Călătorii „geodezice”
Gl. bg. (r.) prof. univ. dr. ing. Constantin Nitu
“Ținta ultimă a călătoriilor este întodeauna amintirea lor ”.
Lucian Blaga
Bucureşti, 2016
Bournemouth 1991 (partea a IV-a)
Motto: „Luptând pentru mai bine, adeseori distrugem binele."
Wiliam Shakespeare
Bournemoth
Bournemouth este situat în sudul Marii Britaniei, pe ţărmul sudic la Mărea Mânecii, „English Channel”. în comitatul Dorset. Are o climă temperată şi este o staţiune modernă, vizitată de turişti tot timpul anului. Plajele, uneori înguste, au nisipul foarte fin.
Bărci în Bourmouth, nu departe de hotel, la 150 m
Oraşul are numeroase parcuri, fiind o adevărată grădină, are hoteluri şi restaurante, în clădiri vechi şi noi. Are puţine industrii. Oraşul a fost fondat în anul 1810, dar a crescut rapid după conectarea sa în anul 1870 la reţeaua căilor ferate britanice. Oraşul avea o populaţie de circa 160.000 de locuitori.
Comitatul Dorset sau Dorsetshire, din sudul Angliei, este o zonă deluroasă, agricolă şi turistică şi are ca centru administrativ oraşul Dorchester. În afară de Bournemouth, există şi staţiunile Lyme Regis, Weymouth şi Poole. Dorset este bogat în relicve ale locuirii preistorice. Aici şi romanii au fondat cetatea Durnovaria (actualul Dorchester). Dintre ruinele rămase de la anglosaxoni se aminteşte castelul Corfe, reşedinţa regilor saxoni de Wessex.
Casele din Bournemouth aparţin tuturor stilurilor. Hotelul în care am locuit, clădire veche din secolul al XIX-lea, în stil neogotic (propriu şi parlamentului din Londra), are patru etaje şi parter, cu parterul şi primele două etaje cu mobilă (Thomas) Chippendale. Ceramica, prezentă pe toate holurile, aparţinea stilului Josiah Wedgwood. Era destul de vizibil că era agreat de militari sau destinat militarilor.
În holul de la parter al hotelului era amenajat un „pub", unde puteai servi până la orele 23 o bere la sticlă sau la halbă, cu numai 3 lire! Cam scump, nu? Eu nu am incercat. Dar făceam mereu comparatia că ma costa cazarea şase sau şapte beri. Cum calculam în leii de atunci, cum mă miram şi mă închinam cu limba în cerul gurii. Orice pachet de ţigări, indiferent de marca de fabricaţie, costa 2 lire, aşadar cazarea costa 10 pachete de ţigări. Bine că mi-am luat din ţară câteva pachete Snagov şi nu am dus lipsă, ba am servit şi pe alţii. Fumau colegii snagoave şi se mirau că ce ieftine sunt, că le calculasem preţul în pence. Cred că şi cele de mai sus m-au făcut ca peste un an, în 1992, să mă las şi de fumat. Am zis eu că şi de altceva vicii? Puşchea pe limbă!
Fragment din foaia de hartă topografică sovietică la scara 1:100.000, ediţie 1973 (denumirile străine se scriu în limba rusă aşa cum se pronunţă – „Bornmut”)
Restaurantul era la subsol. Aici aveam să servesc micul dejun şi să constat că e valabil pentru toţi locatarii oricărui hotel proverbul „micul dejun mănâncă-l singur, prânzul împarte-l cu prietenul, iar cina las-o duşmanului".
Toţi mâncau pe rupte la micul dejun. Te serveai singur cu orice doreai, cu vegetale şi fructe specifice sudului Europei şi Asiei, dar imediat ţi se aducea ceva cald, având de ales între ouă pe/cu şuncă (ham and eggs), Yorkshire pudding sau miel cu cartofi. Iar ceaiul era obligatoriu.
Aici nu pot să nu amintesc câteva consideraţii de ordin lingvistic, extrase din notele de insomniac ale lui Radu Beligan, cel care relatase discuţiile sale cu poetul Victor Eftimiu, care se născuse in Boboştiţa din Epirul albanez şi care n-a stiut, până la şapte ani, nici o boabă de românească, dar care la maturitate era pasionat să descopere originea unor cuvinte şi care deţinea secretul multor etimologii neaşteptate.
