02. (poezie, poem)
~ ciclu Dincolo de toamne ~
Memorii în versuri lungi despre iubire, pierdere şi singurătate #1
Motto: „Când firele de păr se țes în alb, privirea nu mai caută drumul de sub picioare, ci cerul care ne-a îngăduit o vreme.” (Anonim)
Capitolului I: Adolescența (Fiorul începutului).
Poemul 2:
Buzunarele pline cu timp
Pentru propria-mi tinerețe naivă, când lumea era a mea
Purtam în buzunare veșnicii și mări de dor de alt fior,
Credeam că bătrânețea e-un mit rătăcitor,
Dar astăzi strâng în pumn doar amintiri de catifea,
Și știu că nicio zi înapoi nu voi mai avea.
Fugeam spre nicăieri cu pașii repezi și ușori,
Iar cerul îmi părea un pat imens brodat cu nori;
Privesc din pragul serii spre băiatul de atunci,
Ce se credea stăpân peste păduri și peste lunci.
Voi rătăci și mâine prin trecutul meu curat,
Să caut cheia visului ce s-a destrămat;
Atâta risipă de clipe am făcut crezând frânt
Că voi rămâne veșnic un rege pe pământ.
Acum, când tâmpla-mi ninge cu fulgi de heruvim,
Înțeleg ce n-am știut atunci când ne iubeam intim;
O, universul își va cerne stelele de argint,
Iar eu voi tăcea în noapte, fără să mai mint.
Rămâne doar ecoul unui râs din alte veri,
O umbră ce se pierde pe cărări de nicăieri;
Am fost bogat cândva, cu timpul strâns în pumnul mic,
Iar azi, septuagenar, din el nu mai am nimic.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii