Într-un colţ ferit de casă
Un păianjăn plictisit
Şi-a ţesut palat de raze
Şi aşteapă neclintit
Trupul mic, picioare lungi
Peri în mantia-i pufoasă...
Cavaler al aşteptării
În hamacul său de plasă...
Stă acolo de o vreme.
Mut decor, cumplit vampir.
Ştie c-o să-i pice prada,
În capcana sa de fir...
Nemişcat şi fără grai,
Ştie sigur arătarea,
Că năvodu-i de lipici
Îi asigură mâncarea.
Îl privesc şi silă-mi este
De hidosu-i cuib de aţă...
Şi îmi pare că îşi ţese
Plasa, peste a mea viaţă...
Şi, pierdut în aşteptări,
Şi cu mintea în trecut,
Văd, cum alte arătări,
În capcană m-au pierdut...
Şi m-au prins în a lor plasă
Să-mi topească sufletul...
M-am zbătut ca musca proastă,
Iar păianjănu-i sătul...
Şi-n lichidul plin de fiere
Totul. Totul s-a topit !
A rămas doar ambalajul,
Celui care a murit...
Şi, golit pe dinăuntru
În capcană stau nătâng...
Amintire părăsită
Prinsă-n plasă de paing...
-->
Comentarii
Bucuroasă de trecerea voastră, vă mulţumesc pentru comentarii şi prietenie...
Cu drag, Lucia
Am citit cu mare plăcere. Mi-a plăcut mult comparaţia dintre păianjen şi plasa lui, cu capcanele vieţii. Felicitări!
Pareri de rau.
Cu prietenie Lenuş