Azi, în cartier (7)

Lucrurile merg din ce în ce mai rău. Lumea a luat-o la vale, adică la deal, la cimitir, repede de tot. 

Ambulanţele au devenit ceva obişnuit în cartier. Nimeni nu se mai miră.

Între timp, domnişoara profesoară Gina i-a lăsat pe mulţi cu gura căscată. De o vreme se tot laudă că are de gând să se mărite. Foarte frumos. Întrebarea care le stă pe limbă tuturor este: cine va fi fericitul fraier care să se sinucidă alături de dânsa? Nu că ar fi o femeie urâtă sau scorţoasă din cale afară, dar şi-a format nişte standarde greu de acceptat.

Domnişoara care se războieşte mai ales cu bărbaţii, cărora le prezice câte un pumn în nas, până la urmă a găsit un fraier? E cam greu de crezut. Evident e cineva care vizitează des frizeria lui Beni, cineva care nu ştie prea multe despre ce mofturi are în cap domnişoara. De fapt, nimeni nu ştie, toţi au doar bănuieli.

Misterul se risipeşte într-o vineri după- amiaza, când Gina, ca de obicei, abia sosită de pe navetă, îşi reface aspectul în oglinzile lui Beni înainte de a purcede în oraş.

Pe banchetă, Colea, proaspăt ferchezuit şi cu haine curate de la Ilie, freacă zarurile cu acesta în timp ce Beni mătură părul de pe linoleum.

- Elevii au intrat în vacanţă semestrială de azi, îi informează domnişoara Gina.

- Puţin important pentru noi. Şi? comentează Ilie.

- E important pentru mine, voi avea timp să-mi indeplinesc planul.

- Ce plan? se arată şi Beni curios.

- Vă bateţi joc de mine?

- Nici pomeneală!  

- Să ştiţi că eu ţin minte tot!

- De unde să ştim noi de planurile dumitale?

- Toată lumea vorbeşte, că am avut eu grijă să-i pregătesc psihic.

- Cu tot respectul, eu nu sunt pregătit! o avertizează Ilie.

- Lasă-mă cu respectul, că ştiu eu ce-i în creierul vostru!

- Ce-i?

- Numai femei, sex, băutură...

Ilie nu se lasă:

- Eu văd altfel...

- Nu mă interesează cum vezi! îi retează ea elanul unei eventuale disertaţii pe o temă la care dânsa a meditat îndelung ani de zile.

Termină cu oglinda şi se întoarce spre ei, îi priveşte pe rând, apoi, brusc, îl ia pe Colea în colimator:

- Măi Colea, hai cu mine şi te fac om!

Toţi ciulesc urechile şi nu numai, îşi activează toate simţurile. Pare a urma ceva interesant.

- Ce vă uitaţi aşa, ipocriţilor!

- Unde! reuşeşte Colea să şoptească.

- La mine acasă.

- Ha?

- Te spăl, te îmbrac şi te fac omul meu. Uite, sunt aici martori! Dacă nu mă ţin de cuvânt, le dau voie să mă facă de rahat în tot târgul.

Asistenţa mută. Gina, aşteaptă.

În cele din urmă, Ilie cască gura:

- Şi cum ţi-a venit ideea asta?

Gina se ridică şi îşi începe lecţia pe un ton foarte serios şi convingător în timp ce se plimbă prin salon ca la şcoală printre bănci:

- Am visat că vine peste mine o apă mare şi mi s-a făcut frică. Mi-am dat seama că îmbătrânesc, proştilor! Atunci mi-a încolţit ideea să am pe cineva lângă mine. La început aveam de gând să-l vrăjesc pe prostul ăla de primar de doi metri şi cap de găină, dar şi-a dat cu pumnul în coaie când m-a dat jos din maşină. Mi-a şoptit o păsărică din primărie că puşcăria îl mănâncă. Dacă mor înaintea lui, am să-i bântui nopţile până căpiază, iar dacă moare el, cea ce sper să se întâmple, fiindcă are trupul la fel de bolnav ca sufletul, o să-l bântui în continuare până se va reîncarna într-un vierme. Aşa să ştiţi voi! Femeile nu pot pierde chiar dacă aşa pare. Vai de capul proastei care-i va cădea la picioare. Vii, mă mutule? Şi tu ai nevoi şi eu am! Hai să le punem la un loc şi să le dăm un sens, o rezolvare! Măcar tu ai sufletul curat, chiar dacă eşti murdar pe dinafară.

