Rămasă neatinsă-n mintea mea,
străbuna casă-n care m-am născut
cu amintiri mă cheamă în trecut
s-o mai revăd cum o știam cândva.
Dar de mă-ntorc acolo, uneori,
în locul ei găsesc o altă casă
ce se înalță mult mai arătoasă,
însă răceala ei... îmi dă fiori.
Ai dispărut și tu, iubită mamă! –
te-ai dus precum copilăria mea
și mă privești acum de undeva
când dorurile mele te recheamă.
Betoane grele-au invadat grădina
iar pomii strânși în ele se sufocă,
coroana lor se-ntoarce echivocă
să caute-ntre ziduri reci lumina.
Au fost sădiți de tata-n clar de lună
căci ziua-ntreagă nu era pe-acasă,
pleca la muncă să avem pe masă
ce trebuia..., pentru o viață bună!
Tu, mamă, l-așteptai cu masa plină
și îl priveai cu ochi adânci ca marea,
ca să-i alungi din cuget întristarea,
în suflet să-i aduci numai lumină.
V-ati dus, și el și tu, iubită mamă!...
și frații mei, apoi, în urma voastră,
doar eu, rămas pe-a timpului fereastră,
mă-ntorc acolo bântuit de teamă.
Privesc din drum și mă întorc grăbit
plângând copilăria mea trădată
și casa părintească dărâmată,
neștearsă umbră-n sufletu-mi rănit.
Comentarii
Fiind nu numai iubitor de poezie ci și de pictută, vă mulțumesc, domnule Ioan Muntean, și vă trimit gâdurile mele cele mai bune!
Casa şi satul în pictura românească
Adam Bălțatu – Acoperișuri roșii
Adam Bălțatu – Casa cu flori
Adam Bălțatu – Case din mahalaua Hușiului
Adam Bălțatu – Case la Huși
Adam Bălțatu – Case la marginea pădurii
Adam Bălțatu – Case la Măgura
Adam Bălțatu – Case la perifieria Iaşiului
Adam Bălțatu – Case pe Valea Siretului