Eftimiu i-a revelat lui Beligan că în limba engleză animalele „comestibile” au două nume, unul când sunt moarte si altul când sunt vii, adică „pe picioarele dumnealor”.
Boul se cheamă ox când e pe patru picioare, dar beef când e tăiat. Viţelul viu se cheamă calf, tăiat şi tranşat se cheamă veal. Porcului i se spune pig când grohăie si pork după ce e „asomat”, aşa cum se obişnuieşte în comunitatea europeană, că românescul înjungheat e „barbar”.
Oaia este sheep când trăieşte în turmă şi behăie sau când se scrie cu ea pe creste la vizita marinarului (că de capul ei e hobiul proprietarului, aşa cum e hobiul lui Marcel, vecinul din Lierde, Belgia, al fiului meu Călin, cel la care oaia e o maşină bionică de tuns iarba) şi, când e sacrificată, probabil tot prin asomare, devine mutton.
De ce oare? Fiindcă în Anglia, începând cu secolul al XIII-lea, paznicii de turme sau ciobanii, probabil unii şi „asomatori”, au fost intotdeauna nemţi şi de aici vin ox, sheep, calf, pig, în vreme ce bucătarii au fost totdeauna francezi, adică „chef sau ”master chef”, şi de aici veau – veal, porc – pork, mouton – mutton, boeuf - beef!
Interesant, nu? Dar noi revenim la ale noastre (oi)!
Trebuie să remarc faptul că hotelul era la 100 de metri de sediul manifestării ştiinţifice, ceea ce mă determina să nu mă grăbesc, ci să le respect zicala „take it easy!”. Micul dejun copios m-ar fi făcut să mai mănânc doar seara, dar lucrurile au decurs altfel.
După ce m-am cazat duminică seara, am făcut o mică plimbare prin împrejurimi, intrând şi în Centrul Internaţional de Conferinţe, unde avea loc manifestarea cartografică. Aici erai primit în condiţii excepţionale. Cum intrai în hol, te lua cineva în primire, cu expresia „bine aţi venit!", întrebându-te din ce ţară vii. M-am prezentat şi am fost condus imediat la sectretariat, unde mi s-a şi spus că am fost înscris pentru a participa doar două zile şi că dacă doresc să plătesc taxa pot să o fac. Am fost de acord şi în schimbul taxei de participare (90 lire sterline) am primit o mapă cu documente ale conferinţei şi ecusonul.
Aici aveam să mă întâlnesc cu câţiva cunoscuţi, printre care şi cu dr. ing. Papvari, preşedintele organizaţiei cartografilor maghiari şi vicepreşedinte al ICA. Cu el colaborasem de mai multe ori în cadrul colaborării tehnico-ştiinţifice a serviciilor geodezice ale ţărilor din estul Europei. Trebuie să remarc faptul că acesta ştia foarte bine limbile engleză şi rusă. În zilele următoare aveam să constat că din Ungaria veniseră 11 delegaţi, 5 militari şi 6 civili, pe când de la noi doar eu şi numai pentru două zile. Ciudat, nu?! Uite ce departe eram noi de Europa şi de lume!
După o scurtă plimbare de unul singur m-am îndreptat spre hotel şi am intrat în cameră. Am consultat documentele primite şi am urmărit ştirile la BBC. Mi-am înregistrat la telefon ora de trezire (6h30m) şi după un duş binevenit am adormit. Cu telecomanda fixasem la 30m timpul de deconectare a televizorului.
Şi cum noaptea e un sfetnic bun, m-am sculat odihnit şi în 20 de minute eram bărbierit, cu duşul matinal făcut şi gata pentru a participa la manifestarea ştiinţifică. Micul dejun a fost copios. Distanţa până la centrul de conferinţe am parcurs-o într-un minut. Am făcut multe cunoştinţe după ce mi-am pus ecusonul în piept. Aşteptam cu interes prima şedinţă a Adunării Generale. Am fost prezentat fostului preşedinte al ICA, Morrison, şi noului preşedinte, atunci singurul candidat, prof. D.R.F. Taylor, de la universitatea canadiană Lavalle.
Adunarea Generală a membrilor ICA
Sigla Asociației Internaționale de cartografie (http://icaci.org)
ICA (International Cartographic Association) a fost creată în anul 1959, la Berna, de către 13 ţări fondatoare (anul când absloveam liceul militar la Câmpulung Moldovenesc!). Dintre funcţiile asociaţiei prevăzute în statut se amintesc: contribuţia la rezolvarea şi înţelegerea problemelor mondiale, prin folosirea cartografiei în problemele de decizie; intensificarea răspândirii pe plan mondial prin intermediul cartografiei a informaţiilor sociale, economice şi spaţiale; crearea unui forum special de discutare a rolului şi statutului cartografiei; facilitarea transferului noilor tehnici, tehnologii şi cunoştinţe între organizaţiile din diferite ţări, în mod special către ţările în curs de dezvoltare; contribuţia la îmbunătăţirea pregătirii cartografice în sens larg, prin publicaţii, seminarii şi conferinţe; promovarea folosirii standardelor tehnice şi profesionale în cartografie.
Limbile oficiale ale documentelor ICA sunt limbile engleză şi franceză. O ţară poate fi membră a ICA printr-o singură organizaţie cartografică, de preferinţă o organizaţie cartografică naţională sau un comitet naţional de cartografie. Ca membri afiliaţi pot fi organizaţiile ştiinţifice, tehnice sau comerciale, care pot participa la activităţile organizate de ICA.
La patru ani ICA organizează adunările generale ale ţărilor membre, iar la doi ani conferinţe cartografice internaţionale. Adunarea generală alege preşedintele, comitetul executiv (cu mai mulţi vicepreşedinţi și membri) şi trezorierul. Problemele ştiinţifice şi profesionale sunt rezolvate în comisiile şi grupurile de lucru, iar rezultatele sunt transmise tuturor ţărilor membre. Comisiile şi grupurile de lucru se modifică la patru ani, având în vedere stadiile de dezvoltare la momentele respective.
Comisiile permanente de atunci erau: tehnologii avansate; istoria cartografiei; învăţământ şi instruire în cartografie; tehnologii de producţie cartografică. În 1991 comisiile nepermanente erau: concepţii cartografice; folosirea hărţilor şi datelor spaţiale; cartografia urbană; cartografia marină; atlasele naţionale; cartografia demografică; cartografia pentru nevăzători şi persoane cu vedere slabă; cartografia tematică folosind imagini satelitare; baze de date cartografice mondiale pentru ştiinţele mediului; calitatea datelor spaţiale; standardele datelor spaţiale numerice. Grupurile de lucru vizau: noţiuni şi definiţii cartografice; documentare cartografică; aspecte cartografice ale modificărilor mediului înconjurător.
ICA dă posibilitatea de actualizare a cunoştinţelor cartografice ale specialiştilor săi, prin seminarii ţinute de echipe internaţionale de experţi cartografi, seminarii organizate la cerere. Asemenea seminarii au avut loc la Nairobi, Jakarta, Wuhan, Rabat sau în alte locuri. Comisiile şi grupurile de lucru organizează seminarii şi simpozioane pe subiecte de interes particular, unele internaţionale, precum Autocarto sau Eurocarto.
În cadrul conferinţelor internaţionale organizate din doi în doi ani sunt prezentate comunicări asupra celor mai noi cuceriri ştiinţifice în cartografie, fiind organizate şi expoziţii de produse cartografice, de aparate, instrumente şi materiale, software şi tehnologii.
ICA are un program important de publicaţii în mai multe limbi. De două ori pe an apărea buletinul ICA, o sursă importantă de informaţii cartografice. Asociaţia cooperează şi cu alte organizaţii. Este una din cele trei organizaţii fondatoare ale Uniunii Internaţionale de Geodezie şi Cartografie (IUSM), are o colaborare activă cu Uniunea Geografică Internaţională. ICA este şi membru afiliat al ONU şi UNESCO. După Adunarea Generală din 1991, ICA avea 68 de state membre, printre care şi România.
Acum ICA are şi un site propriu (http://cartography.tuwien.ac.at/ica/). Acesta este găzduit de Universitatea Tehnică din Viena. Aici puteţi găsi informaţii referitoare la organizaţie, statut, asociaţii membre, buletine informative, calendarul manifestărilor ştiinţifice etc.
