Ilie ia, totuşi, pet-ul într-o plasă şi se înfiinţează la uşa frizeriei lui Beni. Nu-i era lui de tuns, cât nevoia de a mai schimba o vorbă cu cineva, iar „la Beni” e singurul loc unde îi poate întâlni pe cei din cartier. Tot aici mai poposesc profesori şi funcţionari răblăgiţi de naveta prin satele din zonă. Gara fiind în apropiere, iar capătul de linie al microbuzelor în spatele ei, în fiecare după-amiază zona colcăia de lume. Asta caută Ilie.
Există şi o crâşmă, dar lui nu-i plac beţivii. Unul din principiile la care ţine fiind acela de a nu da ţigări sau băutură nimănui, mai ales celor tineri care au mai rămas şi care, neavând alte treburi, zac pe la mese cu o cafea sau o bere luată pe datorie ce urmează a fi plătită din pensia părinţilor.
Acum, în prăvălia lui Beni sunt două persoane cunoscute. Colea boschetarul se odihneşte pe banchetă. Îi despicase nişte lemne lui Beni şi intrase pentru a se încălzi.
Pe scaunul de lucru, domnişoara profesoară Gina îşi reface machiajul în încercarea de a-şi ascunde cei cincizeci de ani de singurătate. Îl vede pe Ilie în aglindă:
- Măi Ilie, tu n-ai treabă acasă? Aproape de fiecare dată când trec pe-aici, apari şi tu. Pun pariu că ai ceva de băut în traistă.
- Am. Vrei?
- Aş! De-aia n-are ursu’ coadă.
- Cum adică?
- Toate lucrurile rele din lume vin de la voi şi de la băutură.
- Cu tot respectul, domnişoară, de-aia nu v-aţi măritat pănă acum?
- Şi de asta, dar nu-i treaba voastră.
- Încă o dată, cu tot respectul, dar istoria ne arată că lucrurile stau altfel, adică invers.
- Vezi? Aşa credeţi voi. Să-ţi spun ce mi-a făcut masculul primar azi, ca să vezi că am dreptate.
- Murim de curiozitate!
- Lasă băşcălia şi fii atent. Am terminat orele la 12 şi am ieşit la „ia-mă nene”, altfel trebuia să aştept cursa de patru.
- E de înţeles, o susţine Beni.
- O dubiţă care adusese marfă la bufet, tocmai se pregătea de plecare. Şoferul m-a primit în maşină, numai că, din crâşmă apare domn’ primarele cu încă doi şi mă debarcă pe motiv că maşina este rezervată autorităţilor, ca în război...
- Nu se poate! se indignează cei trei în cor.
- Ba da. Mi-am promis că, la prima întâlnire când nu va mai fi primar, am să-i trag un pumn în bot, fără avertisment.
- Aoleu! Exact asta-i trebuie! se declară Ilie de acord.
- Şi mai sunt şi altele, dar n-am timp acum, am de dat nişte meditaţii.
Trecând pe lângă Colea spre uşă, îi aruncă:
- Şi tu, mai spală-te, că puţi!
Iese înclinându-se cu o mână pe clanţă:
- La revedere, nătângilor!
Beni aruncă un pieptene în urma ei şi rosteşte enervat:
- Femeia asta detestă toţi bărbaţii! Cine se crede cucoana? Câtă desconsiderare! Nu m-ar mira să fie lesbiană.
Colea, afectat şi el, dar din alt motiv:
- Put?
- Puţi, mă, puţi! îl asigură Ilie întinzându-i o cană cu bere, încălcându-şi, astfel, principiile. Dacă vii pe la mine, am să-ţi dau un rând de haine de-ale mele, ca să poţi să le speli pe cele de pe tine.
Apoi către Beni:
- Ţie nu-ţi dau bere că mai ai treabă. Şi aşa te paşte un Parkinson de toată frumuseţea.
- Nici nu-mi trebuie, imi cumpăr singur dacă am nevoie.
- Şi ce te-ai imflamat aşa?
- Că vorbeşti prostii. Acum, dacă tot sunteţi aici, am o treabă cu voi.
- Tu mereu ai treabă cu alţii, fiindcă nu ştii să faci nimic altceva decât să tai părul.
- Nici nu-mi trebuie să ştiu mai mult.
- Normal. Sunt destui proşti care să muncească în locul tău. Spune ce treabă ai cu noi?.
- Am comandat mai demult o cutie mare din lemn şi mi-a venit azi. Trebuie s-o bag în pod.
- Hai!! Unde-i?
- Veniţi cu mine!
Ies în curte. În şopron, frumos ambalat în plastic, un sicriu negru smoală şi frumos nevoie mare.
- Cred că a costat o groază de bani, se miră Costea. Puteam să-ţi fac şi eu unul mai ieftin.
-Te pomeneşti că ai stabilit şi data când ai de gînd s-o mierleşti.
- Nu, dar vreau să fiu pregătit din toate punctele de vedere. Doar ştii că nevasta m-a abandonat şi s-a mutat cu fiică-mea în casa din fundul curţii. Nici nu vor să audă de mine.
- Am văzut eu ceva perdele mişcându-se pe-acolo.
- Mă spionează.
- Dar de ce crezi că te-au lăsat de capul tău?
- Nu ştiu. De scorpii!
- Eu cred că din cauză că eşti cumplit de zgârcit. Unde ai dosit averea adunată şi din cauza căreia nu poţi dormi noaptea?
- Asta nu pot să spun.
- Te-ai gândit că după ce dai ortu’ popii, nevasta va demola totul ca să-ţi afle comoara?
- N-o să găsească nimic.
- Găseşte sau nu, ţie la ce-ţi foloseşte?
