Călătorii geodezice, Austria – oronime (III)
Oronime în Austria
(De la toponimie la vânători de munte)
Moto: „Pământul nu se clatină când tuşeşte un purice.” Proverb austriac
Am scris despre macronimele Austria și Wien, apoi despre hidronime (nume de ape). Din toponime (nume de locuri) fac parte și oronimele, nume ale formelor de relief. Și ca să nu greșim, după cum ne știți, apelăm la dicționar: oronim s. n. (cf. fr. oronyme): nume dat unei forme de relief, ca de exemplu deal, vale, câmpie, munte, depresiune, Bărăganul etc; sursa: DTL (1998). Și îl explicăm de unde vine (ὄρος oros „munte“ și ὄνομα onoma „nume“ în greacă). Și există și oronimia, care se ocupă cu studierea și aplicarea oronimelor. Orice cercetare arată originea, semnificația, istoria și distribuția regională a oronimelor. Și vom exemplifica pe forme de relief și zone.
Zona alpină austriacă este foarte dezvoltată acum, în special din punct de vedere turistic și chiar economic. Se pare că oamenii au ajuns la poalele munților Alpi cam în mileniul al V-lea î.Hr., dezvoltând întâi agricultura în zonele deschise de la poale sau pe văi. În epoca bronzului au dezvoltat și mineritul, iar rutele comerciale traversau și munții. Dar dezvoltarea propriu zisă a avut loc începând din secolul al XIX-lea, prin dezvoltarea turistică a zonei. Peisajele culturale reflectă istoria și prezentul în numele lor.
Etimologia termenului Alpi este interesantă. Numele Alpen este de fapt o formă de plural a cuvântului alemannic (am scris despre tribul alemannilor) Alp sau Alpe pentru Alm (pășune montană). Acest cuvânt este interpretat de unii ca o combinație de „al” („mare") și „-pe” („hrănitoare"). În evul mediu cuvântul ALP era utilizat și pentru „pașapoarte” sau permise de munte. Unele aveau sufixul „-berg” (munte) în nume, scris între paranteze. Din secolul al XVIII-lea, „berg” era folosit din ce în ce mai mult pentru vârfuri și înălțimi, iar Alpen se referă la întreaga zonă montană. Dar să nu uităm de latini! Că latinul „Alpis” - „zonă de pășunat de mare altitudine", la plural alpes și chiar la denumirea Alpes (Alpi) de acum... Încurcată treabă!
Silvretta, peisaj tipic montan
Sensul original al Alpe există încă în dialectul alemannic de acum, în Vorarlberg și Tirol ca Alpe, în Elveția încă din Evul Mediu scurtat la Alp, în dialectul șvăbesc (schwäbische) ca Alb, în bavareză „șlefuit” către Alm, cu sensul „pășune montană". Rămășițele semnificației de „pășune" se găsesc încă în multe locuri (și nu se limitează la Alpi) în nume de câmpii, cum ar fi Alpe sau Aelpli. Ca nume transferat, Alpen apare în numele altor munți, ca de exemplu Alpii Apuan, Alpii Australieni, Alpii Japonezi, Alpii Noii Zeelande sau chiar Alpii Transilvaniei, cum zic unii Carpaților Meridionali. Iar zona montană de oriunde se numește „zonă alpină”, în multe limbi „alpin” având sensul de „montan”!
Pentru zona alpină există nume cu influențe celtice, germanice, romane (latine), slave (slovene, slovace, poloneze), dar indo-europene, numele fiind în final „germanizate”. Migrarea etniilor a dus la „migrări repetate indo-lingvistice”. E un fel de mixtum-compositum! De exemplu, celticul *kamok - „legume” (în latină Camox, în italiană Camoscio, în ladină ciamurc (dialect din Dolomiți), a dus la așezarea Ciamòz, germanul Gams – „piele de capră” a dus la (Alpen-)Gämse (Rupicapra rupicapra; Gams în slovenă). Pe aici prin munții Alpi (Alpen) întâlnim Alp sau Alm (alemanic Alp, în dialectele din Tirol Albe/ Alwe).