Luni 25 septembrie 1991, la orele 8.30 a început prima şedinţă a Adunării Generale a ICA. Din fiecare ţară avea drept de vot preşedintele organizaţiei cartografice naţionale sau delegatul oficial al organizaţiei. În sala mare de conferinţe erau prezenţi mulţi participanţi din ţările membre, dar câte unul din fiecare delegaţie era într-un perimetru rezervat, cu măsuţe, pe acestea fiind etichetele cu numele şi drapelul fiecărei ţări. Am fost plăcut impresionat când am văzut pe etichetă denumirea ţării şi denumirea în limbile română şi engleză a asociaţiei (Asociaţia Română de Cartografie, respectiv Romanian Cartographic Association). Steagul României era şi el pe masă (cel corect).
Ordinea de zi a fost aprobată de delegaţi. În cadrul acesteia era un punct ce se referea la primirea de noi membri. Pentru fiecare delegat oficial al unei ţări erau pe masă documentele oficiale ce aveau să fie discutate la şedinţă.
După aprobarea ordinii de zi s-a trecut la primirea de noi membri, ca aceştia să poată participa la discuţii şi să poată vota la celelalte puncte. Aşa că aveam motive să fiu emoţionat. A luat cuvântul preşedintele ICA, prof. Taylor, care a comunicat că s-au primit cererile de înscriere de noi membri, dintre care doar reprezentantul român e prezent.
S-a dat citire cererii de înscriere trimisă de ARC şi s-a supus la vot. Delegaţii au votat în unanimitate primirea ARC în ICA. Doar atunci mi s-a dat cuvântul, fiind prezentat întregii asistenţe ca profesor universitar la Academia Tehnică Militară din Bucureşti, ca cercetător ştiinţific la D.T.M. şi ca şef al comisiei de cartografie matematică din ARC.
Am pexpus pe scurt idei privind statutul asociaţiei, numărul de membri (78) şi instituţiile din care provin, principalele activităţi pe care le-a desfăşurat asociaţia de la înfiinţare. Am fost întrebat de unii participanţi despre gradul de asigurare cu hărţi topografice a teritoriului naţional.
România dispunea atunci de toate tipurile de hărţi topografice şi tematice, am prezentat instituţiile care au realizat aceste hărţi. Imediat după cuvântul meu a apărut un ins îmbrăcat de epocă medievală, cu un mers maiestuos, care mi-a dat o nouă mapă cu documente ale unui membru de drept al asociaţiei. Acesta mi-a comunicat sec „Now you have the right to vote!" (acum aveţi dreptul să votaţi), în aplauzele participanţilor, după care s-a luat pauză.
Numeroşi delegaţi m-au felicitat, iar membrii prezidiului m-au invitat în sala specială a conducerii şi m-au felicitat separat, în prezenţa unui „suc” scoţian. Şeful delegaţiei spaniole, directorul Institutului Cartografic al Cataloniei, din Barcelona, doctorul Myranda, mi-a înmânat o invitaţie la cocteilul din aceeaşi zi, de la ora 13.00, cu ocazia desemnării Barcelonei ca sediu al viitoarei conferinţe şi adunări generale, de peste patru ani, la care aveam să particip din nou. O invitaţie pentru cocteilul din ziua de joi, dar joi nu mai eram acolo, am primit din partea şefului delegaţiei germane, care organiza conferinţa cartografică de peste doi ani, de la Köln.
Am participat la discutarea celorlalte puncte ale ordinei de zi - modificări la statut, programe de activităţi ale comitetului şi comisiilor etc.
Şi la ora prânzului aveam să particip la cocteilul oferit de delegaţia spaniolă, un dineu în toată regula, de tip suedez, cu peşte la tavă, friptură rece, prăjituri diverse, băuturi fine, vinuri spaniole roşii şi albe, bere englezească la discreţie.
Discuţiile au fost diverse, de la cele în doi la început, până la stadiul că vorbeau toţi şi nu mai asculta nimeni. Am remarcat de atunci că militarii, care ne cunoşteam sau ne recunoşteam uşor, erau mai ponderaţi cu băutura. Şi de parcă se ştia că activitatea se va prelungi mult, pentru acea dupăamiază era planificată doar o şedinţă a comitetului executiv cu preşedinţii şi secretarii comisiilor şi grupurilor de lucru.
La ora 17.00 am plecat spre centrul de conferinţe, dorind să vizitez expoziţiile, deoarece a doua zi, marţi, aveam intenţia să iau parte la sesiunile de comunicări ştiinţifice pe comisii şi grupuri de lucru.