- Aşa, ca s-o pedepsesc pentru tot ce mi-a făcut o viaţă întreagă! A fost o curvă, iar fiică-mea nu e a mea!
- Dar la ce i-ai făcut tu, ca s-o aduci în stare de aşa ceva, te-ai gândit?
- Mă, ce faci tu cu mine aici? Puneţi obiectul în picioare lângă cruce şi valea.
- Uite la el! Are tot tacâmul! Eşti un bou, mare de tot!
Colea:
- Eu, dacă aş avea o nevastă, aş pupa-o şi în cur. Ştiţi voi ce înseamnă să te duci la culcare fără să ai pe nimeni şi nimic în preajmă. Te uiţi în oalele îngheţate şi goale, bei o cană de apă şi te culci cu ochii în tavan până adormi de epuizare.
- Păi, ai spus că ai lampă şi radio pe baterii.
- Culcaţi-vă voi cu radio, să vedem, vă ţine de foame şi de cald?
- Cine crezi că-i de vină, Colea? întreabă Ilie.
- Nu dau vina decât pe mine. Dumnezeu să-i ierte pe ceilalţi. Mă scol dimineaţa şi ce fac? Nimic. De unde s-o apuc? N-am nici buletin, că nu mă ia nimeni în spaţiu. Când ai mei au vândut tot, am rămas fără adresă şi poliţia îmi dă câte o adeverinţă de urgenţă, adată la patru ani, ca să pot vota.
Între timp au revenit în salon, dacă acea încăpere de patru pe patru metri poate fi numită aşa.
Pe scaunul de lucru aştepta, răsfoind o revistă porno din arsenalul lui Beni, alt cadru didactic întârziat, domnul Pop.
- Care-i nevoia, domn’ profesor? îl ia Beni în primire.
- Nevoia e că trebuie să mă plâng cuiva ca să nu fac atac cerebral de necaz.
- Suntem aici să plângem împreună, domn’ profesor.
- Lasă-mă Ilie cu domn’ profesor. Sunt un rahat cu perje, sau, mai bine, un vidanjor.
- Aşa rău, domn’ profesor?
- Da, măi, oameni buni, aşa rău! Noi, cadreler didactice, suntem ultimii oameni.
- Fă-ne să înţelegem, îl roagă Ilie. Mai devreme a fost pe aici domnişoara Gina şi avea şi dânsa nişte plângeri...
- O ştiu şi o cred. Voi îl ştiţi pe Buliga, primarul?
- Nu-l ştim. O fi acelaşi ca al domnişoarei...
- Tot ăla, dă-l în mă-sa! Eu şi Gina suntem în aceeaşi comună, dar la şcoli diferite şi primarul peste amândoi.
- Rău trebuie să fie individul dacă a reoşit să supere două...
- Ieri a fost Duminică...
- Şi mâine e marţi.
- N-am chef de glume. Dacă vreţi să ascultaţi, bine, dacă nu, plec!
- Am înţeles. Ziceţi!
- Ieri a fost nuntă la cămin.
- Asta-i frumos.
- Voi aţi fost vreodată la o petrecere la ţară?
Ilie:
- Eu am fost, în tinereţe.
- Eu n-am fost nicăieri, niciodată, se laudă Colea.
- Eu nu mai ţin minte, zice şi Beni.
-Tu nu ţii minte decât paralele, îl taxează Ilie. Ştiu că nimeni nu se duce la budă noaptea pe întuneric şi fiecare îşi face nevoile de jur împrejurul clădirii.
- Şi acum e la fel, continuă domn’ pro0fesor. Oameni buni, vine primarul la directoare şi-i spune că Duminica viitoare are nu ştiu ce festivitate la cămin şi că trebuie igienizată zona. Ghiciţi ce?
- Habar n-avem!
- Eu sunt singurul bărbat din şcoală...
Ilie:
- Aţi primit o sarcină.
- Exact! Aveam oră de chimie şi am foxt trimis să analizez câcatul din jurul căminului cultural sau cum s-o fi numind el acum, că nimeni nu mai ştie de nimic decât de socoteala lui.
- Şi?
- Şi ce? Înarmaţi cu lopeţi şi roabe, am executat lucrarea. Mă jur! Cănd individul ăsta nu va mai fi primar şi-am să-l întâlnesc, îi trag un pumn în nas. fără avertisment.
- Până acum tipul şi-a arvunit doi pumni. Ne asociem să-i înmulţim recolta. Nu-i aşa băieţi?
Unanimitate. Colea mai şi plusează:
- De ce să vă mai obosiţt? Rezolv eu acum şi nu ştie nimeni.
- Nu ţi-a bine, băiete?
- N-am nimic de pierdut.
- Asta aşa-i! se declară cei trei de acord.
Ilie:
- Măi Costea, să ştii că te invidiez. Tu mori fără să pierzi nimic, iar noi ne dăm de ceasul morţii că ce are să se întâmple după ce o mierlim. Eu vă zic: nimic! Lumea va merge mai departe în prostia ei până când cineva se va hotărâ să rezolve problema şi să facă să dispară mizeria asta de lume. Acum eşti tânăr şi într-o clipă te trezeşti bătrân. Eşti atât de obosit de viaţa asta de doi bani, încât nu te mai sperie moartea, De ce s-or fi chinuind oare oamenii să adune averi când nu iau nimic cu ei? Mă auzi, Beni?
Beni îşi face de lucru cu sculele şi tace.
Colea:
- Măi Beni, dacă lumea asta merge tot aşa, într-o zi am să vin să-mi tai gâtul ca să scap.
Beni:
- Sunteţi amândoi nişte idioţi.
*
-->
Comentarii