Relieful Austriei
Austria – imagine satelitară (SPOT, 2007)
Există și variante ale lui Alpen (v. șvăbescul și franconianul Alb, chiar Franken Alb). Există și Alpl, Älpele etc. ([Aibl sau áiwl] vorbite în dialecte L-Harakat bavarez Central și Aibel, Eibel scrise, la fel cum există numele italian Alpi și Alpii sloveni). Așa că mergeți la aer curat, spre „zonele alpine”! Și să nu uităm de Kalkalpen, Ostalpen, Norische Alpen, Südalpen.
Și tot pe acolo sunt și munții Karpaten (Carpați). Carpații (în germană Karpaten, fosta denumire Karpathen, în cehă, slovacă și poloneză Karpaty, în ucraineană Карпати [Karpaty], în română Carpați, în maghiară Kárpátok, în sârbă Карпати [Kárpáti]) sunt un lanț muntos din Europa Centrală, de Est și Europa de Sud-Est, cu o lungime de peste 1.300 km și o lățime de 100-350 km, deschis la arcul de vest, care, inclusiv cu toate ramurile sale - începe în perimetrul nordic al depresiunii Vienei și se termină la văile râurilor Morava, Nisava și Timok în centrul și estul Serbiei.
O altă schemă a munților Carpați
Este sistemul montan dominant în Europa Centrală. Cel mai înalt vârf al Carpatilor este în Tatra (cu Štít Gerlachovský, 2.655 metri, Slovacia), urmat de vârful Moldoveanu (2.544 m, cel mai înalt vârf din România), din Munții Făgăraș, în Carpații Meridionali (numiți de unii Alpii Transilvaniei). Pe aici au dominat ciobanii valahi cu brânza lor, așa cum am arătat.
Porțile de Fier, loc de despărțire a Carpaților
Originea numelui Carpaților este mereu în cercetare. Părerile includ indo-europeanul *KAR „laudă“ sau de la albanezul Carpe „stâncă“, de la indo-europeanul *(s)ker- „tăiat“ (a se vedea germanul Kerbe - „crestătură“ și „Kar“ de la latinul carpere, „smulgere”). Formele sunt interesante pentru Carpați ([Ptolemeu, secolul al II-lea d.Hr.] Ó Karpátes Oros, tó Karpafon Oros) în limba greacă, în latină (Carpates montes, Carpatae) și în texte latine medievale (montes Carpatî Alpes Bastarnicae [Tabula Peutingeriana]) menționată și era eponimă pentru poporul din Karpen în secolul al II-lea î.Hr. la est de Carpații Orientali (sau invers). Explicația că provine din cuvântul slav chrebet „coloana vertebrală, creastă de munte" este aiuristică! În perioada romană, Carpații, după sarmați, se numeau și Montes Sarmatici. Și nu trecem mai departe până ce nu explicăm cuvântul eponim, ~ă [At: DEX / Pl: ~i, ~e / E: fr éponyme] ...... 2 a Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. Sursa: MDA2 (2010). După Șăineanu, definiția este: „Carpați pl. (numiți astfel după tribul dac al Carpilor), lanț de munți cari străbat Cecoslovachia, Ungaria și România: ei încep la Porțile-de-Fier și se termină la muntele Piatra-Roșie din județul Suceava, pe o întindere de 700 km. pentru România. Lungimea lor totală dela munții Sudeți până la Porțile-de-Fier este de 1450 km. .... sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)”. Definiția trebuie amintită, dar trebuie actualizată....
Spun unii că în documentele oficiale ale Regatului Ungariei din secolele al XIII-lea și al XIV-lea, Carpații s-ar fi numit Thorchal, Tarczal sau Montes Nivium. Dar ăștia sunt cu capul în nori, divaghează! Că ei știu sigur că Terra Nivium (latină pentru „Terenul zăpezilor") este o regiune triunghiulară a lunii! În Almagestum novum, notabilul selenograf Giovanni Riccioli a denumit diverse zone din regiunile montane lunare. Cu toate acestea, spre deosebire de schema de numire a craterelor și a mării lunii, propunerile sale de nume pentru zonele lunii nu a intrat niciodată în uz.
Trecem la cuvântul pre-indo-european „Tauern” (munți). Cuvântul este pre-romanic și romanic, cu rădăcina „*taur” - „munte“, ulterior „trece". Așadar, pentru comerț „se treceau munții, inclusiv cu măgarii cărând samare! Și cuvântul, ca munte, de munte, este răspândit în toată Europa de sud-vest și în zona mediteraneană în Asia Mică.
