S-au adunat în grabă înţelepţii în robele lor de glorii
La masa unui han cu paharele mari aduse de olari
Să depăşească geniul dăruit arhitecturii.
N-au avut timp. Au adormit. Vor continua discipolii.
***
Viața are felul ei de a se schimba.
La fel ca și nisipurile deșertului.
Sigur vei putea suporta nebunia vieții
De nu vei renunța la dragoste și tentații.
***
El, pribeag singuratic, n-a regretat nimic din trecut
S-a dus la mănăstire să-şi vadă iubita. Şi a văzut-o. Atât.
Nu l-a privit. A trecut pe lăngă el cu pas mărunt grăbit.
Genele abia au tresărit. Cine poate spune ce au simţit?
***
Adâncă e durerea, sinistrul e strigătul
În pustiul vieţii răspunde doar ecoul.
Iubirea absolută include şi durere,
Dar omul tot speră la dulcea revedere.
-->
Comentarii