E candidă vara asta, ca un prunc când gângurește,
Și-mi întinde mâna caldă să mă salte, zăbovește...
Am alunecat împinsă, printre asprele ogoare,
Și mă mângâie pe creștet, parcă-ntreabă ce mă doare.
Îmi feresc privirea fadă, nu mă plâng ca o copilă,
Deși vreau o confidentă, nu vreau grijă doar din milă;
Țin de gură o durere ce m-a însoțit prin viață,
Și mă bucur că prin zbucium am mai prins o dimineață.
Ce cochetă-i vara asta! Dac-ar fi să prind mai multe
Aș fugi pe spinii vieții, să mă-nțepe-n tălpi adulte.
Știu să-mi țin în frâu supliciu și pot înfrunta destinul,
Da nu pot să pun căpăstru dorului presându-mi chinul.
Ce miresme bat la poata inimii cu peticele!
Prin spărturi se-mping de-a valma toate dorurile mele...
Comentarii
Da, „am mai prins o dimineață”
Cu multă poftă de... viață.
Un refugiu în carapacea vieții și o încăpățânată simbioză cu aceasta, stagnând în momentul de față în brațele verii. Optimism și tristețe, acestea sunt ingredientele poeziei, cât despre cititor... m-a odihnit popasul!
Onorată de prezența dumneavoastră!
Vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii.