CUVINTE CĂTRE DUMNEZEU SAU POEZIE ÎNTRU LUMINĂ
de Alina Beatrice Cheşcă
Motto: “Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi
s-ar putea să nu fie suficient. Oricum
ar fi, dă-i tot ce ai mai bun. Pentru că, în final,
este între tine şi Dumnezeu. Nu a fost niciodată
între tine şi ei.”(Maica Tereza)
În câte feluri aş putea vorbi despre o fiinţă a lui Dumnezeu, un suflet întru lumină, o poetă ce şi-a dedicat harul oamenilor iubitori de bunătate şi Tatălui din ceruri! Cât de frumos şi dificil este a interpreta poezia sa şi a găsi iubirea din spatele iubirii, gândul din spatele gândului şi nemurirea ascunsă în cuvânt!
Domnişoara Georgiana Necula este, întâi de toate, Prietena mea. Este fiinţa ce simte dacă sunt tristă la ceas de seară şi care îmi trimite mesaje de o frumuseţe rară, cu dumnezeirea în cuvinte. Un astfel de om îmi aminteşte mereu că sunt iubită, că speranţa trebuie sa fie cu mine la fiecare pas pe care îl fac în viaţă şi că deznădejdea este un păcat în faţa lui Dumnezeu. Georgiana îmi aminteşte că trebuie să fiu recunoscătoare pentru tot ce sunt şi tot ce am şi că împărăţia Tatălui nostru este acolo, sus şi că trebuie să privesc mereu spre cer.
Această poetă dăruită de Dumnezeu a ajuns la cel de-al treilea volum – “Cuvinte pentru suflet”; un volum plin de iubire creştină, întocmai ca şi primele două. “Gânduri către Dumnezeu” şi “Inspiraţii celeste”, după cum ne sugerează şi titlurile, sunt cărţi închinate Creatorului, dar şi oamenilor într-o permanentă căutare a binelui.
Poemele prezentului volum poartă titluri revelatoare: “Sinţire curată”, “Modestă mulţumire”, “Mi-a spus Dumnezeu”, “De ai recunoştinţă”, “Mă închin în miez de noapte”, “Să te Gândeşti la Rai”, “Cămin al speranţei”, “Mie-mi cântă sufletul”, “Înălţarea sfintei cruci”, “Iubeşte”, “Ajută, Doamne”, “Sunt fericită”, “Braţele lui Dumnezeu”, “E pălmuit Ziditorul”, “La Dumnezeu m-am rugat”, “Crezul meu”, “Doamne, la tine mă închin”, “Călugăria”, “Teolog adevărat”, “Cântec sfânt”, “Taina Sfântului Maslu”, “Fără dăruire”, “În icoane”, “Pogorârea Duhului Sfânt. Cincizecimea”, “Dumnezeu nu m-a lăsat”.
Domnişoara Georgiana Necula îşi începe volumul cu o frumoasă rugă:
“Nu mă lăsa fără păstor, Stăpâne prea iubite.
Că l-am avut de ajutor în clipele nefericite.
Tu mi l-ai dăruit cu drag spre întărirea mea.
Primeşte versul meu umil şi lasă-l să mai stea.
Stăpâne, Împărate, Stăpâne al zidirii,
Aceasta e dorinţa mea curată, creştinească.
Eu nu Îţi cer în viaţa mea, nici aur, nici palate,
Însă mereu voi alerga pentru iertarea de păcate. ” (Simţire curată)
Aceste versuri poartă în ele însuşi rostul vieţii poetei: o viaţă închinată îndumnezeirii, apropierii de sfânta împărăţie a Tatălui Ceresc, a trăirii curate şi pure. La fel şi în poezia intitulată “Mi-a spus Dumnezeu”:
“Rugăciunea sa fierbinte mereu o voi asculta
Şi voi veni cu bucurie oriunde El mă va chema”.
Poemul “Modestă mulţumire” aduce în prim-plan importanţa poeziei, a creaţiei în viaţa Georgianei:
“De ce Doamne m-ai lăsat fără versul ce m-alină,
Oare Tu ai şi uitat că sunt de necazuri plină?”
Aici aflăm despre rolul cathartic al scrierilor sale; în viaţa sa încercată, poezia este reazem, eliberare şi posibilitatea de a-şi exprima prea-plinul de iubire creştinească. În poemul “De ai recunoştinţă”, poeta afirmă direct:
“Să compui o poezie este har şi măreţie,
Este bucurie mare ce devine sărbătoare.”