- Şi eu ce trebuie să fac în schimb? reuşeşte Colea să îndruge.

- Să mă... să faci sex! De câte ori vreau eu şi când vreau eu! Ce naiba, mă!? Să stăm împreună, să ne văităm unul altuia şi... poate facem şi un copil. Până acum i-am avut pe cei de la şcoală, acum vreau şi unul al meu.

Colea, pe nerăsuflate:

- Hai!

Ilie ridică un deget:

- Dar e mai tânăr! Vreo zece ani! Am auzit eu bine?

- Tu ştii ce auzi! zice Gina. După firul ăla din ureche...

- Ăla e firul de la ochelari.

Beni:

- Domnişoară, aţi luat ceva pilule, alcool?

- Am luat pe dracu’ să vă ia! Nu vă mai daţi mironosiţe. La mine nu ţine! Asta-i pofta ce poftesc. Nimic mai mult. Numai proştii complică lucrurile. Vai de capul vostru!

- Cam are dreptate! Hai, Colea, condu-o acasă pe doamna, că altfel pierzi castana! încheie Ilie discuţia.

Colea nu mai avea nevoie de încurajări. O ia pe doamna, de-acum, aproape pe sus şi dispar amândoi din peisaj.

Peste o săptămână, Colea deschide uşa frizeriei în care Ilie şi Beni îşi omoară timpul cu zarurile rotunjite de-atâta rostogolit.

În timp ce ei se holbează în tăcere la noul venit, acesta îşi aranjează pantalonii trăgând cu amândouă mâinile de curea.

Faţa îi radiază:

- Doamna mea a început şcoala, aşa că am venit să vă fac o vizită. Am primit şi o sarcină pentru tine, Beni!

- Serios? De la doamna?

- Da.

- S-aud!

- A spus că să-mi tragi o tunsoare interbelică şi dacă nu ştii ce-i aia, înseamnă că nu eşti stilist.

Beni scoate dintr-un sac nişte reviste îngălbenite şi începe a le răsfoi.

- Cred că o scot la capăt şi dacă nu-i place, să te tundă ea!

- Nu aşa! Stai că-ţi arăt exact cum.

Costea scoate din buzunar un telefon mobil, butonează ceva şi-i arată lui Beni o fotografie.

- Uite aşa!

- Dă-mi să văd şi eu! cere Ilie, spectator până atunci.

Priveşte mutra de pe telefon:

- Sunt expirat! Am plecat la baba mea. Am treabă multă acasă! mai zice Ilie şi închide uşa în urma lui.

*

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Eu am retinut( poate ca asta mi se potriveste):"Întrebarea care le stă pe limbă tuturor este: cine va fi fericitul fraier care să se sinucidă alături de dânsa?
    Pe urmele lui Ion Baiesu--Iubirea e un lucru foarte mare.

    O schita foarte reusita.

  • „De câte ori vreau eu şi când vreau eu! Ce naiba, mă!?”

    Curajoasă femeie! Am lecturat cu interes. Felicitări!

Acest răspuns a fost șters.
postarea de blog a lui Costel Zăgan a fost prezentată
  Serghei Esenin mă întorc la tineSerghei Esenin lumea-i o curvămi-e rău de toate și mi-e binenu am…
Acum 8 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de pe blogul Costel Zăgan Concurez cu toate concurez cu nimicul
Acum 8 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - vin în patru culori în Cronopediada grup
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
George Bacovia - (numele de naştere al poetului George Andone Vasiliu - născut la 17 septembrie…
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
 Fildu de Sus este un sat din comuna Fildu de Jos, județul Sălaj, atestat documentar din anul 1415…
Acum 13 ore
Ioan Muntean – toamna ca un vin roşu (cybersonet I) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – toamna ca un vin roşu (cybersonet I) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 15 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, octombrie
04. (poezie, cyberpoem)

toamna ca un vin roşu…
Acum 19 ore
Costel Zăgan a postat o postare pe blog
  Serghei Esenin mă întorc la tineSerghei Esenin lumea-i o curvămi-e rău de toate și mi-e binenu am…
Acum 21 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu EPIGREBUS 21 - CAREU DEFINIȚII REZOLVAT în Hobby-Club Cronopedia
Acum 22 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu REBUSMANIA LA MAXIM 122 (C) - CAREU DEFINIȚII - REZOLVAT în Hobby-Club Cronopedia
Acum 22 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…
-->