,
Aruncă-ţi părul peste hăul mare
Să-mi faci o punte şi să trec călare
Spre tine, pe cărări tăiate-n stâncă

Să strâng de chingă şi un frâu în brâncă
Şi să îmi pun în ochi un strop de mare
Ca tu să-mi laşi pe drum, ca semn, amnare,
Iubită umbră albă, pururi ţâncă

Apoi, în doi, pe cal urmăritorii
Cu piepteni aruncaţi să îi oprească
Cu perii şi cu fuse şi-apoi zorii

Tiviţi cu vin şi cu cemări de pască
Să apere iubirea şi toţi sorii
Să-ţi lumineze poarta dintr-o vască.
Citeste mai mult…

blestem de iarnă

Blestemul de-a simţi ca un poet
Îmi toarnă-n sânge nebunii de fluturi
Când literele negre de ascet
Le-nzăpezeşti cu buze de pe ciuturi.

Pe sub zăpezi m-ai şters şi de la cap
Am să o iau, să-ţi scriu alte poeme,
Cu inima năvalnică de trap,
Oprită pentru-o clipă între steme.

Am să-negresc pământul ca să am
Motiv să-ţi scriu poeme cu zăpadă
Şi alergând voi scutura din ram
Luna ochioasă care stă să vadă

Cum îţi înşir poeme de omăt
Sub tâmpla mea albită de sonete
Când inima mă duce îndărăt
Să fiu flăcău, colindător la fete.

Citeste mai mult…

zăvor

zăvor

Când îmi îndoi genunchii la gură şi covrig
Mi-e inima tăcută la margini de cuvânt,
Aplec singurătatea şi-n loc să te mai strig
Aştept să vii cu toamna din ceţuri sau din vânt.

Tăceri pe sub cuvinte se îmbulzesc frivol
Sub veselia falsă ce-astupă-nsingurări
Cu aşteptarea frântă mă zbat într-un survol
Peste cantoane triste sau ruinate gări.

Sap în cuvânt, tăcerea mă-ntâmpină în prag,
Privirea ni se-noadă tăcând în Yin şi Yang
Rămân doar zile albe în viaţa mea şirag
Şi nopţile de veghe le-atârn la grindă-n ştreang.

Am să îţi tac iubito, cu dor pe sub descânt
Să-mi taci pe umăr, albă, tăcerea înapoi
Când sub oglinzi închise ne vom porni şi sfânt
Să-nchidem ochiul lumii sub un zăvor de ploi.

Citeste mai mult…

spre China din Mogoşoaia -8

drumul
 
În scurt timp urma să părăsesc pământul celor care s-au izbit de Marele Zid în încercarea de a năvăli în China fiindu-le deviată traiectoria pe la sud. Chiar dacă un grup dintre strămoşii otomanilor au dat o dinastie turcică după ce au ocupat China, această perioadă nu a durat şi triburile Siun-Nu şi-au recăpătat teritoriile. Nici hunii nu au trecut de vestitul zid, traiectoria lor fiind abătută spre Dacia unde staţionează provizoriu ca apoi, sub conducerea lui Attila să atace Imperiul roman de apus. După înfrângeri succesive, culminând cu înfrângerea de la Nedao, hunii se dispersează şi aproape dispar prin câmpia Panoniei. Obiectele rămase în urma lor au creat mitul culturii hunice, de fapt fiind obiecte prădate de pe teritoriile prin care jefuiseră. Sunt tentat să găsesc o similitudine între chinezi şi români în sensul că ambele popoare au avut de înfruntat invazii ale aceloraşi agresori. După cunoştinţele mele, singurele lucrurirămase în istorie de la huni sunt şaua şi scările şeii. Nu este puţin lucru dar nici de nivelul roţii!
- Băi, Mihai, nu-ţi cumperi nimic de pe aici?
-Ce să cumpăr, Georgică. Banii nu sunt prea mulţi şi mai avem o escală până la Beijing. Dacă o fi să stric ceva parale aş merge, dacă primesc viza, la Dubai, unde aş urca în Burj Khalifa. Avem acolo câteva ceasuri de aşteptat până la ultima decolare spre China.
-Ce, mă, trebuie viză să ieşim din aeroport la Dubai? Nu putem să o luăm pe loc?
- Nu prea. Cel puţin eu am aflat destul de târziu şi am depus o cerere la transportatorul nostru chiar pe aeroport, la Bucureşti. Poate am noroc!
-De ce nu mi-ai spus şi mie?
- Sunt aşa de zăpăcit şi de emoţionat de tot ce mi se întâmplă încât am uitat de tine...
Grupul nostru, format din 6 bărbaţi şi 6 femei devenise gregar. Cornelia, s-a apropiat ca şi când ar fi vrut să ne spună numai nouă un secret, punând palma deschisă pe laterala gurii. Cu un glas aproape şoptit ne-a spus:
- Băieţi, ştiţi de unde vine numele de China?
Contrariaţi, şi George şi eu, ne-am privit ca apoi privind-o pe Cornelia, cu acelaşi aer conspirativ am ridicat din umeri a necunoaştere.
- Aveţi nişte feţe de ţărani veniţi la alfabetizare. Bine că nu vă scărpinaţi în cap! Cum v-aţi pregătit pentru această excursie? Ce documentare v-aţi făcut? Băi, ţineţi minte că în timpul imperiului Ţin , numele Chinei a fost purtat de indienii antici, spre Occident, drept Ţin, transformându-l în Cin din cauza dificultăţii de a pronunţa Ţ-ul. Arabii au luat acel cin şi l-au pronunţat sin sau Sina. De aici la Kina, termen preluat şi de noi nu a fost decât un pas. Dar ce vorbeaţi voi despre Dubai?
Reportofonul îl aveam deschis aşa că această informaţie mi-a rămas. Un grup bizar de femei şi bărbaţi se îndrepta spre ieşirea din aeroport.
George, cu un aer supărat îi spune Corneliei:
- Şi ăsta mai zice că îmi este prieten ! Speram că voi petrece câteva ceasuri în Dubai, prin oraş dar dacă nu pot lua viza pe aeroport, voi sta ca boul.
-Georgică, eu mi-am luat viza de acasă şi dacă Mihai o obţine şi el am cu cine plăti taxiul jumate.
- Să vedem!-am spus eu-dacă voi primi viza.
Patru femei oacheşe, cu şalvari croiţi din materialul cel mai bun, cu bluze elegante şi baticuri cu broderii scumpe îşi purtau salbele de preţ şi cerceii grei în paşii eleganţi ai picioarelor încălţate în papuci turceşti, urmând un bărbat ţanţoş. Paşii de cadână, nealteraţi de greutatea obiectelor purtate, urmau cu fidelitate bărbatul mândru, lăsând greutăţile jos atunci când acesta se oprea privind de jur împrejur, căutând, parcă, un cunoscut.. Vorbele femeilor, mai mult şoptite, lăsau să se audă un amestec de română, turcă şi ţigănească. Un pic rezervat mă apropii de bărbat :
- Salam alecum!
- Alecum salam, a răspuns el plin de respect.
Am continuat în română:
- Unde mergeţi?
- La nişte rude înstărite, veri ai bunicului meu.
- De unde sunteţi?
- De la Babadag.
Un gând bizar mă tot îndemna să-l întreb despre origine, să-mi spună dacă sunt ţigani turci, dacă are ideie cum au ajuns în România...
- Ce neam sunteţi?
- Suntem horahane, turci şi musulmani. Strămoşii noştri au venit din India. Eram nomazi prin Dobrogea, aveam 40 de bivoliţe dar ne-am stabilit. Ne-am făcut casă, am intrat în CAP şi acum nici pensie nu am. Apoi, cu ochii negri, mijiţi şăgalnic, mângâindu-şi mustaţa amplă a privit spre grupul de femei.
M-am simţit obligat să-l întreb despre ele.
- Sunt nevestele mele, nevestele lui Rejep Rejep: Amide, Dusca, Atema şi Fanta. Le pot întreţine deci cartea sfântă îmi permite.
Deodată s-a luminat văzând persoana pe care o căuta din priviri.
- Salam alecum! Şi dacă ajungi la Babadag vreodată, caută-mă!
Îndemnul de îmbarcare ne-a găsit pregătiţi. Urma să ajungem peste 4 ore în Emiratele Arabe Unite, la Dubai.
Prin faţa noastră trecea un grup de fete, însoţitoare de bord, de pe cine ştie ce linie a lumii, blonde, frumoase, în nişte costume bleu, armonizându-se coloristic la costumele bleumarin ale piloţilor.
"Import-export de boli şi obiecte/Ele făcură cerul un bordel ..." versurile lui Adrian Păunescu, dedicate acestor fete îmi aduceau în minte de vremurile în care o cafea bună, un parfum, o haină ca lumea nu le puteai procura decât "din pachet", de la shop sau de la avionari.
Soarele apusese de aproape o oră. Decolarea începuse şi avionul începuse să ruleze cu viteză şi să se întindă la drum. Cu o eleganţă remarcabilă, fără nici o opintire sau bruscare, s-a desprins de la sol. Cerul senin care începea să se întunece sub năvala nopţii, în urma unui tonou larg, după ce nava a luat altitudine, s-a înroşit, ca într-o rulare inversă a unui film şi asistam parcă la un nou răsărit. Lumina creştea în intensitate şi ne scăldam într-un crepuscul pe care îl mai trăisem încă o dată. Marea de Marmara, cu undele sclipind ca un rubin lichid ne dădea un sentiment de sărbătoare. Pe măsură ce luam altitudine unghiul de deplasare ajungea aproape de orizontală.
Chiar dacă pare bizar am început să mă gândesc la perioada de imediat de după aşazisa revoluţie. Cum mai cărau românii rulmenţi, pile şi alte chestii în Turcia şi veneau încărcaţi cu blugi şi ţigări. Turcia a evoluat extraordinar dar România a păstrat de la turcii ce au trecut prin România , peşcheşul, bacşişul...
Conducătorii ţării mele, proşti sau hoţi, au lăsat România în coada dezvoltării europene... Îmi este necaz că mulţi dintre ei sunt ţigani de ai noştri, Iliescu, vărul lui cioabă ăl bătrân, Năstase...Nci unul dintre ei nu s-a ridicat la nivelul singurului domnitor al Moldovei, ţigan, Ştefan Răzvan.
Sunt trist dar speranţa moare ultima. Cutia Pandorei a păstrat câte ceva şi pentru noi.
Zborul pe deasupra Turciei, Siriei, Arabiei Sauite, avea să se încheie după 4 ore şi aveam să aterizăm în Dubai, pentru a doua escală, şi ultima până la Beijing.
M-am luat cu notiţele şi timpul a trecut pe nesimţite. Unii dintre colegii de zbor încă sufereau de rău de avion şi aveau figuri mototolite. Şi eu şi Georgică am cerut câte o tărie. Cornelia se jena.
-Hai, fată, că doar nu te cere nimeni de nevastă! Dacă vrei să iei una mică nu este nici o ruşine. Suntem noi, ai noştri.
Georgică, zâmbind, a întins paharul lui Corneliei şi a rugat însoţitoarea să-i mai aducă unul. Se apropia de ora 1! Anunţul de aterizare ne-a luat pe nepregătite. Nici nu ne gândisem că vom ajunge noaptea la Dubai. Din aeroport mi s-a comunicat că am primit viza dar nici pentru mine şi nici pentru Cornelia nu ne era utilă. La ora aceea din noapte nu puteam decât să dăm o tură prin oraş cu taxiul şi atât. Accesul în vestita clădire nu ne era permis. Am cumpărat din aeroport 100 dirhami în bancnote mai mici şi monedă de 1 dirham şi am ieşit în aerul plăcut al nopţii de septembrie. Priveam vasul de aramă de pe moneda de i dirham considerând că ar fi lampa lui Aladin. Poate dacă voi freca între degete desenul lămpii poate că va apare duhul... Mi-aş fi dorit să fiu cu Teodora, să putem admira acea beţie de culori şi de lumini, să mângâiem nisipul care uitase bărcile pescăreşti. Poate la întoarcere vom putea să ne bucurăm de panorama de la etajul 124.
Temperatura destul de ridicată ne-a făcut să ne legăm bluzele de trening peste mijloc. Cornelia mai bunghea ceva engleză. Era puţin probabil să ştie cineva în Dubai limba franceză aşa că ea a discutat cu şoferul de taxi. Cred că şi ea schimbase ceva bani aşa că am pornit cu taxiul, în plină noapte. Colegii noştri, fără vize s-au rezumat să ne mormăie dar asta este viaţa, fiecare cu norocul şi şansa lui.
Despre Dubai şi Sharjah aveam cunoştinţă de copil. Minunatele mărci poştale îmi prezentau imagini mirifice. Când reuşeam să strâng câte 3 lei cumpăram, câte un plic cu timbre străine şi abia aşteptam să găsesc timbre din Dubai sau, sub forma unor mărci, nişte câştiguri în plicuri sau efecte filatelice. Cu nişte pliante realizate grafic excepţional, achiziţionate din aeroport, după ce am primit un act roşu de părăsirea a aeroportului. Taximetristul , plin de amavbilitate ne-a întrebat unde dorim să mergem. Cornelia, privindu-mă m-a întrebat din ochi ce traseu aş dori. Am scos pixul din borsetă şi am numerotat cu 1 insulele palmier, insulele ce reprezentau mai multe ţări ale lumii şi evident Burj Khalifa. Am trecut destul de repede cu taxiul prin dreptul insulei palmier ca după aceea să trecem prin câteva locuri mai interesante, pe la Burj Khalifa, pe la arteziana minunată. Am reintrat în aeroport şi am aşteptat, moţăind, până la ora 3şi20 minute. Am fost treziţi de apelul pentru îmbarcare.
Zborul EK 306 a decolat la ora 4,13 şi urma, după circa 7 ore de zbor, să ajungem, în fine, la Beijing.
Ştirile despre tafunul Usagi ne dădea fiori şi temeri. Urma, oare, să ajungem pe o vreme nefavorabilă? Termenul de taifun sună atât de asiatic încât bănuiala că ar putea să provină de la Typhon, "vârtej de vânt ", acreditat drept tatăl vânturilor, păleşte la auzul termenului Tai Fung, din cantoneză, care indică furtunile puternice din Marea Chinei. Dacă dintr-un sentiment misogin, în altă vreme comentam că furtunile şi tafunele au nume de femei, insinuând că era datorită firii lor, probabil din cu totul alte motive, aceste vijelii au început să aibă nume de ambele sexe.
Ar fi bine să dorm pentru că urmează un drum destul de lung şi zorii, la intrarea deasupra Chinei, aş vrea să mă prindă treaz
Citeste mai mult…