Iată, deci, o autentică Ars Poetica; creaţia este comparată cu o adevărată sărbătoare religioasă, prilej de bucurie, mulţumire şi recunoştinţă. În “Mă închin în miez de noapte” vedem clar exprimate convingerile religioase ale poetei:
“Drumul Golgotei duce spre veşnicie,
Drumul Golgotei duce spre bucurie,
Drumul Golgotei duce la speranţă,
Să îl urcăm toţi cu zâmbet pe faţă.”
Ideea sacrificiului este una a găsirii fericirii eterne, a nemuririi sufletului (care este, de fapt, esenţa Creştinismului). Însuşi părintele Arsenie Boca spunea: “Tu nu eşti creat pentru pământ, ci pentru cer. După ostenelile şi grijile vieţii, ridică-te sus cu mintea şi cu inima, revarsă ţi înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni şi mulţumiri. Roagă-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. ” Aceeaşi idee o exprimă şi Georgiana Necula în poemul “Să te gândeşti la Rai”:
“Să te gândeşti la Rai e lucrul cel mai sfânt
Că numai acolo petrec îngerii cântând.”
Cu alte cuvinte, Paradisul este destinaţia călătoriei noastre pe pământ, adevărata bucurie şi împlinire. Biserica este considerată cămin al speranţei, dar un astfel de cămin este, pe bună dreptate, şi sufletul omului blând şi milos:
“Cămin al speranţei Biserica este
Cămin al speranţei este casa mea,
Mandră ca o floare, mama stă în ea.
Cămin al speranţei e un suflet blând
Cămin al speranţei e omul milos.” (Cămin al speranţei)
Părintele Arsenie Boca spunea că: “fără milostenie însăşi rugăciunea e fără rod. Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuţi nu asculţi rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ţie? Cum vei cere împreună cu credincioşii din Biserică: “Dă, Doamne!” Când tu însuţi nu dai săracilor, deşi poţi să dai?” Iată, deci, că nu poate exista Biserică fără bunătate adevărată, milă şi generozitate creştină. Toate aceste calităţi şi le afirmă poeta în “Las lumea”:
“Las lumea să vorbească despre mine tot ce vrea;
Eu ştiu că Dumnezeu îmi cunoaşte inima.
Ea bate cu putere, cu dor şi cu iubire,
Pentru tot ce-nseamnă pământ şi omenire.”
Poemul “Iubeşte” reprezintă o adevărată predică, precum cea de pe munte (Luca 6):
“Iubeşte cald întotdeauna, chiar şi pe cel ce te-a zdrobit.
Iubeşte pe duşmanul tău, de vrei să vezi pe Dumnezeu.
Iubeşte pe duşmanul tău şi nu-l lăsa când îi e greu.
Dă-i mâna ta şi rămâi blând, şi vei vedea tu în curând,
Răsplata ce-o vei lua, de la Iisus şi Maica Sa.”
Un adevărat îndemn creştinesc la iubire necondiţionată! Referitor la acest aspect, Arsenie Boca afirma următoarele: “Când Mântuitorul porunceşte iubirea de vrăjmaşi, El n-o face ca să te îngenunchieze în faţa celui rău, ci ca să te elibereze de răul din tine şi în felul acesta să-l limiteze.”
Tot în registrul poveţelor creştineşti se înscrie şi poezia “Ajută, Doamne”:
“Ajută, Doamne, pe orfani,
Că ei duc lipsă grea de bani.
Mie mi-ai dat îndeajuns.
Iar de bucurie eu am plâns!”
Tot Arsenie Boca spunea că: “A fi fericit înseamnă a-l face fericit pe celălalt.” Într-adevăr, nu există fericire mai mare şi mai statornică decât a-i face fericiţi pe semenii noştri! Domnişoara Georgiana Necula îşi demonstrează încă o dată sufletul şi atitudinea de credincioasă iubitoare de oameni şi de principii creştine. Ea îşi găseşte fericirea şi atunci când se simte ocrotită de aripa sfântă a lui Dumnezeu, ca orice creştin autentic:
“Sunt fericită că mă iubeşti;
Sub aripa Ta, Tu mă păzeşti.
Sunt fericită că eşti cu mine,
Atât la rău, cât şi la bine.” (Sunt fericită)
Rugându-se, poeta aspiră la înţelepciune, cerând îngăduinţa de a lăsa în urma sa lumina faptelor creştineşti:
“La Dumnezeu m-am rugat să am înţelepciune.
