Pornit din prorocirea instinctelor noastre primare,
Între pietre şi stele, gândul respiră silabe în tandem;
Din armonia lor, cuvintele devin cuante de culoare
Ce compun lumina sufletului datorită căreia vedem.
Căutând răspunsuri în tăcerea nopţilor cu lună,
Schimbând optica cerului şi liniştea depărtărilor,
Cuvintele se-avântă spre nalt făcând stelele s-apună
Şi-şi potrivesc sensul răspântiilor la ivirea zorilor.
Artificierii adună,-n profunzimea cuvintelor, lumini curgătoare,
În ropotul ploii, desprinse de pe-ale cerului orbitale alei,
Aprind fulgere printre năzuinţe pe care le înfig în mare,
Construiesc paradisuri pentru speranţele muritorilor şi pentru zei.
Ei curăţă realitatea îmbâcsită de cuvinte deformate
Creând un spaţiu de meditaţie care o enigmatizează
Al cărui ecou este o prelungire a cuvintelor arimate
pe marea sufletului comun. Şi asta-i înnobilează.
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 2O noiembrie
-->
Comentarii