Curgea apusu-n zarea clară,
o clipă-a stat în vârf de fag
ca un arcuș peste vioară
cu ultimele corzi drept prag.
Dar îl trăgea-napoi îndată
o mână de vrăjit scripcar
de tremura pădurea toată
sub geana cerului de jar.
Mai sus în deal, la cetățuie,
trei raze din apusul scurs,
rămase-nfipte pe călcâie,
țineau domnițelor discurs.
Și mă uitam așa, din creastă,
cât de frumoase ... cele trei,
cu părul în bentiță-albastră
iar fustele-n culori de tei.
Cu cât se-ntuneca mai tare
eu le doream parcă mai mult,
viorile-mi cântau barbare,
dar coboram, să nu le-ascult.
Și m-am oprit mai jos, în vale,
la mica cârciumă din sat,
beam vin din antice pocale
gândind la fete cu păcat !
Comentarii
Superbe aceste peisaje de toamnă, domnule Ioan Muntean! Vă mulțumesc frumos pentru atenția acordată versurilor mele!
APUS DE TOAMNĂ. Tablou de Anca Bulgaru
Mulțumiri alese, Dorina Pop, pentru lectura și aprecierea poemului meu! Onorat!
Am citit cu drag. Admirație.