Ca un râu care curge
Când mi-ai auzit prima dată vocea,
ca un râu care curge, ai intrat ca în transă,
un glas din adâncuri ți-a spus: " - Hai, vino cu mine,
căci, altfel, te vei ofili și muri, știi bine că,
odată cântărită inima, la marea judecată trebuie să fie perfectă!",
erai conștient că era împrăștiată, bucăți-bucăți,
în câmpia sufletului,
trebuia să le-aduni, să le unești și să le-mbini
în bulgări cristalizați de lumină,
până ce nu ți le-ar fi cules Persephone și nimfele ei
ducându-le în lumea din adâncuri și date în paza șerpilor din infernuri.
.....................................................................
Fiecare fragment ți-a fost luat de cei care te-au însoțit, un timp,
pe drumul ce duce spre Nicăieri,
ca, apoi, la o anume intersecție,
să se risipească fără motiv, topindu-se ca în ceața umbrelor,
nu ți-era clar cum reușeau atâția oameni să-ți invadeze
gândul și lumea visului, ba chiar, de atâtea ori,
să-ți zdrobească inima
înainte de a înțelege că toate acestea erau doar niște năluci.
(poate și ei la fel gândeau despre tine dacă ar fi putut, poate nu!)
Toate se derulau în viteză, ca și cum,
rând pe rând,
te întâlneai cu acești călători, la fel de orbiți în privința scopului,
apăruți pentru o clipă, doar pentru o clipă, în calea ta.
Doar iluzii și vis!
.......................................................................
Ascultându-mi vocea, uimit, gândul te-a purtat,
prin împletirea timbrului nostru,
spre acea casă cu grinzi din lemn în care ne-am regăsit,
- explozii de lumină -
pe fereastră ai zărit acel peisaj de munte știut cândva,
în șemineu mai mocneau câțiva bușteni, scânteile lor dansau
în umbrele translucide ale serii,
pe fundalul cântecului nostru, ne legănam, în pași de dans,
ascultându-ne, simțindu-ne, respirându-ne,
totul atât de firesc, atât de firesc!
Te priveam ca și prima dată, zâmbeam,
încă te inhiba acea teamă - să nu încurci pașii,
să nu te împiedici, să nu ..., să nu ..., să nu ... ,
- (oare chiar conta?! ) -
știam ce-ți lipsea: gustul fericirii, gustul tuturor lucrurilor,
acea particulă subtilă, misteriosă, care să te împlinească și care
odată intrată în inima ta,
ți-ar expanda universul în oceanul de efluvii celeste,
acel "trăiesc, da, sunt viu!"
... radiai, fără să știi cred ... atunci ți-am șoptit:
"Cât de frumos ești, dragul meu! Strălucitor de frumos!"
Adâncit în lumina ochilor mei ai pășit pe
acea nouă treaptă a fundației, ca, prin cercul de Lumină,
să-ți simți pulsând inima,
toate acele fragmente adunate în întregul ei, devenind, astfel, zei.
..........................................................................
Ai înțeles că vipera Paradisului, de îi permiți,
ți se strecoară în inimă, sugrumând-o, fragmentând-o,
lăsându-te pradă Infernului Cerului.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Printre fulgii de zăpadă
Peste zăpada iernii Soarele a răsărit,Iar peste Pământ o altă iarnă a venit,Când văd o rază de Soare sunt fericită,Dar fulgii de zăpadă iarnă nu o ascultă. Craciunița pe geam este plină de viață, De fiecare ninsoare vântul iar se agață, Zăpada pe…
Citeste mai mult…Ceaiul fierbinte
Adun câțiva fulgi de zăpadă din curte, Liniștea zilei de iarnă bucurii îmi aduce, Am făcut un ceai foarte aromat și dulce,Vântul înghețat începe tare să și cânte. Iarna întotdeauna beau un ceai fierbinte,Am multe ierni geroase mereu în…
Citeste mai mult…Iarnă de basm
Luna Ianuarie este plină iar de magie, Când ninge îmi plăce foarte mult mie,Lemnele în ard frumos molcom în sobă, Stau cu o prietenă lângă foc de vorbă. Săniuța, clopoței pentru ea pregătim, Lângă foc în casă acum ceva citim, Iarna a gonit Soarele…
Citeste mai mult…Pâslarii iernii
Iarna se odihnește bine pe stradă acum,Sunt fulgi de zăpadă adunați și pe drum,M-am trezit într-o foarte rece dimineață,Fulgii jucăuși călătoresc acum în ceață. Mă așteaptă iarna în curte să vin afară,Fulgii de zăpadă atinși de vânt zboară, Ieri și…
Citeste mai mult…
Comentarii
Multumesc, Camelia, pentru lectura si impresii.
Cu drag, Irina
Multumesc mult, Elena, pentru frumosul si lumina gandurilor aduse.
Cu drag, Irina
Multumesc, Delia draga, pentru aprecieri.
Cu drag, Irina
Un poem elaborat, plin de sensibilitate, scris intr-o maniera aparte. Minunat, felicitari, Irina!
"Ca un râu care curge..."...aşa îţi curg cuvintele...versurile-ţi adâncite în metafore alese cu grijă şi trimise către cititor... Să fii iubită!
FELICITĂRI şi pentru acest poem minunat!!
știam ce-ți lipsea: gustul fericirii, gustul tuturor lucrurilor,
acea particulă subtilă, misteriosă, care să te împlinească și care
odată intrată în inima ta,
ți-ar expanda universul în oceanul de efluvii celeste,
acel "trăiesc, da, sunt viu!"
Admiraţie pentru această sensibilă incursiune.