Călătorii geodezice – Germania, istoria Germaniei (IV-10)
Istoria Germaniei 10
Realități și nedumeriri
Moto 1: „Românii nu sunt o naţiune, ci o profesie”. Cancelarul imperial Otto von Bismarck, când îl prevenise pe prințul locotenent prusac Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, care pierduse un micuț ducat, numit Sigmaringen, de câțiva kilometri pătrați, viitor rege al României, Carol I.
Moto 2 (la moartea exregelui Mihai I):
„Istoria, se ştie,
Se poate repeta,
Dar cei ce o vor scrie
Vor scrie altceva.”
epigramă de Corneliu Berbente din Constelaţii diamantine, Anul IV, nr. 7 (2013)
Germania unificată din anul 1990
Așadar, hălăduisem într-o lume mirifică, în cele două Germanii! Dar totul are un sfârșit! Estgermanii, cu revoluția lor pașnică (de fapt inițiată de Gorbaciov), au provocat nu numai prăbușirea dictaturii, dar după deschiderea graniței au schimbat sloganul în luni de demonstrații, din „Noi suntem poporul!“, în „Suntem un singur popor!“, cu accent și poziții clare pentru o Germanie reunificată.
Reichstag-ul, simbol al unității germane și al „Republicii cu capitala la Berlin“
În primele alegeri pentru Bundestag din decembrie 1990 și apoi din 1994, a fost confirmată coaliția creștin-liberală sub cancelarul Helmut Kohl, zice-se de dreapta, care a participat la procesul de unificare. Cu o majoritate mică (338 la 320 de voturi) s-a decis de către Bundestag la 20 iunie 1991 să se renunțe la sediul guvernului și al parlamentului la Bonn și să se stabilească sediul la Berlin.
Din 1999, Bundestag-ul german are sediul în clădirea renovată a Reichstag-ului din Berlin. Din septembrie 1999, și guvernul federal s-a stabilit în cele din urmă la Berlin.
Pe plan intern, ca prioritate absolută, anii 1990 au fost de reconstrucție a estului. În fosta Germanie de Est, infrastructura de transport a fost extinsă și s-a făcut renovarea modernă a clădirilor și a instalațiilor industriale, în cazul în care nu au fost demolate ca pe la noi (la noi s-au distrus și s-au dat la fier vechi, Bercea să trăiască și prietenii săi prezidențiali!). Cooperativele agricole de producție au rămas, precum cea din România, de la Curtici, nu s-a distrus ca toate celelalte de pe la noi. Conversia către structurile economiei de piață a fost realizată cu viteză mare.
Germania reunificată este un stat suveran, dominant economic în Europa. Trupele celor patru puteri au fost reduse în cea mai mare parte, unitățile armatei sovietice au fost retrase, iar unitățile militare rămase ale aliaților occidentali au competențe clare în cadrul NATO.
Ivan a plecat, John și Jean au rămas!
Germania are rol important în Europa și prin semnarea Tratatului de la Maastricht din 1992, prin care Comunitatea Europeană (CE), a devenit Uniunea Europeană (UE), din care, din 2007, face parte și România. Acordul a deschis calea pentru introducerea unei monede europene comune, euro, pentru țările din „balul” Schengen, la care România nu dansează, că nu e invitată (la dans).
Zona Schengen (albastru închis)
După reunificare, Bundeswehr-ul a participat pentru prima dată cu trupe în străinătate, adică după atacurile teroriste din SUA din 11 septembrie 2001, doar în războiul din Afganistan. Guvernul Schröder/ Fischer respinsese anterior o participare la războiul din Irak și bine a făcut. Că noi, chiar dacă am participat, nu am fost „chemați” la reconstrucția economică a Irakului! Ba i-am mai iertat și de datorii! Germania a cerut în ultimii ani și un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU, cerere justificată de rolul internațional în creștere și responsabilitatea Germaniei.
Gerhard Schröder , fost cancelar german cu o coaliție roșu-verde
La alegerile federale din 1998, coaliția CDU/CSU-FDP a fost înlocuită de coaliție roșu-verde (socialiști și ecologiști). Noul guvern al cancelarului Gerhard Schröder face o serie de reforme controversate.
Cancelarul german Angela Merkel și José Manuel Barroso („prietenul” lui Ponta) la Berlin în 2007 pentru a marca a 50-a aniversare a Tratatelor de la Roma
Și cătinel, cătinel, după alegerile din 2005, deveni cancelar, pentru prima dată o femeie din Germania de Est, Angela Merkel, cabinetul Schroeder II fiind urmat de o mare coaliție (primul cabinet Merkel).
În 2009, se formează o mare coaliție negru-galben a UCD și FDP . Merkel își menține poziția de cancelar. La alegerile federale din 2013, FDP a ratat un loc în Bundestag, a venit din nou la o mare coaliție sub Merkel cancelar.
Dacă Hitler a omorât evreii, Merkel îi salvează pe inamicii lor permanenți, arabii! La 31 decembrie 2015, sunt recunoscuți 211.052 refugiați, iar 447.336 solicitanți de azil, în principal din Orientul Mijlociu și Africa, au primit drept de ședere în Germania. În 2015 au făcut cereri de azil în Germania 476.649 persoane. Aceasta a însemnat o creștere de 135,0% față de 2014 și a fost cel mai ridicat nivel anual de la Oficiul Federal.
Ahmed și ai lui, noii ocupanți ai Germaniei
Și atunci doamna luptă să ne impună și nouă să primim refugiați, adică să „exportăm” în vest români calificați și să „importăm” refugiați arabi! O fi Angela Merkel pentru politica acordului frontierelor deschise, dar Germania ne-a vândut echipamente prin EADS pentru securitatea frontierelor. D.N.A. nu extinde cercetarea fărădelegilor de corupție la firmele germane.... Primește domnița și critici dure chiar de la conaționalii săi, dar e realeasă! Criza refugiaților este văzută de unii politicieni și de unele organizații ca cea mai mare provocare din țară de la reunificare. Să excluzi tu un om ultracalificat, expert în cartografie, doctor în științe, pe motivul că a fost în armata RDG și să admiți în locul lui pe Ahmed, e peste puterile mele de înțelegere!
Înțelegerea sovieto-germană din 1990 pentru dezmembrarea unor state din centrul și estul Europei
Cu Germania trebuie să fim atenți ca și cu Rusia, că una e pe față și alta e în spatele ușilor închise! Că ei se înțeleg. Tehnica germană și materiile prime ruse stăpânesc ușor Europa! Ne cam amintim cum ne-au amputat teritoriul țării Ribentrop și Molotov, recte Hitler și Stalin. Că și acum se vorbește de o datorie a Germaniei, din timpul războiului, de câteva miliarde de mărci, neonorată nici acum, de care Isărescu tace mâlc! Procesul de extindere a UE a modificat proiectele germano-ruse privitoare la centrul şi estul Europei. Noile proiecte apărute au fost elaborate pornindu-se de la premisa unificării europene şi a extinderii sale către estul bogat în resurse de energie, materii prime şi pieţe de desfacere care să alimenteze uriaşa economie europeană. Că noi credeam că ni se făcea un bine să fim în UE. Ne-am vândut ieftin! Adrian Năstase știe cum și ce dădurăm...
În ianuarie 1994, în revista britanică Intelligence Digest, care se distribuie pe bază de abonament, fiind căutată de cititorii din mediile serviciilor speciale deoarece cuprinde numeroase informaţii confidenţiale (S.I., șeful lui B.T., cu care, chipurile, acum se ceartă, cu fostul sediu în Belgia, știe despre ce e vorba), a fost publicat un articol semnat de redactorul şef, Joseph de Courey.
Materialul se referă la un acord secret încheiat în septembrie 1990 între Uniunea Sovietică şi Germania, în urma unor tratative purtate la Geneva. Cele două părţi au abordat problemele sferelor de influenţă în centrul şi estul Europei. Redactorul şef al revistei scria că veridicitatea informaţiilor i-a fost confirmată şi dintr-o altă sursă, neaşteptată, care a dat gir informaţiilor iniţiale.
Astfel, în septembrie 1990, la Geneva, germanii şi sovieticii au căzut de acord asupra următoarelor:
Uniunea Sovietică nu se va opune dezmembrării Cehoslovaciei. Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a Germaniei, cu scopul posibil de încorporare politică a Cehiei în următorii 12-15 ani în Germania. Germania va compensa Rusia pentru daunele economice suferite prin pierderea influenţei în Europa de Est.
Ungariei i se va permite urmărirea scopului ei de a-şi recâştiga teritoriile pierdute după primul război mondial prin Tratatul de la Trianon, în faţa României, Ucrainei, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei. Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei, pentru a o face mai atractivă decât vecinii ei.
Uniunea Sovietică nu va ridica obiecţii la divizarea Iugoslaviei şi va accepta intrarea Croaţiei şi Sloveniei în sfera de interese economică germană. Uniunea Sovietică era rugată să accepte unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, dacă naţionaliştii ucraineni ar desfăşura activităţi „distructive”.
În afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angaja să „nu fie activă” în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le considere parte a sferei de influenţă economică a Germaniei.
Prăbuşirea lui Mihail Gorbaciov şi a Uniunii Sovietice, urmată de schimbarea modului de promovare a propriilor interese de către Federaţia Rusă, a grăbit procesul de extindere a Uniunii Europene şi a modificat proiectele germano-ruse privitoare la centrul şi estul Europei. Noile proiecte apărute au fost elaborate pornindu-se de la premisa unificării europene şi a extinderii sale către estul bogat în resurse de energie, materii prime şi pieţe de desfacere care să alimenteze uriaşa economie europeană, mai ales pe cea a Germaniei.
Uniunea Europeană în dinamică, precum orice sistem
Înţelegerile germano-sovietice din anul 1990, chiar dacă au fost trecute în conservare, se aseamănă izbitor cu Pactul Ribbentrop-Molotov. Deosebirea este doar de imagine. Clasa politică internaţională şi mass-media au condamnat în mod repetat şi vehement Pactul Ribbentrop-Molotov, ca şi dezmembrările Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei, din anii 1939-1941. În schimb, înţelegerile din 1990, dezmembrarea Cehoslovaciei şi a Iugoslaviei, ca şi încercările evidente de acelaşi fel din România, începute cu înțelegerea de la Budapesta din 1989, semnată și de exregele Mihai, continuate cu anunțul repetat în massmedia cu 60.000 de morți în revoluția din 1989, apoi cu evenimentele de la Târgu Mureș din martie 1990, nu au fost combătute, ci, din contră, sunt privite pozitiv şi încurajate de forţe nevăzute. Proiectele şi acţiunile politice sunt mult asemănătoare, pe alocuri identice, dar poziţia comunităţii internaţionale faţă de ele este nu numai diferită, ci uneori opusă.
Acest lucru ne face să constatăm identitatea dintre politicile duse de Hitler şi Stalin în anii 1939-1940, şi cele promovate în anii 1989-1990, de Kohl şi Gorbaciov, conducătorii regimurilor „democratice” din Germania şi Uniunea Sovietică. Pentru unii, aceste concluzii par dureroase.
Gorbaciov și Kohl
poate vă întrebați cine e Gorbaciov. Este groparul comunismului, groparul lagărului esteuropean și groparul Uniunii Sovietice. Se știe că toate revoluţiile sunt fixate prin lovituri de stat, dar nu toate loviturile de stat vin la capătul unei revoluţii. Cu un exemplu drag nouă, Gorbaciov l-a doborât pe Ceauşescu, urzind un complot frăţesc, urmat de o lovitură de stat tovărăşească. Dar nu pe coama unei revoluţii.
revenind la concluziile dureroase referitoare la democrație, este doar o percepţie datorată imensei manipulări a opiniei publice de pretutindeni, preocupare care înghite energii colosale şi reprezintă a doua mare cheltuială de resurse, după cursa înarmărilor. Când lumea va înţelege aceste realităţi, regimul politic „democratic” se va putea reforma şi, eventual, îşi va putea prelungi existenţa. După deceniile care au trecut de la înţelegerile germano-ruse, e timpul să examinăm cu seninătate aceste concluzii.
Oare Merkel și Putin țin seama de noi?
Orban ne pune o pilă la Putin?
Pe ai noștri conducători îi vedeți cumva activi în Europa sau în lume? Sunt băgați în seamă doar când trebuie să cumpere oarece armament! Ce s-a realizat din aceste înțelegeri puteți trage concluziile singuri. Probabil aceste înțelegeri se corectează mereu. Germania colaborează bine cu Rusia. Merkel merge la Moscova fără griji invitată de Putin. Între timp Putin a luat Crimeea, germanii au protestat, apoi au pus batista pe țambal. Un fost cancelar german face parte din conducerea companiei ruse Gazprom. Putin a vizitat Budapesta și rușii plătesc construirea în Ungaria a unei centrale nuclearo-electrice. Pas de mai înțelege ceva! Noi îi dăm cu Shaideh, cu capra prezidențială, cu legile justiției, dr pierzând Belina, cu triplarea salariilor parlamentarilor, cu umilirea militarilor români și cu adunări „instantanee” bine organizate și cu #rezist!
Planul secret al Germaniei si Frantei, demascat de televiziunea poloneză: Berlinul și Parisul vor un superstat federal european, fără drepturi pentru statele membre!
Cancelarul Angela Merkel
Merkel și Macron nu sunt primii care vor un stat european unic. Din cele studiate de noi, asemenea gânduri au avut împărații marilor imperii pe care „lumea nu putea să-i mai încapă”, mai recent le-au mai avut Napoleon, Taleyrand, Bismarck și mai ales Hitler și Stalin. Documentul care a fost publicat în toamna târzie a anului 2017 pe portalul de știri polonez TVP Info are 9 pagini și este semnat de către miniștrii de externe ai Germaniei și ai Franței.
Principalele propuneri din document sunt următoarele:
- Statele membre nu vor mai avea dreptul să mai posede armată proprie și servicii speciale proprii.
- Unificarea completă a sistemului juridic penal, civil și al sistemului de impozitare. Statele membre nu vor mai avea dreptul să-și impună pe plan național propriul sistem de taxare și de impozitare și nu vor mai avea dreptul să aibe propriul lor cod penal și propriul cod civil.
- Statele membre nu vor mai avea dreptul să aibe propria lor monedă și propria lor Bancă Centrală.
- Statele membre nu vor mai avea dreptul să aibe propriul lor sistem de acordare a vizelor pentru cetățenii non-europeni. Sistemul de vize va fi legiferat doar de Bruxelles. Vizele vor fi acordate direct de la Bruxelles pe baza unei legislații unice.
- Super-Statul Federal va avea o politică externă unică. Ministerele de externe și organizațiile pentru cooperarea internațională de la nivelul fiecărui stat vor fi desființate.
- Limitarea rolului NATO în Europa. Crearea unei Armate Europene și a unor Servicii Speciale Centralizate Europene. Serviciile Secrete și Armatele Statelor actuale vor fi desființate. Ele vor deveni secții sau părți ale Armatei și ale Serviciilor Secrete Federale Europene.
Actualele state membre vor pierde așadar controlul asupra propriilor frontiere. Ele vor pierde și controlul asupra procedurilor de admisie și de relocare a refugiaților pe propriile lor teritorii. Și când mă gândesc iar că Hitler a omorât evreii, iar Merkel primește arabii.....
Practic dorința explicită a germanilor care i-au luat la remorcă și pe francezi, că Macron se înțelege cu doamnele în vârstă, este să apară un suprastat European în loc de Uniunea Europeană. Acesta a fost ultimatumul prezentat de germani la mitingul din Praga unde a fost prezentat țărilor de la Visegrad de către ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier.
Dacă un astfel de document va fi aplicat şi va intra în vigoare, în locul Uniunii Europene vom avea doar o singură suprațară europeană, care va ființa în funcție de dorința celor mai puternici actori care controlează astăzi Uniunea Europeană.
Actualele state membre nu vor mai avea dreptul să aibe propria armată (degeaba luăm noi rachete Patriot), propriile servicii secrete, propriul Cod Penal, propriul Sistem de Impozitare, nu vor mai avea dreptul nici să aibe și să impună propriile lor taxe și impozite. Cred că românii vor fi doar militari pe bază de contract și subofițeri!
Ele nu vor mai avea dreptul să aibe monedă proprie, nu vor mai avea dreptul să aibe o BANCĂ CENTRALĂ, deci nu vor mai fi capabile să-și apere propriile lor interese financiare, politice și militare ca state-națiune (de parcă am avea cu Isărescu, consiliat de Vasilescu). În plus, actualele state membre vor pierde controlul asupra propriilor frontiere. Ele vor pierde și controlul asupra procedurilor de admisie și de relocare a refugiaților pe propriile lor teritorii. Berlinul vrea să introducă un sistem de vize uniform, sistem fixat de la Bruxelles și propune ca politica externă să fie condusă doar de către Bruxelles.
Documentul mai vrea să limiteze rolul NATO pe continentul European. Păi atunci cine naiba mai bombardează Serbia? Să își piardă SUA avantajele asupra Europei? Să piardă accesul la Marea Neagră, cu nave invitate de România? Să își piardă România rolul de principal aliat al SUA în flancul ăsta de est? Să scadă numărul de arme americane cumpărate de România în ăia 2 % din PIB? Mari dileme! Dar care o fi poziția Germaniei față de România?
Un raport nazist secret referitor la România sau trădarea aliaților
Pentru a înțelege poziția de acum a Germaniei, să mergem puțin în istorie în anii 1940 și 1941. Puterile Axei au fost națiunile care au luptat contra Aliaților în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cele trei puteri principale ale Axei au fost Germania Nazistă, Italia Fascistă și Japonia imperialistă, care se numeau ,,Axa Roma-Berlin-Tokyo”. Pe lângă Germania, Italia și Japonia mai erau: România, Ungaria și Finlanda. Să vedem situația din acei ani.
Puterile Axei în 1940 (albastru deschis)
Când a izbucnit războiul în Europa în 1939, România a fost probritanică și aliata polonezilor. După invazia Poloniei de către Germania Nazistă și Uniunea Sovietică, și cuceririle germane din Franța și Țările de Jos, România a constatat ea însăși poziția din ce în ce mai izolată în care se afla. Elementele progermane și profasciste au început să crească. Partidele istorice, pe care le tot laudă unii și au încercat să le suexciteze după îngrămădeala și lovitura de stat din decembrie 1989, se dovediseră impotente în politica externă.
Pactul sovieto-german din 1940 (Ribbentrop-Molotov) conținea într-o anexă secretă cedarea Uniunii Sovietice a unor părți din nordul și estul României. La 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică a anexat Basarabia și a ocupat și nordul Bucovinei și Ținutul Herța. La 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, Germania a forțat România să cedeze Ungariei Transilvania de nord. Dobrogea de Sud a fost cedată Bulgariei în septembrie 1940. Într-un efort de a potoli setea elementelor fasciste și de a obține protecția Germaniei, la 6 septembrie 1940 regele Carol al II-lea l-a numit prim-ministru pe generalul Ion Antonescu.
România amputată în 1940
Două zile mai târziu,pe 8 septembrie 1940, Antonescu l-a silit pe rege să abdice și să transmită prerogativele regale fiului său, Mihai, după care el însuși s-a declarat Conducător al statului. Sub domnia Regelui Mihai și a guvernului militar al lui Antonescu, România a semnat Pactul Tripartit pe 23 noiembrie 1940 (după venirea la putere a Gărzii de Fier). Trupele germane au intrat în țară în 1941 și au folosit teritoriul românesc ca platformă pentru invazia Iugoslaviei și a Uniunii Sovietice. România a fost un important furnizor de resurse pentru Germania nazistă, în special petrol și cereale.
România s-a alăturat invaziei germane a Uniunii Sovietice la 22 iunie 1941. Aproape 800.000 de soldați români au luptat pe frontul de Est. Zonele anexate de către sovietici au fost ulterior recuperate de către România, împreună cu noua formațiune Transnistreană.
Dar oare ce gândeau germanii despre România aliată? Ne lămurim dacă citim traducerea unui raport german, care poartă data de 4 noiembrie 1940, cu 19 zile înainte de semnarea Pactului Tripartit. Autorul acestui text stabileşte strategia de acţiune a Germaniei naziste în România, la două luni de la alungarea regelui Carol al II lea şi la puţină vreme de la sosirea misiunii militare germane. Documentul se găseşte la Arhivele Naţionale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258 cadrul 1405523. Raportul a fost recuperat din arhivele naziste de armata americană, însă din păcate nu a fost înregistrată provenienţa lui. După ton, vocabular şi atitudine pare să fie elaborat de un membru al NSDAP. Diplomaţii şi economiştii celui de-al treilea Reich rareori se exprimau atât de direct în rapoartele scrise.
Dincolo de originile acestui raport şi identitatea autorului său este şocantă viziunea asupra trecutului şi viitorului României. În ziua de azi găsim destui români care susţin idei asemănătoare cu cele din acest raport. Aș aminti pe clujeanul Gherman, pe procuroarea comunistă Macovei, pe Gushet, cea care era cât pe-aci să fie ministru al justiției în guvernul („meu”) Cioloș și pe alții! Pe de altă parte acest document scoate la lumină adevărata părere a naziştilor faţă de legionari. Cât despre viitorul rezervat României lucrurile sunt spuse limpede: o colonie furnizoare de materii prime şi forţă de muncă. Noi redăm raportul, concluziile le trageți singuri. Comentariile noastre le punem între paranteze, cu indicarea „n.a.”.
Raport german din 4 noiembrie 1940
România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. (n.a.: de ce imperiu o fi vorba, de cel austro-ungar, desființat în 1918? Parcă ar fi spusele lui Gherman!)
De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente". (n.a,: V-ați prins de ce este criticat orice teleormănean? Drept e că uneori sunt și motive – Belina! Vă amintiți că Ponta, prietenul lui Erdogan, acuza SRI că e împotriva autostrăzii București-Brașov?)
„Naţiunea română" nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei (n.a.: Așadar, nu existam ca națiune atunci!?). Până în secolul al XIX-lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie (n.a.: Vedeți vreo legătură cu ideile maghiare?), ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea. (n.a.: Acum vedeți de ce ni l-au luat pe Cuza și ni i-au exportat ei pe Hohenzolerni, care cu 11 ani înainte își pierduseră domnia în „lăndulețul” lor de câțiva kilometri patrați?)
Micul stătuleț Hohenzollern-Sinmaringen, din cele peste 300, intrat în statul prusac în 1857, dinastia rămânând „fără funcție” (vedeți de ce a venit Karl în România în 1866?)
Și de la un stătuleț de câțiva kilometri patrați, prințului Karl i s-au oferit Principatele Unite Moldova și Muntenia!
Ia să vedeți aici mai bine micul „land(uleț)” Sigmaringen, de câțiva kilometri patrați (stânga) și o imagine cu aplicația Google Earth Pro, cu coordonate geografice (elementul comun cu Principatele Unite este Dunărea)
Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele al XIX-lea şi al XX-lea s-a reușit prin apariţia sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei (n.a.: Vă place cuvântul primitivi? Adică strămoșii noștri! V-ați prins? După ei, în 1918 românii erau în minoritate pe aici, inclusiv în Transilvania!). De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare (n.a.: Vedeți de ce ar fi trebuit să apară atunci un D.N.A., care anchetează doar români? Noroc că EADS nu exista atunci și nici Volgswagen-urile cu emisiile măsluite!); fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune (n.a.: Așadar, se neagă însăși unirea din 1859, că nu eram un popor, dar ei acceptă că Imperiul German a apărut în 1871! Dacă citiți prima mea postare referitoare la toponimia germană vă lămuriți și mai mult din ce amalgam e format aist popor german 1curat”!). Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu. (n.a. Primitivi? Transilvania doar? Ghermane, Ghermane, citiși și tu... Noroc că amintești și de doi iobagi transilvani bogați!)
Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă. Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier deoarece clasa conducătoare străină orientată doar spre câştig a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă. (n.a.: Care revoluție, fraților? Aia de după ce ați dat Basarabia rușilor și Ardealul de Nord ungurilor? Și austriecii nu luară nimic de pe aici? sau revoluția aia din 1989 care de fapt a fost un complot gorbaciovist frăţesc, urmat de o lovitură de stat tovărăşească iliescienisto-petreromanisto-măgurenistă!)
Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României (n.a.: Că era tot ca voi, cu pistolu la brâu!). Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor.
În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. (n.a.: De ce ne-ați exportat Hohenzolernii de care nu mai aveați nevoie și l-ați ținut pe terenuri germane pe bravul Cuza? Atunci de ce ați trimis trupe speciale în 1989 prin Ardeal? Că aveam un conducător român get-beget! Și aveam și o clasă de politicieni care țineau cu România!)
Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi (n.a.: Ptiu, drace, militarizare, pistol la brâu?) au fost înlăturaţi şi „poporul" nu s-a mişcat (n.a.: Ăștia pun poporul între ghilimele...). Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. (n.a.: Cum a fost lovitură de stat dacă l-a chemat Carol al II-lea, că Antonescu avea domiciliu forțat la Bistrița!?)
Şi chiar şi aşa Antonescu nu ar fi reuşit nimic dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile. Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe. Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. (n.a.: De asta ne-ați amputat teritoriul? Care mai laudă politica externă din anii 1938-1945?)
Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forţe proprii care să îi fie alături. Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali
aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. (n.a.: Noi am zice și a monarhiei, dovedită la 23 august 1944. În 1989 ce o fi fost? Stănculescu nu a predat la cheie armata găștii iliesciano-petreromanisto-măgurene?)
De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii. (n.a.: V-ați prins de ce ne consideră Merkel, cu sprijinul unor „români” ca Macovei, Preda ș.a., ca națiune europeană de mâna a doua? De ce trebuie să fie mereu aici trupe străine? Armata română ce păzește? Pe unde luptă? Pe cine apără?)
Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale.
Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. (n.a.: Așadar, colonie, exportatoare de grâu și petrol! Și în 1989 românii zic că tocmai de aia s-au revoltat, că răbdau de foame...)
Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor fi asigurate
lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. (n.a.: Să vadă ei recoltele de acum de pe la Curtici!)
De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat din 1939 dintre România și Germania a indicat numeroase căi prin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut.
Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi
folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de
învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare asupra căruia să se
facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai
întâi analizată în mod corect.
Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel. Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. (n.a.: Și „Îngrămădeala” din decembrie 1989 pentru ce se făcu?)
Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare (n.a.: și azi se luptă împotriva bisericii naționale!). Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mari armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. (n.a.: Multinaționalele ce sunt? Câți români conduc la vârf? Unde merge profitul?)
Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România. În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. (n.a.: De „poporul german” din România ne vom ocupa separat!)
Poporul german din România a devenit de puţină vreme
o corporaţie de drept public. Ei se poate alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate prin munca saşilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. (n.a.: Păi s-au și alăturat, și fasciști unii, au fost judecați, expropriați, dar au primit și casele înapoi.)
De asemenea grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor. (n.a.: Exact ca astăzi, când este folosit unul venit în București! V-ați prins unde era rezerva de cadre?)
Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale.
Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.
Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabile de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.
V-ați lămurit? Asta fu traducerea! Conținutul documentului a fost postat deja pe web, s-a publicat în presa scrisă pe hârtie și în cea de pe web. Numeroasele comentarii au subliniat sfidarea românilor de către vestici. Și să ne aducem aminte ce scria prin 1918-1919 generalul francez Berthelot despre „colonia” România, de care am scris în postarea despre armata franceză. Pentru cei care nu citiți unde v-am indicat, scriam acolo despre scrisoarea generalului Henry Mathias Berthelot către marele cartier francez, scrisoare datată 19 octombrie 1918, Târnovo, din care spicuim: "... această țară (România!) va fi o colonie perfectă pentru Franța... Naivitatea românilor merge până la a considera Franța o soră mai mare... Chiar în condițiile grele ale acestui război (primul război mondial) ne-am scos cvintuplat investițiile făcute în armata română... Având în vedere poziția geografică extraordinară a României propun să o transformăm cât mai repede în colonie a Franței..." E destul de clar?
Dar atitudinea de astăzi a unor ambasadori, nu ai Nepalului sau ai Zanzibarului, că nu știu dacă există prin București, ci ai țărilor care au pe aici multinaționale, al căror profit zboară în neant.
Atitudinea sfidătoare de astăzi a unor reprezentanți ai unor țări din UE ne fac să credem că suntem niște handicapați. Dar de la noi provin profiturile externalizate din „colonia” România. Goga nu degeaba a scris că „Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă...” Cine locuiește în spatele respectivelor porți nu e greu de ghicit..... Banii de pe apa românească de la robinete merg în Franța, banii pe curentul produs în România merg în Italia, profitul băncilor merge în Austria, banii pe gazul românesc merg în Austria, banii pe petrolul românesc merg în Austria, buștenii merg tot în Austria... Iar cupletul ăla declamat de Tănase referitor la companiile străine dintre cele două războaie mondiale a fost șters și de pe youtube! Poate unii mă fac nostalgic. Da, sunt nostalgic după tinerețe, după Cuza, după Antonescu! Nu după politicieni, fie ei conservatori, liberali, socialiști, comuniști... Sunt nostalgic după o Românie independentă, muncitoare și distractivă, cu oameni normali, așa cum erau cei mai mulți dintre studenții și doctoranzii mei, pe care nu i-am întrebat niciodată de ce naționalitate sunt. Eu am avut conducător la una din licențe și la doctorat, apoi comandant (director) al centrului de cercetări științifice, pe unul din cei mai inteligenți unguri din România! Că Dumnezeu a sortit-o să fie în niște peisaje mirifice și cu oameni normali! Să fiți iubiți!
Prin Germania de Vest, Hamburg, unde am fost vizitat de comandantul meu de centru de cercetări și conducătorul meu la doctorat în Academia Tehnică Militară, col. dr. Marton Gherasim (Gyarfas), după un prânz la restaurantul chinezesc (înmormântat la Vlăhița, fie-i țărâna ușoară!)
„Și cu tot elanul
Să încheiem anul!”
La mulți ani și Crăciun fericit!
Constantin NIŢU
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
Comentarii