Expoziţiile manifestării
În sala Purbek a centrului de conferinţe a fost organizată expoziţia de produse cartografice, cu 48 de standuri naţionale şi cu standuri ale unor organizaţii internaţionale. Produsul special, legat şi de tema conferinţei, era harta topografică, prezentă în toate standurile. Informaţii interesante despre această sală găsiţi la http://www.bic.co.uk/organising/about/gallery/purbeck.asp
Instituţiile de învăţământ superior din Marea Britanie au prezentat în standul special al ţării gazdă chiar şi lucrări ale studenţilor. În acelaşi stand erau prezentate, cu ocazia a două secole de existenţă, produse geodezice, fotogrammetrice, cartografice şi de teledetecţie realizate în diferiţi ani de Ordnance Survey.
În aceste produse se vedea clar trecerea de la o tehnologie la alta şi, în mod deosebit, trecerea de la cartografia analogică la cartografia digitală. Aici era şi o secţiune de cărţi, ale căror preţuri mi se păreau mari, dar erau mai mici decât cele ale cărţilor existente în librării şi la edituri.
Am apreciat în mod deosebit produsele ţării gazdă, dar şi produse cartografice prezente în standuri naţionale ca cele ale SUA, Franţei, Germaniei, Suediei, Italiei, Africii de Sud, Danemarcei, Finlandei, Japoniei, Chinei, Ungariei ş.a.
În sala Windsor a aceluiaşi centru a fost organizată expoziţia tehnică, în care mai multe firme din Marea Britanie sau din alte ţări au prezentat microcalculatoare, calculatoare personale şi staţii grafice performante, atlase electronice, sisteme informatice geografice, software specializat pentru cartografia computerizată şi sisteme informatice geografice, prospecte de instrumente şi aparate cartografice, mostre şi prospecte de materiale fotografice şi cartografice, receptoare GPS de determinare a coordonatelor etc. Informaţii despre sala Windsor găsişi la http://www.bic.co.uk/organising/about/windsor.asp.
Sesiunile de comunicări ştiinţifice ale conferinţei
Sesiunile s-au desfăşurat în plen sau pe comisii şi grupuri de lucru, de marţii 25 septembrie, până luni 30 septembrie. Eu nu aveam să particip decât în prima zi, cam pe sărite, multe fiind interesante. Conferinţei i-au fost transmise peste 350 de rezumate de comunicări. Comunicările acceptate au fost tipărite în două volume.
Cele mai multe comunicări au fost din domeniile cartografiei digitale şi sistemelor informatice geografice. Domeniile cărora le aparţineau comunicările au fost: istoria cartografiei; învăţământ şi instruire; proiectarea hărţilor; cartografierea tematică sau a hărţilor speciale; cartografia în trei sau patru dimensiuni; cartografierea digitală şi tehnici SIG; cartografierea digitală şi aplicaţii SIG; piaţa şi transferul datelor spaţiale; agenţii şi instituţii cartografice naţionale.
În domeniul istoriei vechi şi mai recente a cartografiei au fost prezentate mai multe comunicări. Impactul cartografiei chineze din antichitate şi din evul mediu asupra cartografiei mondiale a fost pe larg analizat în comunicările lui Jiaxin, Ping şi Keling. Asupra diferitelor episoade istorice s-au referit Pelletier (analiza finanţării hărţii lui Cassini în Franţa), Shirokova (cartografierea în Rusia), Collier (folosirea fotografiilor aeriene pentru cartografierea Palestinei şi Sinaiului), Moreski (rolul important al hărţilor istorice în realizarea schemelor de protecţie a mediului).
Activităţile comisiei ICA privind învăţământul şi instruirea în cartografie sunt tratate de Ormeling. Bazele conceptuale ale învăţământului cartografic au fost prezentate de Török (Ungaria). Castner propune un model bazat pe cerinţele utilizatorului, iar Baowen, Shuluo şi Xiandong analizează modelele şi metodele de simulare. Aspecte ale învăţământului cartografic din diferite ţări au fost prezentate de Brimicombe şi Garforth (Hong Kong), Cartwright (Australia), Hu şi Zong (China), Tkhuoria şi Onyeka (Nigeria, rolul femeii în cartografie).
