Dana se retrage cu sufletul răvăşit. Scurta vizită în cartier i-a readus în minte întrebări existenţiale la care ea şi colegii din studenţie îşi băteau capul să găsească răspunsuri. În timp, au fost uitate, alte probleme, mult mai actuale, făcându-şi loc în viaţa ei. Ca şi pe alţii, nevoile şi dorinţa de a-şi face un rost au dus-o departe de ai ei. De atunci au trecut nişte ani şi încă are îndoieli, nu ştie dacă viaţa ei a urmat cele mai bune căi. E mulţumită cu soţul şi copilul ei, dar ceea ce a găsit în cartier o face să se întrebe: unde a dispărut lumea pe care o ştia ea, acea lume frumoasă şi vie a copilăriei? Acum totul e dezolant şi pare aproape de pieire. Şi părinţii ei... are senzaţia că-i părăseşte când au mai mare nevoie de ea. Cel mai rău e că nu ştie ce să facă şi mai ales dacă poate să facă ceva pentru a schimba lucrurile.
Cu ochii umezi, îi îmbrăţişează în poartă şi mai apoi îi priveşte în oglinda maşinii cum se fac din ce în ce mai mici până dispar cu totul.
Cu sau fără ea, cartierul moare încet.
*
Şi uite iarna.
Un deget de zăpadă acoperă iarba încă verde. Nu e cine ştie ce frig. Răsuflarea Saharei le permite, încă, a sta în casă fără foc. O ciorbă făcută la aragaz încălzeşte destul şi casa. Totuşi, lumea se pregăteşte de sărbători, care cum poate.
Benet ajutat de fraţii săi de confesiune şi-a făcut o rezervă serioasă de lemne gata tăiate şi stivuite ca la carte. Aşa ar trebui să facă toată lumea, dar de unde atâta?
Ilie se omoară şi el prin curte despicând ceva lemne. Socoteşte că va reuşi să-şi facă şi el o rezervă până dă frigul cel mare.
Până una alta, durerile de şale îl fac să ia o pauză. E singur, nevasta e dusă pe undeva. Când să se aşeze, la uşă bate cineva. Deschide. În cadru, doi tineri, o fată şi un băiat de vreo 25-30 de ani. Doi misionari ai unei credinţe, după cum s-au prezentat. Îi cer lui Ilie câteva minute de atenţie. De bună credinţă şi pentru a nu ţine uşa deschisă, Ilie îi invită în casă şi imediat regretă.
- Sunteţi singur? întreabă tânărul.
Într-un moment de ispiraţie îi răspunde:
- Nu. Sunt cu copiii.
Tânăra scoate o broşură şi începe a-l prelucra metodic. Ilie nu prea înţelege care-i treaba şi îl cuprinde o nelinişte bizară. Îşi caută din priviri toporul pe care l-a lăsat după uşă.
- Vedeţi ce scrie în scriptură? începe tânăra băgându-i sub ochi cărţulia.
- Nu am ochelarii la îndemână, se scuză el, pândind toate mişcările celor doi fără să ştie de ce.
Tânărul duce mâna în interiorul hainei. Ilie tresare, priveşte din nou toporul şi întinde instinctiv o mână spre el. Prin cap îi trec tot felul de trăznăi văzute pe la televizor. Dacă aceşti tineri nu sunt ce pretind şi, de fapt, prregătesc terenul în vederea unei alte vizite, nocturne?
Tânărul zâmbeşte la gestul bătrânului şi-i spune scoţind mâna din buzunar:
- Uitaţi, şi eu am ochelari!
Şi-i pune pe nas şi-i întinde una din broşurile din mână.
- Poate citiţi câteva rânduri într-o seară.
- Am mai citit astfel de cărţi.
- Ca asta, nu, vă asigur! Şi n-o să vă pară rău.
- Am să încerc, răsuflă el uşurat, urmându-i până la poartă pentru a vedea dacă mai fac şi alte vizite prin vecini. Se linişteşte când cei doi intrâ în curtea lui Benet.
- Mi-ai luat şi mie o bere? îşi întreabă nevasta apărută de după colţ.
- Lasă berea şi ia plasele astea că abia mai suflu!
- Dacă nu vrei să-ţi fac eu cumpărăturile.
- Ba, aş vrea, da’ ştiu eu ce marfă mi-ai aduce! Ia-ţi berea şi cară-te la despicat lemne! se răţoieşte ea întinzându-i un pet de doi litri.
- Nu vezi că iarna-i călare pe noi? continuă femeia, văzând că Ilie n-o bagă în seamă.
- Şi ce, n-au mai fost ierni? Şi-apoi, dacă fac totul azi, mâine ce mai fac?
- Treaba ta! Când vor veni gerurile cele mari, ţie or să-ţi îngheţe gloabele prin zăpadă.
- Că doar n-o să zac toată iarna lângă vatră. Acum, dacă nu ai vreo treabă cu mine, m-aş duce până la Beni să mă tund.
- Aha! Bine. Du-te, dar ia şi berea cu tine, că nu-mi place s-o am în casă.
- N-o iau! Ăla şi-aşa tremură ca piftia şi mi-e frică să nu mă taie.
*
-->
Comentarii