Bătrâna cu bastonul e în universul centrului. Acolo se întâmplă multe.
Cum e ea? O femeie de 70 de ani, poate mai în vârstă, poate mai tânără cu câţiva ani, care coboară din blocul alăturat, zilnic, dacă-i soare, mai repede, dacă-i frig sau înnorat, un pic mai târziu, dar coboară în fiecare zi, de la etajul trei, cu o periniţă într-o mână şi cu un baston în cealaltă. Se odihneşte după marea coborâre, pe banca din faţa blocului, pe periniţa apărătoare de vicisitudini temporale ori spaţiale, proprietate personală ca şi bastonul de altfel, apoi porneşte la drum, de cele mai multe ori singură, păşeşte greoi, şhiopătând, dar tenace, repetă aceleaşi figuri în fiecare zi şi după masă, până la colţ şi înapoi, până la colţ şi înapoi...
Este unică în lupta ei cu moartea sau cu viaţa, încă nu am clarificat acest lucru în sinea mea, poate are tromboflebită, nu ştiu că nu am stat de vorbă cu ea, dar o ţin sub observaţie, poate ştie că dacă nu se mişcă, se paralizează.
Bătrâna este centrul magnetic al cartierului, se adună în jurul ei pâlpâielile fragmentare, o altă bătrânică minusculă şi aplecată, suava-i siluetă ca o umbră, sprijinită pe două bote mai mari ca ea şi cu o înaintare eroică. Trotuarul e ca un câmp de luptă. Iar dânsa între două fronturi, în spate-i moartea, în faţă-i viaţa. Pe bancă, totuşi, prinde contur, cuvintele ei cu aură bisericească capătă răsunet, până la etajul doi! Şi până la ridicare sau deplasare, când flacăra se restrânge substanţial. Ar vrea s-o domine pe bătrâna cu bastonul, dar şi pe domnul în vârstă, cu picioarele uscate. Bătrânelul e şarmant, numai între cele două femei se aşează, el nu-i de vină cu nimic, ele îi fac loc pentru echilibru şi o simetrie a locului.
Bătrâna cu bastonul nu-i uşor de detronat, este regina cu baticul negru şi ochelarii fumurii a plimbărilor zilnice, a unui mers legănat dar tenace, se îmbracă întotdeauna potrivit vremii, niciodată nu-i este frig, nici cald, nu se plictiseşte, dacă-i soare îşi pune nişte ochelari mari, negri care îi acoperă jumătate din faţă, când nu-i poartă, ochii par a fi atât de mici că uneori nici nu-i găsesc. Ochelarii fumurii nu mă lasă să ştiu niciodată când doarme şi când meditează. Dar eu cred cu stoicism că mereu stă pe gânduri şi mereu găseşte cele mai bune soluţii. De invidiat!
E promotorul infanteriei suferinde dar hotărâte, şchiopătate dar perseverente. Nu contează dacă-i singură sau dacă are cu cine pălăvrăgi, ea porneşte la marşul zilnic asiduu ca o moară care macină făină, nu 000, ci 444.
Azi a ieşit a treia bătrânică de pe scara vecină, cu tijă implantată în şold, ea merge cel mai încet, la un concurs de-al melcilor şi al bătrânelor cu bastoane, ar câştiga cu siguranţă ultimul loc! Tot acolo o îndeamnă paşii. Spre banca universului. Până soseşte ea, celelalte două fac ture întregi, săltate, ondulate. Până la colţ şi înapoi.
M-am hotărât, azi mă voi aşeza între ele să le ascult vorbele, iar pe bătrâna cu bastonul, maestru de ceremonie, am s-o premiez să intre în posteritatea cartierului ca o entitate nealterabilă!
Mâine am să mă duc până la ea negreşit să îi pun o coroană de flori de maci veritabili şi am s-o întreb, cum reuşeşte? Ca să-mi învăţ tata aceleaşi taine.
Suzana Deac
Comentarii
Multumiri.
https://www.youtube.com/watch?v=EjCOeNOWpGs