spre China din Mogoşoaia-7

Ataturk
 
ed145220f1ce7075e1d9f4b966fd5c6d_40.satralangabucuresti.jpg Aglomerarea ţiganilor din capătul Bucureştiului, care umpleau locul cu larmă, muzică, strigăte şi acopereau peisajul în culoarea predominant roşie, a fustelor suprapuse şi auriul din galbenii salbelor şi cei din cozi, îmi sporea senzaţia de sărbătoare. Caii lipseau dar în locul căruţelor erau înşirate tot felul de maşini de lux cu indicative G, Q, Z, urmate de tot felul de numere, în culori de roşu, negru sau argintiu. Ştiam precis că la Istambul voi avea o escală de cel puţin o oră. Dacă printre cei cu care ar fi posibil să mă înrudesc se află un Naveen Kunar din India există şanse şi mai mari să fiu rudă şi cu Ypek, o femeie din Turcia. Am corespondat un timp până în ziua în care m-a rugat să fiu atent la ce postează pe facebook în timpul imediat. Apoi mi-a spus că va posta şi pe pagina mea. Am văzut câteva fotografii ale tatălui ei şi, şi eu şi Teodora, am tresărit. Asemănarea cu mine şi cu bunicul meu era izbitoare. Dacă înaintaşii mei veniţi din India, în drumul lor prin Europa, au trecut din Bulgaria în Romania, înaintaşii ei au trecut din Bulgaria în Turcia, venind de prin Macedonia. Un punct comun de intersectare avem aşa că nu ar fi lipsit de importanţă să adâncim cercetările. Dacă în faza iniţială Ypek a refuzat ideia că ar fi neam de ţigani, după un timp, vorbind cu femei mai bătrâne din neam şi privind nişte fotografii vechi nu a mai negat posibilitatea.
Am ajuns acasă şi Teodora era plină de efervescenţă.
Acum te odihneşti puţin, te schimbi şi, în timp ce-mi povesteşti, o luăm din loc la rezolvarea problemelor de pe listă. Nu uita să o mai suni o dată pe fata de la CAR să ai timp să schimbi banii.
- La chinezi valuta cea mai rezonabilă sunt dolarii americani.
- Bine, cumperi dolari.
Am lăsat toată aparatura ce aveam să o iau cu mine la încărcat, agăţată de tot felul de adaptoare. Teodora lipise cu leucoplast, pe fiecare din ele o bandă pe care scria de la ce aparat sunt. La fel a procedat şi cu cablurile de date. Ştiam că am o punguţă de catifea groasă, protecţie de la o crosă de golf. Am căutat-o şi am băgat toate cablurile de date în ea.
Am plecat cu Teodora şi cu lista de cumpărături şi am rugat-o să nu fie atât de expansivă în achiziţii că va trebui, cu banii care rămân acasă, să rezolve tot ce este de rezolvat o lună întreagă, facturi, mâncare pentru noi şi animale.
- Lasă dragă, nu-ţi fă tu griji pentru mine. Am ouă de la găini, mai am prin congelator câte ceva, mai este şi prin frigider, ca să nu vorbim despre ce avem în beci. La nevoie mai tai o găină, ceva.
- Alea sunt rezerve pentru iarnă...Dar tot pe acolo mai este ţuică, vin, gem. Poate mai găsesc vin când mă întorc.
- Chiar! Tot mergem pe la oamenii ăia, ia şi tu o sticlă cu vin negru!
Am fost la Piteşti la o lansare de carte a unei prietene şi m-am bucurat să văd că şi la Piteşti, ca şi la Curtea de Argeş, viaţa culturală este profundă, că sunt încă mulţi iubitori de cultură. Ajunşi acasă am constatat, cu mare plăcere, savoarea vestitei ţuici de Piteşti, primită în dar de la Carmen.
De dimineaţă am fost să rezolvăm ultimele probleme şi pe la ora 13,00 am ridicat ancora spre aeroport. Soţia, cu fiica şi ginerele, mă conduceau cu o undă de tristeţe de parcă m-ar fi dus la penitenciar.
La ora 16,25, urma să plece avionul şi după un zbor de o oră şi jumătate aveam să o văd pe Ypek dar am aflat că dacă vreau să petrec câteva ore în Dubai va trebui să solicit prin transportator o viză de tranzit portuară. Am completat câteva formulare în speranţa că până ajung la Dubai viza de tranzit va fi primită...
M-am despărţit de copii şi de Teodora dar mai erau aproape două ore până la plecare. Mi-am propus să o rog pe Ypek să adâncească cercetările privitor la strămoşii ei, sau poate la strămoşii noştri comuni dar pentru asta ar trebui să-i mai furnizez ceva informaţii.
Ipoteze că strămoşii ţiganilor ar proveni din India sunt lansate din mai multe surse. John Simpson spune că în nord-vestul Indiei, conform cercetărilor efectuate asupra idiomurilor sau diverselor limbi, ca: singhaleză, marathi, sindhi, punjabi, dardica şi pahari de vest, demonstrează, fără tăgadă origini comune. Totodată aceleaşi cercetări relevă faptul că peste 500 de cuvinte din limba ţiganilor se regăsesc în sanscrită. Asemănarea cu limba hindi este pusă pe seama faptului că strămoşii ţiganilor ar fi cei care, în urma atacului lui Mahmoud din Ghazni, ar fi fugit din oraşul Kannauj.
O altă ipoteză ar fi aceea că un monarh al Persiei, Bahram Gur, ar fi cerut unui suveran al Indiei 12.000 de luri, buni cântăreţi, luri care ulterior au fost alungaţi datorită faptelor lor reprobabile.
Şi asupra numelui de ţigan există suficiente teorii. Dacă în persană ciganh semnifică lăutar, dansator, tot în persană există cuvântul asinkan care înseamnă fierărie, aşa cum un cuvânt cuman, asemănător, ar însemna sărac, lipsit de mijloace.
Va trebui să-i trimit lui Ypek cât mai multe informaţii despre subiect. Am încercat să-l determin pe Kunaar, prietenul meu din India, să mă ajute dar este greu să-i explic cum ar fi putut nişte indieni, care este posibil să fi aparţinut sectei kshatriya, a căror denumire vine din sanscrită de la termenul ksatram sau ksatriyah care semnifică justiţie, regulă, putere, să înţeleagă interesul meu. Chiar dacă i-am descris ţiganii, chiar dacă i-am adus argumente, a refuzat ideia şi atunci, la sugestia mea, a spus că va veni în România să se convingă de cele ce spun. Kunaar refuză ideia că strămoşi ai lui au migrat în trei valuri spre Europa.
-Kunaar, indienii despre care vorbesc au migrat între secolele IX şi XIV! La început au intrat în Asia, apoi în Europa şi apoi în America.
-De ce să fi plecat strămoşii mei tocmai în America?
-Asta nu s-a petrecut atunci în secolul IX ci mai târziu, spre secolul XV!
- Ce motive aveau să tot plece din India, apoi din Asia, apoi din Europa? Şi mă rog, dacă spui că se trag din casta de războinici de ce au plecat? Este posibil ca ei, dacă provin din India, să fie descendenţi ai unor paria, a celor de neatins, pentru că făceau toate muncile murdare pe care alţii nu le făceau.
- Kunaar, asupra numelui de ţigan sunt destul de multe teorii. Se vehiculează şi ideia că numele lor provine de la o sectă grecească Athinganis sau Atsinganos, care tradus ar suna ca acel de neatins la care ai făcut tu referire. Cert este că prima atestare a prezenţei lor în Imperiul Bizantin a fost făcută într-un text hagiografic georgian şi vorbeşte despre ei ca despre adsincanii vestiţi pentru vrăjitorie şi fapte rele.
- Dar de ce în vestul Europei sunt numiţi gypsy? De ce americanii le spun yanseri?
- Aşa cum în Europa s-au dat drept aparţinători ai sectei greceşti Atsinganos, în Europa de vest s-au dat drept Egipteni prigoniţi pentru credinţa lor, chiar drept nobili egipteni. Regele Juan al II-lea de Aragon, la 1425 a acordat un permis de trecere pentru Juan şi Tomas "conţi de Egipt." Aşa că aici în vestul Europei au căpătat denumirea de la Egipt. În America li se spune Yanseri pentru că, ajunşi acolo, s-au dat drept ieniceri turci, încercând şi pe această cale să scape de apartenenţa la acei paria din India.
- Am înţeles ce vrei să-mi spui dar atunci de ce le spuneţi romi, astăzi? Romii sunt acelaşi lucru cu ţiganii, gypsies şi yansers?
Am stat puţin pe gânduri înainte de a-i răspunde. Mă întrebam dacă va reuşi să înţeleagă sau voi reuşi eu, prin intermediul unei traduceri făcute de un calculator, într-o limbă care nu este nativă nici pentru el, ce interese poate avea fundaţia Soros să creeze o confuzie majoră între români ca etnie şi ţigani. Ce interes ar ava ungurii în această excrocherie împănată cu trădări din rândul ţiganilor, ca să promoveze la nivel european o denumire inexistentă, realizată printr-o forţare a cuvântului dom în forma rom? Şi ce nivel de cunoştinţe are Kunaar, un analist programator din India, privitor la testamentul lui Petru cel Mare şi visul Ungariei Mari. Probabil că nu stăpâneşte nici atitudinea nemţilor ca înlocuind armele să subjuge continentul Europa prin economie şi angrenarea în trădări şi aparenţe de democraţie pe fondul cererii la renunţarea limitată a suveranităţii?
- Kunaar, acum sunt pe aeroport şi plec în China. Nu am cum să merg şi în India. Nici măcar în Tibet nu am cum să ajung. Şi aşa, această călătorie mi-a fost făcută cadou de minunatul popor chinez. Ne mai scriem de pe acolo şi la întoarcerea în România vom mai dezbate tema ţiganilor sau cum dorim să le spunem.
- OK!
Am închis legătura şi cu Ypek şi cu Kunaar pentru că se apropia clipa îmbarcării. Bagajele s-au despărţit de noi şi, doar cu bagajele de mână am trecut prin filtrele călătorilor. Înainte de a intra în ritualul îmbarcării am privit imensa sala de aşteptare a aeroportului Coandă. În diverse grupuri, oameni de toate naţionalităţile şi ocupaţiile îşi intersectau destinele pentru câteva secunde, minute, ore sau cine ştie cât. De la fete tinere pe care, din cauza îmbrăcăminţii sumare le puteai bănui destinaţia şi îndeletnicirile, până la bărbaţi arşi de soare, ce purtau în braţele vânjoase vestiţii saci marinăreşti, oamenii din aeroport erau un adevărat univers.
Oare în 1675 Nicolae Milescu Spătaru a avut aceleaşi emoţii înainte de plecarea în orient? La capătul zborului voi poposi în oraşul descris atât de frumos de Milescu: "Oraşul Beijing are în partea de miazăzi două ziduri de construcţie puternică şi se povesteşte că pe aceste ziduri pot alerga fără nicio piedică 12 călăreţi, atât sunt de late, căci între ziduri au turnat pământ de l-au bătătorit… Noaptea, în oraşul Beijing veghează străji pe ziduri şi pe uliţe, iar ziua străjuiesc în faţa porţilor enuci, care adună taxele de la toţi aceia care intră în oraş, însă de la străini nu iau nimic… În oraşul Beijinng puţine sunt uliţele care să nu fi fost aşternute cu piatră, iar pe uliţe se află săpate fântâni şi de amândouă părţile sunt săpate şanţuri mari îndreptate spre râuri şi lacuri. Şi când plouă, prin aceste şanţuri se scurge apa de pe uliţe şi ulicioare, iar din curţi apa de ploaie se scurge în uliţe prin nişte tuburi...”
-Moşule, sunt aici!
Părul aureolat al lui George, chiar dacă el este mărunt de înălţime, l-a scos în evidenţă în şirul celor care se îndreptau spre îmbarcare. Cornelia Marinoiu şi încă doi-trei cunoscuţi se integrau în şuvoiul absorbit de poarta ce ne va duce în China.
Avionul cursa RO 263 aparţinând TAROM urma să ne ducă La Istambul. Ypek mi-a spus că nu poate veni la aeroport dar că vor mai fi ocazii să ne vedem. După o oră şi un sfert am fost anunţaţi că urma să aterizăm pe Ataturk.
Numele de Ataturk i-a fost atribuit în anul 1934, totodată interzicându-se oricărei alte prsoane să poarte acest nume, de către parlamentul turc. " Tatăl turcilor", revendicat de evrei, ca de altfel foarte multe personalităţi ale lumii, "cripto-turcul" a fost cel care a întemeiat statul modern turc. După cum spunea răposatul meu tată, "turcul ăsta, născut la Salonic, le-a dat jos turbanul şi şalvarii la un neam uriaş". Mustafa Kemal Paşa, ofiţerul care a rescris istoria a dat numele aeroportului de unde aveam să plecăm spre Dubai.
 
Citeste mai mult…

spre China din Mogoşoaia -6

am viza de China
 

Pe drum spre ambasadă am dat de un ambuteiaj. Nu ştiu ce demnitar al statului trebuia să meargă la serviciu şi circulaţia era oprită. Claxoanele nemulţumiţilor vuiau, grupurile răzleţe ale oamenilor cu chipuri întunecate se cuagulau în grupuri mai mari de la care, spre coloana oficială, se auzeu scandări gen: " ieşi afară, javră ordinară" sau " de-misi-a!" În cele din urmă traficul s-a fluidizat numai că am dat de un drum îngustat rezultat din găurirea asfaltului pentru a schimba ţevi sau cabluri sau poate Dorel lovise din nou.
În cele din urmă am ajuns. Fucţionarul, chemat de poliţistul de la pază, a deschis poarta şi am fost condus într-un birou mic şi cochet. Un alt funcţionar mi-a înmânat un pliant şi m-a invitat, cu seriozitate, să iau loc şi să-l citesc. M-am conformat şi, deschizând pliantul, am început lectura.
"Vaccinurile
Importanţa vaccinurilor la turişti

În ultimele decenii turismul a luat o amploare deosebită, fiind preferate zonele tropicale, în care riscul de accidente şi de boli infecţioase este mult mai mare.
Incidenţa problemelor de sănătate la turişti
Se apreciază că frecvenţa problemelor de sănătate la 100.000 de persoane, care voiajază timp de 1 lună în ţări tropicale este următoarea:

    * 55% din turişti au o problemă de sănătate în timpul voiajului                               
    * 35% fac un episod de diaree (diareea turistului)
    * 0,3-2% fac hepatită A
    * 0,02-0,06% fac hepatită B
    * 0,3% fac gonoree
    * 0,04% fac sifilis
    * 0,002-0,1% fac poliomielită
    * 0,003% fac febră tifoidă
Ce trebuie să ştie un turist înainte de a pleca într-un voiaj ?
Cunoscând şi respectând câteva reguli simple, turiştii pot evita unele probleme de sănătate în timpul voiajului:
1. Solicitarea unui consult medical cu 1-3 luni înainte de plecare. Medicul va verifica dacă vaccinările obligatorii au fost corect efectuate şi dacă sunt aduse la zi. Când viitorul turist nu a făcut în ultimii 10 ani un rapel vaccinal contra difteriei, tetanosului şi poliomielitei, plecarea într-un voiaj este o bună ocazie pentru revaccinare. În funcţie de ţara de destinaţie, medicul poate recomanda efectuarea unor vaccinuri suplimentare sau a unor tratamente profilactice.

2. Respectarea regulilor de igienă individuală şi alimentară în timpul sejurului:
          * Spălarea mâinilor înainte de fiecare masă
          * Spălarea legumelor şi fructelor
          * Evitarea consumului de apă de la robinet. Sunt recomandate băuturile îmbuteliate acidulate, care să fie deschise de către comerciant în faţa turistului
          * Evitarea fructelor de mare atunci când provenienţa şi modul de păstrare sau preparare nu pot fi controlate
          * Evitarea consumului de carne insuficient preparată termic.
3. Evitarea raporturilor sexuale întâmplătoare şi neprotejate.
4. Pregătirea unei truse medicale de voiaj, care să conţină:
          * Medicamentele necesare continuării tratamentului unor boli cronice (hipertensiune arterială, diabet zaharat etc).
          * Comprese sterile, plasturi, dezinfectant (betadină)
          * Medicamente: antidiareice (loperamid), antialgice (paracetamol, algocalmin), antiinflamatorii nesteroidiene (diclofenac), un antibiotic cu spectru larg (ciprofloxacină),    antihistaminice (claritine), antispastice (scobutil, no-spa), antiemetice (metoclopramid); sedative.
          * Forfecuţă, termometru
          * Cremă anti-solară
          * Cremă sau dispozitiv contra ţânţarilor.
          * Prezervative
5. Efectuarea unei asigurări medicale, care ar putea acoperi costurile unor servicii medicale de care turistul ar avea nevoie pe perioada sejurului."
După ce am lecturat bolile cu transmitere digestivă, cu transmitere sexuală, pe cale cutanată, pe cale respiratorie şi cele prin intermediul vectorilor, am trecut la lecturarea altor informaţii utile pentru cel care pleacă în China, de la faptul că viza nu se poate obţine la frontieră până la ameninţările teroriste, siguranţă şi criminalitate, sistemul medical, traficul auto, referiri la necesitatea obţinerii unui permis în China, şi reglementările vamale.
Cu siguranţă că cel care mi-a înmânat acel pliant m-a urmărit atent pe tot parcursul lecturii, pentru că imediat ce m-am oprit, la finele ultimului rând, plin de amabilitate, acela a dorit să-mi spună, cu un zâmbet desenat, că vaccinurile nu sunt obligatorii dar că nu ar fi rău dacă le-aş face.
Apoi tânărul mi-a comunicat că: potrivit acordului între Guvernul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong şi Guvernul României cu privire la scutirea reciprocă de vize, cetăţenii români, indiferent ce fel de paşaport deţin, sunt scutiţi de vize pe teritoriul Hong Kong pentru o perioadă de şedere maxim de trei luni şi numai cu scop turistic, de vizită la rude sau de afaceri. Totodată mi-a atras atenţia importanţei de a încheia asigurare de sănătate şi călătorie. Norocul meu că aveam cardul la mine aşa că am achitat 240 lei pentru taxa pentru viză cu două intrări pentru destinaţia China-Hong Kong-China. Nu ştiam dacă Hong Kong va fi în traseu dar dacă se ivea o oportunitate ar fi fost păcat să ratez o vizită extraordinară.
Paşaportul mi-a fost înmânat relativ repede şi m-am grăbit să merg să-mi fac şi asigurarea medicală şi de călătorie. Cu alţi 60 de lei am scăpat şi de asta, acum urmând să trec pe la CAR să-mi iau suma mult trebuitoare.
Am sunat-o pe Simona şi mi-a spus că abia a doua zi voi primi banii. Mai erau numai trei zile până la plecare şi lucrurile se precipitau. Cumpărături, împachetat, verificat aparatură, încărcat baterii...
Mi-a revenit în memorie o plecare similară din 1982 când am plecat cu trenul până la Budapesta şi apoi cu autostopul până la Marea Nordului.
Ce nebunie! Ce plăcere!
Fusesem dat afară disciplinar din armată şi, ca să spulber mitul din care rezulta că foştii militari, cadre, nu pot primi paşapoarte timp de 5 ani de la trecerea în rezervă, am depus o cerere. Duă 6 zile, de la biroul paşapoarte din strada Nicolae Iorga, am primit o carte poştală să merg să-mi ridic paşaportul. Vândusem maşina, ca să nu am ce împărţi la divorţ cu cea care urma să nu-mi mai fie nevastă şi ...am plecat.
De la Budapesta la Marea Nordului am mers cu autostopul şi am pescuit în toate apele pe care le-am trecut. Ce ar fi să pescuiesc şi în China? Aş vrea eu multe... să prind somn pe Ebru, biban de Nil, ştiuci în Scandinavia, ţipari electrici în Africa, somon... Vise, taică, vise!
Am deschis paşaportul şi am privit viza mult aşteptată. Cele 9 ideograme din partea stângă de sus, sub care era scris "CHINESE VISA" îmi dădeau siguranţa că voi face această călătorie
Din partea dreaptă a formularului de viză mă privea un segment al Marelui Zid deasupra căruia, ca un ochi ce radiază lumină, rotundul roşu cu o stea mare şi cu alte 4 stele mici sub ea, certificau viza.
Totuşi, o lansetă mică, telescopică, cu mulinetă, fir şi două monturi, aş putea să-mi iau. Dar ce o să spună Teodora? Ei, pregătesc lanseta cu mulinetă şi monturi şi înainte de a închide definitiv valiza o voi strecura sub un prosop, ceva...
Poate că Sue o să-şi amintească bucuria ce mi-a făcut la Bucureşti când mi-a explicat ce este şi despre ce este vorba în Opera în stil Beijing sau cum era cunoscută mai demult ca Opera din Orient, ca apoi să pot gusta spectacolul, înţelegând jocul actorilor, acţiunea şi mesajul. Impresia făcută a fost atât de puternică încât în Germania, când am văzut afişul, am ţinut neapărat să o conving pe Dorotheea să mergem la spectacol. La rândul meu m-am simţit obligat să transmit ceeace mă învăţase Su. Oare voi avea şansa, pentru a treia oară în viaţă, să pot urmări un asemenea spectacol dar de data aceasta chiar la el acasă în Marele Teatru Changan, chiar la Beijing?
Istoria de numai 200 de ani a acestul gen artistic îşi are originea în spectacolele teatrale în stil Hui din secolul 18. Trupele Hui şi-au diversificat modalităţile de exprimare artistice asimilând şi combinând diverse modalităţi de exprimare în teatru. Acest gen de artă demonstrativă, complexă, are numai câteva personaje cum ar fi: bărbatul, care poate fi tânăr, Xiao Sheng, sau bărbaţi maturi, între două vârste, care pot simboliza demnitari, oameni ai justiţiei, împăratul, toate aceste categorii sub denumirea de Lao Sheng. Generic, acest rol se numeşte bărbatul, Sheng.
Rolul feminin, Dan, îşi găseşte omologul bărbaţilor de vârstă medie în femeile de vârstă medie, Quin Yi, care pot fi bogate, Wu Dan sau fete tinere, sărace, de condiţie materială proastă, Hua Dan.
Bărbatul care poartă pe chip trăsăturile specifice temperamentului sau al compartamentului poartă numele generic, Jing. El constituie un element de legătură în parcursul naraţiunii.
Bătrânii de condiţie socială mai slabă sunt reprezentaţi de personajul Chou sau Mo.
Simbolistica culorilor din machiajul personajelor este foarte importantă, astfel o mască vopsită în roşu sugerează fidelitatea, dar şi negrul, alături de fidelitate prezintă şi nobleţea, în violet prezintă dreptatea, înţelepciunea, curajul, în general trăsături pozitive.
Albul simbolizează violenţa, duplicitatea, albastrul şi verdele redau curajul eroilor pozitivi realizând echilibrul releţiilor dintre personaje.
Rolurile misterioase, de zei, diavoli etc. sunt echipate cu măşti sau chiar zugrăvite direct pe chip în culori aurii sau argintii.
Toată această simbolistică este dublată de simbolistica materialelor din care sunt confecţionate hainele, culorile acestora, dansurile acrobatice ale personajelor care transmit mai mult stări pe fondul sonor al muzicii cu instrumente vechi printre acordurile cărora se aude e o gamă imensă de onomatopee.
Mai sunt numai trei zile şi voi pleca. Am atât de multe emoţii!
Am ieşit pe poarta ambasadei de parcă eram moştenitorul lumii.
Traficul nu mai era atât de aglomerat. Mă apropiam de casă trecând de Străuleşti, ajungând în cartierul în care regina magiei albe, Maria Câmpina, împreună cu rudele ei, Atena, Brăţara, Medalia, Lisabona, îşi ridicaseră locuinţe somptuase. Am redus viteta să pot urmări, cu mai multă atenţie o aglomerare imensă de maşini de lux printre care patrulau jandarmi. Am coborât geamul şi unul din jandarmi mi-a explicat că este nuntă la ţiganii de pe Rămurele. Se mărita Amnistia cu Prinţul. Am demarat încet, zâmbind la gândul că ţiganii aceştia, ca şi mine, proveneam de undeva din India.
 