Au fost prezentate noile tehnologii de proiectare a hărţilor, remarcată fiind comunicarea britanicilor Ottoson şi Aurell. Multe cercetări au vizat vizualizarea cartografică pe ecranul grafic al calculatorului, ieşind în evidenţă comunicarea asistată de calculator (Makkonen şi Sainio), vizualizarea animată (britanicii Dibiase MacEachren, Krigier Rees, Brenner şi francezul Grelot), utilizarea optimă a culorilor (Brewer), noi aspecte privind proiectarea şi desenarea asistată de calculator a hărţilor (Asche şi Herrman), realizarea hărţilor turistice şi urbane (Morrison), realizarea diagramelor cartografice (Groop), noi proiecţii cartografice (Snyders).
Cartografierea pentru cazuri speciale a vizat realizarea hărţilor pentru persoane cu deficienţe de vedere, realizarea hărţilor şi atlaselor tactile, probleme care la noi nu au fost puse niciodată. Aceste cercetări sunt avansate în special în S.U.A., Marea Britanie, China. Aceste probleme vor apărea l noi mai ales după ce vor fi asigurate hărţi pentru oamenii normali. Cred că în primul rând aceste tipuri de hărţi trebuie studiate în şcolile speciale pentru persoanele cu diferite deficienţe. Asta e problemă de civilizaţie!
Un domeniu important de analiză a fost cel al cartografiei digitale şi tehnicilor sistemelor informatice geografice (SIG sau GIS). Comunicările s-au referit la algoritmi, noi tehnologii de afişare şi sisteme expert. Generalizarea hărţii a fost analizată sub toate aspectele – alegerea automată şi semiautomată a obiectelor ce se reprezintă pe hărţi, deplasarea laterală a unor semne convenţionale şi inscripţii pentru a nu se suprapune, regularizarea formei obiectelor liniare, precizia hărţii influenţată de generalizare.
Sistemele cartografice expert au vizat plasarea denumirilor pe hărţi (Jones), alegerea culorilor (Wang şi Braun), pachetul de programe ILWIS pentru SIG (Sijmons - ITC Olanda, program care acum se distribuie gratuit), proiecţiile hărţilor în SIG (Canters), digitizarea automată a hărţilor topografice la scara 1:25.000 (japonezii Katsuta şi Okuyama, primul fiind cel cu care am mers împreună în tren spre Bournemouth şi apoi în taximetru), cartografia SIG în statistică (Elzaaker, Olanda), propagarea erorilor în datele de poziţie din SIG (Lanter şi Veregin), algoritmi de vectorizare a hărţilor raster (Drummond van Essen şi Boulerie), software cartografic (Visvalingam şi Whyatt).
Privind aplicaţiile cartografiei digitale şi SIG, au apărut două aspecte. Primul este integrarea informaţiei cartografice existente cu alte surse de date, care a vizat teledetecţia şi SIG (Almond, Collier şi Green), aerofotografierea şi SIG (Cassetari), teledetecţia şi monitorizarea forestieră (Breido), atlasele imaginilor satelitare (ruşii Kravtsova şi Knizahinikov).
Al doilea aspect, cel al aplicaţiilor cartografice, a vizat hărţile pentru evaluarea resurselor terenului (chinezii Guo, Jin, Ye şi Chen), evaluarea hidrologică (brazilianul Ferreira), cartografia minieră (japonezii Dohi Nagai şi Akagiri).
Dezvoltarea cartografiei digitale, a sistemelor informatice geografice şi a sistemelor de comunicaţie jmpune lărgirea pieţei informaţiei spaţiale, îmbunătăţirea şi eficientizarea metodelor de transfer. Comunicările au vizat rolul strategic al informaţiei spaţiale (Olson), proiectarea şi folosirea hărţii în mediul SIG (McGuiness van Wersch şi Stringer), îmbunătăţirea interfeţelor utilizatorului în sistemele automate (Friend şi Kubik), piaţa internaţională a informaţiilor spaţiale (McGrath şi Marthe), convenţii şi standarde internaţionale pentru transferul datelor (suedezul Cederholm, francezul Boucher, sudafricanii Clarke şi Cooper), transferul datelor în sistemul TIGER de la organul naţional american de statistică (Marx, Broome şi Trainor).
Sistemul TIGER a fost subiectul şi al altor comunicări. Alte probleme au fost bazele de date cartografice la scară mare (danezul Haldrupp), date iniţiale pentru cartografierea zonelor cu catastrofe (Dymon), baza de date a drumurilor a Asociaţiei Britanice a Automobiliştilor (Robbins şi Stanton), baza de date globală a sistemului ECDIS (Kerr şi Stene).