Innergschlöss: fermă montană (alm) în partea de jos a văii, păduri montane, pajiști alpine și sus zăpezi în Hohe Tauern
Dar există în Austria, departe de zona de bază, un nume de vârf de munte pe Plansee in Reutte (Tauern, 1.841 m) și Untertauern la Kitzbühel (vârf, Obertauern în 1484), Taiern (nume de trecătoare peste Vomp la Schwaz), toate în Tirol, încă un nume la sud-est de Bad Ischl (Tauern, 1108 m) și chiar în Bavaria la Samerberg (Muntele Samer). Numele a ajuns în Bavaria și chiar în Slovenia! Dar oare nu prin slavi o fi ajuns pe aici? Mai trebuie analizat!
Că în limba comună slavă veche cuvântul turii înseamnă „umflarea solului, adică deal“ (printre alte semnificații). Aici există Ossiacher Tauern (în slovenă Osojske Ture, popular Türje, lanț de munți împăduriți în Carintia), cu multe tuneluri de mină vechi, unde zinc și alte minereuri exploatate cu secole în urmă, pădurile slovene Ture și Turia, dar și Türje prin Ungaria, ocupat pe vremuri de turci. Denumirea slovenă Pod Turjo există și acum (însemnând „sub munte“) pentru orașul Neuhaus an der Gail. Așa că în limba germană veche numele Tauern a intrat prin medierea slavă.
Neuhaus an der Gail (în slovenă Pod Turjo) cu Google Earth Pro
Cele mai multe nume de munți sunt relativ tinere și face dificilă interpretarea lor, dar noi nu ne lăsăm. Karl Finsterwalder, de la departamentul de germanistică al Universității din Innsbruck le număra printre cele mai greu de interpretat nume. Pe hărțile vechi, numele de munți sunt notate într-o măsură foarte limitată. Dar vom studia noi harta iosefină, că dispunem de toate foile, trimise de prietenul și colegul Georg!
Și așa mai întâlnim Kaser - „cabana“ (de la Casera sau casere în latină), Kulm, derivat din latinul culmen, adică deal (de mai multe ori în Carintia și în Stiria), Dobra (Tirolul de Est), Deber în slovenă sau daber „canion”, „chei”.
Și așa mai întâlnim Hochgolling (Salzburg/ Styria, Niedere Tauern), Golling fiind de origine slavă (golьnikъ), adică în slovenă „gol, fără vegetație” (chel), Kahlenberg Galzig (Tirol, Alpii Lechtal, și în Viena, cu pădurea vieneză), de la romani „munte arid”.
Așa că, dacă ne străduim, lăsând politica departe, pot fi descoperite multe criterii de atribuire a numelor, după formă (rotund, ascuțit, cu pantă lină sau „dulce”), după fenomenele naturale, cum ar fi vremea, după floră și faună, după vecinătate, cu denumiri culturale, de turism sau comerciale, după proprietari, cu nume mitice sau religioase (hagionime – nume de sfinți), bazate pe tradiții ale populației indigene, cu denumiri artificiale date de geografi etc.
Piste de schi la Pfaffenbichl
Ca atare, nu uitați sufixele sau cuvintele: Bichl (Buehel, „dealuri”) din Hirschbichl (Austria Inferioară), Pfaffenbichl (Tirol); Kofel „cavitate în stâncă“ (de la latinul *cubulum „peșteră“), în Spitzkofel (Tirol, Dolomiți), Torkofel (Carintia, Alpii Gailtal); kogel „vârf rotunjit“ (de la latinul „capota“), în Feuerkogel (Höllengebirge), Ox Kogel (Styria) Kogenalpen; Spitz – „ascuțit”, în Hochspitz (Tirol, Alpii Carnic), Granatspitz, Zugspitze; Kar (de la vasul de făcut brânză Kaschkar sau Käsekar; poate Karpaten nu vine de la el sau vasul valah a luat numele de la Carpați? Mai săpăm!); Gupf, „cap de munte, vârf, vârf rotunjit”, dar corespunzător e Vrh din slavă, ca slovenul „deal“, ca în Matschacher Gupf (Karawanken, în slovenă Mačenski vrh), Rottensteiner Gupf; Fluh(s), „pantă stâncoasă, perete de stâncă” (e moștenit cuvântul alemannic fluoh, „ridicat”), ca în Mittagsfluh, Weißenfluh (în munții Bregenzerwald); Schrof(e), „Stâncă roșie, rocă accidentată", ca în Schrofenpass (Allgäu Alps, Tirol), Schroff (Austria Inferioară).
