-Am fost căsătorită cu un domn, ofiţer în armată, îmi şopteşte doamna Angela.L-am iubit, poate şi fiindcă a acceptat-o pe mama, cu care s-a înţeles.Din păcate, am fost martoră la o scenă, pe undeva pe Calea Vicoriei, când soţul meu a binevoit să intre cu o tânără într-o maşină.L-am văzut. Dacă mi s-ar fi spus, aş fi zis că persoana care mă informează, mă minte, din oarecare interes. Însă, a trebuit "să-l las", cum zice Maria Tănase, chiar dacă îl iubeam.. M-a adorat, recunosc, dar tentaţia lui a pus o barieră între noi, pe care eu n-am mai putut s-o ridic. Mama a insistat mult să-mi păstrez căsnicia.Spunea că bărbaţii sunt vânători, că ar fi bine să-i ascult sfatul, fiindcă singurătatea unei femei este mai greu de suportat la bătrâneţe, iar tinereţea trece repede. Când ne-am despărţit, ne-a invitat pe amândouă la restaurant, unde a insistat să ne împăcăm.
Mărturisesc că am ascultat mai mult povestea unui client al restaurantului, care vorbea despre Fărămiţă Lambru, pe care Maria Tănase l-a transformat dintr-un lăutar într-un adevărat artist, decât insistenţele sale de a ne reface relaţia.
- Să înţeleg că împăcarea nu a avut loc.
- Mama l-a susţinut şi în restaurant să-l iert. Zicea că mă iubeşte şi că mă pedepseşte Dumnezeu dacă îl las, fiindcă o bătrână din anturajul ei, i-ar fi spus că se sinucide, dacă nu ne împăcăm. El, încurajat de mama, susuţinea că nu ar exista nimic între el şi doamna aceea. Totuşi, după ce am divorţat, ,,nevinovatul” s-a căsătorit cu ea. Mama a înţeles că nu mi s-a părut, că nu sunt capricioasă şi că , dacă l-aş fi iertat, s-ar fi putut repeta trădarea.
- Deci, nu aţi luat o decizie pripită.
- Nu. Nu vreau să fiu înşelată şi minţită . Am îndurat destule umilinţe, după ce a căzut guvernul în *44. Mama mi-a vândut aproape tot aurul, inclusiv cereceii dăruiţi de tata, pe care îi iubeam foarte, foarte mult. Mergea în târgurile improvizate şi le ducea acolo, unde era nevoită să negocieze cu oameni de toate categoriile, ca să poată să obţină banii pentru întreţinerea mea în şcoală. Nu lucra nicăieri, iar eu trebuia să termin Şcoala Sanitară, ca să am un viitor.
Comentarii
Vă mulţumesc, Lenuş Lungu
Lecturat cu mare drag!
Aleasă prețuire!