Aceleaşi ploi se smulg din nevăzut
Şi-aceiaşi nori îşi strigă biruinţa;
Înoată-n sânge pseudocredinţa –
Un suvenir din mărul revolut.
Aceiaşi câini se-nhamă la trăsuri
Şi-aceiaşi „morţi” îşi urlă nefiinţa;
Ne costumăm războaiele-n Levinţa*,
Când foamea naşte panică şi uri.
Aceiaşi spini pe ramuri de măslin
S-au căţărat, voind să emigreze
(Un rai abscons în miriştile treze
Ar fi de răni şi vaiet arhiplin).
Un geamăt stins mai smulgem din adânc –
A obosit „pământul” să vibreze;
Un mic elan, păşind pe pioneze,
Îşi poticneşte brusc piciorul stâng.
Aceleaşi ploi ne murmură în vine;
Un bulgăre de-albastru ne susţine...
*LEVINȚA, Doina (n. 1939, București): scenograf și designer român.
Comentarii
Un poem echilibrat, frumos curgător, din care transpare trecerea imuabilă a timpului pe tipare aproape neschimbate.
O temă greu de abordat, în general, dar nu și în cazul de față. Felicitări autoarei!
Îţi mulţumesc şi ţie, Mihai! Cu prietenie,
Mulţumesc mult, Daniela Vîlceanu! Cu drag,
Admirație!