Călătorii geodezice, oiconime din județul Sibiu (VIII-5)
Oiconime din județul Sibiu, unde s-au stabilit cei mai mulți sași
Moto: „Va veni o zi în care voi, francezi, rusi, italieni, germani, voi toate națiunile continentului, fără să vă pierdeți calitățile distincte și glorioasa voastră individualitate, veți fonda o unitate superioară si veți construi fraternitatea europeană“. Victor Hugo, 1849
Gusu, în trecut Gusul Mic (în dialectul săsesc Gässhiwell, Gäszhiwel, în germană Gießhübel, Giesshübel – Frumosul Giess, Giszibel, în maghiară Kisludas – boboc de gâscă, dar și „micul vinovat!”, Ludas) este un sat în comuna Ludoș din județul Sibiu. Numele de Ludas este menționat deja pe o diplomă din 1296: Ludas Bot din Ludos este proprietatea lui Ludasi Both, ai cărui fii au fost acționați în judecată pentru pădurea Kerecukar (Preszáka), cu capitala transilvăneană! Numele următoare succesive au fost Rothludas, Bothludas în 1309, Kys Lwdas în 1587, Kis-Ludas în 1733, Kis-Ludos în 1750, Ludas (Kis-), Giesshübel, prietenul Guszul în 1808, Kis-Ludas, Giussulbel, Guszu, în 1861 Kis-Ludas (Gieshübel, Guczu – Gușu) în 1888, Kisludas în 1913. În 1892 a fost un mare incendiu! În 1910, din cei 949 locuitori, 578 erau români, 368 germani și 3 maghiari. Din aceștia, 421 erau ortodocși, 361 luterani, iar 157 greco-catolici.
Hamba (în dialectul săsesc Hunebich, Hunebiχ, în germană Hahnenbach – Pârâul cocoșilor, Hahnbach, în traducere „Pârâul cocoșului", în maghiară Kakasfalva, în trad. „Satul cocoșului") este un sat în comuna Șura Mare din județul Sibiu. Așezarea a fost menționată pentru prima dată în 1337, pe lista de taxe papale. Între 1335 și 1337 aici erau creștinii de Hanbach. În 1349 aparține de sașii din Sibiu. Raiduri din 1705 ale cotropitorilor distrug o parte din sat. În timpul războaielor turcești din 1493, satul a fost ars; bazilica a fost distrusă. Biserica fortificată a fost construită în jurul anului 1500, dar a fost aproape complet reconstruită în secolul al XVIII-lea; doar un turn a rămas în starea inițială. În 1945, 115 persoane au fost duse în Uniunea Sovietică la muncă forțată. Acum mai există câțiva sași bătrâni. Nu există în DEX.
Hașag (în dialectul săsesc Hoisoyen, Hôšôzn, în germană Haschagen, Hassagh, în maghiară Hásság), este un sat în comuna Loamneș din județul Sibiu. Apare prima dată în 1263, cu textul curtea de la Hassach, apoi în 1414, ca Hashadia, Haschadia și Haschagia, iar în 1486 Hassagh. Sașii s-au stabilit aici, probabil în secolul al XIII-lea. În 1516, erau înscrise unsprezece familii române și nouă săsești. În 1628 aparținea de Medgyessze (Scaunul Mediașului, în germană Mediascher Stuhl). După ce turcii au distrus satul în 1658, în 1661 tătarii au capturat paisprezece sași, șapte românce, alte femei și copii din satul neprotejat. În septembrie 1707, curuții au construit o tabără și un cimitir în apropierea satului. În 1719, 59 de oameni au murit de ciumă. În 1850 erau 476 români, 405 germani și 75 țigani; 405 erau evanghelici, 327 ortodocși și 224 greco-catolici. În 2002, erau 568 români, 10 germani și 5 maghiari; 550 erau ortodocși, 15 baptiști și 7 protestanți.
Hoghilag (în dialectul săsesc Halwelajen, Halvelâjn, în germană Halvelagen, Halwelagen, Halwelegen, Halwelägen, Helvlegen, Halwlagen, în maghiară Holdvilág, Nagyholdvilág) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Prima sa mențiune este din 1309, ca Hulduualach . Alte variante ale numelui sunt: vila Abbatis (1311), Holdual (1332), Hónap - lună (1335), Nogholdwylag (1411), Holbalegen (1432). Biserica medievală a fost arsă de mercenarii polonezi în 1602. Între 1724 și 1730, după două incendieri, biserica a fost reconstruită și apoi reconstruită din nou în 1828-1834. Zidurile capelei bisericii au fost demolate în 1893 și 1906 - sursa: DE (1993-2009). Orga construită de Samuel Joseph Maetz a fost achiziționată în 1993 de Academia de Muzică din Cluj-Napoca. În 1850, din 2.417 locuitori, 339 erau români, un maghiar, 1.792 germani și 280 romi. Din 1960 până în 1992, compoziția etnică a populației a fost următoarea: 1.446 români, 103 maghiari, 58 germani și 352 țigani.
Hoghilag, cu Google Earth Pro
Hosman, în trecut Hozman (în dialectul săsesc Hultsmänjen, Hűltsmanjen, Hultsmońen, în germană Holzmengen - Cantitate de lemn, Holzmannthal – valea Holzmann, în maghiară Holcmány), este un sat în comuna Nocrich din județul Sibiu (mijlocul zonei istorice a sașilor din Transilvania). Este menționat pentru prima dată în 1381 ca Holzmenia. În 1449 erau înregistrate 1.500 de gospodării, un păstor și un învățător. În timpul războaielor curuților au rămas doar 400 de gospodării. În mod tradițional, cele trei etnii trăiau separate: sasii trăiau în centrul satului, în timp ce românii s-au așezat pe marginea de nord și pe marginea estică. Mai târziu, românii de succes s-au putut așeza în partea de vest a satului, unde și-au construit biserica greco-catolică, care a devenit romano-catolică în 1949. În 1850, așezarea avea 973 locuitori, din care 49% (478) sași, 29% (282 persoane) români și 22% (213) țigani. În 1941 satul era cel mai populat, cu 1.206 locuitori, din care, 51% (612) români și 47% (572) sași (anul de început al dictaturii fasciste a lui Antonescu), pentru a evita posibile represalii țiganii declarându-se toți români. În 1977, proporția populației săsești din sat a fost de 37%, care a scăzut la 6% până în 1992. În 2002, 87% dintre cei 790 de locuitori s-au declarat români și 11% țigani. Nu e în DEX!
Iacobeni, în trecut Iacășdorf (în dialectul săsesc Jakosdref, Jôkestref, Giukestref, Giukesdrêf, în germană Jacobsdorf – satul Iacob, Jakobsdorf, Jakeschdorf, în maghiară Jakabfalva), este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu (vezi și sursa: DE 1993-2009). Se pare că acest sat, pe numele său german Jakobsdorf (Satul lui Iacob), este menționat prima dată în 1309, dar probabil a existat deja cu o sută de ani înainte. În 1986, în sat trăiau 403 sași și 550 țigani. În 2002, în sat trăiau 2.693 locuitori (din care 2.100 români). La ultimul recensământ mai trăiau numai 5 sași în localitate. După cel mai vechi recensământ din 1488, a fost cel de-al doilea mai mare sat din Nagysinki după Agnita (Szentágota). Până în 1930, peste jumătate din populație era săsească . Ca urmare a valului migrației din 1990, cota sașilor a scăzut brusc. Conform datelor recensământului din 2002, existau aici 2.100 români, 505 țigani și 52 germani.
Iacobeni, cu Google Street View
Ighișu Nou, în trecut Ibișdorful Săsesc, Ibișdorf, Ighișdorful Săsesc (în dialectul săsesc Eibesterf, în germană Sächsisch-Eibesdorf – Satul Săsesc Eibes, Eibesdorf, Abesdorf, în maghiară Szászivánfalva – Satul sasului Ivan, Ivánfalva, Izséptelke) este un sat ce aparține municipiului Mediaș din județul Sibiu. Ighișu Nou a fost amintit pentru prima oară într-un document din 1305 al Capitulului de Alba Iulia, în care comitele Gregor, fiul lui Apa, și un alt Gregor, fiu al lui Nicolae, își împart câteva pământuri și sate. În 1429 era sat liber, cu 65 de familii proprietare de teren. În 1460 îl stăpânește contele sas Ladislau. Erau atunci aici 61 de țărani, 2 cătune, 4 ciobani, un morar și un învățător. În 1869 un incendiu distruge 28 de gospodării. Biserica datează din 1414. Un complex fortificat a fost construit în secolul al XVI-lea. După lexiconul Parkhuurst, ighis ar înemna putere, element de excepție, fiind asociat cu Ionis care ar însemna la fel. Dar trebuie să mai insistăm când apare Ighiș.
Ighișu Vechi, în trecut Ighișul Vechi, Ibișdorful-român, Ighișdorf, Ighișdorful român (în dialectul săsesc Eibesterf, în germană Wallachisch-Eibesdorf – Satul valah Eibes, Eibesdorf, Libesdorf, în maghiară Oláhivánfalva – satul valahului Ivan, Ivánfalva), este un sat în comuna Bârghiș din județul Sibiu. Numele lui a fost menționat în 1291 ca Mihaila, Iwankatelwke. Alte variante ale numelui sunt Iwanfalua în 1357, nobiles de Iwanffolwa în 1366, Juanfolwa în 1432, Ibisdorf în 1733, Ibistorff în 1750, Ighisdorfulu romanu în 1888, Oláhivánfalva în 1913, Ibidorful-român (Ighidorful- român), Oif, Walachisch-Eibesdorf în1909-1919. În 1910, din 897 locuitori, 882 erau români, 8 unguri și 7 sași. Din aceștia, 47 erau greco-catolici, iar 835 ortodocși. Se vede după vechile nume că e un sat românesc (Mihaila, Ivan, Ioan).
Ilimbav, în trecut Ilenbav (în dialectul săsesc Ellimbich, în germană Eulenbach – Pârâul Bufnițelor, Illenbach, în maghiară Illenbák) este un sat în comuna Marpod din județul Sibiu. În germană, Eulenbach este un sat săsesc și cineva mai glumeț (dar nu spunem cine, că îl stimăm) credea că vine de la numele pârâului Bagoly (în maghiară bufniță), neglijând terminația „bach” - pârâu. Alte nume au fost Ulenbach în 1375, Villembach și Vlenbach în 1382, Yllenbach în 1532. În 1420 a fost distrus de turci, iar în 1454 ciuma nimicește populația. În 1488 apar din ce în ce mai mulți români, în locul sașilor, dar în 1532 mai erau încă 24 de familii săsești. În 1776 erau 195 de familii de români și 36 de văduve. A fost anexat Sibiului în 1876. În 1902 a fost transformat dintr-un sat mic într-un sat mare. În timpul primului război mondial a început explorarea gazelor naturale. Între anii 1958 și 1961 a fost construită aici prima unitate de depozitare a gazelor subterane din România. În 1850, din 765 de locuitori, 741 erau români și 19 țigani; 672 erau ortodocși, 88 greco-catolici și cinci romano-catolici. În 2002, din 228 de locuitori, 195 erau români, 30 țigani și 3 maghiari; 227 erau ortodocși. În DEX nu există, că lingviștii sunt ocupați cu economia de piață.
Jina (în dialectul săsesc Jina, în germană Sinna – „supărat” în islandeză și norvegiană, Schinna, în maghiară Zsinna) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Prima oară este menționat în 1466, ca Zinna. În anii următori numele au fost: 1558 Zinna; 1721 Zsinna (Pragmatica Sanctio); 1733 Zina; 1760-1762 Zsina; 1800 Sinna; 1808 Sinna, Sina, Schina; 1817 Sinna; 1827 Sima; 1839 Sinna, Sina, Schina; 1850 Sinna; 1854 Sina, Schinna, Jina; 1857 Sinna, Schina, Jina; 1873 Sinna, Zsina; 1877 Sinna, Zsina; 1882 Sinna, Zsina; 1893 Zsinna, Sinna; 1909 Jina, Zsinna, cu cătunul Dobra-Jinei (Zsinnadobra) (Dicţionar 1909); 1913 Zsinna; 1921 Jina, Zsinna (Dicţionar 1921); 1925 Jina; 1956 Jina. Despre locuitori, păstori în 1775, se consemnează că pășteau oile aici. dar nu participau la trashumanță dincolo de Carpați. Între 1765 și 1851 a aparținut comunității din Orlat, creată în secolul al V-lea. În 1775, Garda de Grăniceri a înființat o școală. În același timp au loc încercări violente de catolicizare legate de crearea polițiștilor de frontieră, care fac ca 338 de locuitori să fugă în Țara Românească. Un fenomen interesant și aproape unic, a avut loc în 1776, după introducerea învățământului obligatoriu, când și fetele erau obligate să învețe. Din 1776 casele se construiesc în formă dreptunghiulară. Încă 33 de capi de familii au fugit în 1760-1770, înainte de înființarea poliției de frontieră, stabilindu-se în așezările Vaideeni din Oltenia, Băbeni, Novaci și Polovraci. Satul Corbi din Țara Românească a fost complet populat de ei. În 1850, din 1.846 locuitori, 1.702 erau români și 143 țigani; 1841 erau ortodocși. În 2002, din 4.073 locuitori, 4.067 s-au declarat români; 3.921 erau ortodocși și 147 baptiști. În 2005, sătenii dețineau 37.000 de oi. Așadar, e împrumutat din dialectul săsesc sau sașii l-au găsit aici? Nu mergem așa departe să zicem că vine din Proto-Ngayarda *cina, din Proto-Pama-Nyungan *cina. Care ar însemna urmă, urmă de picior, picior..., că ăștia nu au nimic cu dacii. Stăm calmi! Reținem că aici se află ciobanul Ghiță de la Vodafone, un centru de confecționare a costumelor populare, un celebru ansamblu de fluierași și biserica Buna Vestire (1795-1796); sursa: DE (1993-2009).
Jina, cu Google Earth Pro
Laslea, în trecut Laslea Mare (în dialectul săsesc Grisz-Lasseln, Lasln, în germană Großlasseln, în maghiară Szászszentlászló – Sf. László săsesc, Nagyszászszentlászló, colocvial Szentlászló) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu (așezare rurală dacică). Prima atestare documentară este în 16 septembrie 1309, sub denumirea latină Sanctus Ladislaus (Sfântul Ladislau). Cele mai vechi date despre populația săsească din localitate datează din 1488, când au fost recenzate 77 de gospodării, o școală cu un învățător, o moară cu un morar și 16 case părăsite. Populația se putea estima la circa 330 de persoane. De remarcat că localitatea avea deja în 1488 o școală sătească. În anul 1923 comuna se numea Laslea Mare și avea 1.246 locuitori. Din punct de vedere administrativ, aparținea de plasa Sighișoara din scaunul Târnava-Mare (interbelic). În 1930 au fost înregistrați 1.262 locuitori, dintre care 863 germani, 374 români, 24 maghiari și 1 țigan. Sub aspect confesional, erau 834 evanghelici, 353 ortodocși, 36 romano-catolici ș.a. În 1966 comuna aparținea de raionul Sibiu, iar populația a crescut la 1.520 de persoane, comuna având atunci în componență satele Roandola, Nou Săsesc și Felța. În 2002, erau 3.203 locuitori. În 2011, populația comunei Laslea se ridică la 3.327 locuitori, români (58,67%), romi (29,55%), germani (7,36%), maghiari (1,02%) și de apartenența etnică necunoscută (3,28%). Confesional, sunt ortodocși (77,04%), penticostali (5,86%), luterani de confesiune augustană (5,41%), adventiști de ziua a șaptea (4,48%), evanghelici-luterani (1,11%) și cu apartenența confesională necunoscută (3,37%).
Laslea, cu Google Street View
Lazaret este un sat pe malul drept al Oltului, în comuna Boița din județul Sibiu. Aici se tratau bolnavii de silicoză. În DEX citim că lazaret, lazarete, s. n. (astăzi rar) este un spital izolat pentru persoane presupuse a fi contaminte de o boală contagioasă. ♦ Infirmerie. [Pl. și: lazareturi. – Var.: lăzărét s. n.] – Din fr. lazaret - sursa: DEX '09 (2009). Numele lui este preluat din germană în limba română și maghiară - Lazarett („spital militar", „carantină"). Aici activa carantina („pustie"), unde în timpul epidemiei călătorii din sudul țării erau izolați timp de câteva săptămâni înainte de a putea intra în Imperiul Habsburgic. Aici au fost construite biroul, carantina și oficiul poștal. În 1896 a fost înființată o linie feroviară ce leagă Transilvania de România, dar stație de cale ferată nu era aici. Că de autostradă...., nici acum nu este! Și nu știm când ăi dacă fie-va...
În 2002, din cei 162 locuitori, 122 erau români, 35 țigani și 5 maghiari; 156 erau ortodocși, 2 reformați și un greco-catolic.
Loamneș, în trecut Loamnăș (în dialectul săsesc Loadmeš, în germană Ladmesch, Ladendorf, în maghiară Ladamos) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Numele derivă din numele lui Ladamér Teluke. În 1320 se numea Ladamerteluke, în 1326 Ladomarteluke, în 1331 Lodomasteluk și Lodomateluk, în 1392 Ladamas, în 1394 Ladamos. În 1506 a fost menționat ca părăsit și apoi reînființat de/cu români. În 1712 a fost moștenirea familiei Bethlen care l-a vândut sașilor. Pál Augusztinovics și-a dat averea în 1837 bisericii unitariene transilvănene. De mult timp aceasta a fost singura proprietate majoră a bisericii. În 1874, terenul a fost completat cu teren de la familia Bethlen. În 1880, din 371 de locuitori, erau 345 români, 10 maghiari și 13 țigani; 356 erau ortodocși și 9 calvini. În 2002, din 690 locuitori, 686 erau români; 680 erau ortodocși. În 2011, populația comunei Loamneș se ridică la 2.997 de locuitori, din care 96,33% sunt români și 2,57% cu apartenența etnică necunoscută; confesional, locuitorii sunt ortodocși (75,88%), greco-catolici (19,09%) și cu apartenența confesională neunoscută (,54%).Există o biserică ortodoxă construită în 1810 pe locul uneia din 1600 (sursa: DE 1993-2009).
Loamneș, cu Google Earth Pro
Lotrioara (în germană Lauterbach –Pârâul Lauter, Lauterburg, în maghiară Latorvár – castelul Lator) este un sat în comuna Boița din județul Sibiu. Se află în partea de sud a județului, în Munții Lotrului, pe Râul Lotrioara. A fost menționat pentru prima dată în 1407 sub formă Latorwar, apoi în 1419 ca Lotherwaar și Loteruaar. În ruine 1453, sașii l-au reconstruit. Dădea veniturile fiscale în 1468 și 1473 Sibiului pentru lărgirea și întreținerea porții. Ambasadorul Zsigmond Luxemburg i-a scutit taxele vamale pe sașii transilvăneni. Potrivit unei legende, aici era odată un castel pentru a ucide pe cei care trec valea. Castelul a fost demolat mai târziu. Probabil că numele satului era Lator. În 2002, erau aici patru români, din care 3 ortodocși și un baptist.
Ludoș, în trecut Ludoșul mare, Luduș (în dialectul săsesc Logdes, în germană Gross-Logdes, Ludesch, în maghiară Nagyludas, Ludas) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Prima sa mențiune a fost din 1330, ca Ludas. Alte variante sunt Lwdas (1382), Lwdasz (1481), Ludes (1532). Biserica gotică a fost construită în secolul al XIV-lea. Sanctuarul bisericii exista încă în 1764, iar în 1865 s-a deteriorat puntea de sanctuar. Majoritatea populației săsești a părăsit satul la sfârșitul secolului al XVII-lea, după mai multe incendii, pe care sursele timpului le-au pus pe seama românilor (etnie tolerată!). În 1850, din 2.734 locuitori, 2.378 erau români, 7 maghiari, 286 germani și 63 țigani. În anul 1992, componența etnică a celor 930 locuitori era urmatoarea: 797 români, 1 maghiar, 69 germani si 63 țigani.
Ludos, cu Google Earth Pro
Marpod (în dialectul săsesc Mârpet, în germană Marpod, Marpodt, Marpolden, Maierpod, Mayerpolden, Maypold, în maghiară Márpod) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Satul este în situat în Pod. Hârtibaciului - sursa: DE (1993-2009). Prima atestare documentară este un act emis de Episcopia catolică a Transilvaniei în anul 1349 (biserica avea numele Meyerpoth), prin care se amintește reprezentantul localității Marpod, vilicus Nicolaus (administratorul comunității) ca jurat în cadrul administratiei scaunului Nocrich. În 1500 era un sat liber cu 13 țărani, un învățător și 2 ciobani. Populația a crescut în 1520 la 20 de țărani. Marpodul,ca si alte sate săsești,s-a întemeiat mai ales cu casele înșirate de-a lungul celor două laturi ale drumului. În 1850, existau aici 901 germani (sași) și 252 români, iar în 1992, existau 545 locuitori, din care 402 români, 77 țigani și 58 germani. Înainte de 1989 populaṭia săsească era de 634 de locuitori, care prin emigrare s-a redus până în septembrie 1990 la 137 de locuitori. În 2002, din 853 locuitori, 763 erau români, 22 germani, 60 țigani, 8 maghiari. Confesional, 801 erau ortodocși, 49 de alte confesii creștine si 1 fără religie.
Mălâncrav, în trecut Mălăncrav, Mălămcrav, Malencrog (în dialectul săsesc Malemkref, Malemkrox, în germană Malmkrog, Mallenkrag – Colțul Mallen, Halbenkragen, în maghiară Almakerék – măr pădureț) este un sat în comuna Laslea din județul Sibiu. A fost menționat pentru prima dată în 1305 ca Almakereke și mai târziu, în 1309, ca Almakerek. În prima sa mențiune, în 1305, fiul lui Apa a fost prezent în divizia lui Gegos (Gegus) și a fraților săi, iar pentru 470 de ani a existat centrul de proprietăți al familiei Apafi . Proprietatea Apafiak Almakerek a fost recunoscută în 1340 de cele șapte scaune săsești. În 1766, biserica luterană a sașilor număra 168 bărbați și 170 femei, iar în 1753 erau aici și catolici. În 1896 a fost transformat dintr-un sat mic într-un sat mare. În 1850, erau 671 sași, 304 români, 104 țigani și 10 unguri; din aceștia, 669 erau evanghelici, 408 ortodocși și 13 romano-catolici. În 2002, erau 560 români, 291 țigani, 167 germani și 9 maghiari; confesional, 637 erau ortodocși, 206 rusalieni, 155 evanghelici, 22 evangheliști și 12 adventiști. Revenind la nume, Krog (pl. krogen) provine din vechiul cuvânt danez krok sau din vechiul cuvânt norvegian krókr care înseamnă cap, colț, colț. Halben (jumătate) provine din vechiul cuvânt german halb, din proto-germanicul *halbaz (comparați cu olandezul half, și englezul half, danezul halv).
Mândra (în germană Kladendorf, în maghiară Mundra) este un sat în comuna Loamneș din județul Sibiu. Numele său este pur românesc. Ungurii l-au scris în 1400 ca Mondra, în 1520 ca Mundra, iar în 1637 ca Mandra. În 1632 erau 36 de familii de iobagi, dintre care patru erau păstori, trei pescari și doi paznici ai unei rezervații de animale sălbatice a familiei Rákóczi. În 1722 erau 115 boi și 80 de iobagi. Era un sat în care jumătate din oameni erau soldați și aparținea de comitatul Făgăraș (Fogaras). În 1850, din cei 1.012 locuitori, 1,010 erau români; toți fiind ortodocși. În 2002, existau 1.217 locuitori, din care 1,121 români, 19 țigani și 7 maghiari; 1104 erau ortodocși. Dar mândru (pop. - frumos, falnic, măreț) vine din sl. mondrŭ „înțelept” - sursa: DEX '09 (2009)! Ca să vedem ce simplu se influențează limbile!
Mârșa este un sat din comuna Avrig, județul Sibiu. Mî́rșă semnifică amorsă, momeală, nadă (sursa: DEX '09; MÎRȘA t. (BCI XI 53, 58); + suf. -an, -ete: Mîrșănete t. (Mus); + -ilă: Mărșilă, C., olt (RI XI 45), < subst. mîrșă: 1° oaie slabă, 2° nadă (DLR) (sursa: Onomastic 1963).
Mediaș (în latină Media, în germană Mediasch, în maghiară Medgyes, în dialectul săsesc Medwesch, Medveš) este municipiu în județul Sibiu. în bazinul mijlociu al râului Târnava Mare. Aici a existat un castru roman. În 1267, în prima mențiune documentară, apare ca Mediesy, nume ce poate fi legat de numele unui trib secuiesc din secolul al IX-lea. Colegii maghiari cred că numele derivă din cuvântul maghiar meggy - „vișine" - eventual ca un transfer al numelui unei persoane. Numele succesive au fost Meddy în 1267, Medie în 1383, Maggyes în 1423, Medwes în 1467, Myttuis în 1478-80, Mytuesz și Mytuesch în 1501, Mydwiss în 1503, Media în 1589, Metwisch în 1601. În secolul al XII-lea și al XIII-lea regii Ungariei au așezat în zona Mediașului coloniști germani (sași). În anul 1318 sașii din Mediaș și cei din Șeica Mare au fost scutiți de obligația de a participa la oastea regală, obținând totodată și unele privilegii fiscale. La 1402 regele Sigismund de Luxemburg a eliberat scaunele Mediaș și Șeica de sub jurisdicția comitelui secuilor. În 1576 aici a fost ales Ștefan Báthory drept rege al Poloniei, și tot aici a fost ales István Bocskai în 1605 în funcția de principe al Transilvaniei. Biserica „Înălțarea Domnului”, prima biserică românească din Mediaș, a fost ridicată în anul 1826 prin eforturile episcopului Ioan Bob de la Blaj, cel care tot atunci a înființat și prima școală românească din oraș. La 8 Ianuarie 1919, Adunarea Națională Săsească, întrunită la Mediaș, hotărăște aderarea sașilor din Transilvania la Marea Unire pe baza hotărârilor de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. În 1850, din 5.230 locuitori (100%), 1.710 (32,7%) erau români, 264 (5,0%) maghiari, 2986 (57,1%) germani și 200 (3,8%) țigani. În 1920, din 10.124 locuitori (100%), 3.219 (31.8%) erau români, 1.631 (16,1%) maghiari, 4.691 (46,3%) germani, 583 (5,8%) țigani. Să remarcăm că în 1913, toate marile spații industriale ale Mediașului erau deținute de sași sau maghiari, dar majoritatea muncitorilor era formată din români. Potrivit statisticilor din 1943, în Mediaș erau 2.337 români, 1.158 sași, 889 maghiari, 70 evrei și 201 de alte naționalități. În 2002, erau 55.153 de locuitori. În 2011, din 47.204 locuitori, in care erau români (76,74%), maghiari (9,63%), țigani (4,05%), germani (1,48%) și cu apartenența etnică necunoscută (7,9%). Confesional, există ortodocși (71,55%), reformați (5%), greco-catolici (3,98%), romano-catolici (3,43%), penticostali (1,6%), baptiști (1,06%), unitarieni (1%) și cu apartenența confesională necunoscută (8,1%).
Mediaș în 1666
Mediaș, cu Google Earth Pro
Să fiți iubiți!
Constantin NIŢU
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
-->
Comentarii