Un domeniu aparte al comunicărilor a fost cel referitor la agenţiile şi instituţiile cartografice naţionale. O astfel de organizaţie este creată prin lege. În România, potrivit unui decret din 1973, conducerea lucrărilor geodezice, cartografice, fotogrammetrice şi de teledetecţie era atribuită unei direcţii generale din Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, al cărei director era de mulţi ani ing. Crăineanu, cu care mai fusesem în diferite delegaţii şi căruia i-am fost şi translator (ultima în 1989, la Phenian). Deja se iniţiaseră unele acţiuni ale inginerilor geodezi de a ieşi de sub tutela acestui minister şi de a subordona domeniul direct primului ministru sau unui reprezentant al acestuia. Eu reprezentam ARC, în niciun caz Ministerul Agriculturii, ca în alte dăţi.
În comunicări s-a subliniat că agenţiile cartografice naţionale au un rol dinamic în era rapidelor modificări tehnologice (ceea ce nu era cazul la noi cu respectivul organism). Piaţa şi diseminarea materialelor cartografice prezentau modificări în practicile tradiţionale de publicare a hărţilor şi altor produse clasice, dar apăreau cerinţe diferite ale grupurilor de utilizatori, pentru noi metodologii de actualizare a hărţilor. Noile aspecte ale proprietăţii şi confidenţialităţii datelor cartografice au fost tratate de Board.
Mă bucuram că erau abordate aceste probleme în Marea Britanie, mai ales că peste patru ani, la Barcelona, un director al unei firme româno-britanice din Sibiu avea să trimită viitoarei conferinţe un rezumat care critica situaţia din România, unde nu i „se pun la dispoziţie" date cartografice ce se menţin secrete (dar de fapt firma dorea să le obţină gratuit).
Multe comunicări au analizat situaţiile din diferite ţări afiliate la ICA (britanicii McMaster şi Cesterfield - asupra activităţii organizaţiei Ordnance Survey, irlandezii Brand şi Welsh - pentru organizaţia similară a Irlandei, germanii Frietag şi Neitzel asupra atlasului naţional al Germaniei, suedezul Arnberg asupra atlasului (electronic) naţional pe PC, finlandezii Lusa şi Jaatinen asupra hărţilor digitale cadastrale şi atlaselor ţării, danezul Hyldegaard asupra hărţilor digitale cadastrale, spaniolul Masip asupra bazei de date cartografice a hărţii topografice la scara 1:5.000 pentru Catalonia, Hargitai asupra bazei de date SIG a Ungariei, Weingartner asupra atlasului hidrologic al Elveţiei, israelianul Adler asupra cartografierii naţionale „într-o ţară mică", Zhmojkyak şi Ermolenko asupra cartografierii zonelor cu situaţii ecologice periculoase, japonezii Kanakubo, Ando ş.a. asupra cartografierii digitale).
Stadiul avansat la care s-a ajuns în America de Nord merită o menţionare separată. Thrower tratează ridicările cadastrale în Canada, McGrath şi Gilmore rolul autorităţilor municipale canadiene în actualizarea bazelor de date topografice, Petchenik despre noile activităţi ale USGS (agenţia cartografică naţională a S.U.A.), Godwin despre noul atlas agricol al S.U.A., Bishton - produsele realizate cu sistemul TIGER, Broome - sistemul de cartografiere US 1990. Garver trece în revistă ultimii 75 de ani ai Societăţii Naţionale Geografice a S.U.A.
Unele comunicări s-au referit la cartografierea întregii planete, ca de exemplu cele prezentate de Beranek (hărţi sintetice şi atlase naţionale), Shenjia, Bohme şi Anson (inventarierea cartografierii topografice a planetei), Akagiri şi Sekiguchi (hărţi geomorfologice vulcanice) şi MacDaugall (cartografierea în viitor).
Am dat numeroase nume pe subdomenii şi de autori pentru a uşura căutarea bibliografiei cu un metacăutător pentru cei din cercetare sau din învăţământ, pentru studenţii studioşi şi curioşi, pentru masteranzi şi doctoranzi.
Întoarcerea
În seara zilei de marţi, după o altă recepţie oferită de primarul oraşului, am cerut patronului, care mereu apărea pe lângă mine, să mi se facă devizul cazării, deoarece miercuri devreme urma să plec. Mi-a spus că mă va aştepta la recepţie, indiferent de oră.
Am mers în cameră şi mi-am împachetat bagajele, de astă dată trei şi nu numai unul. Volumul şi greutatea cele mai mari erau pentru cărţile cumpărate şi revistele de specialitate primite. Am adormit greu după ce am scanat toate canalele TV şi am văzut că la Bucureşti este ceva neclar.
La ora trei şi jumătate eram în picioare. La ora patru am coborât la recepţie şi am plătit cazarea. Taximetrul comandat de patron (se vedea că e un hotel rezervat, de fapt, militarilor) a fost la scara hotelului într-un minut. Comanda era simplă – „la gară!”, dar în limba marelui Shakespeare. Am făcut legătura uşor cu birjarii din Câmpulung Muscel, din primul meu an de liceu (civil). Şoferul era primul britanic cu o pronunţie execrabilă, pe care nu-l înţelegeam aproape deloc.
Mutându-mă la liceul militar din Câmpulung Moldovenesc, am învăţat limba latină (baza multor limbi) cu profesorii culţi, severi, dar drepţi, Crainic şi Ana Osadeţ (acum Dumitrescu), iar limba franceză cu o profesoară de excepţie, Maria Weter. Când un elev avea o pronunţie incorectă, avea o expresie pe care o ţin minte uşor „Domnule, cum naiba de pronunţi aşa? Dumneata şti că până şi birjarii din Lyon ştiu limba lui Balzac?”. Păcat că nu mă mai pot întâlni cu domnia sa decât în ceruri, pentru a-i povesti de noii birjari, dar de peste Canalul Mânecii, care nu se pot lăuda toţi că vorbesc corect limba engleză. Şoferul vorbea aşa cum vorbea la început florăreasa (a Cockney flower girl) Eliza Doolitle (My fair lady, muzical după Pygmalion de George Bernard Shaw).
Orice ţăran getodac grijuliu pleacă din timp la gară. În 10 minute eram în faţa gării, unde erau doar două taximetre. Am intrat pe peronul pe care erau câteva bănci. Gara era pustie. În toate încăperile, încuiate, era întuneric. M-am instalat pe o bancă de pe peronul liniei a doua, de unde pleca trenul. Şi am stat singur cuc până la ora 5.
A tras trenul şi deabia atunci s-au aprins luminile în încăperi, cărucioarele cu colete au apărut ca din pământ şi forfota a cuprins gara. Navetiştii plecau spre Southampton sau spre Londra. Mi-am ocupat locul şi până la Londra am fost un bun analist al mimicii oamenilor. Parcă vedeam o piesă de teatru sau un film. Ziarele erau răsfoite şi de această dată de aproape toti călătorii.
Am ajuns în aceeaşi gară Waterloo şi de acolo am luat imediat metroul spre aeroport. Singur fiind şi cu trei bagaje, îmi era imposibil să fac vreo plimbare prin Londra, măcar în jurul gării. La aeroport m-am descurcat uşor cu toate problemele şi am avut linişte doar după ce am predat bagajele şi am trecut în zona internaţională. Am călătorit cu o cursă a aceleiaşi agenţii TAROM. Nu am purtat nici-o discuţie cu nimeni, deoarece toţi pasagerii, în majoritate români, erau câte doi sau trei şi discutau doar între ei în şoaptă. Şi nu e bine să te bagi în oarece vorbă! Că doar veneam de la Londra.
Misterul aveam să îl descopăr la punctul de intrare în ţară, de la aceeaşi cunoştinţă de la poliţia de frontieră – „De ce naiba aţi mai venit? La Bucureşti sunt minerii şi dacă află că sunteţi intelectual, aţi înbulinat-o!” Eu nu mă gândeam decât la faptul că este interpretată în fel şi chip plecarea mea de la conferinţă, că aş fi ştiut ce se întâmplă ş.a.m.d. Dar, în fond, de ce naiba am fost trimis doar pentru aşa scurt timp sau chiar nu mi se ceruse viza?
Ba pe drumul spre casă m-am gândit chiar şi eu, nu cumva ăştia de la Bucureşti au ştiut când mi-au planificat misiunea doar pentru trei zile? Sau mai devreme când imi întârziaseră luarea vizei? De, gânduri de intelectual (pardon, de doctor inginer, profesor şi ofiţer)!
-->
Comentarii