01. (poezie, cybersonet, teatru)
~ ciclul amurgul de catifea ~
trepte către somnul pământului
capitolul VI tragedie alegorică de factură baroc-suprarealistă
Balul Dumitriţelor (1)
tragedie în versuri fixe
„Balul Dumitrițelor” este o tragedie alegorică de factură baroc-suprarealistă. Acțiunea se petrece în noaptea de 31 octombrie, în interiorul unei sere părăsite, cu geamuri sparte, devenită palatul crepuscular al Curții Florale a lui Octombrie. Timpul este linear și implacabil: personajele au la dispoziție exact câteva ore până în zori, când Crivățul (Marele Executor) va lăsa să cadă primul îngheț total, anihilând curtea.
Distribuția (personajele tragediei)
PRINȚESA CHRYSANTHEMUM (Crizantema/Dumitrița Roz-Amurg): Suverana absolută a Curții. Monarh rigid, de o mândrie aristocratică neschimbată. Refuză să își părăsească tronul geometric, considerând că ordinea petalelor sale poate opri iarna.
MARCHIZUL DE COSMOS (Floarea de Ciocolată): Un dandy decadent, îmbrăcat în catifea neagră-vișinie. Știe că specia lui este un miracol hibrid, clonat. Acceptă moartea cu o voluptate erotică și își împrăștie parfumul de cacao ca pe un drog ritualic.
VRĂJITOAREMEDEEA (Brândușa de Toamnă): O prezență spectrală, golașă, apărută direct din crăpăturile pardoselii de ciment. Nu are haine (frunze), este doar o tijă translucidă lila. Poartă otravă (colchicină) în vene și funcționează ca un orator al apocalipsei.
CONTELE DE CALENDULA (Gălbeneaua): Medicul Curții și alchimistul popular. Îmbrăcat în chihlimbar lipicios, încearcă să panseze rănile lăsate de brumă și să conserve resturile de căldură solară în sticle de poțiune.
BARONEASA CYCLAMEN (Cyclamen de Toamnă): O curtezană a umbrelor, ce locuiește în colțurile reci ale serei. Are frunze brodate cu marmură și argint. Cynică, privește drama de la distanță prin elicele petalelor sale întoarse.
CRIVĂȚUL (Marele Executor): Un mesager mut, îmbrăcat în zale de promoroacă și zăpadă. Nu vorbește, dar prezența sa se manifestă prin prăbușirea geamurilor și suflul alb care mineralizează personajele.
ACTUL I - Pendulul de chihlimbar
Scena I
Interiorul serei. Lumina oblică de la ora 17:00 desenează dungi lungi de rugină pe podeaua de ciment. În centru, Prințesa Chrysanthemum stă pe un tron de tije rigide. La picioarele ei, Medeea (Brândușa) răsare spectral dintr-o crăpătură.
Marele Monolog Introductiv al Medeei (Brândușa de Toamnă) - glossă
Văd bruma cum coboară pe amurg,
O armată albă-n zale de oțel,
În vene reci doar picături mai curg,
Din ceasul vechi de plumb și de mătase.
Prințesă, strânge haina pe potir!
Marchize, varsă negrul tău delir!
Octombrie se-nchide într-un vers,
Iar noi suntem amanetul unui mers.
Văd bruma cum coboară pe amurg,
O dâră cenușie pe perete,
Iar razele soarelui oblic recurg
La ultimele sângerări secrete.
Nu mai avem nici timp pentru frunziș,
Suntem golașe, prinse-n unghi casant,
Iar moartea vine-ncet, pe furiș,
În haine lungi de sticlă și diamant.
O armată albă-n zale de oțel,
Bate la porți de sticlă și de fier,
Fiecare petală-i un model
Ce își trimite plânsul către cer.
Se sfâșie mătasea din unghere,
Iar tu, Chrysanthemum, rămâi pe tron,
Sperând că mândra, muta ta putere
Va schimba iarna-n cald și vechi hrisov.
În vene reci doar picături mai curg,
Otravă pură, mistică și grea,
Eu n-am veșminte-n care să mă-ndurg,
Sunt doar o tijă-n prag de aspră nea.
Colchicina-mi pulsează sub scoarță,
Un remediu mortal pentru strigoi,
În timp ce toamna își stinge-a ei torță
Și ne lasă golașe în noroi.
Din ceasul vechi de plumb și de mătase,
Nisipul s-a scurs fin și nemilos,
O umbră lungă-n colțuri a rămase,
Să tragă carnea serii-ncet în jos.
Nu mai e timp de baluri și serate,
O, Contele de Calendula minte!
Poțiunile sunt de oxizi uscate,
Iar vorbele-i sunt reci și sfinte.
Prințesă, strânge haina pe potir!
Nu-ți risipi purpura pe podele,
Căci fuchsia și bordo-ul din delir
Vor deveni bucăți de pietre rele.
Îți pleacă în jos genele reflexe,
O, Dumitriță, balul e un chin!
În jurul tău sunt linii și complexe,
Ce beau din cupa sângelui, venin.
Marchize, varsă negrul tău delir!
Miroși a ciocolată și a dor,
Înainte ca Crivățul cel vampir
Să stingă-al petalelor mătăsos zbor.
Tu, Cosmos Atrosanguineus, știi
Că viața noastră-i clonă dintr-un vis,
O mistică serată de pustii,
În cubul serii gata de închis.
Octombrie se-nchide într-un vers,
O grilă de paisprezece rânduri pure,
Un mecanism rigid și invers
Ce taie umbra sferelor din mure.
Nu mai există margini sau scăpare,
Rigoarea ne-a blocat într-un ungher,
Fiecare mișcare acum moare
Sub logica de gheață și de fier.
Iar noi suntem amanetul unui mers,
O simplă dâră de parfum pierdut,
Când timpul tot în hău s-a pervers
Și ne-a lăsat pe straturi, în mod mut.
Aparatul foliar e mort, strivit,
Fantomă lila sunt pe un pervaz,
Octombrie e-un templu dărâmat...
Iar Crivățul ne mușcă de obraz.
Iar noi suntem amanetul unui mers,
Octombrie se-nchide într-un vers,
Marchize, varsă negrul tău delir!
Prințesă, strânge haina pe potir!
Din ceasul vechi de plumb și de mătase.
În vene reci doar picături mai curg,
O armată albă-n zale de oțel,
Văd bruma cum coboară pe amurg.
---
descriere floare
Motto: „Lumina unghiulară a lui noiembrie desenează pe pământ geometrii secrete, în care petalele rămase nu sunt altceva decât rugăciuni de foc trimise cerului de plumb.”
Dedicație: Celor care știu să asculte foșnetul luminii la apus și să caute frumusețea ascunsă în unghiurile ascuțite și melancolice ale ultimelor grădini rămase în picioare.
©ioan muntean, 2026
-->
Comentarii