Există și alte transferuri de cuvinte, cum ar fi: Kopf (cap), ca în Seekopf „Vârf, deasupra lacului“, capul lacului; Ruck „retur” sau „înapoi”, ca în Bosruck, Poßruck, Hunsruck, Hausruckkreis; horn, (Hörndl „vârf de munte, bot de munte”, ca în Ferlacher Horn; joch, „șa”, „jug”, Jöchl(e), 'Bergjoch, „trecătoare”; Comb/ Kamp (de fapt, Kamm, „creastă "; Schober, „șiră” etc. Și fiindcă ne plac mai mult munții, pentru semeția lor, de câmpii și de dealuri nu mai scriem nimic!
Alpinist
Să fiți iubiți, alpiniști! Că doar unii și nu toți au aceptat substantivul „alpinist” și adjectivul „alpin”, ambele, numai unul din ele sau niciunul (aici cu „și” ăntre ele, în germană „Bergsteiger und Alpinist”, în croată „planinar i alpinist”, în daneză „bjergbestiger og alpinist”, în engleză „mountaineer and alpinist”, în estonă „mägironija ja alpinist”, în frizonă „mountaineer en alpinist”, în galeză „mynyddydd a alpiniaid”, în greacă „ορειβάτης και αλπινιστής – oreivátis kai alpinistís”, în gruzină „მთაზე და ალპინისტი - mtaze da alp’inist’i”, în maghiară „hegymászó <– cățărător pe munte> és hegymászó”, în portugheză „montanhista <- montaniard> e alpinista”, în sârbă „планинара и алпиниста - planinara i alpinista”, în slovacă horolezec a horolezci”, în slovenă „planinec in alpinist”, în spaniolă „montañero <- montaniard> y alpinista”, în suedeză „bergsklättrare och alpinist”, în turcă „dağcı ve dağcı”; doar în în franceză e „alpiniste et alpiniste”, în letonă „alpīnists un alpīnists”, în italiană „alpinista e alpinista”, în galiciană „alpinista e alpinista”, în cazahă „альпинист және альпинист – alpïnïst jäne alpïnïst”, în lituaniană „alpinistas ir alpinistas”, în poloneză „alpinista i alpinista”, în rusă „альпинист и альпинист - al'pinist i al'pinist”, în ucraineană альпініст і альпініст - alʹpinist i alʹpinist)! Interesant[ dezvoltare a limbilor indo-europene!
Și iubitorilor de istorie militară și de Alpi le recomand cartea recent citită de mine (mul’umesc, Georg) „Feuerbereit: Kriegstagebuch aus den Karnischen Alpen 1915-1917” (Gata pentru foc: Jurnalul de război din Alpii Carnic 1915-1917) Taschenbuch – 2014 von Museum 1915-18 Kötschach-Mauthen (Herausgeber - editor), Josef Mörwald (Autor).
Pe drum spre frontul din Galicia, regimentul de artilerie de munte din Austria Superioară comandat de Josef Mörwald primește ordinul de a se retrage. Artileria din care făcea parte era acum necesară în Carintia. Când Italia a declarat război Austriei în 1915, Alpii și, astfel, granița din Carintia au devenit o zonă de război. Regimentul lui Mörwald este în poziție în Alpii Carnic, lângă Plöckenpasses - și intră în luptele crâncene pentru Cellon și Small Pal.
Plöcken Pass cu Google Earth Pro
Mörwald, născut în 1894, este un participant și observator atent al războiului montan. De la început își notează experiența, imaginile vizuale și gândurile sale într-un jurnal. Însemnările se referă nu doar la duelurile de artilerie, ci și la atacurile reciproce în războiul în care a fost și rănit. El arată în mod dramatic ce eforturi și restricții au fost necesare pentru a putea duce războiul în munții înalți cu pericole alpine prezente peste tot.
Dar colonelul notează și momente de așteptare și plictiseală. Descrie și peisajul alpin. Jurnalul lui Mörwald este un document important, oferind o perspectivă autentică și neclară asupra vieții cotidiene și a războiului montan.