Să pot lucra în pace fapte bune.” (La Dumnezeu m-am rugat)
Poemul “Crezul meu” afirmă direct convingerile poetei, ce sunt specific religiei creştine, dar şi oricărui om adevărat, atins de aripa luminii:
“Crezul meu e veşnicia,
Crezul meu e bucuria;
Crezul meu este blândeţea,
Crezul meu este nobleţea.”
Georgiana Necula, deşi o mare iubitoare de oameni, îşi găseşte reazemul doar în Tatăl Ceresc:
“În necazuri să strigi către Domnul
Nu sta aşteptând să te-ajute omul,
Că omul poate nici nu vrea,
Să îţi ofere mila sa.”
Numai credinţa este cea care ne împiedică să cădem în deznădejde atunci când suntem încercaţi. Doar speranţa în ajutorul şi iubirea Tatălui este cea care ne face să mergem înainte, urmând drumul ce ni s-a dat pentru a ne înţelepţi, evolua şi desăvârşi întru Hristos. Ca orice creştin adevărat, poeta Georgiana Necula vorbeşte în poemele sale despre mulţumirea adresată lui Dumnezeu pentru toate darurile cu care acesta ne binecuvântează viaţa în fiecare zi:
“Şi viaţa de mi-o voi da,
Nici atunci nu voi putea
Să Îţi mulţumesc stăpâne,
Pentru ce-ai făcut cu mine.” (Taina Sfântului Maslu)
Părintele Arsenie Boca spunea despre ruga de mulţumire: “Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună.”
Mai târziu în volum, poeta vorbeşte din nou despre dăruire ca principiu creştin, condiţie sine-qua-non a mântuirii fiecăruia dintre noi, a înălţării către Paradisul visat:
“Fără dăruire, nu ai un chip senin,
Fără dăruire, nu eşti un om blajin.
Fără dăruire, nu ştii ce e iertarea;
Fără dăruire, nu găseşti alinarea.”
Icoana este şi ea dătătoare de speranţă şi de energii sublime, ce ne hrănesc spiritul:
“În icoane Doamne,
Văd frumuseţea Ta.
Şi nu-mi mai e foame,
Căci mă tot hrănesc din ea.” (În icoane)
Un poem emoţionant este şi cel dedicat părinţilor:
“Părinţii sunt exemplul nostru
Ei se luptă să ne afle rostul.
Părinţii să îi respectaţi şi să îi iubiţi,
Cât timp în astă viaţă voi îi mai găsiţi.
Prin ruga lor fierbinte voi vă mântuiţi.
Şi cu Iisus Hristos în cer vă regăsiţi.
Părinţii sunt icoană Sfântă,
Luptaţi ca, pentru voi, ei să nu plângă.
Luptaţi pentru a lor curată fericire,
Ca Domnul să vă dea cerească mântuire.”
În versuri frumoase, poeta închină un imn celor doi oameni pe care îi iubeşte cel mai mult pe această lume, cei ce au crescut-o şi au sădit în ea adevărata iubire creştină, deschizătoare a împărăţiei lui Dumnezeu. Un poem ce reprezintă o adevărată sinteză a credinţei Georgianei Necula este “Dumnezeu nu m-a lăsat”. Întreaga sa viaţă a fost plină de încercări, dar are convingerea că fiecare lacrimă o apropie şi mai mult de “Dumnezeul cel Bun”, căci suferinţa pavează calea către mântuire. Dumnezeu îi încearcă pe cei ce îi iubeşte pentru a-i învăţa lecţia smereniei şi pentru a-i desăvârşi întru Hristos. Poeta are conştiinţa planului divin conceput pentru desăvârşirea sa ca Om ce aspiră să ajungă în Împărăţia Cerurilor.
“Am plâns mult pe acest pământ,
Dar Dumnezeu Cel bun şi sfânt,
Are planul Său cu mine,
Chiar şi când nu-l chem, El vine.”
Am pătruns în taina poemelor Georgianei Necula ca într-un templu al frumuseţii, bunătăţii şi purităţii. A-i cunoaşte sufletul şi talentul înseamnă a mai urca o treaptă către noi înşine, către iubirea creştinească şi către speranţa absolută. Căci, aşa cum spunea părintele Arsenie Boca, “Nu uita că eşti o cărămidă duhovnicească din marea clădire a Bisericii lui Hristos. Rămâi cuminte în acest zid socotindu-te legat de celelalte cărămizi cu mortarul iubirii.”
Îţi mulţumesc, dragă Georgiana!
-->
Comentarii