-E normal să avem un echilibru, pe care e musai să-l păstrăm în faptele şi vorbele noastre. Altfel se întâmplă cam ceea ce ne arată televiziunile, la emisiunile de scandal şi la ştirile de cancan. Ştiţi, continui discuţia, domnul meu profesor Beniamin Cotigaru, spunea că dacă nu poţi să dai iubire, înțelepciune, frumusețe, înseamnă că nu ai înţeles care este rolul tău în lumea asta…
-Doamnă dragă, lucraţi pe undeva acum? Mă întrerupse doamna Angela Manu, aprinzând o altă ţigară. Vă rog să nu consideraţi indiscretă întrebarea mea, dar vă propun, dacă sunteţi de acord, să mă ajutaţi să trec peste situaţia în care sunt. Am să vă plătesc serviciile. Am văzut că sunteţi punctuală, empatică, vă acomodaţi repede cu locul şi cu oamenii, sunteţi intuitivă şi, recunosc că am nevoie de astfel de oameni. Simt că ne vom înţelege. Tatăl meu, pe vremea când eram de-o şchioapă, era îngrijorat de sensibilitatea şi chiar slăbiciunea mea faţă de oameni. Spunea că nu crede că mă voi descurca în vâltoarea lumii ăştia.
-Şi, după câte văd, s-a înşelat.
-Nu s-a înşelat, din păcate, primesc răspunsul sec, fără o altă explicaţie. Dar, nu mi-aţi răspuns la întrebare, reveni doamna Manu la subiectul care o interesa.
- Deocamdată nu am un angajament permanent de muncă.
Ştiam că interviul pe care i-l luasem doamnei cu o zi înainte, îmi lăsase impresia că dincolo de ceea ce îmi spusese, existau multe de povestit. Trăise în trei lumi atât de diferite, de-a lugul celor peste opt decenii. Vremea regaităţii, a comunismului şi vremurile tulburi şi fără denumire exactă a postrevoluţiei decembriste. Hotărăsc să rămânând aici, cu domnia sa. Voi descoperi multe istorii ale unor vieţi interesante, la care această doamnă a asistat. Trăirile, obiceiurile şi tabieturile doamnei Angela Manu, vor fi pentru mine un nepreţuit subiect, care, îndrăznesc să sper, să fie adunate într-o carte. A trăit într-o lume frumoasă şi demnă, iar asta mă interesează. Nu am de ce să mă îndoiesc că-mi voi îndeplini visul, gândesc, lăsând să-mi future un zâmbet în colţul buzelor.
-De ce zâmbiţi? Mă întreabă doamna.
-Eu cred că întâlnirea noastră va fi constructivă, stimată doamnă. Dacă îmi permiteţi, aş avea de făcut destule lucruri prin bucătărie, chiar din acest moment.
-Să discutăm, atunci, despre salariul pe care îl pretindeţi, fiindcă sper să fie de lungă durată colaborarea noastră.
-Deocamdată, în situaţia asta, o mie de vorbe, după cum spune românul, un ban nu fac! Ceea ce este de făcut acum, nu suportă amânare.
-->
Comentarii
Lecturat cu mare drag....Felicitări!
Aleasă prețuire!