Citeste mai mult…

spre China-5

emoţii
 
Tumultul emoţiilor de după recepţie s-a potolit târziu, în seară. Teodora nu mă lăsa să respir, cu şirul nesfârşit de întrebări:
-Dar cine a mai fost invitat? Ai spus că sunt 6 femei şi 6 bărbaţi! Cunosc vreuna dintre femei? De unde sunt ceilalţi? Ce vârste au? ...
M-am aşezat pe marginea canapelei din hol dorind să mă schimb...
-Du-te în dresing şi te schimbă! Iar îmi laşi lucrurile pe unde apuci!
-Cu siguranţă că o să mă mănânce viermii pe unde mă duc! Ce mă fac fără tine. Sper că în China nu sunt câini maidanezi ca să poţi să-mi spui că o să mă mănânce câinii...
-Ia uite la el! Tot el dinspre pădure! Armata nu a reuşit să te ordoneze de loc.
Am tăcut. Cu siguranţă femeile vor avea întotdeauna ultimul cuvânt. Probabil de aceea trăiesc ele mai mult ca să bodogăne şi după ce încheiem conturile pe aici şi noi să nu zicem nimic. Apoi ea, cu un ton mai aşezat a reluat:
-Mă laşi să întreb aşa ca o proastă, să vorbesc ca televizorul sau Măria Ta va catacdisi să răspundă unui muritor de rând? Poetule! Scriitorule!
Apelativul "poetule" ar fi trebuit să aibă darul să mă enerveze dar nu a reuşit. M-am aşezat la PC să caut meseria de scriitor, prin asta înţelegând şi poeţii. La poziţia 245116 am găsit-o şi alfabetic, imediat după, era "scriitor de vagoane".
Până să ajung la meseria de scriitor am găsit meseria de adjunct al procurorului general, la poziţia 111001, iar la poziţia 343405, meseria de actuarist.
Ce dracu o fi asta? Am căutat şi am aflat că este un Operations Research care are de a face cu minime si maximele. De exemplu, stabilirea cuantumului minumum de timp pentru a finaliza un proiect, sau valoarea maximă a costurilor pentru a finaliza un proiect, având în vedere un set de variabile și constrângeri. Unul va folosi de obicei Algebra liniara să realizeze operații în probleme de cercetare. Asta presupune că este matematician.
Am căutat o definiţie şi am găsit că MESERÍE, meserii, s. f. Profesiune sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesiune (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. Am căutat şi ocupaţie şi am găsit OCUPÁȚIE2 ~i f. Activitate, de durată mai mare sau mai mică, cu care se ocupă cineva; îndeletnicire; treabă. [G.-D. ocupației; Sil. -ți-e] / O exista o şcoală pentru actuarişti sau pentru scriitorii de vagoane? O exista o şcoală pentru adjunctul procurorului general? Cred că astea sunt ocupaţii şi nu meserii. Ion Barbu o fi făcut filologia sau numai matematica? Ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să ai acoperire să-ţi faci o carte de vizită pe care să poţi aşeza cuvântul SCRIITOR, cu sau fără acel "writer", plin de emfază, centrat corect sub numele tău. Eu, dacă am făcut şcoala de ofiţeri ce meserie am acum, că sunt pensionar? Am meseria de pensionar? Nu cred! Eu cred că am meseria de ofiţer, printre altele, şi actual am ocupaţia de pensionar. Dar după această logică iar ajungem la întrebarea cu şcoala de actuarişti sau cea de adjuncţi de procuror general. În timp ce conchideam că meseria nu este ocupaţie, Teodora m-a apostrofat:
- Ce tot bombăneşti acolo ca o babă nebună?
- Mama, tu ce meserie ai?
Ea, ca în urma unei lovituri, a tăcut pentru o clipă apoi, trăgând aer în piept, mi-a răspuns uşor confuză.
- Contabilă, ce tu nu şti câţi ani mi-am mâncat sufletul cu cifrele?
- Dar ce ocupaţie ai?
Fără ezitare răspunsul a venit prompt:
- Pensionară.
-Dar eu, ca să pot, fără să roşesc, să-mi fac o carte de vizită şi să menţionez că aş fi scriitor, ce ar trebui să fac?
- Să faci filologia!
- Barbilian a făcut filologia? Dar ca să fi, ca meserie, adjunct al procurorului general, ce şcoală trebuie să faci?
- Deşteptule! Aia este ocupaţie, nu meserie.
Am oprit dialogul cu o tăietură în aer a mâinii drepte.
- Dar ce, acum oi vrea să-ţi faci cărţi de vizită şi să te dai scriitor?!
-Nu musai dar după cum se pare, se poartă. Care cum publică o plachetă de versuri, mai mult sau mai puţin albe, a devenit scriitor. Mă uit prin cărţile de vizită pe care le am în port şi mi se confirmă că obraznicul mănâncă praznicul. Apare o problemă, totuşi, va trebui să-mi fac nişte cărţi de vizită, să le am la mine.
- La ce ţi-ar trebui?
- Mă întâlnesc cu nişte oameni, vorbim, dar pentru a putea fi contactat ulterior ar trebui ca omul să aibă o carte de vizită pe care să scrie adresa mea poştală, adresa de mail, un număr de fax, de telefon...
- Vrei să-ţi pui şi fax?
- Nu!!! Era o vorbă.
- Şi vrei să scrii pe cartea de vizită că eşti scriitor?
- Mă jenez dar după ce am scris două romane, două cărţi de proză scurtă, ceva teatru, două volume de versuri în vers clasic şi versuri albe, poate că aş putea.
- Eu ştiu? Dar dacă spui că ar fi bine...
- Am să merg mâine să comand o sută de bucăţi.
- Băiatule, bani să ai şi tu acolo, ai? Mă mir că nu ai cerut, să ai în buzunar când ai fost la recepţie, 3-4 milioane.
- La ce mi-ar fi trebuit?
- Păi nu ştii bancul cu Iţic care a cerut bani împrumut să aibă la o înmormântare? Când amicul căruia i-a cerut banii a cerut explicaţii el a spus că ar trebui să ţină un discurs şi....altfel vorbeşte un om când are un ban în buzunar.
- Chiar ai dreptate. Să vorbesc cu Simona la CAR să iau un împrumut. Ar fi bine să iau cam cât ar fi cam o mie de euro...
- Pentru asta ai avea nevoie să ai fond de vreo 333 euro adică vreo 1500 de lei, ai?
- Uită-te şi tu în carnet.
Ea a căutat carnetul, a răsfoit filele şi a conchis că dacă mă girează ea şi am noroc să-mi dea împrumutul repede, am şanse.
- Lumea a venit din concedii, încă nu a început să pună conserve pentru iarnă aşa că ar fi posibil.
Am dat telefon Simonei de la CAR şi am aranjat să mergem a doua zi la Buftea.
Teodora, stând pe gânduri, m-a privit cu ochii aceia blânzi cu care priveşti un copil care are de spus că a luat o notă proastă şi este încurcat.
- Băiatule, hai să vedem ce bagaje iei cu tine. În primul rând ai aici 5 cutii, luate de fie-ta, cu despărţituri pe zile, pentru câte o săptămână, ca să nu uiţi să îţi iei doctoriile. Am să-ţi scriu pe ele cu marker permanent săptămânile şi tu trebuie doar să deschizi cutia, să vezi primul compartiment gol, să-l deschizi şi să le înghiţi ca un gâscan. Am să-ţi pun 5 chiloţi şi 5 maieuri şi să faci bine să le speli pe la hoteluri. Vezi că ai aici o punguţă cu cârlige de rufe. Ciorapi şi batiste am pregătit câte 10. Slavă Domnului că nu mai fumezi. Deodorant, aparat de ras, un după ras, unghieră...
- Nu-mi da unghieră şi nici forfecuţă că mă dau înapoi la control.
- De ce eşti aşa panicat? Astea o să le ai în bagajul de la cală. Aşa! Ai să-ţi iei costumul pe care ţi l-am periat, 4 cămăşi dintre care 2 albe şi două colorate, 3 cravate. Ştii pe unde o să umblaţi?
- Nu ştiu dar sper că la marele Zid, la Marele baraj al celor trei guri, la Oraşul interzis, ar fi aiurea să nu ne ducă. Ar fi ca şi când ajungi la Bucureşti şi nu vezi Casa Republicii.
- Atunci îţi pun o pereche de pantofi, două perechi de adidaşi, două treninguri şi vreo 8-9 tricouri. Cum o fi vremmea acum , la Beijing?
- Păi dacă este pe lat 39,9 adică paralela de 39 de grade înseamnă că este mai la sud ca Bucureştiul şi ceva mai la nord decât Grecia, aşa că nu poate să fe frig.
- Să nu uit să-ţi pun două şepcuţe, şi coaja aia de ceapă pentru ploaie, sau vrei o umbrelă?
- Cred că glumeşti, cu umbrela. Ţigan cu umbrelă ai văzut?
- Nici cimitir al ţiganilor nu am văzut...
- Asta înseamnă că suntem nemuritori.
După câteva secunde în care am gândit la obârşii am reluat:
- Dacă suntem sănătoşi şi vom avea cu ce, la anul ar fi frumos să mergem în India, la originile neamului meu.
- Nici să nu te gândeşti1 Eu în India nu calc. Dacă ei consideră femeia că e un obiect şi nu îi acordă nici cel mai mic respect, dacă legile lor nu pedepsesc criminalii de femei şi violatorii, te rog să mă crezi că nu am curajul să merg acolo. Dar nu mă mai tulbura tu pe mine. Va trebui să iei aparatul de fotografiat, sursa de încărcare, să înveţi să descarci fotografii şi să iei şi cablurile de date. Va trebui să îţi iei telefonul....dar la ce să-ţi trebuiască? Vorbim pe skype oride câte ori ai acces la internet. Să-ţi iei laptopu-ul, şi ce este mai important sculele alea care le-ai primit de la Ishi.
-Ishi? Aha! Japonezul ăla buimac pe care l-am găzduit în apartamentul din Drumul Taberei. Ce intrigat era că în România orezul este mult mai ieftin decât în Japonia. Mai şti ce mânca? Numai orez cu tot felul de sosuri de soia şi de alte plante.
- Hai că te-a plăcut, mai ales după ce l-ai învăţat că în România ar trebui să fie mai puţin încrezător, că este posibil să fie prădat, că nu este bine să creadă tot ce i se spune.
- Da! Dar la început a fost sceptic până când a încercat unul să-i smulgă din mână unul din calculatoarele de care nu se despărţea niciodată.
- Da, dar ai văzut cu câtă dragoste ţi le-a oferit? Mare noroc ai! Mai pune mâna pe franceză să poţi să comunici cu chinezii.
Unul dintre cele două calculatoare, destul de mic ca dimensiune, oferea posibilitatea de a fi tradus un text din sau în franeză, chineză, coreană, japoneză. După ce tastai în limba pe care o stăpâneai, apăsând pe o tastă cu steagul ţării în care doreai traducerea, textul tradus apărea pe ecran. Al doilea calculator era un fel de ghid de conversaţie în care selectai zona de interes, la teatru, la gară, în aeroport, etc. şi ţi se afişau, traduse, expresii tip, de genul: doresc să merg la, sau cât costă..., sau cum ajung la....
- Tu mai şti unde sunt alimentatoarele lor? Va trebui să le verific dacă mai funcţionează, să le duc să le mai lcureţe.
- Nu, nu! Ce merge nu modifica! Nu le duce nicăieri că poate ţi le strică sau le pierd ăia.
- Sunt atât de multe lucruri de luat de parcă m-aş muta!
Teodora, zâmbind şăgalnic mă întreabă:
- Mai şti când plecau fetele în tabără? Tot aşa aveam emoţii şi atunci. Chiar îmi place să vă pregătesc de plecare. -apoi după câteva secunde- să-ţi fac şi inventar la valiză cum le făceam lor?
- Mai ai timp să-mi brodezi numele sau măcar iniţialele pe chiloţi şi maieuri.
- Şi pe batiste! Ce, mă, te-ai supărat? Lasă asta acum dar constat că nu am o valiză ca lumea pentru tine. Pe aici prin ţară umblam şi noi cu genţi de sport dar va trebui să cumpărăm o valiză din cele deştepte, cu mâner lung şi rotiţe, că eşti bătrân, bolnav, obosit şi pensionar peste toate cele.
- Teodora, mâine va trebui să merg să-mi iau paşaportul şi să văd cum fac ăştia cu biletele de avion. Sper că nu fac nasoale să le cumpărăm pe banii noştri că ni le decontează ei.
- Dacă fac ei chestia asta vei renunţa. Până îţi dă banii de la CAR vor trece câteva zile şi...
- Lasă, mama! Trăim şi vedem.
- Ei, pune mâna şi fă-ţi lista cu ce ai de făcut că timpul zboară. Ai: paşaportul, verificat calculatoare, cumpărat valiză, evenual nişte adidaşi noi...Ehe! Ai multe de făcut.
Hai la culcare că te trezeşti cu noaptea în cap!
Nu puteam să adorm. Mă gândeam că nu am tras toată ţuica, că aş fi vrut să cumpăr nişte struguri să mai fac nişte vin, că mai trebuia să facem zacuscă, să....
 
Citeste mai mult…

spre China-4 prietenul imaginar

recepţia
 
-Tată, ia încearcă pantalonii, să vedem ce se mai poate face.
Teodora mi-a întins pantalonii de la costumul purtat la nunta fetei. Mă temeam că moliile au submnat acţiunea culturală de la ambasadă dar, după o verificare minuţioasă am conchis:
- Chinezii ăştia chiar au noroc. Pantalonii nu sunt ciupiţi dar acum va trebui să văd dacă au noroc până la capăt.
Am îmbrăcat pantalonii având grijă să nu stric ritualul obişnuit, introducând primul picior pe cel drept, apoi pe cel stâng, acţiuni urmate de o ridicare bruscă de betelie. O clipă am avut temeri dar nasturele de la betelie s-a închis nesperat de bine, de corect. Pantalonul cădea bine dar Teodora m-a depărtat până la doi metri de ea în soarele luminos de toamnă ce izbucnise, plin de curiozitate.
- Pune-ţi o cămaşă şi îmbracă şi haina, cu vestă cu tot.
- Poate că nu se mai poartă vestă la costum, poate se poartă costumul fără vestă dar hai să căutăm poze de la vreo recepţie să tragem cu ochiul şi să nu mă fac de băcănie pe acolo.
Am căutat şi am găsit răspunsul aşa că am trecut la căutarea cravatei potrivite.
Probleme au apărut şi aici, cu batistă sau fără, la buzunarul de la piept. Dacă da, ce culoare să aibă? Am trecut la ciorapi, dacă să fie albi, să fie asortaţi cu cravata sau cu batista, dacă optăm pentru batistă de altă culoare.
- Întotdeauna ai spus că problemele costumaţiei sunt diverse şi complexe la femei. Ziceai că pentru voi e simplu, un costum, o cravată şi gata! Poftim câte probleme îmi faci!
Teodora se dădea nervoasă dar emoţiile mele o făceau să se distreze şi de aceea mă apăsa şi mai tare.
- De ce nu te duci în blugi şi cu un tricou, aşa cum ai vrut să mergem la teatru.
- Ţi-am arătat şi în imagini la TV care este ţinuta la teatre dar tu o ţi pe a ta, ca pe vremuri, cu ţinută de seară. Bine că nu vrei şi pălărie cu voaletă.
- Atunci, dacă eşti deştept pregăteşte-ţi singur ţinuta.
Am dat înapoi ca orice bărbat care se simte neajutorat în asemenea situaţii.
-Hai, mama, ce te superi aşa, din orice?
Am pupat-o pe obraz şi s-a îmbunat.
Costumul urma să-l mai calce ea cu fierul cu aburi iar în rest a rămas: cu ciorapi negri, fără batistă la buzunar, fără vestă, cu cravată. Culoarea verde închis, tăiată de o linie şerpuită de culoare lila a fost aleasă în unanimitate.
-Acum te duci să te tunzi, să nu arăţi ca un zlătar acolo sau să fi proaspăt tuns ca un recrut în prima zi de armată.
-Plec acum dar să şti că un cărămidar nu va arăta ca un zlătar niciodată. Aurul este departe de lutul pentru cărămizi şi în plus ei purtau plete. Aurul este fală şi atât dar cărămida este semnul stablităţii, al echilibrului, îndeamnă la statornicie.
- Taci şi du-te!
Mi-a deschis poarta şi am plecat până la Străuleşti, la capătul tranvaielor, acolo unde pe vremuri exista uzina Laromet. Acum era un câmp gol de pe care fusese vândut şi betonul din fundaţii, concasat.
Mă priveam în oglindă şi vorbeam cu mine, în gând.
"Moşule, dacă trăia ăla bătrânul să fi văzut ce fală pe el între ţigani. Chiar dacă mama era din neam de gagii, ai mei mă ţineau de "pur sânge". Când mergeam pe la Ţăndărei..."
-Domnule, cum vă tund?
-Scurtează-l domnişoară, şi din perciuni mai ia. La spate ia ceva mai sus şi închide cu o bordură discretă...
"Când mergeam la Ţăndărei, după ce coboram din tren, mergând spre ţigănie spuneam sărutmâna la toată lumea. Toţi mă întrebau al cui sunt.
"Sunt băiatul lui Ricu, a lui Floarea, sora lui Tudora a lui Poroambe". De fiecare dată trebuia să mă las pupat şi constatam că sunt naşul câte unei babe de vreo 80 de ani. Dacă tatăl străbunicului meu a cununat sau a botezat pe vreun bunic al babei, obligatoriu, eu eram "naşul" şi baba îmi pupa mâna. Distrându-se pe seama faptului că tata a luat o rumâncă baba mă întreba:
- Naşule, matale eşti rumân sau ţigan?
Ştiind ce plăcere îi face să-i răspund că sunt ţigan, răspundeam invariabil:
-Hai, babo, ce nu ştii că sunt neam de faraoni?"
Am simţit o mână mică şi fermă cum îmi apleacă capul şi am închis ochii ascultând ţăcănitul monoton al foarfecii care toca mărunt.
-Aranjăm şi mustaţa?
-Nu! -Am răspuns eu aproape răstit. Cum să pună foarfeca pe mustaţa mea altcineva decât mine?
Scuturatul cearşafului ce-mi fusese înfăşurat pe gât, la tuns, mi-a indicat sfârşitul tunsului.
Am lăsat baba la Ţăndărei, pe şanţ, mâncându-şi seminţele prăjite, cu dexteritatea deprinsă din copilărie şi am plecat acasă. Oglinda din frizerie mi-a clipit complice şi eu m-am făcut că nu o văd. Acum în drum spre maşină, mă gândeam la ce să-mi pun pe cap. Damblaua mea de ţigan, să port pălărie, acum avea o justificare şi-mi dădea argumente suficiente.
Am ajuns acasă şi Teodora m-a răsucit pe toate părţile apoi a plescăit mulţumită. Am profitat de mulţumirea ei şi am atacat...
-Dar pe cap nu ar trebui să-mi pun pălărie?
Teodora a explodat.
-Nu vrei tu şi pantofi albi, şi costum alb? Poate vrei la costumul alb să-ţi pui o vestă de piele şi un brâu roşu, de mătase!!!
Am tăcut. Ce era să mai zic? Mai erau două zile până la eveniment aşa că am înghiţit.
Cele două zile au trecut uşor, mai cu lucrul prin grădină, mai pe la un pescuit pe Mogoşoaia...
Pe lac mi-am amintit de Samuilă Damian, primul om de pe pământ care în 1749 a încercat să facă o călătorie în jurul lumii. După nume părea ţigan de-al nostru..."Şi dacă aş dori ca după ce se consumă această călătorie în China să continui visul lui Samuilă? Nu aş fi primul dar ar fi o mare provocare...Am înebunit. La vârsta asta să bat câmpii? Oi bate câmpii dar ar fi mişto de tot! Câte lucruri noi, ce emoţii noi, câţi oameni noi! Ce provocare!"
Am revenit în actualitatea imediată şi mi-am amintit de obligaţia de a remite viitoarei gazde textul toastului. Am strâns sculele şi am dat fuga acasă.
- Ce, drgă, au dat turcii? Parcă plecai în China, nu în Turcia!
- Am uitat să trimit textul toastului, la ambasadă.
- Şi dacă nu ţii toastul? Ce, este obligatoriu?
- Am promis, acum trebuie să o fac!
- Sigur! Trebuia să ieşi tu, ca păduchele, în frunte. Ţiganii cu fala lor! Aşa şi regii ăia ai lui Cioabă!
- Te reclam la ăia cu discriminarea, lasă-mă în pace. Noi nu ne punem regi!!!
- Măcar am câştigat ceva, că m-am măritat cu tine, mustăciosule, pot să fac focul pe gheaţă.
Am conceput textul, l-am dat Teodorei la verificat şi după câteva ajustări l-am dat pe mail.
Am încercat să adorm dar nu puteam. Atâtea controverse cu omorât câinii, cu Roşia Montană...Am întrebat-o pe Teodora despre Tomi, motanul bătrân şi despre pisica Cezar. Cezar era acasă dar Tomi?
Începuse să plouă şi am auzit pe un teren viran, spre calea ferată, o mulţime de mârâituri şi lătrături, semn că se băteau câinii meidanezi.
În cele din urmă am adormit şi pe la ora 5 dimineaţă am făcut ochi, chiar dacă nu se zărea nici o geană de lumină. A venit ziua cea mare.
Tomi nu a venit toată noaptea şi nici la masa de dimineaţă, fapt ce nu se mai petrecuse niciodată. Am plecat prin vecini să întreb dacă l-a văzut cineva.
Marin din Fărcaşele, paznicul micului cartier cu oameni avuţi din preajma casei noastre, mi-a spus că erau mulţi câini care lătrau pe lângă nişte boscheţi, astă noapte. Cu inima strânsă am intrat între mărăcini şi ciulini sperând că dacă Tomi a fost rănit de câini să-l pot recupera şi trata. Plin de zgârieturi şi cu mici puncte sângerânde pe picioare am găsit motanul rigid, cu şira spinării ruptă. Marin mi-a spus că zarva de azi noapte a fost făcută de câinii unor vecini pe care îi lasă noaptea liberi pe străzi şi pe câmp. Prima reacţie mi-a fost distructivă. Voiam să ucid toţi câinii de pe stradă dar mai ales pe cei ai vecinului care nu şi-i ţine în curte.
Am îngropat motanul şi mi-am înghiţit amarul. Maidanezii de pe marginea pădurii îl cunoşteau pe Tomi de mulţi ani şi nu l-ar fi atacat. Am cules nişte roşii şi vinete, am intrat în casă şi am făcut baie. Teodora terminase de călcat hainele şi le aşezase la răcorit pe umeraş. Am moţăit vreo două ore şi am început pregătirea de plecare la recepţie. Am printat textul toastului, l-am împăturit şi l-am pus în buzunarul de la piept.
Ca fost soldat am plecat din vreme ca nu cumva să întârzii. Am parcat şi, mergând spre sediul ambasadei, am zărit câţiva cunoscuţi de la diferitele evenimente culturale desfăşurate prin Bucureşti sau alte localităţi. Prietenul meu George Paltin, cu părul lung şi alb, umflat de un spălat proaspăt, aducea cu un înger cu barbă, înconjurat discret de o aureolă difuză. Ne-am aşezat unul lângă altul urmărindu-i pe ceilalţi cunoscuţi, al căror număr creştea pe măsură ce se apropia ora de începere a evenimentului.
Uşa prin care pătrunsesem la prima vizită s-a deschis, în prag a apărut asiaticul cu părul scurt şi drept, a cărui şuviţă din frunte cădea diagonal. Cu palmele împreunate ne-a invitat să intrăm şi grupul de oameni în vârstă a început să se scurgă spre intrarea ce parcă marca trecerea spre aventura vieţii noastre, a tuturor!
Lângă uşa dublă şi impozantă, la intrarea în salon, doamna ambasador făcea ofiiciile de gazdă cu o eleganţă desăvârşită. În timp ce un funcţionar al ambasadei, după ce prmea invitaţiile de la noi, rostea numele invitatului, prezentându-ne doamnei ambasador iar aceasta ne saluta cu salutul tradiţional.
Dintre toate variantele de recepţii: cupa de şampanie, vin d'honneor, la fourchette, dejunul, ceaiul, dineul, cina, cocteilul, a fost ales ...ultimul de pe listă, cu voia dumneavoastră, cocteilul.
Domnul ministru se întreţinea cu doamna ambasador în timp ce şase chelneri minioni se strecurau cu agilitate şi graţie printre invitaţi. Cei şase ospătari purtau tăvile cu o eleganţă ieşită din comun frizând abilităţile unor circari. Cei doisprezece invitaţi, grupul ce urma să beneficieze de generoasa invitaţie a statului chinez, erau două grupuri de câte şase, bărbaţi şi femei. Cele şase tablouri ce se insinuau în două grupuri de câte trei pe doi pereţi opuşi.
Am fost invitaţi să urmărim un film despre evoluţia relaţiilor sino-române, film din care am reţinut cu mare plăcere că Eminescu a fost tradus în chineză.
Cei doisprezece "prieteni ai Chinei" au ascultat-o pe doamna ambasador Huo Yuzhen care nu a pierdut prilejul să sublinieze importanţa celui de-al XVIII-lea Congres al Partidului Comunist Chinez.
Între proiecţiile urmărite s-a numărat şi un film despre Sărbătoarea Primăverii în China. Această sărbătoare datează de peste 4000 de ani şi este cea mai importantă sărbătoare a anului. Sărbătoarea Primăverii se încheie la Sărbătoarea Lampioanelor, în a 15-a zi a primei luni din calendarul tradiţional chinezesc, de fapt în prima zi cu Lună plină din noul an.   După calendarul tradiţional chinezesc, se consideră un an perioada în care luna face 12 rotaţii în jurul Pământului, fiecare rotaţie având durata unei luni. Pentru poporul chinez, anul reprezenta perioada care asigura recolte bogate la toate culturile de cereale. Urmărind filmul mă aşteptam ca la apogeu să văd unul dintre faimoasele jocuri de artificii dar din considerente de securitate şi poluare, de câţiva ani, în oraşele mari ale Chinei, artificiile şi petardele au fost interzise.
Am privit cu atenţie una dintre farfuriile de pe care am fost serviţi cu câte ceva de mâncare şi am constatat din nou grupajul obiectelor câte şase. În acel moment am socotit că numărul invitaţilor, bărbaţi, ca şi al femeilor, era tot de şase, pe pereţi erau şase tablouri, ospătarii erau tot şase...Care o fi explicaţia? Am rememorat faptul că toate produsele de mici dimensiuni importate de foştii mei patroni, din China, erau tot câte şase sau douăsprezece?
„ Când plecai cu străbunicul la gârlă cu caii nu erau tot şase?
- Mă, ia caii de dârlog şi adu-i la prispă!
Caii parcă ştiau că urma să mergem la Ialomiţa. Mă vedeau şi mergeau singuri, lipindu-se unul de altul. Străbunicul, cu părul lui alb şi des, cu mustaţa uriaşă, mă prindea de mijoc şi sărea cu mine pe calul din mijloc apoi acel grup de şase cai, unul lângă altul ridicau tot praful, gros de o palmă, de pe uliţă şi galopam pe deşelate la curul morii. Caii cu noi în spate alergau în apă până când apa le ajungea la gât, apoi fornăiau de plăcere....”
Doamnelor şi domnilor, a fost o onoare deosebită să vă avem drept oaspeţi.
Am trecut fiecare prin dreptul doamnei ambasador mulţumind acesteia pentru ospitalitate şi am ieşit.
-Băi, Mihai, cum o să vorbim cu ăştia pe acolo, prin China?
-Habar nu am!
Abia acum am realizat că dacă nu vom avea un translator vom vea o problemă. Unii dintre noi, cei mai mulţi, mai rupeau engleză dar eu, cu franceza, nu aveam şanse.
Citeste mai mult…

spre China...3 primul LI

şapte
 
Primul LI
Chiar şi drumul de zece mii de li începe cu un pas...spune o veche zicere chineză. Pentru a face această minunată călătorie trebuia să fac primul pas. Trebuia să accept formal invitaţia, ceeace cred că făcusem deja. Am ajuns acasă şi Teodora a început bombardamentul întrebărilor:
- Ia spune, tată, ce-ai făcut acolo?
Eu, încă neclarificat cu toate implicaţiile acestui demers am răspuns evaziv.
- Este aşa cum am vorbit. M-au invitat şi ar trebui să confirm, nu numai verbal, opţiunea de a merge în China.
- Şi ce te opreşte? Te văd cam preocupat. . .
- Am primit invitaţia asta frumoasă.
Am băgat mâna în borsetă şi am scos plicul. Plicul, cu hârtie de bună calitate purta, frumos caligrafiat, numele meu. I l-am întins iar ea, cu voce tare cu un ton care la început părea o persiflare dar care mai apoi a devenit serios:
- "Excelenţa sa, doamna Ambasador a Republicii Populare Chineze la Bucureşti are onoarea de a invita pe domnul Mihai Mihăilescu la cocteilul oferit în onoarea ministrului culturii al Republicii Romania, domnul Daniel-Constantin Barbu, cu ocazia unor schimburi culturale între poporul chinez şi poporul român...
Cocteilul se va desfăşura la sediul Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti în data de sâmbătă 7 septembrie 2013. Ţinuta recomandată este la costum.
Telefon021.......
R.S.V.P"
Intrigată de acel şir de iniţiale Teodora a cerut lămuriri. Eram la fel de nelămurit ca şi ea dar...trăiască internetul! După câteva încercări nereuşite am reuşit să aflu că acel R.S.V.P. era o rugăminte de a răspunde invitaţiei, un fel de confirare. Marin paznicul ar fi zis..." ce bre, vrei să gătească ăia prea mult şi să fie nevoiţi să arunce mâncarea? E ca la noi la Fărcaşele, să-ţi spună clar care vine şi care nu vine, ca să şti cât de mare faci cortul şi ce pui în oale."
Am privit mai atent alternativa acestei plecări. Timpul lung în care aş fi lipsit de acasă nu era un mare inconvenient. Am fost soldat o viaţă întreagă aşa că nu mă speria o călătorie ce avea să se întindă pe 30-40 de zile dar drumul era lung... şi cu avionul.
Ce şanse să scap aş avea în cazul unui accident aviatic? Nu am mai zburat cu avionul din 1975, şi atunci am fost până la Constanţa, pe litoral. Zborul relativ scurt şi la mică altitudine făcut cu un avion cu o capacitate de 44 de locuri, nu poate fi comparat cu un zbor cu un avion a cărui capacitate este de 180 de pasageri, este înalt de peste 11 metri şi cu o autonomie de 5700 km. Dacă mă uit atent pe statistici şi văd că numai în U.E. mor 30.000 de oameni anual în accidente auto nu pot spune că pot compara cu cei ce şi-au pierdut viaţa în accidente de avion. Dar numărul celor care circulă pe 4 roţi este cu mult mai mare dar....dacă mă apuc să număr foile din plăcinte nu mai ies din casă.
Ce o fi tatei o fi şi mamei! Am să plec cu avionul şi dacă o fi să fie ultimul meu drum asta este! Peste 10 ani aş putea pleca la Beijing cu trenul şi după două zile de mers rapid aş ajunge la destinaţie. Aşa că am să merg spre răsărit peste 20 de ore cu avionul. Va trebui să fiu atent la ziua şi ora la care va fi planificată decolarea şi aterizarea. Nu sunt un mistic dar am momente în care jocul cifrelor conducând spre acelaşi final mă face să cred că nu ar fi chiar o întâmplare.
Prăbuşirea aeronavei Boeing 777 a companiei Asiana Airlines, din cauza unei aterizări ratate pe aeroportul din San Francisco, este legată de un lanţ de coincidenţe mistice, relata mass-media sud-coreeană, care cita reţele sociale, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.
Dezastrul zborului 214 de la Seul la San Francisco s-a soldat cu moartea a două adolescente de 16 ani din China, cu peste 180 de pasageri răniţi, care au fost spitalizaţi, dintre care zece se aflau în stare critică. Primele informaţii cu privire la anumite coincidenţe mistice din jurul cifrei "şapte" în istoria cu avionul companiei aeriene din Coreea de Sud au apărut pe Twitter, iar apoi au fost preluate de marile agenţii de presă şi ziare.
"La 7 iulie /luna a 7-a/ la bordul aeronavei Boeing 777 se aflau 77 de cetăţeni sud-coreeni, plus 142 de pasageri din China şi Japonia /suma numerelor "unu", "patru"şi "doi " dă numărul "şapte") încă 61 de pasageri americani /suma numerelor "şase" şi "unu" este 7/ şi 16 membri ai echipajului /"unu" plus "şase" este egal cu 7/. Peste tot apare numărul şapte. Credeţi că este o coincidenţă?", scrie pe microblogul său utilizatorul @jh991129.
La rândul său, ziarul sud-coreean JoongAng Ilbo a detectat cifra şapte şi în numărul zborului 241 (adunate acestea dau cifra 7).
La aceste speculaţii se adaugă noi elemente cu privire la acest incident. Luni s-a aflat că la manşa aeronavei se afla Lee Kang-Kuk (43 de ani), care zburase pe acest model de avion doar 43 de ore, suma celor două numere în ambele cazuri echivalează cifra şapte. Agenţia France Presse scrie însă în ştirile sale despre catastrofa aeriană de la San Francisco că pilotul are 46 de ani.
Dupa cum se ştie, numarul şapte corespunde celor şapte zile ale săptămânii şi celor şapte planete. De asemenea el mai corespunde şi celor şapte trepte ale desăvârşirii, celor şapte sfere sau trepte cereşti, celor şapte petale ale trandafirului, celor şapte capete ale cobrei de la Angkor, celor şapte ramuri ale copacului cosmic şi sacrificial al şamanismului.
Creând lumea în şase zile, Dumnezeu se odihneşte în cea de-a şaptea şi o transformă în zi sfântă. Odihna din ziua a şaptea marchează un legământ între Dumnezeu şi om.
Şaptele simbolizează desăvârşirea lumii şi împlinirea vremii. Potrivit sfântului Augustin, el măsoară timpul istoriei, timpul peregrinării omului pe pământ. Dacă Dumnezeu îşi ia o zi de odihnă, arată sfântul Augustin, el o face deoarece vrea să se deosebească de creaţie, să fie independent de ea şi să-i îngăduie să se odihnească întru el.