Este publicată prima dată ca o carte, cu numeroase fotografii și o introducere în istoria pasului Plöcken și a comunităților aflate la poalele Alpilor Carnic în anii primului război mondial.
Și ar fi păcat dacă nu am scrie de vânătorii de munte austrieci de acum, Jägerverband. De exemplu, batalionul 19 - Jägerbataillon 19 (JgB 19) este o unitate de vânători de munte (Jägerverband) a forțelor armate austriece (österreichischen Bundesheeres). Batalionul (bataillon) este dislocat în cazarma Montecuccoli (Montecuccoli-Kaserne) din Güssing ( (în maghiară Németújvár – „nemet új vár- - noul castel nemțesc, în croată Novigrad – orașul nou)), Burgenland.
Regiunea cu orașul Güssing, din apropierea Ungariei (maplandia.com)
Güssing, cazarma vânătorilor de munte și castelul
Güssing este important pentru Transilvania. Aici s-a născut Ignațiu Batthyány (1741-1798), episcop al Transilvaniei între 1781-1798, întemeietorul Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, cea în care ofițerii nu aveau voie să intre în uniformă, datorită „buzunarelor mari” în care puteau ascunde o carte! Numele cazărmii este cel al feldmareșalului (field marshal) Raimondo Montecuccoli (1609-1680), care a condus armata austriacă la victorie timp de o jumătate de secol împotriva casei de Habsburg. În cursul reformei armatei federale din 2016 (Bundesheerreform 2016) batalionul a fost plasat sub comanda forțelor de comando rapide (Kommando Schnelle Einsätze).
Dar noi, românii, tot cu mulți munți pe aici, nu puteam rămâne pasivi în 1916. Așa că, militar fiind, „în uniformă pentru totdeauna”, indiferent de regimul politic, nu pot să nu scriu despre cei pe care i-am admirat mereu, „vânătorii de munte” români (în engleză Mountain Huntsmen, în franceză Chasseurs Alpins, în germană Gebirgsjäger, în italiană Alpini, în poloneză Podhale rifles), trupe terestre de elită ale României, apreciate chiar și de foștii noștri inamici. Au fost create ca un corp de armată independent în 1916, în timpul primului război mondial și care a devenit operațional în 1917 sub denumirea Corpul de Munte. La 3 decembrie 1916, vânătorii de munte și-au început marșul pe jos spre garnizoana Târgu Neamt, au parcurs aproape 500 de km. Și au ajuns la destinație la 3 ianuarie 1917. Botezul focului pentru vânătorii de munte a venit în urma luptelor de la Cireşoaia si Coşna (11 august 1917).
Tunuri de munte din primul război mondial și din peroada interbelică, la Muzeul Militar Central din București
Vânătorii de munte români au văzut acțiuni în cel de-al doilea război mondial pe frontul estic în unele dintre cele mai dure bătălii - inclusiv în asediile din Sevastopol și Stalingrad - unde succesele le-au întărit reputația. Toți comandanții de la nivel de brigadă au primit ordinul de Cavaler al Crucii de Fier, generalul Mihail Lascăr fiind primul străin care a primit Crucea de Fier cu frunze de stejar la 22 noiembrie 1942 (vezi Lista străinilor purtători ai Crucii Cavalerilor – Crucii de Fier).
După 23 august 1944, au luptat de partea aliaților, în special în Munții Tatra, nu departe de Austria. Al Doilea Război Mondial a curmat viaţa a 74.208 vânători de munte, ale căror morminte se găsesc presărate pe tot drumul de luptă, din nordul României, în Bucovina, Basarabia, Ucraina, Crimeea, Caucaz, Moldova, Transilvania, Ungaria si Cehoslovacia.
După încheierea războiului, una dintre primele măsuri de răzbunare luate de sovietici în România ocupată era să desființeze trupele de vânători de munte. La scurt timp după ce trupele de ocupație sovietice au părăsit România în 1958, trupele de vânători de munte au fost recreate.
În prezent există două brigăzi operaționale, una subordonată Diviziei 1 Infanterie (Brigada 2 a Trupelor de Munte „Sarmizegetusa"), iar alta subordonată Diviziei 4 Infanterie (Brigada 61 V.M. „General Virgil Bădulescu").
Exercițiu demonstrativ al Batalionului 22 VM „Cireșoaia”
Să fiți iubiți!
Constantin NIŢU
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
-->
Comentarii