Cauţi şi cauţi şi tot cauţi
printre oameni
ceva care este al tău
dar nu vezi şi nu auzi
decât în fiinţa ta
şi nu-nţelegi printre lacrimi
ce şi de ce doare?
De-ţi curg lacrimile sau nu
pe obrajii palizi de căutare
sufletul e adâncit în gândurile
care sapă adânc în tine
o groapă pustie
în care nu ştii ce să faci.
La un moment dat
roşteşti numele Domnului
de ce? sau cum Doamne?
dar nu conştientizezi
că-n pustietatea ta
strigi numele Tatălui.
El te-aude şi te vede
tu de ce nu-i răspunzi?
Îl găseşti oricând şi oriunde
în adâncul tău
dar negi inconştient
chiar acolo unde sufletul
îţi plânge în neştire
pe culoarea întunecată
a gropii din tine.
Doar un simplu gând şi-un strigăt
Doamneee!
şi-ai găsit ce-ţi aparţine
şi nu-ţi mai trebuie atât de mult
de la oamenii din jurul tău!
Din adâncul cel mai întunecat
o sclipire de Lumină
îţi lumină sufletul şi dacă primeşti
frumosul cadou celest
Ea vine din ce în ce mai mult
estompând groapa adâncă
până când îi întorci singur spatele
când ochii tăi strălucesc de fericire
că l-au găsit pe Dumnezeu.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Mulţumesc frumos, doamna Aurelia!
Mulţumesc frumos, domnule Muntean!