Pe de altă parte, prin numărul şapte, care indică odihna, încetarea lucrului, omul însuşi este chemat să se întoarcă spre Dumnezeu şi să se odihnească întru el.

Numarul şapte apare foarte des în Biblie: candelabrul cu şapte braţe; cele şapte duhuri care se odihnesc; cele şapte ceruri unde stau cetele cereşti; Solomon a zidit templul în şapte ani.

Şapte este cheia Evangheliei dupa Ioan: şapte săptămâni, şapte minuni, Hristos spune de şapte ori Eu sunt. Cifra şapte revine de patruzeci de ori în "Apocalipsa": şapte peceti, şapte trâmbiţe, şapte cupe, şapte vedenii etc. Cartea este alcătuită din serii de şapte. Aceste număr mai desemneaza aici şi imaginea şi împlinirea unui răstimp (creaţia în "Facerea"), a unei perioade, a unei ere, a unei faze, precum şi împlinirea harurilor daruite de Duhul Sfant Bisericii.
La mayaşi, ziua a şaptea este sub semnul jaguarului, întruchipare a forţelor lăuntrice ale pământului, această zi fiind plină de fast.
În Islam, şapte este un simbol al desăvârşirii, vorbindu-se despre şapte ceruri, şapte tărâmuri, şapte diviziuni ale iadului, şapte porţi.
Pentru turco-mongoli numărul şapte este număr sacru şi cosmic.
În Maroc, femeile sterpe îşi înfăşoară cingătoarea de spate de şapte ori în jurul trunchiului anumitor copaci, apoi o agaţă de una din cele şapte funii legate de aceştia.
În Japonia, mitologia vorbeşte despre Cei Şapte Zei ai
Norocului (Shichifukujin). Bushido sau “calea războinicului” este un cod ce ajuta samuraii să însuşească 7 virtuţi.
Tătarii din Altai se mândresc cu sanctuarele lor de baştină, folosind expresia Ţara mea cu şapte porţi şi apele mele.
In Siria, o fată care nu-şi găseşte peţitor exorcizează influenţele rele care o impiedică să se mărite scăldându-se în mare şi lăsând să-i treacă pe deasupra capului şapte valuri. Podoabele femeii sunt în număr de şapte.
Pentru ca unui mort să i se ierte păcatele, trebuie trase şapte linii peste mormântul lui. După înmormântare, participanţii se îndepărtează şapte paşi de mormant, apoi fac şapte paşi spre el. Se crede adesea că sufletul mortului rămâne în preajma mormântului vreme de şapte zile.
In India, traditia hindusa îi atribuie soarelui şapte raze: şase corespunzând direcţiilor spaţiului, iar a şaptea centrului. Buddha s-a ridicat în picioare şi a făcut şapte paşi. In ştiinţa Yoga se cunosc şapte centrii subtili de forţă, numite "chakra". De asemeni, unele texte musulmane leagă cele şapte sensuri ezoterice ale Coranului de cei şapte centrii subtili ai omului.
Şi în Africa, numărul şapte este un simbol al perfecţiunii şi al unităţii.
La dogoni, şaptele sumă a numerelor patru (simbolul feminitatii) si trei (simbolulul barbatiei), reprezinta perfecţiunea omenească.
În cultura chinezilor, numărul 7 este proeminent; de exemplu, a şaptea zi după prima lună plină din an este Ziua Omului. Aceasta zi este considerată ziua universală a tuturor fiinţelor umane de pe planetă; de aceea, fiecare chinez îşi sărbătoreşte ziua de naştere la data respectivă dar şi în ziua calendaristică în care a apărut pe Pământ.
Cultura hindusă susţine că omul are 7 puncte energetice,
chakrele.
Consiliul suprem al babilonienilor se compunea din 7 zei, fiecare legat de un astru.
În folclorul iranian, pisica are 7 şi nu 9 vieţi şi îşi poartă pisoii de şapte ori în şapte locuri diferite.
În iudaism, al şaptelea Rai este denumit Araboth şi este casa Tronului Gloriei care este păzit de cei şapte arhangheli.
Templul lui Solomon avea 7 trepte.
Roma a fost construită pe şapte coline: Palatina, Capitolina, Quirinal, Viminal , Esquilina, Caelan, Aventina. Ea a fost condusă, la început, de o linie de şapte împăraţi.
Nici din cultura noastră tradiţională nu lipseşe cifra 7: balaurul din basm (corespondentul dragonului în mitologia românească) avea 7 capete; la masa ursitoarelor unui prunc se aşează 7 linguri noi de lemn şi se presară sare în 7 locuri ale mesei; postul Paştelui ţine 7 săptămâni, cortegiul către groapă face 7 popasuri – simbolizând cele 7 opriri ale lui Iisus pe Golgotă.
În Biblie :
Dumnezeu a creat lumea în şase zile, iar în cea de a şaptea se odihneşte, transformând-o în zi sfântă. Odihna din ziua a şaptea marchează un legământ între Dumnezeu şi Om.
Cele 7 păcate de moarte – avariţia, invidia, mânia, aroganţa, desfrâul, beţia şi lenea.
Cele 7 virtuţi: dragostea, credinţa, tăria sufletească, speranţa, inteligenţa, cumpătarea, dreptatea.
Corpul uman:
Există 7 stadii ale dezvoltării umane: embrionul, fătul, sugarul, copilul, adolescentul, adultul, bătrânul.
Mărimea capului intră de 7 ori în înălţimea corpului.
Dimensiunea ochiului este a 7-a parte din lăţimea totală a capului.
Sunt 7 articulaţii ale membrelor superioare.
Potrivit studiilor ştiintifice, 7 este numărul de ore pe care trebuie să îl doarmă un om pe noapte.
În tradiţia hipocratică, numărul 7 guvernează bolile corpului uman.
Învăţăturile antice ne spun că sufletul omului are 7 proprietăţi, care sunt influenţate de cele 7 planete. Focul animă, pământul ne ajută să simţim, apa ne dă grai, aerul ne ajută să gustăm, ceaţa să vedem, florile ne dau auzul, iar vântul din sud mirosul; astfel, cele “şapte simţuri antice” sunt: mirosul, auzul, vederea, gustul, vorbirea, simţul tactil şi mişcarea.
„7” – combinaţie dintre 3 şi 4 formează cifra 7. Ea este norocoasă deoarece combină ceea ce ne umple sufletul atât de bucurie, cât şi de înţelepciune cu tot ce ne înconjoară pe Pământ.
Despre 3 putem vorbi la nesfârsit. În toate culturile lumii
aceasta reprezintă esenţa Divinităţii, a vieţii inseşi, a sufletului.
Numarul 4 este şi el legat de numeroase culturi, în special când vine vorba de topografie. Nordul, sudul, estul şi vestul sunt principalele puncte ce nu numai că pot fi găsite pe orice hartă, dar poartă şi diverse calităţi ce variază uşor de la o civilizatie la alta.
Est – tinereţe, primăvară, început, zi.
Sud – om tânăr, fecioară, vară, fertilitate, căldură.
Vest – maturitate, adult, toamnă, apus, hibernare, introspecţie.
Nord – bătrân, înţelepciune, iarnă, perseverenţă, putere, claritate.
Numărul şapte, sumă a numerelor patru şi trei, este semnul omului întreg, cuprinzând cele două principii spirituale polar opuse. Şapte este semnul lumii complete, al creaţiei încheiate, al creşterii naturii. El este şi expresia Cuvântului Desăvârşirii şi deci al unităţii originare.
Numarul şapte, numărul omului desăvârşit, al omului pe deplin realizat, este numărul ce corespunde androginului ermetic.
Considerată magică de-a lungul istoriei, cifra şapte a fascinat şi continuă să fascineze. Pentru că, există o mulţime de „7„ care ne înconjoară. Începând cu viaţa noastră, care se petrece într-o săptămână, formată din şapte zile. În cele ce urmează, voi rememora câteva curiozităţi legate de această cifră.
Cele 7 minuni ale lumii antice: Marea Piramidă de la Giza, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul zeiţei  Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olimpia, Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos şi Farul din Alexandria.
Cele 7 minuni ale Evului Mediu: Colosseum-ul din Roma, Catacombele din Alexandria, Marele Zid Chinezesc, Stonehenge, Turnul din Pisa, Turnul de Porţelan din Nanjing, Moscheea de la Hagia
Cele 7 minuni naturale ale lumii: Muntele Everest, Cascada Victoria, Marele Canion, Marele Recif de Corali, Aurora Boreală, vulcanul Paricutin, portul Rio de Janeiro.
Există 7 continente: Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Asia, Antarctica, Australia sau Oceania.
Forma piramidelor din Egipt dă naştere cifrei şapte, prin combinarea celor trei laturi ale triunghiurilor şi a celor patru ale pătratelor.
În muzică, cele şapte note se repetă în octave.
Cerul este împărţit în 7: atmosfera, exosfera, lonosfera, termosfera, mezosfera, stratosfera şi troposfera. Curcubeul are 7 culori
Aşa după cum se observă, cifra 7 are o particularitate aparte: este atotprezentă în aproape toate aspectele vieţii, pe multe şi diverse planuri.
Număratul foilor din plăcintă mă va ucide aşteptând. Se spune despre români că nu mai au curaj , că nu mai au simţul riscului şi al aventurii. Ei bine, indiferent de data care va fi desemnată de soartă pentru a-l duce pe Mihai Mihăilescu din Mogoşoaia tocmai în China, nu voi ezita!
China, aşteaptă-mă! Voi veni!
Citeste mai mult…

