Trădări peste noi vin
şi cad în despletire...
Mai rece peste timpuri,
imaginea-i reală...
tristeţea care leagă
de sub copac o vârstă.
Atins de tine umbră,
în puls de ceară-nchis,
reliefând un zbor
aproape fără vară.
Din sunetul culorii,
prin zbateri colţuroase,
rotunda-nfrigurare,
se naşte într-adevăr.
Cu braţele întinse,
întins în căi ovale...
strivind clişeul toamnei,
agale trec şi-acum.
Mă trag spre ele braţe
de sunete'ntru totul.
De la jumate-n gol,
din cap îmi deschid ochiul,
iar în adânc de mine
trei degete-mi bat cepul
lăsând un semn alocuri,
îmi vărs patima-n cuget.
Iar când sfârşitu-n stern
se lasă lent... volant,
nu-i capăt fără viaţă,
nu-i spirit fără chip.
Nu-i violet ding-dang
şi nici un ceas nu bate,
răvăşitor de gânduri.
Mi-e cântecul hoinar,
când mă îngână vitreg
amar de jar nestins.
A tot ceea ce sunt,
îmi fiu necuvântarea...
Arhaică-mpletire...
dreptate-n albe file.
-->
Comentarii