Spre China...2 Intermezzo

doi
 

În loc să trec la treabă în mod serios m-am oprit în curte, sub umbrar, reflectând la ce se petrecea. Fără nici un interes am continuat să ud grădina trecând din când în când pe la şanţurile în care apa era înghiţită cu un uşor şuier de crăpăturile ce se întrepătrundeau ca o dantelă cu un desen vechi şi uitat. "Doar ieri am udat! Ce Dumnezeu, parcă ar ajunge în America apa asta! Poate că ajunge în China!"
Abia aşteptam să treacă ziua şi să merg a doua zi la ambasada Republicii Populare Chineze. După prânz am intrat în casă, am mâncat şi am întrebat-o pe Teodora cu ce ar trebui să mă îmbrac.
- Ce zici, mă duc la blugi?
- Ce, ai înebunit? Te întâlneşti cu un ambasador şi te duci la blugi! Un pic de decenţă. Am pretenţii de la tine.
- Crezi tu că mă primeşte ambasadorul! Are destui funcţionari! Ce sunt eu să mă bage în seamă un diplomat al unei ţări care are o populaţie imensă. La fiecare cinci locuitori ai lumii unul este chinez.
- Măcar ia un sacou dacă te îmbraci cu blugii.
Am tăcut şi m-am întins pe canapea să dorm puţin, după ce am mâncat. Se făcea că port o discuţie aprinsă cu Sue Yuoan. Ea plângea că nu reuşeşte să distingă diferenţele între sunetele literelor "D" şi "G". Ajunsesem să-i desenez cum este poziţionată limba în gură pentru rostirea celor două sunete dar ea nu pricepea. M-am trezit.
-Mama, poate că această invitaţie mi se trage de la Chen sau de la Sue Yuoan. Acum mulţi ani au fost elevele mele.
- Iar te gândeşti la gagicile tale?
- Nici să nu te gândeşti că putea exista între noi o altă relaţie decât cea între cel care instrueşte şi cel care este instruit. Ele nu prea aveau bani să plătească, eu eram combinat cu o nemţoaică şi în plus aveam interes ca ele să-mi traducă din Sun Tzu, din Lao Zi sau Tao Te King. Eram intrigat şi informaţiile care le aveam proveneau din lecturi în franceză dar direct de la sursă ar fi fost un demers foarte interesant. Totul plecase de la o controversă legată de la nişte scrieri ale lui Ion Gheorghe iar acum aveam ocazia să am traduceri direct din original. Făceam pregătire cu ele separat şi le puneam să-mi traducă aceleaşi texte şi una şi cealaltă. Era foarte interesant modul în care se făcea traducerea aceluiaşi text de către două persoane distincte. Nu puteai face o comparaţie intrinsecă dar, ţinând seama de plaja de relativ şi de acumulări lingvistice, puteai observa fascinaţia traducerii unor ideograme.
- Ce faci cu mine? Îmi faci capul mare şi bagi din top să mă prosteşti? De fapt ce urmăreşti cu demersul ăsta?
- Adevărul adevărat este că am mari emoţii şi încă nu-mi vine să cred ce mi se întâmplă.
Noaptea a trecut cu greu. Dimineaţă m-am ferchezuit cât am putut, m-am bărbierrit atent, m-am pieptănat cu grijă şi am plecat. Şoseaua Nordului nr. 2 era imposibil să nu o găsesc mai ales că de atâtea ori am fost la ştrand la ştrandul Bordei sau la pescuit în oala dintre Herăstrău şi Floreasca.
Am parcat temător undeva pe vis a vis şi am plecat pe jos încercând să-mi reglez respiraţia.
Poliţistul român de la gheretă m-a întâmpinat cu aplomb întrebându-mă despre scopul prezenţei mele.
- Am primit o invitaţie privitoare la o călătorie în China.
Poliţistul a acţionat un interfon şi apoi, după ce a schimbat câteva cuvinte pe care nu le-am distins, cu un interlocutor, m-a invitat să intru pe o portiţă de fier forjat. Nici nu am apucat să ating clanţa şi în prag m-a întâmpinat un asiatic îmbrăcat corect, cu un costum negru croit la bandă, aşa cum purtau pe vremuri agenţii de traseu, ai lui Ceauşescu, pe Calea Victoriei. Mi-am amintit că spuneam despre ei că sunt îmbrăcaţi de la magazie. Părul drept şi negru lăsa câteva fire rigide să cadă oblic peste fruntea îngustă şi încruntată.
Apoi, după ce şi-a unit palmele, plecând capul a rostit o urare debun venit.
-Suntem onoraţi că aţi acceptat invitaţia noastră.
Am bălmăjit ceva dar el m-a invitat prin uşile impozante ca apoi să mă conducă la Biroul Cultural. Pe uşa înaltă şi capitonată înscripţia Biroul Cultural era dublată dedesubt cu altă plăcuţă pe care bănuiesc că era scris acelaşi lucru, în chineză.
O doamnă îmbrăcată elegant m-a întâmpinat ieşind din spatele unui birou impozant în faţa căruia se aliniau două fotoliii de o parte şi de alta a unei măsuţe sculptate, pe care se aflau câteva albume frumos legate. Pereţii plini de stampe dădeau un aer de eleganţă şi florile pictate în nuanţe de roz dădeau aerul unei dimineţi eterne şi a unei veselii discrete.
Am sărutat mâna doamnei iar ea m-a condus să mă aşez pe unul dintre fotolii iar ea s-a aşezat pe fotoliul din faţa mea. Am fost surprins de faptul că nu se aşezase în spatele biroului dar am manifestat un sentiment de simpatie pentru cea care a evitat să creeze un cadru formal şi rigid. Am fost întrebat dacă servesc un ceai. M-am temut să nu calc vreun protocol şi, ca primă reacţie, a fost să emit uin refuz elegant dar...
-Doamnă, există riscul ca amabilitatea dumneavoastră să fie tratată, din nepricepere sau necunoaştere, cu vreun gest care ar putea fi calificat drept insultă sau poate lipsit de delicateţe aşa că mă văd obligat să vă mulţumesc şi să refuz.
-Dacă acesta este singurul motiv consider că spusele dumneavoastră sunt o acceptare. Nu aţi fi primul şi nici ultimul care ar călca nişte reguli de etichetă dar dacă această încălcare este din necunoaştere nu este nici o problemă.
Am zâmbit la gândul că în începuturi ceaiul era considerat un medicament." Cu siguranţă că nu sunt foarte sănătos dacă mă angrenez în această aventură şi mai ales la anii mei!Poate că ceaiul, ca medicament, o să-mi aducă mintea la cap."
În timp ce doamna făcea preparativele m-am simţit obligat să umplul golul din aer şi am spus câteva cuvinte despre ceai.
-Se pare că dinastia Tang a deschis o mare uşă spre cultură. Dacă ruda săracă a cameliei nu ar fi fost adusă din munţii din sudul Asiei poate că Lu Yu nu ar fi avut prilejul să lase omenirii cele trei volume ale Cărţii Sacre a Ceaiului.
- Pentru că se pare că nu sunteţi atât de străin de acest ceremonial, vă spun că vom bea un ceai verde, aşa cum se consuma în temple, în timpul dinastiei Song.
Pe timpul cât am savurat aroma extraordinară doamna mi-a transmis din partea doamnei ambasador Huo Yuzhen invitaţia de a participa la o recepţia a doua zi.
-Cine sunt eu să primesc o asemenea onoare?
-Doamna ambasador mi-a spus că sunteţi unul dintre românii apreciaţi la cel mai înalt nivel de către unul dintre secretarii generali ai partidului.
Uimirea de pe faţa mea nu putea fi mascată aşa că doamna a ridicat un colţ al voalului.
-Sue Youan este tovarăşa secretar general care a adresat această rugăminte către noi, în cadrul schimburilor culturale.
Cea mai slabă dintre cele pe care le-am învăţat să vorbească româneşte ajunsese într-o funcţie foarte înaltă. Mi-am amintit cum o pedepseam lovind-o cu linia peste palme atunci când dădea dovadă de delăsare.
- Şi invitaţia în China?
Invitaţia are ca origine acelaşi proiect.
Am privit plicul filigranat care cuprindea invitaţia de la evenimentul de a doua zi.
Am salutat şi m-am despărţit de plăcuta interlocutoare nu înainte ca aceasta, cu un aer foarte serios, protocolar chiar, să nu-mi dea un şir de informaţii, cu o voce egală, monotonă dar fermă.

- Pe timpul cât veţi fi în China vă recomandăm să aveţi în permanenţă paşaportul la dumneavoastră deoarece poliţia locală efectuează controale stradale intense. Pedeapsa în cazul în care nu puteţi face dovada identităţii dumneavoastră poate ajunge până la închisoare. Aveţi grijă ca în spaţii aglomerate să aveţi actele de identitate sub permanentă observaţie...În cazul delictelor privind deţinerea, traficul sau consumul de droguri, în unele cazuri pedeapsa poate fi cea capitală... În Beijing nu se fumează în locurile publice! În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei. În cazul pierderii paşaportului românesc, se recomandă sesizarea atât a biroului local de poliţie, cât şi a oficiului consular român cel mai apropiat care poate acorda asistenţa consulară în condiţiile prevăzute de lege. La intrarea în China trebuie declarate sumele mai mari de 6.000 dolari SUA sau echivalent în altă valută. Pentru ieşirea din China trebuie păstrată o copie a declaraţiei vamale. Pentru ieşirea din China cu o sumă cuprinsă între 6.000 şi 10.000 de dolari SUA sau echivalent în altă valută, trebuie obţinută o autorizaţie emisă de o bancă chineză.
Am mulţumit încă o dată după ce am întrebat-o cui va trebui să las paşaportul pentru obţinerea vizei
- Lăsaţi-l la mine.
Am plecat parcă plutind de la ambasadă. Subofiţerul de la poartă m-a salutat de parcă ar fi ştiut că am fost militar.
Am urcat la volanul loganului şi am forjat niţel motorul dorind să ajung mai repede acasă.
Am dat un apel din capătul străzii ca Teodora să-mi deschidă poarta.
- Ai fost, dragă? Te-ai întâlnit cu una dintre iubitele tale?
-Te rog să fi serioasă. Am primit o invitaţie, pentru mâine seară, să participăm la un eveniment cultural, la ambasadă.
-Eu nu merg! Ce să caut eu acolo? Nici nu am cu ce să mă îmbrac.
-Mai ai hainele de la nunta fetei. Încă îţi vin bine, sunt elegante, aşa că nu poţi să spui că nu ai cu ce te îmbrăca.
-Şi ce să fac eu acolo? Nu merg! Dacă vrei, du-te singur.
-Atunci te rog să-mi pregăteşti costumul negru.
-Dacă îţi mai vine bine. Nu vezi că ai devenit obez? Ai făcut o burtă de popă!
-Şi aşa îmi erau pantalonii cam largi, poate că acum vin bine.
A venit seara şi după ce am urmărit câteva partide de tenis am adormit în terasă, cu ochelarii pe ochi şi cu telecomanda pe piept. Teodora mi-a închis televizorul, m-a trezit cu glas şoptit şi mi-a spus să merg în pat.
-Hai, moşule, la culcare. Hai, că mâine te duci la recepţie. Neam de neamul tău de ţigani din Ţăndărei n-a visat că va fi invitat la o recepţie la ambasada Republicii Populare Chineze.
 
Citeste mai mult…

din Mogoşoia în China-1

o şansă
 
În urmă cu mulţi ani, prin 1983, aveam vârsta luptei, a jertfei, a idealului adică 33 de ani. La această vârstă a murit Bălcescu, a murit Danton, a fost răstignit Iisus, aşa s-ar explica multe din marile realizări la această vârstă. Eu nu am generat nici o revoluţie, nu am apărat nici o credinţă şi nici un crez general. M-am zbătut să supravieţuiesc şi din colbul şi norii acelor zbateri au apărut nişte oameni ce aveau să-mi conducă paşii pe tărâmuri necunoscute şi locuri pe care nu am visat niciodată să le cunosc cu pasul.
O zi, ca oricare alta, mi-a deschis porţile într-o dimineaţă de august, spre sfârşitul lunii.
Soarele avea să răsară mai târziu aşa că trezirea mea matinală putea să parcurgă liniştită elementele rutinei de fiecare zi.
Cafeaua, făcută de cu seara de către soţia mea, mă aştepta rece şi impersonală, pe aragaz. Obiceiul de a-mi bea cafeaua din aceeaşi cană, cana cu flori verzi, era ca o prelungire a unui obicei ancorat în plăcerea de a te ataşa de obiecte vechi, obiecte ce au aparţinut înaintaşilor. La moartea bunicului meu mi-am dorit să primesc din casa părintească numai câteva obiecte, şi acelea având doar valoare sentimentală.
Cana cu flori verzi cred că este mai bătrână decât mine şi în ea, bunica îmi punea pâine prăjită la înmuiat în ceaiul de dimineaţă. Pe lângă această cană, al cărui smalţ a căpătat parcă un filigran din cauza unor crăpături infime pe luciul alb-gălbui, am primit o lingură de aluminiu tocită atât de mult de îndelungata folosinţă încât volumul de lichid ce poate fi purtat este echivalentul volumului unei linguriţe. Lipsa părţii tocite din calota lingurii dă senzaţia că aceasta a fost tocită cu polizorul. Şirul obiectelor continuă cu o furculiţă mare şi grea, din alpaca, cu unul dintre dinţi foarte puţin tocit, care la capătul ce se ţine între degete ca şi pe tija dinspre partea ce intră în alimente, se mândreşte cu nişte arabescuri scoase în evidenţă prin culoarea mai închisă, culoare generată de imposibilitatea curăţării perfecte prin stilul clasic. O singură dată am curăţat-o perfect dar, pe lângă faptul că substanţele chimice au subţiat-o consistent, aspectul ei maiestuos se pierduse. Cuţitul din oţel germen, cu mâner de argint, încă poartă urmele loviturilor primite în procesul spargerii nucilor. Chiseaua pentru zahăr, din porţelan, având strict volum pentru un kg. de zahăr, poartă deasupra, drept capac, un obiect de porţelan care poate fi ridicat apucând de doi trandafiri roz.
Privind la obiectele atât de dragi mie mi s-a părut că sunt nedrept dacă nu adresez măcar un gând calapodului de cizmărie, calapod pe care ne pingelea tata încălţările, a sulei, a unui priboi, o unui ciocan pentru cizmărie, a unui falţ şi a unei cutii de cremă Guban plină cu cuişoare de lemn.
Am aşezat ibricul şi cana cu flori verzi pe o tavă de inox, le-am aşezat în dreapta mea pe canapea, mi-am turnat cafea şi am deschis televizorul să văd un meci de tenis feminin.
Cafeaua începuse să-mi aducă un plus de vigoare, lumina începuse să apară timid la fereastră iar cocoşul Pantalone începuse să-şi facă numărul de dimineaţă. Pantalone este cel care a pus capăt dinastiei Marcelinilor. Toţi cei din neamul fostului cocoş, Marcel, aveau o mare problemă, neurmărind ritmul ancestral ci cântând, ce-i drept cu demnitate şi forţă, din două în două ore, atât ziua cât şi noaptea, vara şi iarna, la geamul fiicei mele.
Partida de tenis a fost foarte interesantă iar după ea am urmărit, alternativ, ştiri şi o altă partidă de tenis, de data asta masculin. Tenisul masculin îl gust mai puţin, poate şi pentru că eu sunt mai mult o fire contemplativă, gustâd mişcările graţioase ale fetelor, la tenis, în detrimentul forţei şi vitezei băieţilor.
A venit ora la care am hrănit căţeii, găinile, pisicile şi se propia de ora 8.
M-am întins din nou pe canapea să privesc la rubrica meteo ca apoi să pot ieşi în curte, la treabă. Parcă privind ceasul, la ora 8 fix, aşa cum indica ecranul televizorului, a sunat telefonul. Nu mai am emoţii când sună telefonul. Au trecut atât de multe evenimente grave peste mine încât pot spune că sunt pregătit aproape pentru orice.
-Alo!
-Bună dimineaţa. Vă deranjăm din partea consulului ambasadei Republicii Populare Chineze, la Bucureşti.
-Bună dimineaţa! Cu ce vă pot ajuta- am răspuns eu cu o undă de mirare în glas. Sunteţi sigur că aţi sunat unde trebuie?
Sunteţi domnul Mihăilescu Mihai?
-Da! Eu sunt cel la care faceţi referire.
-Domnule Mihăilescu, forurile centrale de Partid au avansat propunerea de a vă adresa o invitaţie în Republica Populară Chineză, invitaţie care s-ar materializa prin şederea dumneavoastră circa treizeci de zile, ca invitat, al ospitalierului popor chinez, asta presupunând că tot efortul financiar al deplasării şi şederii dumneavoastră în China ar fi suportat de către cei care vă invită.
Am rămas fără cuvinte. Sunetul de fond al telefonului se extindea într-o linişte greu de gestionat. Cu mare greutate m-am smuls din uluială şi am răspuns cu o uşoară eschivă.
- În situaţia în care aş da curs onorantei invitaţii, ce ar trebui să fac?
- Într-un timp rezonabil ar trebui să vă prezentaţi la sediul ambasadei şi acolo veţi primi toate informaţiile necesare.
- Mulţumesc frumos. Vă urez o zi bună.
- Ne-a făcut plăcere să vă adresăm această invitaţie.
Am închis telefonul şi nu-mi venea să cred.
- Dar cine are treabă aşa de dimineaţă cu tine, domnule - mi s-a adresat Teodora, soţia mea. Tot vreuna dintre iubitele tale?
Nu aveam chef de niciun scandal aşa că am amânat clipa în care aveam să-i comunic ciudata invitaţie.
Am ieşit în curte, am dat drumul la apă pe şanţuri să ud ardeii şi am continuat să fac ţuica, punând încă un cazan cu boască la fiert.
Toanele Teodorei trecuseră aşa că după ce am mai mutat furtunul şi după ce cursese mai bine de un litru de ţuică din şarja respectivă am luat o mostră şi m-am dus în casă.
- Mama, ia gustă şi spune-mi dacă mai trag. A început un iz de acru, cumva?
Ea a închis pe jumătate ochii, a sorbit, cu graţie, puţin din păhărel şi a conchis că mai poate fi lăsată, dar nu mult.
- Mama, ştii telefonul de azi dimineaţă?
Ea tăcea fără să mai aibă reacţii de agresivitate.
- Da! Ce este cu el?
- Am primit un telefon de la ambasada chineză şi mi-au spus că mă invită o lună în China, pe banii lor.
Uluiala ei a durat foarte puţin şi mi-a dat replica.
- Băi, ori mă iei la mişto şi este iar un scenariu de-al tău ori ăia şi-au pierdut minţile. Ce dracu le-a trecut prin cap să lanseze o asemenea invitaţie unui pensionar bătrân din Mogoşoaia. Nu o fi o greşeală?
- Nu! Nu este o greşeală! M-a şi întrebat de nume.
- Şi nu ai cerut lămuriri?
- Mi-a spus să mă duc la ambasadă.
- Şi vrei să te duci? Vrei să te duci singur să-ţi faci de cap pe acolo? Şi cine o să aibă grijă de tine şi să-ţi dea medicamentele, să te spele, să te oprească să mai mănânci după ora şapte seara?
- Dar tu ce zici?
Ea a redevenit serioasă şi a conchis că dacă este adevărat este păcat să ratezi o asemenea ocazie.
Citeste mai mult…

aaaaanacronic...

anacronic azi sunt
pe un colţ de pământ
nu tresar la hip-hop
nu scriu versuri pe laptop
sunt născut mai demult
păsări şi foşnet ascult
sunt incult

poezii de la mijloc în jos
nu miros
sunt sfios
pot să scriu şi aşa dar roşesc
de la mijloc în sus şi iubesc
anonim şi pe vechi mai fac sex

nici nu caut gang-bang în vreun dex
sunt scrobit
învechit
necitit
mă sfiesc
să spun că sunt îndrăgostit

eu ofer trandafiri
mângâieri
şi mă las răstignit
într-un ieri

dar cândva peste ani în secret
un puştan pe ascuns un buchet
va purta cu fereală
discret
îşi va da întâlniri
în vreun parc
şi-n zidiri de lumină un arc
pentru iubitri în vers aşezat
va clădi şi-am să mă simt răzbunat.
Citeste mai mult…

pe zări-glossa cerului

Pe zări, s-a tras şi ceru'n curcubee,
De teamă că un fulger o să'l taie,
Apoi, timid, pe sforile de zmeie,
S-a scurs prin geam, la mine, în odaie.

În odihniri, cu temeri adormite,
Adulmeca parfumul de femeie,
Dar norul ei i-a refuzat ispite,
Şi'n zori, s-a tras, copil, sub curcubee.

Şi gândul ei, ce-adulmeca'n fereastră,
S-a dus cu ceru'n visul de văpaie.
Ploua spre nori şi umbra mea albastră,
De teamă că un fulger o s'o taie,

S-a agăţat de curcubeu cu aţe
Lăsându-şi trupul mort lângă alee
Şi-n legănări stupide de paiaţe
A coborât spre cer, umbrit de zmeie.

în palma mea, arzând, aripi de flutur
Îngenuncheau, a vrajă, în văpaie,
Cerul s-a rupt şi-o ploaie de săruturi
S-a scurs, pe geam, la mine în odaie.

S-a scurs văzând iubiţii din odaie,
Apoi timid, pe sforile de zmeie,
De teamă c'al meu fulger o să-l taie,
Spre zări, s-a tras chiar ceru'n curcubeie.

Citeste mai mult…

al cincilea anotimp-glossa anotimpului 5

Mirări de ciută care înoată-n primul estru
Se-agaţă printre ramuri, înjunghiind săruturi
Din mugurii prin care, un călăreţ pedestru,
Cu gloanţe verzi, va ninge ai primăverii fluturi.

Prin abur de câmpie, la marginea pădurii,
Tăceri înmiresmate, din goană în buiestru,
Se-opresc ca să asculte, cu sete-n cerul gurii,
Mirări de ciută care înoată-n primul estru.

Miroase a plecare, se-aud cărări prin lume
Sub paşii ce aleargă spre patima din ruturi
Şi ochiul, care-n teamă, ce n-are şir sau nume,
Se-agaţă printre ramuri înjunghiind săruturi.

Te simţi ca Demiurgul la facerea din ape,
Suflarea nenăscută-l urmează pe Maestru,
Te crezi sălbăticiunea venită să se-adape
Din mugurii venirii din călăreţ pedestru

Ancestru e cuvântul ce şade sub sechestru
Şi-mpuşcă a mirare cu florile din cnuturi,
Zi după zi, speranţa transcederii-n ecvestru,
Cu gloanţe verzi, va ninge ai primăverii fluturi,

Cu gloanţe verzi va ninge, ai primăverii fluturi,
Din mugurii prin care un călăreţ pedestru
Se-agaţă printre ramuri, înjunghiind săruturi,
Mirări de ciută care înoată-n primul estru.

Citeste mai mult…

ai aruncat-glossa aruncării

Ai aruncat ciorapii şi mănuşa
La primul coş în drumul tău pe stradă,
Ai tras în urma ta nu numai uşa,
Ca zâmbetu-ngheţat să nu se vadă.

Nu ţi-a păsat de lacrima din barbă,
Te-ai plictisit, prea veche e păpuşa
Şi lângă ea, lângă un gard pe iarbă,
Ai aruncat ciorapii şi mănuşa.

Cu sufletul şi inima ucise,
M-ai părăsit şi fără să se vadă
Ai răsturnat tot sacul meu de vise
La primul coş în drumul tău pe stradă.

Vraja s-a rupt de-un bici între blesteme,
Merlin ţi-a pus în mână nuieluşa
Şi ca iubirea mea să nu te cheme
Ai tras în urma ta... nu numai uşa.

Când azvârleai secundele cu tine
Mi-ai socotit iubirea ca o pradă,
Tu ţi-ai întors privirea de la mine
Ca zâmbetu-ngheţat să nu se vadă.

Ca zâmbetu-ngheţat să nu se vadă
Ai tras în urma ta nu numai uşa.
La primul coş , în drumul tău pe stradă
Ai aruncat ciorapii şi mănuşa.

Citeste mai mult…

cheia din ghiveci-glossa cheii

Ghiveciul ce purta în pântec cheia
Ce-nsingurat aşteaptă jos pe scară.
Să-l mângâie cu palmele femeia
Aşteaptă şi acum, seară de seară.

Ca lutul ars e ars de aşteptare
Pe buze i s-a ofilit scânteia.
Ea a uitat, topită-n depărtare,
Ghiveciul ce purta în pântec cheia.

Şi cerşetorul ce primea pomană
Speranţa şi-a pierdut dar intr-o doară
O cheamă ca un zvicnet dintr-o rană.
Ce-nsingurat aşteaptă jos pe scară!

Ghiveciul a crapat mai jos de toartă
Iar cerşetoru-i plânge epopeea.
Vasul de lut speranţele îşi poartă,
Să-l mângâie cu palmele-i femeia.

Ce amintiri se scurg prin crăpătură,
Udând cheiţa neagră, solitară.
De zâmbet să se umple până-n gură
Aşteaptă şi acum, seară de seară.

Aşteaptă şi acum, seară de seară,
Să-l mângâie cu palmele femeia.
Ce-nsingurat aşteaptă ,jos pe scară,
Ghiveciul ce purta în pântec cheia!

Citeste mai mult…

orbire-glossă fără cuvintele tale

Eu am orbit, tu nu mai ai cuvinte
De-atâta dor tăcut cu drag, în doi.
Găsi-vom oare candida sorginte
Ce se prefiră-n lacrima din noi?

Pe-atunci o "invocare" te găsea
În tot vârtejul lumii fără minte.
În clipa-n care-am ars până-n plăsea
Eu am orbit, tu nu mai ai cuvinte.

Eram doar noi în floarea de cais,
Nu exista durere sau noroi,
Ne-mbălsămam în miere si în vis,
De-atâta dor, tăcut cu drag, în doi.

Nu eşti! Nu poţi să fii străină!
Nici ochiul şi nici inima nu minte.
Zidind speranţe-n faguri de lumină
Găsi-vom oare candida sorginte?

În doi, prin flacăra de hiacint,
Am strâns în traistă şi zăpezi, şi ploi
Şi-acum le torc în firul de argint
Ce se prefiră-n lacrima din noi.

Ce se prefiră-n lacrima din noi?
Găsi-vom oare candida sorginte?
De-atâta dor, tăcut cu drag în doi,
Eu am orbit tu nu mai ai cuvinte.

Citeste mai mult…

femeia inorog-glossa ciocârliei

Doar trupul, ars de lacrimi, am să îţi las zălog,
Când timpul meu va sparge luciri de colivie,
Voi fi prima femeie, sortită, inorog,
Să mă'ntrupez, cu aripi, sub bolta colilie.

Voi coborî, doar, noaptea, venind pe după lună,
Prin frunzele, în foşnet, iubirii să mă rog
Şi-n zăvorârea rece, uscată şi nebună
Doar trupul, ars de lacrimi, am să îţi las zălog.

N-ai să îmi pui, vreodată, pe inimă căuş,
Rămâi în pat cu tina, blestemul tău să fie,
Am să mă'nalţ în vise, ca'n mai, un cărăbuş
Când timpul meu va sparge luciri de colivie.

Am să mă torc, prin raze, cu odihniri în buchii
Şi poezia caldă, ca hrană şi ca drog,
Am să o port pe buze şi'n versul fără muchii
Voi fi prima femeie, sortită, inorog.

Iubesc şi poate datul e doar un ultim vis,
Vorbesc dar parcă-n buze am tril de ciocârlie,
Ştiu c-a venit sorocul, la naştere prezis,
Să mă-ntrupez, cu aripi, sub bolta colilie.

Să mă-ntrupez,cu aripi, sub bolta colilie...
Voi fi prima femeie, sortită, inorog.
Când timpul meu va sparge luciri de colivie
Doar trupul, ars de lacrimi, am să îţi las zălog.

Citeste mai mult…

solomonar-ultima glossă pe Calea Lactee

Solomonar sortit să caut ape,
Acesta-i, poate, ultimul popas
Pe drumul şerpuit înspre agape
Când viaţa asta nu mă mai încape
Nasc o fântână, ca un bun rămas,
Şi las menirea altora, să sape.

Pe umeri port tot greul unei cape
Ce n-am pătat nici când mi-era mai greu,
Mă rog,la judecată, să mă scape,
De portul ei, şi-n tremurări de pleoape,
Să nu mai fiu, iertat de Dumnezeu,
Solomonar sortit să caut ape.

La cap de drum, fântâna asta-ţi las,
Să o săruţi pe buza de răcoare,
Inelul ei, un ort de parastas,
Să-ţi fie adormirea unui ceas,
Zâmbind spre întâlnirea viitoare,
Acesta-i, poate, ultimul popas.

O glossă ca un foşnet lung de clape,
La ultima fântână-ţi las cu, cu drag,
O filă de sfârşit a unei mape
Rămasă tristă, peste cozi de sape,
Ce îmi deschide poarta, peste prag,
Pe drumul şerpuit înspre agape.

Nu vreau ca întunericul să-ngroape
Un trup ce-a ars slujind eternul foc.
Vreau cu cenuşă urna să se-adape,
Nu voi ca viermii trupul să-şi îndoape...
Acum închei al vieţii mele troc
Când viaţa asta nu mă mai încape.

Odihna mi-o doresc ca şi Atlas,
S-a încheiat decada cea promisă,
Jocul de cărţi l-am încheiat cu pas,
Spre nord, timona-am pus în capcompas
Iar pentru tine-n sunete de missă
Nasc o fântână, ca un bun rămas.

Sunt mărunţiri în mine ca sub grape,
Din calea ce-am urcat mai e o stea,
Mai am de mers vreo douămii de şchioape,
Oglinda care sunt azi stă să crape
Şi din argintul care oglindea
Azi las menirea , altora, să sape.

Azi las menirea, altora, să sape,
Nasc o fântână ca un bunrămas
Că viaţa asta nu mă mai încape,
Pe drumul şerpuit înspre agape
Acesta-i, poate, ultimul popas
Solomonar sortit să caut ape.

Citeste mai mult…
-->